Conexiuni Creştine Contemporane

Octavian Lupu octavian.intercer.org – Darul profetic Il descopera pe Isus Hristos Radio Vocea Sperantei, Bucuresti 01:00:00 – Emisiuni radio, Limba: Romana

- Cuvintele amintite au fost spuse de către regele Iosafat cu puţin timp înainte de a merge la luptă împotriva unui duşman care părea invincibil, având totuşi asigurarea biruinţei dată prin intermediul profeţilor lui Dumnezeu. Putem spune că relaţia dintre ascultarea de Cuvântul divin şi succes este directă în sensul în care ori de câte ori vom dovedi credinţă în mesajul transmis, vom fi biruitori, indiferent de circumstanţele întâlnite.

- Dacă aşa stau lucrurile, de ce oamenii au tendinţa de a ignora mesajul divin şi de a merge înainte în confruntările vieţii, considerând că este suficientă priceperea şi îndemânarea lor pentru a avea succes?

- Trebuie să facem o distincţie relativ la ce fel de succes se face referinţă în Scriptură şi ceea ce se numeşte în mod obişnuit a fi o realizare ieşită din comun. Succesul despre care ni se aminteşte în Biblie este legat de experimentarea unei credinţe depline în Dumnezeu, indiferent de circumstanţele vieţii şi de o supunere care nu se clatină, oricât de mult ar fi încercată. Pe de altă parte, succesul poate fi perceput ca o cale de a realiza ceea ce ţi-ai propus, fără a te gândi dacă acest lucru este în armonie sau nu cu principiile divine. Aici este de fapt diferenţa.

- Să citim acum Luca 24: 13 – 18 „În aceeaşi zi, iată, doi ucenici se duceau la un sat, numit Emaus, care era la o depărtare de şaizeci de stadii de Ierusalim; 14 şi vorbeau între ei despre tot ce se întâmplase. 15 Pe când vorbeau ei şi se întrebau, Isus S-a apropiat, şi mergea pe drum împreună cu ei. 16 Dar ochii lor erau împiedicaţi să-L cunoască. 17 El le-a zis: Ce vorbe sunt acestea pe care le schimbaţi între voi pe drum? Şi ei s-au oprit, uitându-se trişti. 18 Drept răspuns, unul din ei, numit Cleopa, I-a zis: Tu eşti singurul străin aici în Ierusalim, de nu ştii ce s-a întâmplat în el zilele acestea?”. Era normal ca ucenicii să fie trişti din cauza a ceea ce se întâmplase la Ierusalim?

- Putem spune că era firesc să fie nefericiţi ca urmare a suferinţelor şi morţii lui Hristos, dar pe de altă parte problema lor izvora din faptul că ei nu puteau să vadă dincolo de realitatea imediată şi să aibă percepţia lucrurilor spirituale, a împlinirii planului lui Dumnezeu. Această deficienţă în a distinge planul superior al acţiunilor divine este normală pentru noi toţi, şi de aceea ne este greu să ne dăm seama cât de important este să dovedim credinţă în Cuvântul divin la fiecare pas pe care îl facem în viaţă.

- Care era principala consecinţă a acestei atitudini de necredinţă a ucenicilor, aşa cum am citit în versetele anterioare?

- Prin cuvinte directe, Scriptura spune că ucenicii erau trişti, deprimaţi, înfrânţi, abătuţi în cel mai înalt grad, aş putea spune că erau disperaţi şi fără să mai poată să iasă dintr-o astfel de stare. Dezamăgirea pe care au simţit-o a fost de natură să îi zdrobească cu totul, până acolo în care pierduseră orice nădejde.

- Poate fi ceva bun într-o dezamăgire? Este normal să ajungem într-o astfel de situaţie? Există vreo soluţie de ieşire din impas?

- În mod normal nu putea ieşi nimic bun dintr-o dezamăgire, rezultatul fiind o adâncire tot mai mare în mlaştina confuziei şi disperării existenţiale pe care sub o formă sau alta o simţim cu toţii aici pe pământ. Dezamăgirea este sigură atunci când nu urmăm planul lui Dumnezeu sau când priceperea noastră este limitată din cauza lipsei de credinţă şi de studiere a Cuvântului divin. Totuşi există soluţii de ieşire din impas şi de compensare a dezamăgirilor pe care le întâmpinăm de-a lungul vieţii, inclusiv în relaţie cu Dumnezeu.

- Să fii dezamăgit de Dumnezeu! Cum se poate un asemenea lucru? Cum putem ajunge să nu mai avem încredere în Creatorul nostru?

- Ori de câte ori nu ne vom ancora viaţa în Cuvintele Scripturii, dezamăgirea va fi sigură în relaţia pe care ar trebui să o avem cu Dumnezeu, rezultatul fiind întotdeauna concretizat prin pierderea credinţei. Chiar dacă nu vom avea tăria să mărturisim un astfel de lucru, el va fi experimentat şi de aceea este esenţial să avem un remediu eficient împotriva unor astfel de situaţii, pentru a evita înstrăinarea de Dumnezeu.

- De aceea, să citim din Luca 24: 25 -27 „Atunci Isus le-a zis: O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima, când este vorba să credeţi tot ce au spus prorocii! 26 Nu trebuia să sufere Hristosul aceste lucruri, şi să intre în slava Sa? 27 Şi a început de la Moise, şi de la toţi prorocii, şi le-a tâlcuit, în toate Scripturile, ce era cu privire la El.”. Ce soluţie a furnizat Domnul Hristos pentru situaţia în care se găseau ucenicii?

- Soluţia furnizată de către Domnul Hristos este valabilă pentru toate situaţiile de dezamăgire sau necredinţă. Astfel, prin intermediul studiului Sfintelor Scripturi, a rezultat imediat tot planul lui Dumnezeu cu privire la Mesia, iar suferinţele, moartea şi învierea Sa apăreau cu o claritate ce nu putea fi pusă la îndoială. De îndată ce Biblia a fost deschisă fără prejudecată, adevărul a ieşit imediat la lumină, iar ucenicii au înţeles că totul era deja prevăzut de către Dumnezeu, nimic nu era la întâmplare, şi la fel de sigur cum a murit Hristos, El urma să învie şi să meargă la tronul Celui Veşnic.

- Să citim o altă experienţă redată în Faptele  Apostolilor 10: 9 – 13 „A doua zi, când erau pe drum şi se apropiau de cetate, Petru s-a suit să se roage pe acoperişul casei, pe la ceasul al şaselea. 10 L-a ajuns foamea, şi a vrut să mănânce. Pe când îi pregăteau mâncarea, a căzut într-o răpire sufletească. 11 A văzut cerul deschis, şi un vas ca o faţă de masă mare, legată cu cele patru colţuri, coborându-se şi slobozindu-se în jos pe pământ. 12 În ea se aflau tot felul de dobitoace cu patru picioare şi târâtoare de pe pământ şi păsările cerului. 13 Şi un glas i-a zis: Petre, scoală-te, taie şi mănâncă.”. Cum a apărut pentru Petru această poruncă divină de a se hrăni în viziune cu alimente necurate?

- Cu siguranţă că Petru nu putea să accepte ideea de a se hrăni cu alimente necurate, în conformitate cu cele descoperite lui Moise. Fiind o viziune, înţelesul era spiritual, dar ideea centrală este că Petru a fost provocat să gândească dincolo de limitele culturii din care făcea parte, lucru care nu era nici simplu şi nici uşor.

- Să citim mai departe ce a urmat „14 Nicidecum, Doamne, a răspuns Petru. Căci niciodată n-am mâncat ceva spurcat sau necurat. 15 Şi glasul i-a zis iarăşi a doua oară: Ce a curăţit Dumnezeu, să nu numeşti spurcat. 16 Lucrul acesta s-a făcut de trei ori, şi îndată după aceea vasul a fost ridicat iarăşi la cer.”. Ce anume fusese curăţat de Dumnezeu şi nu trebuia să fie numit ca fiind necurat de către Petru?

- Aşa cum se poate citi în continuare, Petru avea probleme în ce priveşte transmiterea mesajului Evangheliei mântuirii prin Isus Hristos către cei ce nu erau evrei. Comunitatea celor credincioşi era în primejdie de a ignora lucrarea pe care Dumnezeu începuse să o facă printre neamuri. Astfel, inimile multor oameni ce nu erau iudei fuseseră deja pregătite să primească Evanghelia, dar biserica nu era în stare să distingă oportunitatea ce i se oferea prin providenţa divină.

- Putem spune că acest lucru era datorat, ca şi în cazul ucenicilor ce mergeau spre Emaus, unei lipse de discernământ spiritual? Situaţiile erau similare sau nu?

- Aşa cum ucenicii nu putuseră să vadă semnificaţia împlinirii planului lui Dumnezeu prin viaţa, moartea şi învierea lui Isus Hristos, tot astfel în cazul de faţă ei nu puteau să înţeleagă lucrarea pe care o aveau de făcut, de transmitere a Evangheliei către întreaga lume. Primejdia era ca în ciuda lucrării providenţei divine, ei să lase ca ocaziile să treacă, împiedicând derularea planului lui Dumnezeu pe acest pământ.

- Care era principala cauză a unei astfel de atitudini? Din ce izvora ea şi cum putea fi tratată?

- Cauza se regăsea în lipsa unei credinţe autentice în Cuvântul lui Dumnezeu şi deopotrivă în lipsa lor de înţelegere a ceea ce fusese scris mai dinainte pentru pregătirea lucrării viitoare. Soluţia nu putea fi alta decât întoarcerea la Scriptură într-un mod lipsit de prejudecată, deopotrivă cu sesizarea oportunităţilor oferite de către Dumnezeu.

- Putem să spunem că dacă ucenicii ar fi avut o bună cunoaştere a Scripturii, nu ar fi ajuns într-o astfel de situaţie, de a neglija lucrarea faţă de întreaga lume?

- Ucenicii aveau o cunoaştere a Scripturii preluată de la farisei, care era nu era conformă cu ceea ce Dumnezeu intenţionase să comunice prin Cuvântul Său. Ei aveau deprinderi greşite de interpretare a textului biblic, ignorând înţelesul direct, clar şi lipsit de speculaţii inutile, care se desprindea din scrierile sfinte. Metoda lor de studiu era greşită şi de aceea ei trebuiau să fie corectaţi pentru a înţelege planurile lui Dumnezeu.

- Să vedem rezultatul imediat a ceea ce s-a întâmplat după ce Petru a primit planul divin de predicare a Evangheliei către întreaga lume: „44 Pe când rostea Petru cuvintele acestea, S-a pogorât Duhul Sfânt peste toţi cei ce ascultau Cuvântul. 45 Toţi credincioşii tăiaţi împrejur, care veniseră cu Petru, au rămas uimiţi când au văzut că darul Duhului Sfânt s-a vărsat şi peste Neamuri. 46 Căci îi auzeau vorbind în limbi şi mărind pe Dumnezeu.” Ce putem spune despre revărsarea Duhului Sfânt de îndată ce s-a dovedit credinţă în Evanghelia mântuirii?

- Semnul dat de Dumnezeu a fost clar şi fără putinţă de a fi pus la îndoială, prin faptul că Duhul Sfânt a fost dăruit sub forma darurilor spirituale ce fuseseră manifestare în Ziua Cincizecimii. Petru a înţeles imediat că lucrarea de predicare a Evangheliei nu trebuia să fie condiţionată de trecerea la iudaism şi că legământul încheiat de către Isus Hristos se referea la salvarea întregii lumi. Cred că în acele clipe a înţeles mai bine cuvintele spuse de Ioan Botezătorul: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii.”.

- Prin urmare, să citim şi următoarele versete „47 Se poate opri apa ca să nu fie botezaţi aceştia, care au primit Duhul Sfânt ca şi noi? 48 Şi a poruncit să fie botezaţi în Numele Domnului Isus Hristos.”.  A fost utilă această lecţie pentru Petru?

- Mai mult ca sigur că Petru a înţeles că lucrarea Evangheliei avea să fie distinctă de iudaism, iar atunci când apostolul Pavel avea să intervină în favoarea creştinilor dintre neamuri, el avea să fie alături de cei care primiseră botezul fără a mai trece la respectarea rânduielilor mozaice.

- Să citim acum despre o altă situaţie legată de modul în care oamenii au ales să creadă cuvintele lui Dumnezeu şi vom citi din Fapte 17: „10 Fraţii au trimis îndată, noaptea, pe Pavel şi pe Sila la Berea. Când au sosit, au intrat în sinagoga Iudeilor. 11 Iudeii aceştia aveau o inimă mai aleasă decât cei din Tesalonic. Au primit Cuvântul cu toată râvna, şi cercetau Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă ce li se spunea, este aşa.”. Ce anume se descoperă prin atitudinea lipsită de prejudecată a evreilor din Berea în a primi Evanghelia lui Hristos?

- Pavel nu a făcut altceva decât să aplice metoda folosită de Isus Hristos faţă de ucenicii care mergeau către Emaus. El pur şi simplu a luat Biblia şi a arătat textele care făceau trimitere la jertfa, moartea şi învierea Sa. Deopotrivă, Pavel a prezentat şi planul de predicare a Evangheliei către întreaga lume, lucru care se întâmpla chiar sub ochii lor, cu apelul de a se alătura celor care primeau răscumpărarea în Isus Hristos.

- De ce aceşti evrei aveau „o inimă mai aleasă decât cei din Tesalonic”? Există mai multe categorii de oameni ce pretind a crede în Dumnezeu?

- În principiu există două categorii de oameni: cei care cred şi cei care nu cred cuvintele lui Dumnezeu. În cazul de faţă, vedem cum cei din Tesalonic nu au crezut Evanghelia, dar nici nu au căutat să vadă dacă au dreptate sau nu. Este un lucru des întâlnit, ca oamenii să reacţioneze cu violenţă faţă de ceea ce nu cunosc, dar fără a cerceta dacă lucrurile sunt justificate sau nu pentru o astfel de atitudine. Însă iudeii din Berea au dovedit un model de credinţă autentică, prin faptul că au studiat Biblia pentru a vedea dacă într-adevăr lucrurile erau conform cu ceea ce Pavel le predica.

- Să citim acum din Proverbe 2: 1-6 „1 Fiule, dacă vei primi cuvintele mele, dacă vei păstra cu tine învăţăturile mele, 2 dacă vei lua aminte la înţelepciune, şi dacă-ţi vei pleca inima la pricepere; 3 dacă vei cere înţelepciune, şi dacă te vei ruga pentru pricepere, 4 dacă o vei căuta ca argintul, şi vei umbla după ea ca după o comoară, 5 atunci vei înţelege frica de Domnul, şi vei găsi cunoştinţa lui Dumnezeu. 6 Căci Domnul dă înţelepciune; din gura Lui iese cunoştinţă şi pricepere.”. La ce fel de înţelepciune se referă aceste versete?

- Din simpla citire a acestor versete se înţelege că înţelepciunea adevărată nu este nimic altceva decât „cunoştinţa de Dumnezeu”, care simbolic mai este numită ca fiind „frică de Domnul”. Însă există o condiţie obligatorie, şi anume de a o căuta cu tenacitate, asemenea unei comori de mare valoare. Trebuie bine înţeles faptul că valorile spirituale nu sunt cu nimic mai prejos decât cele materiale, pe care ni le dorim cu toţii. Mai mult chiar, valorile spirituale sunt eterne şi au ataşate făgăduinţa vieţii veşnice.

- Care ar fi metoda dobândirii acestei înţelepciuni, ce se concretizează prin cunoaşterea de Dumnezeu?

- Chiar din aceste cuvinte se deduce cu uşurinţă faptul că înţelepciunea autentică se obţine prin primirea, păstrarea, memorarea şi însuşirea cuvintelor lui Dumnezeu, pe care le găsim într-un loc sigur, adică în Sfintele Scripturi. Dar pentru aceasta este necesar să adăugăm perseverenţă, rugăciune şi o dorinţă fierbinte de a o dobândi. Biblia se descoperă doar celor care sunt căutători ce nu se dau bătuţi până nu ajung la lucrul pe care şi-l doresc cu pasiune.

- Cu alte cuvinte, un studiu biblic superficial sau chiar documentat, dar fără a dovedi pasiune, sârguinţă, rugăciune şi tenacitate, nu va aduce în cele din urmă nici un folos real?

- Există o binecuvântare în orice fel de studiu biblic, dar aici vorbim despre însuşirea comorii cereşti, a acelei cunoştinţe de Dumnezeu ce te transformă încât ajungi să fii o fiinţă nouă, gata de a fi luată în Împărăţia veşnică. Să nu facem greşeala de a trata Biblia ca pe o simplă carte, fiindcă nu este aşa. Ea este revelaţia cuvintelor dătătoare de viaţă ale lui Dumnezeu, capabile să ne preschimbe după chipul Său, fiindcă în Scriptură ne este descoperită Evanghelia mântuirii prin Isus Hristos, cea mai de seamă comoară din toate timpurile şi din toate veacurile.

- Cum se pot înţelege următoarele cuvinte ale Mântuitorului din Matei 4: 4 „Drept răspuns, Isus i-a zis: Este scris: Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.”? Ce legătură ar putea exista cu studierea cuvintelor lui Dumnezeu din Sfintele Scripturi?

- Legătura este directă, în sensul în care cuvintele Scripturii sunt asemenea alimentelor pe care le consumăm, deoarece au capacitatea de a ne zidi spiritual aşa cum hrana ne furnizează elementele esenţiale pentru corpul nostru. Prin asimilarea învăţăturilor lui Dumnezeu, a Evangheliei Sale, noi suntem întăriţi interior pentru a putea dovedi asemănarea cu Creatorul nostru în viaţa de zi cu zi. De aceea, noi nu trebuie să ne limităm doar la aspectele fizice ale vieţii, ci trebuie să includem o hrănire consistentă cu Evanghelia mântuitoare descoperită în Scriptură.

- Există o fericire ataşată studierii Cuvântului lui Dumnezeu aşa cum citim din Apocalips 1: 3 „Ferice de cine citeşte, şi de cei ce ascultă cuvintele acestei prorocii, şi păzesc lucrurile scrise în ea! Căci vremea este aproape!”. În ce constă ea?

- Bineînţeles că există o fericire ce întrece orice altă bucurie pe care am putea să o avem, atunci când gustăm din puterea regeneratoare a lui Dumnezeu, împărtăşită prin intermediul cuvintelor Sale, când vezi transformarea lăuntrică datorată hrănirii cu învăţăturile Sale dătătoare de viaţă şi când chipul lui Hristos începe să devină al tău. Să mă exprim mai direct, fiindcă aici nu este vorba de un joc al imaginaţiei, atunci când dovedim credinţă în Dumnezeu viaţa noastră se schimbă în sensul cel mai concret al cuvântului.

- În acest sens, să citim Ioan 5: 39 „ Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine.”. Care este subiectul central al Sfintelor Scripturi?

- Cu siguranţă că subiectul central nu poate fi altul decât „mărturia lui Isus Hristos”. Evreii aveau tot felul de metode de studiu biblic, pornind de la ideea că în ele este cuprinsă viaţa veşnică. Realitatea este că oricât de înalte ar fi învăţăturile biblice, ele nu pot oferi prin ele însele viaţa lui Dumnezeu, ci ele sunt doar o mărturie, o trimitere către Cel care ne poate oferi acest dar, adică spre Fiul lui Dumnezeu, Isus Hristos, Mântuitorul nostru. De aceea, orice studiu biblic autentic ne va conduce la o relaţie vie cu Persoana Sa.

- Cred că una dintre cele mai frumoase descoperiri ale lui Isus Hristos o avem în Isaia 53: 4-6 „4 Totuşi, El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu, şi smerit. 5 Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi. 6 Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui; dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor.”. Ce putem spune despre mesajul ce ne este adresat prin aceste cuvinte?

- În doar câteva versete avem expusă taina mântuirii prin substituţia lui Hristos în ce priveşte aplicarea dreptei judecăţi nimicitoare a lui Dumnezeu împotriva noastră, a celor păcătoşi. Aceasta este Evanghelia, adică faptul că Fiul Său a murit în locul nostru, pentru ca noi să beneficiem de binecuvântarea vieţii veşnice. Atunci când realizăm acest lucru, o schimbare se va produce în interiorul nostru şi transformarea după chipul Său va începe să se manifeste în noi.

- Să privim acum lucrarea binecuvântată pe care Isus Hristos a desfăşurat-o în timpul vieţii Sale de pe acest pământ din Matei 4:23-25: „23 Isus străbătea toată Galilea, învăţând pe norod în sinagogi, propovăduind Evanghelia Împărăţiei, şi tămăduind orice boală şi orice neputinţă care era în norod. 24 I s-a dus vestea în toată Siria; şi aduceau la El pe toţi cei ce sufereau de felurite boli şi chinuri: pe cei îndrăciţi, pe cei lunatici şi pe cei slăbănogi; şi El îi vindeca. 25 După El au mers multe noroade din Galilea, din Decapole, din Ierusalim, din Iudea şi de dincolo de Iordan.”. Cum am putea să expunem în câteva cuvinte lucrarea pe care a desfăşurat-o Fiul lui Dumnezeu pe pământ?

- Cuvântul cheie în înţelegerea mântuirii este cel de „vindecare”. În acest sens avem în vedere deopotrivă partea fizică şi cea spirituală, fiindcă noi avem nevoie să fim trataţi de toate relele ce au decurs în urma căderii în păcat. Fără Isus Hristos vom fi pierduţi pentru vecie, dar împreună cu El vom fi vindecaţi şi transferaţi în Împărăţia cea veşnică. Prin credinţă în Cuvântul lui Dumnezeu noi dovedim o înţelepciune ce ne va conduce afară din această lume plină de manifestările păcatului, în care bolile şi chinurile de tot felul sunt la ordinea zilei. Prin credinţă în Isus Hristos vom fi luaţi din această „zonă crepusculară” a amestecului dintre bine şi rău, în care răul apare sub eticheta binelui, iar binele ni se pare a fi ceva rău. Luând aminte la mărturia Scripturii vom fi transformaţi pentru eternitate.

- Prin urmare, ce înseamnă să urmezi pe Dumnezeu şi să dovedeşti credinţă, chiar şi în clipele când se pare că totul este lipsit de speranţă sau chiar pierdut?

- Acest lucru presupune să cunoşti Cuvântul Său, să-l studiezi într-o manieră vie şi transformatoare, să te raportezi la Persoana descoperită prin intermediul său, adică la Isus Hristos, şi să fii preschimbat după chipul Său. Adică înseamnă să fii înţelept pentru eternitate!

Neliniştea este o caracteristică a lumii în care trăim izvorând în principal din neputinţa noastră de a şti ce anume se va întâmpla în viitor, iar pe de altă parte din dorinţa de a evita o realitate nedorită ce ar putea să apară la orizont. Am putea spune astfel că neliniştea este un fel de „măsură de siguranţă”, ce ne ţine într-o alertă continuă, având astfel convingerea că am luat toate măsurile posibile pentru a evita un posibil eşec sau pierderea a ceea ce am investit.

Întotdeauna raportarea la viitor a creat probleme, iar încercarea de a folosi prezentul sau trecutul ca mijloc de garantare a viitorului a fost mereu aplicată ca fundament al planurilor şi dorinţelor pe care le avem. De aceea, putem spune că până la un anumit punct neliniştea poate fi justificată. Ce să ne facem însă când ea tinde să ne captiveze întreg orizontul minţii, deformând percepţia realităţii în mijlocul căreia trăim? Ce să facem când ea ne devine stăpân al minţii? Cum să scăpăm de un astfel de jug înrobitor?

Să facem acum o scurtă descriere a sindromului de nelinişte:

„Când mă gândesc la ce poate să îmi aducă ziua de mâine simt cum mă cuprinde un sentiment de nesiguranţă şi de nelinişte. Oare am să mai am unde să merg la serviciu? Oare o să îmi mai ajungă banii să mă mai pot descurca împreună cu familia mea? Oare o să mai reziste banca la care am depuse economiile de o viaţă? Oare am să câştig suficient şi luna aceasta pentru a-mi achita la timp datoriile?

Oare am să mai rezist fizic şi psihic la stresul pe care-l am la locul de muncă? Oare am să mai pot duce pe picioare bolile pe care le am? …..

Sunt atât de multe întrebări la care nu pot da un răspuns sigur, dar ele năvălesc peste mine, îmi populează imaginaţia şi nu îmi dau pace zi şi noapte. Cum să scap de ele? Cum să găsesc siguranţă pentru viitor? Cum să dobândesc o minimă pace sufletească?”

Mărturisirea simţămintelor interioare este obligatorie în vindecarea problemelor cu care ne confruntăm. Niciodată nu trebuie să ne minţim pe noi înşine sau să ascundem adevărul. Trebuie să spunem lucrurilor pe nume, aşa cum sunt ele; orice încercare de a le prezenta altfel decât sunt în realitate, fiindcă aceasta ne va îndepărta de găsirea soluţiei de ieşire din impas.

De cele mai multe ori nu este indicat să facem mărturisiri cu un astfel de caracter faţă de ceilalţi, şi de aceea este utilă varianta scrierii într-un jurnal personal cu acces restricţionat. În fond, fiecare om are dreptul la o viaţă personală, unde să nu interfereze cu alţii, şi de aceea este bine să existe o zonă a spaţiului privat în care să ai acces numai tu.

Să trecem acum la cercetarea de sine asupra celor relatate sau mărturisite cu privire la sindromul neliniştii. Nu am fost foarte specific cu privire la modelul oferit, dar este indicat ca într-un caz real să fie furnizate toate detaliile particulare ce ajută la descrierea cât mai fidelă a situaţiei în care vă găsiţi.

Aşa cum am mai prezentat, uneori este util să facem o diagramă a principalelor de noţiuni întâlnite în descrierea pe care am făcut-o, având în centru subiectul analizat, adică pe noi înşine. Vom desena în centru referinţa către subiectul analizat şi radial vom dispune lucrurile la care ne raportăm. După aceea, vom trasa săgeţi de referinţă către aceste lucruri, având ataşate reacţiile pe care le avem.

Cu o săgeată dublă am figurat rezultatele raportării la aceste realităţi, conducând la ceea ce am numit a fi „sindromul nesiguranţei zilei de mâine”.

Să trecem acum la căutarea soluţiei biblice, dar spre deosebire de sfaturile privind gândirea pozitivă, axate pe o schimbare a atitudinii prin raportare la experienţă sau la o utopică legătură a succesului de atitudine, acest gen de soluţie are la bază intervenţia factorului supranatural, a lui Dumnezeu, pentru reechilibrarea balanţei deficitare a vieţii noastre. Astfel, vom ajunge la o redefinire a atitudinii, dar nu pe baza unei schimbări de dispoziţie, ci având drept temei învăţăturile din Cuvântul lui Dumnezeu.

În final, vom desena din nou diagrama de mai sus, pentru a reflecta ceea ce am învăţat prin intermediul studiului aplicat al Sfintelor Scripturi. Acum să începem să căutăm răspunsul în cuprinsul Bibliei. De unde să începem? Câţiva termeni cheie ce ne vor fi de folos sunt următorii: „nesiguranţă”, „grijă”, „îngrijorare”, „teamă”, „pierdere” etc.

Căutând în Biblie după termenul „grijă” am găsit mai multe versete, dintre care am selectat următoarele:

„Geneza 22:8 Fiule, a răspuns Avraam, Dumnezeu însuşi va purta grijă de mielul pentru arderea de tot. Şi au mers amândoi împreună înainte.

Geneza 22:14 Avraam a pus locului aceluia numele: Domnul va purta de grijă. De aceea se zice şi azi: La muntele unde Domnul va purta de grijă.”

Ambele versete fac referinţă la experienţa lui Avraam în împrejurarea în care i s-a cerut să aducă drept jertfă pe fiul său Isaac. Să redăm puţin acest context:

„1 După aceste lucruri, Dumnezeu a pus la încercare pe Avraam, şi i-a zis: Avraame! Iată-mă, a răspuns el. 2 Dumnezeu i-a zis: Ia pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care-l iubeşti, pe Isaac; du-te în ţara Moria, şi adu-l ardere de tot acolo, pe un munte pe care ţi-l voi spune.

3 Avraam s-a sculat dis-de-dimineaţă, a pus şaua pe măgar, şi a luat cu el două slugi şi pe fiul său Isaac. A tăiat lemne pentru arderea de tot, şi a pornit spre locul, pe care i-l spusese Dumnezeu. 4 A treia zi, Avraam a ridicat ochii, şi a văzut locul de departe. 5 Şi Avraam a zis slugilor sale: Rămâneţi aici cu măgarul; eu şi băiatul, ne vom duce până colo să ne închinăm, şi apoi ne vom întoarce la voi. 6 Avraam a luat lemnele pentru arderea de tot, le-a pus în spinarea fiului său Isaac, şi a luat în mână focul şi cuţitul. Şi au mers astfel amândoi împreună.

7 Atunci Isaac, vorbind cu tatăl său Avraam, a zis: Tată! Ce este, fiule? i-a răspuns el. Isaac a zis din nou: Iată focul şi lemnele; dar unde este mielul pentru arderea de tot? 8 Fiule, a răspuns Avraam, Dumnezeu însuşi va purta grijă de mielul pentru arderea de tot. Şi au mers amândoi împreună înainte.

9 Când au ajuns la locul pe care i-l spusese Dumnezeu, Avraam a zidit acolo un altar, şi a aşezat lemnele pe el. A legat pe fiul său Isaac, şi l-a pus pe altar, deasupra lemnelor. 10 Apoi Avraam a întins mâna, şi a luat cuţitul, ca să junghie pe fiul său.

11 Atunci Îngerul Domnului l-a strigat din ceruri, şi a zis: Avraame! Avraame! Iată-mă! a răspuns el. 12 Îngerul a zis: Să nu pui mâna pe băiat, şi să nu-i faci nimic; căci ştiu acum că te temi de Dumnezeu, întrucât n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pentru Mine.

13 Avraam a ridicat ochii, şi a văzut înapoia lui un berbec, încurcat cu coarnele într-un tufiş; şi Avraam s-a dus de a luat berbecul, şi l-a adus ca ardere de tot în locul fiului său. 14 Avraam a pus locului aceluia numele: Domnul va purta de grijă. De aceea se zice şi azi: La muntele unde Domnul va purta de grijă.”

Datorită dramatismului acestei situaţii, am redat întregul fragment, astfel încât să avem o viziune cât mai completă. În continuare vom căuta să urcăm pe muntele unde „Domnul va purta de grijă”, folosind metoda studiului biblic aplicat, având dorinţa de a găsi o soluţie valabilă pentru viaţa noastră, dar înainte de aceasta vă voi povesti o experienţă pe care am avut-o cu câţiva ani în urmă.

„Într-o anumită ocazie am putut să călătoresc în Geneva şi să mă pot plimba pe străzile oraşului lui Ioan Calvin, figură marcantă a protestantismului medieval. În ultima seară, după ce mi-am împachetat toate lucrurile şi mă pregăteam să închei toate pregătirile pentru călătoria de a doua zi, un sentiment de profundă nelinişte a pus stăpânire pe mine.

Din fire nu sunt foarte curajos, dar cu siguranţă nu mă consider a fi nici laş în faţa împrejurărilor vieţii, însă călătoria cu avionul mi-a creat întotdeauna emoţii, amplificate şi de lista incidentelor petrecute sau posibile a se întâmpla într-o astfel de împrejurare. De îndată ce mă aşez pe scaunul pe rândurile de pasager, în acel spaţiu atât de strâmt încât abia te poţi mişca, am senzaţia că orice lucru rău poate deveni posibil.

Nu stau să discut de unde provin astfel de gânduri, dar cert este că se profila o noapte de gânduri cenuşii şi o zi mohorâtă pentru mine. Pe când cugetam la astfel de lucruri şi îmi aranjam lucrurile, o monedă de 5 franci a căzut şi m-am aplecat să o ridic. M-am uitat  puţin la ea, fiindcă aceasta este cea mai mare monedă elveţiană, având un diametru de aproximativ 3 centimetri, şi am admirat simplitate feţelor. Pe o parte era un scut având stilizată o cruce şi valoarea de 5 franci, iar pe cealaltă parte era figura unei persoane, îmbrăcate o un fel de rasă medievală pe cap, o trimitere directă la trecutul protestant al acestei aşezări.

Dar nu mică mi-a fost surpriza să constat că pe marginea monedei erau gravate nişte cuvinte în latină, având o rezonanţă profundă: „Dominus providebit”, care tradus înseamnă „Domnul va purta de grijă”, preluând ideea din versetele biblice mai sus enunţate.

În acel moment s-a produs o iluminare puternică a minţii mele şi am înţeles că răspunsul la toate problemele mele era unul singur: „Dumnezeu va purta de grijă” sau „Dominus providebit”. Imediat, mi-au trecut  prin faţa ochilor episoadele de eroism trăite de mica cetate a Genevei, când a trebuit să stea singură în faţa atâtor năvălitori, bazându-se exclusiv pe ideea că „Domnul va purta de grijă”. Şi lucrurile aşa au fost!

Imediat, starea de nelinişte a dispărut, am avut un somn liniştit, zborul cu avionul a fost minunat, iar de fiecare dată când gândurile negre încercau să revină, şopteam uşor în gând „Domnul va purta de grijă. El care nu a lăsat sa moară singurul fiu legitim al lui Avraam şi care a făcut să reziste cetatea Genevei, va purta de grijă şi pentru mine, şi voi ajunge în siguranţă la  destinaţie.”

O metodă foarte utilă de studiere a Bibliei, ca dealtfel a oricărui material scris, este de a repovesti, sau evoca, folosind propriile noastre cuvinte conţinutul textului în cauză. O astfel de metodă este la îndemâna fiecăruia dintre noi, chiar şi a celor neiniţiaţi în studiul Sfintelor Scripturi, fiind o reluare a metodei comentariului literar pe care am învăţat-o cu toţii în şcoala generală, la orele de limbă şi literatură română. Am denumit această abordare ca fiind o „redare amplificată” a textului studiat:

„Isaac a fost nedumerit de faptul că tatăl său, Avraam, nu luase nici un fel de animal de jertfă pentru arderea de tot. Acest lucru era cu atât mai surprinzător cu cât Avraam nu uita vreodată nici cel mai mic detaliu când era vorba de închinarea la Dumnezeu.

Răspunsul lui Avraam la întrebarea lui Isaac: „Unde este mielul de jertfă?” a fost însă încărcat de un mister de nepătruns redat prin cuvintele „Dumnezeu va purta de grijă pentru mielul ce trebuie adus ca ardere de tot”. Deşi nu era clar la ce anume se referea Avraam şi cum avea să se întâmple acest lucru, Isaac a continuat să urmeze pe tatăl său mai departe spre locul unde avea să fie adusă jertfa.

Ajunşi în locul respectiv, ei au ridicat un altar, dar ca jertfă în mod surprinzător a fost aşezat chiar Isaac, fiul lui Avraam. Ne putem gândi că această decizie l-a uimit şi înfricoşat pe Isaac, neavând cunoştinţă de la început cu privire la hotărârea pe care o primise tatăl său din partea lui Dumnezeu.

De asemenea, ne putem gândi la simţămintele pe care le-a avut Avraam în aducerea la îndeplinire a unui astfel de sacrificiu deosebit de dureros. A fost într-adevăr un lucru ieşit din comun primirea acestei viziuni, mai ales că Isaac era fiul făgăduinţelor primite de la Dumnezeu cu privire la un moştenitor pentru Avraam.

Însă în momentul în care Avraam a ridica mâna să jertfească pe Isaac, Dumnezeu a intervenit şi i-a spus să nu facă aşa ceva, fiindcă totul nu fusese decât un test al ascultării depline de porunca divină. Imediat după aceea, Avraam a zărit un animal de jertfă pe care l-a adus ca ardere de tot în locul fiului său, Isaac.

De aceea, Avraam a numit acea înălţime folosind expresia „Dumnezeu va purta de grijă”, pentru a comemora împlinirea făgăduinţelor lui Dumnezeu, chiar şi atunci când se părea că nu mai există loc pentru speranţă sau chiar pentru un viitor.”

Comentariul pe care tocmai l-am alcătuit este simplu şi nu pune probleme deosebite de redactare, fiindcă informaţia necesară se regăseşte aproape în totalitate în fragmentul studiat. În consecinţă, încurajez pe cititorii acestor rânduri să procedeze într-o manieră similară şi le garantez că vor avea o mare binecuvântare din partea lui Dumnezeu.

Să trecem acum la redarea aplicată la ceea ce am studiat, trecând experienţa relatată de la persoana a treia, adică de la istoria jertfirii lui Isaac, la persoana întâi, adică la noi:

„De multe ori sunt nedumerit, chiar îngrijorat, asupra a ceea ce mă aşteaptă pe drumul pe care merg de-a lungul vieţii. Deseori incertitudinea mă împresoară şi nu pot să înţeleg toate detaliile esenţiale din viitor, fapt care îmi creează o nelinişte de care nu ştiu cum aş putea să găsesc scăpare.

Mă simt asemenea lui Avraam, trimis să aducă o jertfă pe care nu o avea la îndemână şi în lipsa căreia era nevoit să sacrifice tot ce avea la îndemână, fără a avea speranţă pentru viitor. Oare acesta să fie planul lui Dumnezeu pentru mine? Să cad la mijlocul drumului vieţii sau să văd cum proprii mei copii, precum şi cei apropiaţi suferă fără a le putea veni în vreun fel în ajutor?

Ajuns în locul marilor decizii, constat că lipseşte tocmai ceea ce ar trebui să fie axul central al vieţii şi anume siguranţa asupra resurselor ce dau putere şi sens existenţei noastre pe pământ. Aproape că nu ne mai rămâne decât să sacrificăm tot ce avem mai scump, chiar şi pe noi înşine, în disperarea unor situaţii limită fără ieşire.

Însă dacă în astfel de momente am privi către Dumnezeu, în scurt timp am auzi vocea Sa spunându-ne că soluţia există şi este chiar la îndemâna noastră, fiindcă El va purta de grijă pentru tot ceea ce ne lipseşte. El se va îngriji ca mâine să găsim un loc de muncă. El va purta de grijă pentru a avea resursele materiale necesare vieţii zilnice pe acest pământ. Domnul va purta de grijă ca economiile de o viaţă să nu se piardă, după tot ce am făcut omeneşte posibil în a le investi înţelept.

El va purta de grijă să pot să îmi plătesc la timp datoriile, după ce am dovedit chibzuinţă şi economie în ce am câştigat. El va purta de grijă pentru sănătate, după ce am m-am îngrijit să cultiv cele mai bune obiceiuri şi deprinderi.

Şi de aceea, la orice şoaptă a întunericului voi răspunde de fiecare dată prin cuvintele „Domnul va purta de grijă şi pentru aceasta”, iar orice urmă de nelinişte va dispărea.”

Să trecem acum la alcătuirea unei rugăciuni care să reflecte aplicaţia pe care tocmai am făcut-o:

„Părintele meu ceresc,

Ori de câte ori voi fi nedumerit sau îngrijorat cu privire la drumul pe care trebuie să merg, voi privi la Tine şi mă voi încrede în faptul că Tu vei purta de grijă asupra tot ce va fi în viitor. Neputinţa mea în a cunoaşte detaliile zilei de mâine va fi înlocuită astfel de cunoaşterea capacităţii Tale de a stăpâni pe deplin trecutul, prezentul şi viitorul vieţii mele.

Citind experienţa lui Avraam, am înţeles că Tu, Părintele meu ceresc, Te îngrijeşti de tot ce avem nevoie pentru a face faţă problemelor vieţii şi deopotrivă pentru a împlini voia Ta. Planul Tău pentru viaţa mea este minunat, chiar dacă nu-i cunosc detaliile viitoare, de aceea sunt sigur că nu vei lăsa să cad fără putere la mijlocul drumului existenţei mele pe pământ. Tu ai în îngrijirea Ta deopotrivă pe cei dragi ai mei, pe membrii familiei mele şi pe cei apropiaţi, aşa că nu motive de îngrijorare, fiindcă Tu vei suplini ceea ce noi nu putem împlini, după ce am depus cele mai bune eforturi în asigurarea zilei de mâini.

Tu ne dai o siguranţă deplină asupra resurselor ce ne vor fi puse la îndemâna la momentul potrivit, pentru a putea supravieţui şi merge mai departe. Orice situaţie are o ieşire pe care Tu ai prevăzut-o pentru noi. Ajută-ne să vedem soluţia oferită de Tine, în loc să ne mai concentrăm pe detaliile nerezolvabile ale problemelor cu care ne confruntăm.

Ne ridicăm privirea către Tine şi vrem să auzim vocea Ta călăuzitoare, spunându-ne pe ce drum să mergem, calea pe care să o urmăm. Tu ne porţi mereu de grijă şi avem siguranţa că Tu deja Te-ai îngrijit să ne oferi un loc de muncă, deopotrivă cu resursele materiale de a face faţă vieţii de zi cu zi.

Tu ai grijă ca economiile noastre de o viaţă să nu se piardă, după ce Tu ne-ai dat înţelepciune cum să le investim înţelept. Tu ne susţii mereu şi ne oferi posibilitatea de a ne administra cu pricepere veniturile şi a ne plăti la timp datoriile pe care le avem. De asemenea, Tu ne dăruieşti sănătate pentru împlinirea sarcinilor pe care le avem de făcut şi vindecare pentru toate afecţiunile şi bolile pe care le avem.

De aceea, de acum înainte voi privi cu speranţă către viitor şi la orice influenţă ce îmi cauzează nelinişte voi răspunde prin cuvintele „Domnul va purta de grijă şi de aceste lucruri ce mă îngrijorează”.

Îţi mulţumesc pentru toate acestea, cu toată recunoştinţa şi din toată inima mea.

A Ta să fie slava acum şi în veci. Amin.”

Să trecem acum la elaborarea planului de acţiune:

„De fiecare dată când îngrijorarea va încerca să mă mai cuprindă îmi voi aminti de experienţa lui Avraam şi gândindu-mă la îndurarea lui Dumnezeu voi spune că „Domnul va purta de grijă şi pentru problema aceasta”. Dacă după ce am depus cele mai bune eforturi voi constata că au rămas nenumărate detalii de clarificat în viitor, în loc să mă îngrijorez îmi voi ridica privirea spre cer, îmi voi pune încrederea în Dumnezeu şi voi lăsa ca grijile să se topească în credinţa în călăuzirea Sa.

În orice ocazie, îmi voi aminti că Dumnezeu are deplină stăpânire asupra trecutului, prezentului şi viitorului. De asemenea, Domnul S-a îngrijit deja de resursele de care am nevoie pentru a putea trăi pe pământ.

Astfel, mă voi gândi că nimic nu este la întâmplare şi cu siguranţă Dumnezeu are un plan pentru mine, fără a fi ignorat vreun detaliu.

Când am să mai simt nelinişte privind siguranţa locului de muncă, asigurarea resurselor materiale, siguranţa economiilor de o viaţă sau altele în felul acesta, am să îmi amintesc de faptul că Domnul va purta de grijă şi pentru acestea, iar astfel voi lăsa să se stingă orice gând ce mă tulbură şi îmi face viaţa amară.

În orice ocazie în care am să mai am temeri cu privire la starea de sănătate, voi lua măsurile ce se impun, însă voi da la o parte orice îngrijorare bazându-mă pe vindecarea spirituală pe care Dumnezeu mi-a făgăduit-o prin Cuvântul Său.

Voi face o regulă şi o deprindere în a privi cu încredere spre viitor, ştiind că de fiecare dată când voi fi în dificultate „Domnul va purta de grijă”. „

Să reformulăm acum într-o manieră pozitivă redarea problemei de la început:

„Când mă gândesc la ziua de mâine am un sentiment de speranţă şi de încredere că Dumnezeu va purta de grijă pentru toate problemele cu care mă voi confrunta.

El se va îngriji să am un loc de muncă, să mă pot descurca cu banii astfel încât familia mea să nu ducă lipsă de nimic din ce este esenţial pentru viaţa de zi cu zi. Am convingerea că Dumnezeu nu va lăsa să dispară economiile mele de o viaţă, după ce am învăţat să le investesc înţelept şi deopotrivă că mă va ajuta să-mi plătesc la timp datoriile pe care le am.

Nu am de ce să-mi fie teamă că nu voi rezista stresului de la serviciu sau că voi fi afecta de boli ce mă vor distruge, fiindcă de fiecare dată Dumnezeu îmi va purta de grijă oferindu-mi ieşire din orice impas.

Deşi sunt multe probleme la care nu am răspuns, totuşi la fiecare dintre acestea Dumnezeu are deja un răspuns pozitiv pe care mi-l va descoperi la timpul potrivit şi de aceea nu îmi rămâne decât să aştept cu speranţă şi încredere intervenţia Sa la momentul hotărât.”

Voi reda mai jos diagrama de relaţii desenată conform noii viziuni:

Nu mai rămâne decât să citim periodic aceste lucruri pe care le-am scris şi să consemnăm mai departe diferitele observaţii, adăugiri sau corecţii la ceea ce am scris:

„21.01.2009: Am experimentat cu succes planul de vindecare de nelinişte şi pot spune că am găsit de fiecare dată puterea interioară de care aveam nevoie pentru a merge înainte.

27.01.2009: Chiar dacă am întâmpinat dificultăţi neprevăzute, totuşi nu am mai reacţionat ca în alte ocazii începând să mă îngrijorez peste măsură, ci am ales să am o deplină încredere în faptul că „Dumnezeu va purta de grijă”.”

În concluzie, în urma aplicării acestei metode vom vedea cum între noi şi realitatea înconjurătoare se va interpune puterea susţinătoare a lui Dumnezeu. Mai este loc pentru nelinişte având o astfel de viziune? Cu siguranţă că nu.

Stările de îndoială şi de necredinţă cu privire la existenţa sau intervenţia lui Dumnezeu pot surveni în cele mai neaşteptate etape ale vieţii, în momente dificile sau pur şi simplu din senin. Să exemplificăm un astfel de sentiment prin următoarele cuvinte:

„În ultimul timp am tot mai des senzaţia că am fost uitat de Dumnezeu sau că El nici măcar nu a existat vreodată. De fapt, ce argumente am că Dumnezeu ar interveni pentru noi sau că Biblia ar fi adevărată?

Nimic în jurul meu nu se schimbă în mai bine. Situaţia mea în familie este dezastruoasă trebuind să-i suport pe ceilalţi chiar şi atunci când abuzează de răbdarea mea. La serviciu mă simt umilit în fiecare zi de către colegi sau şefi ce mă tratează ca pe un obiect de care te foloseşti şi după aceea îl arunci.

Chiar şi mersul la biserică mi se pare a fi ceva fad şi fără rost, o pierdere de timp, o făţărnicie publică a celor ce iau poate la aşa-zisele servicii divine.

Iar când privesc în jurul meu, ce să mai spun? Atâtea lucruri rele se întâmplă încât te întrebi pe bună dreptate dacă mai există ceva moral pe pământ.”

Vom trece acum la analiza celor relatate, încercând să fim cât mai obiectivi şi fără a emite judecăţi de condamnare sau de corectare. În vindecarea prin Cuvânt, sinceritatea este fundamentală şi nu trebuie să ne cenzurăm pentru a ne filtra exprimarea trăirilor atunci când le redăm în scris.

Să facem acum un inventar al situaţiilor enumerate şi al trăirilor asociate. Astfel, în planul relaţiilor de familie vorbim de un „abuz al răbdării”, la serviciu se reacţionează cu un sentiment de „umilire” faţă de modul de tratarea asemenea unui obiect. În ce priveşte biserica, simţământul este de „fad şi fără rost”, iar în final lumea în ansamblu, prin relele ce se comit, mărturiseşte că nu există Dumnezeu sau că în orice caz nu intervine. Mai jos am figurat diagrama de relaţii şi concepte asociate acestor reacţii.

Avem patru domenii de experienţă cotidiană şi un al cincilea, domeniul spiritual, în care se proiectează toate celelalte patru. Problema de fond est redată printr-un sentiment de insatisfacţie trăit în viaţa de familie, la serviciu, în biserică şi în general în lume, care generează îndoială cu privire la existenţa şi intervenţia lui Dumnezeu în favoarea noastră.

Date fiind aceste lucruri, vom ataca problema enunţată la bază şi vom încerca să remediem sindromul îndoielii tratând cauza care o generează, adică insatisfacţia în viaţa personală, un lucru ce ne priveşte în cele din urmă pe fiecare dintre noi. Trebuie menţionat faptul că etapa de punere a diagnosticului corect, adică de identificare a cauzelor, este fundamentală în ce priveşte tratarea problemelor cu care ne confruntăm. Cuvintele cheie care ne vor ajuta în situaţia de faţă sunt cele ce redau sentimentul de insatisfacţie şi pot fi în genul: „în zadar”, „fără rost”, „degeaba” etc.

Să căutăm acum în biblie după termenul „degeaba”, care mi se pare a fi mai la îndemână în tratarea rapidă a situaţiei enunţate, iar astfel vom selecta versetele ce ni se par a fi cele mai relevante. În urma căutării acestui cuvânt, au rezultat în jur de 45 de versete, dintre care am selectat câteva care mi s-au părut a fi cele mai utile şi pe care le redau mai jos:

„Psalmi 39:6 Da, omul umblă ca o umbră, se frământă degeaba, strânge la comori, şi nu ştie cine le va lua.

Psalmi 69:20 Ocara îmi rupe inima, şi sunt bolnav; aştept să-i fie cuiva milă de mine, dar degeaba; aştept mângâietori, şi nu găsesc nici unul.

Psalmi 73:13 Degeaba dar mi-am curăţit eu inima, şi mi-am spălat mâinile în nevinovăţie:

Psalmi 127:1 Dacă nu zideşte Domnul o casă, degeaba lucrează cei ce o zidesc; dacă nu păzeşte Domnul o cetate, degeaba veghează cel ce o păzeşte.

Psalmi 127:2 Degeaba vă sculaţi de dimineaţă şi vă culcaţi târziu, ca să mâncaţi o pâine câştigată cu durere; căci preaiubiţilor Lui El le dă pâine ca în somn.

Isaia 49:4 Şi Eu Mă gândeam: Degeaba am muncit, în zadar şi fără folos Mi-am istovit puterea. Dar dreptul Meu este la Domnul, şi răsplata Mea la Dumnezeul Meu.

1 Corinteni 15:2 şi prin care sunteţi mântuiţi, dacă o ţineţi aşa după cum v-am propovăduit-o; altfel, degeaba aţi crezut.”

Pentru a identifica un remediu rapid la problema enunţată voi alege de data aceasta versetul următor:

„Isaia 49:4 Şi Eu Mă gândeam: Degeaba am muncit, în zadar şi fără folos Mi-am istovit puterea. Dar dreptul Meu este la Domnul, şi răsplata Mea la Dumnezeul Meu.”

Acest verset este prin excelenţă mesianic, dar se poate aplica la orice situaţie similară, când după ce ai investit tot ce ai avut mai bun, rezultatele par a fi modeste sau chiar lipsesc cu desăvârşire, reacţia normală fiind de insatisfacţie. Dacă vom privi acum mai cu atenţie structura versetului, vom remarca prezenţa cuvântului „dar”, care întotdeauna marchează o schimbare a sensului cugetării sau vorbirii în cauză. Pe de o parte avem o exprimare negativă ce începe cu un cuvânt cheie pentru o situaţie de insatisfacţie: „degeaba”, iar pe de altă parte avem un enunţ pozitiv ce restabileşte echilibrul după cuvântul „dar” şi care anulează efectele generate de prima situaţie.

De fapt, avem două forţe ce se opun reciproc, una având un caracter descendent, demoralizator, iar cealaltă fiind prin excelenţă ascendentă. După ordinea în care apar, cea ascendentă urmează celei descendente, marcând triumful exprimării pozitive. Mai jos am redat printr-o diagramă situaţia enunţată în acest verset:

Observăm cu uşurinţă din diagrama de mai sus, că deşi realitatea înconjurătoare este generatoare de frustrare, şi aici putem include familia, serviciul, biserica şi lumea, totuşi rezultanta este axată pe încrederea nestrămutată în Dumnezeu ca realitate ultimă, aflată deasupra situaţiilor cotidiene. Şi astfel, în loc să se ajungă la necredinţă, se produce o prindere fermă de Dumnezeu, ca soluţie finală şi deplină a problemelor cu care te confrunţi.

Mai mult, încrederea în dreptatea lui Dumnezeu, Care va judeca aşa cum se cuvine ceea ce s-a întâmplat pe pământ, şi în răsplata ce o voi primi din partea Sa, compensează pe deplin insatisfacţia prezentă, cauzată de o realitate indiferentă, ba chiar ostilă.

În continuare voi reda amplificat acest verset, lucru care se poate urmări mai jos:

„Privind la cele de pe pământ, un simţământ de zădărnicie L-a cuprins pe Mesia, constatând lipsa de rezultate în ceea ce făcuse pentru ridicarea umanităţii. Totul părea să confirme acest lucru şi nu se observa nici un rod al trudei Sale istovitoare, fapt care Îl determina să cadă într-o tristeţe profundă.

Dar imediat, Şi-a ridicat privirile către ceruri şi prin credinţă a văzut dreapta judecată a Tatălui ceresc şi răsplata finală ce va veni prin mântuirea tuturor celor credincioşi ca rod al lucrării Sale de sacrificiu dus până la extrem. Acest lucru L-a înviorat şi în locul pustiului acestei lumi a văzut Edenul restaurat în mijlocul planetei Pământ şi pe cei sfinţi locuind în acea lume nespus mai bună.”

Trecem mai departe la redarea aplicată a ceea ce am studiat:

„Când privesc la lucrurile din jurul meu, un simţământ de zădărnicie mă cuprinde fiindcă văd cum cele mai bune eforturi pe care le-am depus nu au fost urmate de rezultate pe măsură. Dimpotrivă, doar de indiferenţă şi desconsiderare am avut parte, din partea familiei, a colegilor de serviciu, a bisericii şi a lumii în general; nici un rod, ci doar amărăciune.

Însă atunci când mi-am ridicat privirile către cer am înţeles că există o altă realitate, a lui Dumnezeu, în care toate lucrurile au un înţeles diferit, conform cu ceea ce este drept şi adevărat. El cunoaşte truda mea şi nici un gând nu este ascuns de El. În nădejdea vieţii viitoare, am înţeles că El va judeca toate aceste lucruri, va aprecia tot ce am lucrat, va da la o parte tot dispreţul şi toată indiferenţa de care am avut parte şi îmi va da dreptul să mă bucur de Împărăţia viitoare.

Jertfa mea neluată în seamă de ceilalţi este socotită de mare preţ înaintea Sa şi de aceea, în locul pustiului acestei lumi voi privi şi voi da atenţia realităţilor ce vor veni, când Edenul va fi restabilit pe pământ. Având aceste gânduri, mă prind cu toată puterea mea de nădejdea dreptăţii veşnice şi nici măcar o privire nu voi mai arunca spre această realitate tristă şi crudă, în mijlocul căreia trăiesc în prezent, pentru a mai aştepta recunoştinţă sau răsplată.

Toată slava este a Domnului! Fie să vină cât mai curând Împărăţia Sa!”

Acum este momentul să întocmim o rugăciune  pe baza redării aplicate a versetului studiat:

„Părintele meu atotputernic,

Un simţământ de deşertăciune mă cuprinde când privesc lucrurile din jurul meu, realitatea în mijlocul căreia trăiesc. În zadar mi-am investit efortul pentru a face lucrurile să meargă aşa cum trebuie în familie, la locul de muncă, în biserică şi în lume. Tu, Dumnezeul meu, cunoşti bine toate aceste lucruri şi nimic nu Îţi este ascuns din toate câte se întâmplă pe pământ.

Rezultatele nu au fost însă pe măsura efortului depus, iar în afară de nepăsare şi vorbire de rău, de nimic altceva nu am avut parte. Tu ştii bine acest lucru şi deopotrivă cunoşti toată amărăciunea sufletului meu.

Pe de altă parte, mă gândesc la dreptatea Ta finală şi la lumea pe care Tu o vei întemeia pe pământ. De fapt, viaţa de acum este doar o trecere către cea viitoare, unde fiecare efort pe care l-am depus acum şi pentru care nu am primit o răsplată în această lume, Tu îmi vei dărui o parte binecuvântată de moştenire veşnică.

Când îmi ridic privirile către cer, văd scaunul Tău de domnie şi am intuiţia unei realităţi superioare, în care Tu ne aştepţi, după ce vom trece cu bine testul vieţii acesteia.

De aceea, Te rog să îmi dăruieşti putere pentru a nu mai da niciodată atenţie lucrurilor rele din această lume şi să privesc spre răsplătirea finală, când Tu mă vei primi în slavă.

Cu toată nădejdea mă prind de această viziune cerească. Să vină Împărăţia Ta cât mai curând!

A Ta să fie slava şi mărirea pentru veşnicie! Amin.”

Pe baza a tot ce am menţionat vom întocmi un plan de acţiune destinat înlăturării sindromului de îndoială:

„De acum înainte nu am să mai dau atenţie modului în care ceilalţi (şi aici includ familia, colegii de la locul de muncă, biserica şi toate persoanele cu care am de-a face) apreciază sau nu ceea ce realizez în această viaţă. Fără resentimente sau păreri de rău, îmi voi împlini datoria din principiu, însă mă voi gândi de fiecare dată că Dumnezeu mă vede, apreciază efortul depus şi îmi va răsplăti la judecata finală.

De fiecare dată mă voi gândi că El este de faţă, mă întăreşte şi mă aprobă în ceea ce fac, mă înviorează prin puterea Sa, iar în final mă va primi în slavă. Voi lăsa ca această cugetare să mă cuprindă de-a lungul întregii zile şi în cursul experienţelor prin care voi trece, până când va deveni un lucru normal să privesc cu speranţă doar către lumea viitoare.

Las deoparte orice alte aşteptări de răsplătire pământească şi fără murmur sau păreri de pur, mă voi ancora cu nădejde în făgăduinţele vieţii ce va veni, aşteptând cu nerăbdare împlinirea deplină a cuvintelor lui Dumnezeu.

Fie ca acel timp să vină cât mai repede, iar până atunci voi creşte tot mai mult în a percepe lucrurile acestei lumi prin prisma venirii Împărăţiei slavei, când orice lucru bun făcut pe pământ, va fi răsplătit de mii de ori mai mult.”

Urmează să reformulăm viziunea de la început, având la bază această perspectivă pozitivă, dătătoare de viaţă, vindecare şi speranţă:

„Cu cât trece timpul, cu atât sunt tot mai conştient de existenţa lui Dumnezeu şi de prezenţa Sa împreună cu mine. Am o tot mai puternică credinţă în faptul că Dumnezeu intervine pentru noi şi că Biblia este adevărată în tot ce afirmă.

Încep să observ cum lucrurile încep să evolueze într-o direcţie pozitivă şi de aceea nu mă mai deranjează să-i suport pe ceilalţi membri ai familiei. Nici la locul de muncă nu mai sunt afectat atunci când nu este apreciată munca mea aşa cum m-aş fi aşteptat. Ştiu bine că Dumnezeu cunoaşte răbdarea de care dau dovadă în familie şi de calitatea activităţii mele profesionale.

Frecventarea serviciilor divine nu mai constituie o problemă, fiindcă am învăţat să discern elementul spiritual şi să nu mă mai bazez pe ceea ce este exterior în materie de religie. Fiind susţinut de relaţia personală pe care o am cu Dumnezeu, nu mai simt nevoia să condiţionez evlavia mea de modul în care reacţionează cei din jurul meu în raport cu idealurile sfinte.

Iar când privesc în jurul meu, văd doar îndelunga răbdare a lui Dumnezeu în aşteptarea pocăinţei şi întoarcerii a celor ce nu înţeleg că făcând răul comit cea mai mare nedreptate chiar împotriva propriilor lor suflete, despărţindu-se de harul lui Dumnezeu şi de făgăduinţele sigure ale intrării în Împărăţia veşnică.”

Să întocmim acum un exemplu de jurnalizare a experienţei schimbării interioare aşa cum am prezentat-o până în clipa de faţă:

„20.02.2008: Mă surprind uneori că gândurile încep să-mi urmeze vechiul obicei al îndoielii. În astfel de momente, tensiunea devine maximă atunci când încerc să văd partea pozitivă a lucrurilor.

Însă de îndată ce realizez faptul că Isus Hristos S-a confruntat cu astfel de situaţii şi nu a dat înapoi, o dorinţă fermă începe să se manifeste în suflet, prin alungarea a tot ce este rău şi prin aducerea în prim plan a imaginii Împărăţiei viitoare.”

Astfel de consemnări sunt utile ori de câte ori simţim nevoia să ne evaluăm experienţa pe care am parcurs-o în aplicarea planului de acţiune mai sus menţionat. Aceste lucruri fiind zise, urez succes tuturor celor ce vor trece de la schimbarea atitudinii negative la percepţia viziunii realităţilor viitoare, astfel încât să fie depăşit sindromul îndoielii şi al necredinţei cu privire la tot ceea ce face Dumnezeu pentru noi.