Conexiuni Creştine Contemporane

Jurnal de studiu si dezvoltare personala

Afişare articole publicate în septembrie 2009

O lucrare de anatomie clinica in limba engleza scrisa de Doctor Horia Muresian

septembrie 29, 2009 admin Niciun comentariu
De Maria Diana Popescu
„The clinical anatomy of the coronary arteries”, Editura Enciclopedică, Bucureşti
 
De-a lungul unui deceniu, contabilizîndu-şi eficient timpul între Milano, Bucureşti şi alte ţări, doctor în medicină Horia Mureşian reuşeşte să-şi onoreze exemplar obligaţiile profesionale pe care şi le-a asumat. Este şeful secţiei Chirurgie Cardiacă a Spitalului Universitar Bucureşti, iar în paralel desfăşoară o bogată activitate de cercetare şi publicistică. Incontestabil, mediul riguros în care s-a format ca medic îşi spune cuvîntul. Autor strălucit a numeroase studii şi lucrări de cercetare de înaltă ţinută în ţară şi în afara graniţelor, într-o cadenţă demnă de aprecieri, doctor în medicină Horia Mureşian aduce cu demnitate, cu eficienţă şi fără infatuare, contribuţii fundamental-valoroase în cercetarea ştiinţifică medicală românească şi internaţională, dar şi în folosul social.
 
Doctor în medicină, Horia Mureşian, chirurgul de numele căruia este legată, cu doi ani în urmă, o premieră medicală românească – operaţia pe artera carotidă numai cu anestezie loco-regională – este acum autorul unei premiere editoriale româneşti şi internaţionale: sub semnătura domniei sale, apare în 2009, la Editura Enciclopedică, Bucureşti, strălucita lucrare „The clinical anatomy of the coronary arteries” – studiu anatomic pe o sută de inimi umane, care reprezintă bilanţul cercetărilor medicale proprii ce acoperă un deceniu de studii şi aprofundări, o monografie unică în literatura medicală românească şi internaţională, prin aria de documentare, prin valoarea studiilor şi prin realizarea grafică de excepţie. Cartea răspunde unei mereu adresate întrebări la congresele internaţionale de anatomie şi de chirurgie cardiacă, şi anume dacă mai există aspecte necunoscute sau incomplet descrise ale anatomiei cordului uman, şi acoperă domenii mult mai largi decît stricta prezentare clasică de pînă acum. În prolog, prof. A. T. Ispas declară: „lucrarea de certă originalitate a doctorului în medicină Horia Mureşian are ca obiectiv rescrierea anatomiei arterelor coronare într-un nou stil, care utilizează concepte moderne, atrăgînd atenţia asupra unor detalii mai puţin abordate şi clarificînd aparentele discrepanţe dintre anatomia clasică şi practica medicală curentă”. Efortul de peste zece ani de studiu, de practică medicală şi chirurgicală se materializează în acest volum redactat în limba engleză, care poate fi socotit ca fiind o lucrare-document, intregitoare a patrimoniului ştiinţific românesc.
 
Folosind fotografii medicale originale, alături de date din embriologie, chirurgie, cardiologie şi ecocardiografie, în contextul consultării literaturii moderne în domeniu, autorul atacă aspecte ascunse sau încă puţin cunoscute ale anatomiei inimii umane, concentrîndu-se pe arterele coronare, care reprezintă substratul anatomic al patologiei infarctului miocardic şi al anginei pectorale. Practic, studiul uneşte două domenii din ştiinţele medicale: anatomia şi practica medicală, bazîndu-se pe principiul corespondenţei dintre o leziune anatomică şi boala consecutivă. Orientat spre domenii moderne de analiză, scopul monografiei este de a fundamenta un limbaj comun pentru specialiştii din diferitele domenii vizate şi pentru a servi ca instrument de informare şi de perfectare pentru anatomişti, cardiologi şi chirurgi cardio-vasculari. Prin incursiunea făcută asupra inimii, cît şi prin sinteza realizată asupra cercetării, autorul vastei lucrări oferă informaţii extrem de importante pentru conturarea unor date reale, oferind de asemenea ocazia iterării unor descoperiri de ultimă oră, racordate la bibliografia de specialitate. Sintetizarea tuturor informaţiilor obţinute prin cercetare şi experienţă oferă o imagine inedită şi de un real folos asupra specificului acestui domeniu medical.
 
Autorul declară în Prefaţă că intenţia domniei sale este de a-i face conştienţi pe specialişti de utilitatea lucrării şi de a le furniza numeroase detalii de anatomie clinică a inimii. Propriile realizări pe plan medical, precum şi cele din planul activităţii ştiinţifice şi de cercetare, au făcut ca doctor în medicină Horia Mureşian să se bucure de recunoaştere naţională şi internaţională, iar personalitatea sa să se înscrie între acei români valoroşi ai generaţiei sale, între capetele luminate ale României.
 
Maria Diana Popescu
Recenzii de carte nimic
Citeşte mai mult

A trai fericirile Domnului Hristos

septembrie 28, 2009 admin Niciun comentariu

.De Emma Marie, emma_iordache@yahoo.com 

Fericirea I Ferice de cei saraci spiritual caci a lor este imparatia cerurilor      

Cand Hristos vorbeste despre cei saraci spiritual se refera la cei care se simt in prezenta Sa vrednici de plans, saraci, orbi si goi.  (Apoc. 3.17 ) si care inseteza dupa darul mantuitor al lui Dumnezeu. (Tit 2.11 ). Ca si vamesul  ei nu indraznesc sa-si ridice ochii spre cer ci spun doar: Dumnezeule, ai mila de mine pacatosul! Despre acestia Hristos spune” caci a lor este imparatia cerurilor”. Dar aceasta imparatie nu este o imparatie pamanteasca, ci imparatia spirituala a iubirii, harului si a dreptatii Sale. Oricat de trist ar fi trecutul nostru, oricat de deznadajduita ar fi situatia noastra prezenta daca venim la Hristos asa cum suntem, El ne ridica cu iubire, ne iarta si restabileste in noi chipul Sau.        

Fericirea a II a Ferice de cei ce plang caci ei vor fi mangaiati

Plansul despre care vorbeste Isus aici este regretul sincer simtit pentru pacat. Asfel de suflete vor fi mangaiate. Nici o durere sufleteasca nu vine la intamplare:”Dumnezeu nu stramtoreaza, nici nu intristeaza bucuros pe fii oamenilor” (Plangeri 3.33 ).Daca El ingaduie sa vina peste  noi suferinte face aceasta “spre folosul nostru ca sa ne impartasim de sfintenia Lui” (Evrei 12.10 ). Orice suferinta amara va fi spre binecuvantarea aceluia care o suporta cu credinta.Ea poate fi mijlocul pentru a indrepta privirea catre cer. Incercarile vietii sunt mijloacele prin  care Dumnezeu ne formeaza caracterul. Fericiti mai sunt si acei care, plang cu Isus din compatimire pentru umanitate si pentru suferintele ei. Un astfel de regret vine dintr-un suflet altruist, cuprins de mila, care doreste sa  ii ajute pe cei in suferinta, urmand exemplul lui Hristos.”Tatal indurarilor si Dumnezeul  oricarei mangaieri, care ne mangaie pe noi pentru toata suferinta noastra, ca prin mangaierea cu care noi insine suntem mangaiati de Dumnezeu, sa putem mangaia pe cei care sunt in suferinta. (2Corinteni 1 3.4 )

Fericirea a-III-a Fericiti cei blanzi caci ei vor mosteni pamantul

Isus numara blandetea printre virtutiile care ne fac potriviti pentru cer. In viata si caracterul Sau se descopere frumusetea dumnezeiasca a acestei virtutii marete. Cand privim la  abnegatia, blandetea si umilinta lui Hristos, dorinta de inaltare si iubirea de sine dispare si noi suntem schimbati.Cel care a invatat de la Isus este eliberat de infatuare si in sufletul sau este pace pentru ca eul sau este subordonat Duhului Sfant. Atunci nu mai avem dorinta de a atrage atentia altora asupra noastra, nu vom mai cauta pozitiile inalte caci stim ca locul cel mai inalt este la picioarele Mantuitorului. El ne spune:” Luati  jugul meu asupra voastra caci Eu sunt bland si smerit cu inima; si veti gasi odihna pentru sufletele voastre” (Matei 11.29 ).Dumnezeu ne ofera imaginea de ansamblu a lucrurilor cu adevarat importante in viata.Cand iubirea de sine dispare, nu ne mai simtim atat de repede ofensati si prin blandete  putem sa exercitam o influenta benefica asupra semenilor nostrii. Un raspuns bland potoleste mania dar o vorba aspra provoaca mania (Prov. 15.1 ). Pamantul promis celor blanzi nu va fi intunecat de umbrele durerii  si mortii.” Nu va mai fi nici tanguire, nici tipat nici durere, pentru ca lucrurile dintai au trecut”. (Apoc. 21.4 ). Acolo va fi Isus pacea noastra eterna.

Fericirea a-IV-a Ferice de cei ce flamanzesc si inseteaza dupa dreptate, caci ei se vor satura

“Dreptatea este sfintenie, asemanare cu Dumnezeu, iar Dumnezeu este iubire.”  (1 Ioan 4.16 ). Aceasta este in acord cu legea lui Dumnezeu, “caci toate ordinele Tale sunt drepte” (Ps. 119, 172 ) si “iubirea este implinirea legii” (Rom. 13.10 ). Dreptatea este iubire, iar iubirea este lumina si viata lui Dumnezeu.Aceasta dreptate este intrupata in Hristos si noi o primim atunci cand Il primim pe El.

Fericirea a-V-a Ferice de cei milostivi caci ei vor avea parte de mila

Cei milostivi sunt cei care vad in cei  saraci si dispretuiti suflete pentru care a murit Hristos.Ei si-au consacrat viata lui Dumnezeu, care este izvorul milei si al sensibilitatii pentru suferinta umana si doresc sa slujeasca semenilor lor aflati in suferinta asa cum a slujit Mantuitorul cat a fost pe pamant. El ne spune:” Imparte-ti painea cu cel flamand, si adu in casa ta pe nenorocitii fara adapost; daca vezi pe un om gol acopera-l si nu intoarce spatele semenului tau”.  (Is. 58.7 ) Pe cel milos, Domnul nu-l va parasi in ceasul incercarii si al nevoii.

Fericirea a-VII-a Ferice de cei impaciuitori caci ei vor fi chemati fii ai lui Dumnezeu

Cei care descopera iubirea lui Hristos printr-o influenta linistita a unei umblari sfinte si pasnice, care prin cuvant si fapta ii determina pe altii sa renunte la pacat si sa-si predea viata lui Dumnezeu, aceia sunt impaciuitorii care vor fi chemati fii ai lui Dumnezeu. “Cine isi infraneaza vorbele cunoaste stiinta si cine isi pastreaza calmul este un om rational.” (Proverbe 17.27 )

Fericirea-VIII-a Ferice de cei persecutati  din cauza dreptatii, caci a lor este imparatia cerurilor

Isus nu promite urmasilor Sai marire si bogatie lumeasca sau o viata scutita de incercari, ci El le arata privilegiul de a merge impreuna cu El pe calea renuntarii la sine. Poporul lui Dumnezeu, detestat si persecutat in lume va fi educat in scoala lui Hristos mergand pe calea ingusta, urmand pe Domnul lor prin lupte grele renuntari si experiente amare, dar invatand prin toate acestea sa aiba oroare fata de pacat. Acestia sunt cei care vin din marea stramtorare care si-au spalat vesmintele si le-au albit in sangele Mielului lui Dumnezeu.”Caci estimez ca suferintele timpului prezent nu sunt de aceeasi valoare cu marirea care va fi revelata pentru noi.” (Romani 8.18 ).

Fericirea a-IX-a

Ferice de voi cand va vor insulta, cand va vor persecuta si vor spune  impotriva voastra  lucruri rele si false. Bucurati-va caci recompensa voastra este mare in ceruri; caci  la fel i-au persecutat si pe profetii care au fost inaintea voastra.

Desi calomniile pot vatama un nume bun, totusi ele nu pot distruge caracterul; acesta va fi pazit de Dumnezeu. Atata timp cat noi nu pacatuim, nici o putere omeneasca sau demonica nu poate distruge sufletul.”Cand oamenii va vor insulta si persecuta bucurati-va” spune Hristos.El atrage atentia asupra profetilor care au vorbit in numele Domnului, “ca pilda a suferintei si a indelungei rabdari” (Iacob 5.10 ). Cei care l-au marturisit pe Hristos  au suferit batjocuri, batai, lanturi si inchisoare; au fost ucisi cu pietre, taiati in doua cu ferastraul, chinuiti; au murit ucisi de sabie, au pribegit imbracati in cojoace si in piei de capre, lipsiti de toate, persecutati, ei de care lumea nu era vrednica, au ratacit prin pustiuri, prin munti, prin pesteri si prin crapaturile pamantului. (Evrei 11.36.37.38 ).”Pentru aceasta, ei stau inaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu, si-I slujesc zi si noapte in Templul Lui. Cel ce sta pe scaunul de domnie, isi va intinde peste ei cortul Lui.Caci Mielul care sta pe scaunul de domnie, va fi Pastorul lor, ii va duce la izvoarele apelor vietii, si Dumnezeu va sterge orice lacrima din ochii lor.” (Apoc. 7.15.17 )

Eseuri nimic
Citeşte mai mult

“Nu stiu cata nevoie are poezia de mine; stiu cata nevoie am eu de ea!”

septembrie 28, 2009 admin Niciun comentariu
De Octavian Curpas, justitia@justice.com
 
Interviu cu poeta creştină Cristina Frâncu
 
Cristina Frâncu a debutat  la sfârşitul anului 2008, cu volumul de versuri “Iubirea înlăcrimată”.Creaţiile ei sunt rodul educaţiei creştine primite în copilărie de la părinţi, care de altfel, au şi încurajat-o în permanenţă, să scrie. Aşa se face că fiecare dintre poeziile Cristinei Frâncu are în centru dragostea de Dumnezeu, de adevăr şi de frumos şi promovează învăţăturile morale ale Bibliei. Cristina Frâncu s-a născut pe 18 ianuarie 1984 la Galaţi. Aici a crescut, a mers la şcoală, apoi la liceu, aici s-a căsătorit şi tot aici locuieşte şi în prezent. Poeta este licenţiată în Ştiinţe ale Comunicării, la Facultatea de Filosofie şi Jurnalism, din cadrul Universităţii “Spiru Haret”. În prezent, aceasta îşi pregăteşte masteratul – Mass-media şi comunicarea – la aceeaşi instituţie de învăţământ. Cristina Frâncu este căsătorită cu Petrică Frâncu.
 
 
„Poezia e o parte din mine”
 
- Să vorbim pentru început, despre puterea poeziei în viaţa ta. Ce relevanţă are poezia pentru tine?
- Pot spune, fără să exagerez, că nu pot trăi fără poezie. M-aş simţi goală pe dinăuntru dacă ar trece zile la rând în care să nu fi citit ori să fi scris versuri. Poezia e o parte din mine, este o lucrare spirituală care mă defineşte şi mă completează. Prin ea, îmi exprim cel mai bine trăirile interioare, frământările minţii, durerile şi bucuriile deopotrivă… În peisajul liricii creştine, în vremea în care trăiesc, nu ştiu câtă nevoie are poezia de mine; ştiu câtă nevoie am eu de ea!
 
- Eşti absolventă a Facultăţii de Filosofie şi Jurnalism. Cum este să fii jurnalist şi poet, în acelaşi timp?
- Nu-mi pot da seama acum, întrucât nu profesez ca jurnalist, ci am doar o licenţă în domeniu. Totuşi, cum amândouă ţin de tainele scrisului, cred că ambele cer, în aceeaşi măsură, timp şi inspiraţie. Multă inspiraţie.
 
- Îţi mai aminteşti care a fost primul poem pe care l-ai scris?
- Eram prin clasa a şaptea, când am scris prima poezie. Se intitula „Ceasornicul copilăriei” şi prin ea chemam înapoi din negurile vremii, anii frumoşi ai copilăriei apuse.
 
- În ce an ai debutat şi cu ce?
- În anul 2002 am scris prima poezie religioasă, „Isus”, pe care am publicat-o în „Buletinul Duminical” al Templului Penticostal din Galaţi. Erau versuri fără rimă. Adevăratul debut însă, a avut loc la sfârşitul lui 2008, cu volumul de poezii „Iubirea înlăcrimată”, apărut la Editura Succed Publishing, Medgidia.  
 
„Scriu ce primesc de Sus”
 
- Ce urmăreşti atunci când scrii şi de unde te inspiri?
- Nu scriu de dragul de a scrie, înşirând expresii frumoase, aranjând cuvinte meticulos în versuri, pentru a arăta că am talent. Încerc să creez imagini redând sentimente, mărturisind îngrijorări, slăbiciuni şi atitudini greşite. Nutresc nădejdea că cititorul se va regăsi în versurile mele şi va conştientiza nevoia de schimbare în mai bine din viaţa sa, că va fi mustrat de păcat, dar că va primi atât mângăiere, cât şi încurajare.
O sursă de inspiraţie îmi e Sfânta Scriptură, apoi experienţele vieţii şi propriile reflecţii. 
 
- Câte ore scrii, zilnic?
- Nu am calculat niciodată câte ore scriu pe zi! Depinde de inspiraţie. Cel mai bine scriu noaptea (da, noaptea!); atunci inspiraţia curge şuvoi… şi scriu ce primesc de Sus.
 
- Ceea ce scrii îţi reuşeşte din prima sau trebuie să revii şi să rescrii?
- Sunt poezii pe care le-am scris dintr-o răsuflare. Ca atunci când cineva îţi dictează ceva, iar tu scrii. Mâna mea aşterne versurile pe foaie şi nu le retuşez deloc după ce le citesc. Alteori, încep o poezie având o temă bine definită în minte, ştiind clar ce trebuie să ating, dar mă opresc brusc şi las poezia neterminată luni la rând. Chiar şi acum, am câteva poezii începute mai demult, pe care trebuie să le termin, iar de curând, am finalizat o poezie începută de prin luna martie. Dar mi se întâmplă rar să rescriu vreo poezie. Când le recitesc şi îmi par a fi reuşite, le las aşa. Doar unde consider că un alt cuvânt s-ar potrivi mai bine îl înlocuiesc sau cer părerea soţului meu. El e, de altfel, primul meu critic, urmat de tata. Nu e puţin comic?!… 
 
- Există vreun poet care te-a influenţat, pe care să îl consideri un model pentru tine?
- Departe de mine gândul de a mă lăuda, dar sincer, nu pot considera pe nimeni un model pentru mine. Îmi place să cred că nu sunt “copia” niciunui poet, că scriu sensibil, uneori copilăresc şi simplu, deloc pretenţios, însă destul de matur. Totuşi, există o persoană, un om deosebit şi un critic exigent al poeziilor mele care mi-a dat câteva sfaturi utile după ce le-a citit. Este vorba de Pandrea Teodor, profesor de limbă şi literatură română la Institutul Teologic Penticostal din Bucureşti, căruia îi sunt îndatorată pentru observaţiile făcute pe marginea versurilor.
 
„Iubirea înlăcrimată”
 
- Eşti autoarea unui volum de versuri – „Iubirea înlăcrimată”. De ce neapărat o iubire înlăcrimată, cum ai ales acest titlu?
- Pentru că dintre toate sentimentele ce se nasc în inima umană, iubirea este cel mai frumos. Despre ea s-a scris şi s-a cântat dintotdeauna. Fără ea nu suntem compleţi. La fel ca foamea şi sărăcia, lipsa dragostei distruge omul. Nu ura, ci indiferenţa.
Eu nu îmi pot imagina existenţa fără dragoste, însă atunci când iubeşti, se întâmplă, uneori, să suferi. Dar nu despre această dragoste omenească am scris, ci despre cea divină; o iubire jertfitoare care n-a ţinut cont de Sine, dăruindu-Se fără regrete pentru salvarea lumii înstrăinată de Creatorul ei. Iubirea e înlăcrimată, deoarece lacrimile sunt rodul suferinţei, iar omul care întâlneşte Iubirea Divină trebuie să nu uite niciodată tot ce a îndurat Isus pentru el. Titlul volumului este de altfel, titlul poeziei cu care se deschide cartea.
 
- Ce mesaj ai dorit să transmiţi prin această carte?
- Cele mai multe poezii din volum vorbesc despre dragostea dumnezeiască pentru fiinţa umană. Cititorul să îşi amintească întotdeauna cât L-a costat pe Isus răscumpărarea sa; preţul salvării a însemnat moartea unui Sfânt pentru un păcătos.
 
- Ai o experienţă deosebită, din perioada când ai scris acest volum, pe care ai vrea să ne-o împărtăşeşti?
- Îmi amintesc că a existat o perioadă de doi ani în care nu am scris deloc versuri. Părea că Cerul e închis pentru mine. Nu aveam inspiraţie deloc. La aceasta s-au adăugat şi unele critici neconstructive din partea unei persoane. Ţin minte că mă consumam mult din această cauză înlăuntrul meu şi îmi făceam mai mult rău, atunci când stăteam în singurătatea fiinţei mele, în linişte, şi analizam spusele acelei persoane. Apoi, într-o noapte, m-am trezit din somn şi am simţit imboldul să iau o foaie de hârtie şi să scriu. Versurile curgeau unul după altul, asemenea unui izvor. Atunci am scris poezia „Am vrut”. După aceea, am scris mult mai profund şi mai matur. Începusem un nou capitol din viaţa mea.
 
- Ai o poezie preferată?
- Îmi place tot ce am scris, totuşi, ca să răspund la întrebare, am să numesc mai multe poezii: „Iubirea înlăcrimată”, „Mama, „Mai urc o treaptă”, „Primeşte, Doamne, ruga mea târzie”, „Lacrima”, „M-ai deşteptat”, „Mă pierd într-un ocean de îndurare”, „Comoară în cer”, etc.
 
 
„În ziua de azi, din ce în ce mai puţini tineri sunt interesaţi de literatură”
 
- Cum se reflectă propria ta experienţă religioasă şi de viaţă în ceea ce scrii?
- Atât experienţa de viaţă, cât şi cea religioasă reprezintă surse de inspiraţie, deoarece scriu despre neîmplinirile mele, despre lacrimi şi zâmbete, despre cum sunt şi despre cum aş vrea să fiu pe plan spiritual.
 
- Vei rămâne doar la poezia religioasă sau îţi propui să abordezi şi alte teme?
- Pentru că am primit acest talant de a scrie versuri de Sus, ca un dar nemeritat, aş fi nerecunoscătoare să nu Îl slăvesc pe Creator, să nu scriu despre El, să nu I-l închin Lui. Aşa că voi scrie doar poezie religioasă; altceva nu mă interesează.
 
- Ce rol are cititorul, atunci când scrii?
- Eu nu scriu pentru mine, ci pentru alţii: pentru cel ce îmi citeşte creaţiile. Este adevărat că scriu ceea ce gândesc despre anumite teme, cum văd eu un fapt ori un lucru, cum primesc lumină asupra unor pasaje din Scriptură. Scriu despre lipsurile vieţii mele de credinţă, despre cum tânjesc să fiu. Mă gândesc că la fel ca mine, şi cititorul trece prin aceleaşi lupte interioare şi vreau să ştie că nu este singurul. Vreau ca inima îndurerată a cititorului, sufletul mistuit de dor, mintea îngândurată să primească din Mâna Divină eliberare. Iar peste toate lucrurile, să nu uite că există Unul care veghează şi care nu va îngădui nici o încercare peste puterea firească a fiecăruia de a o suporta. 
 
- Ai putea să ne faci un portret al cititorilor tăi? Cum i-ai caracteriza?
- Ştiu că cei ce îmi citesc poeziile sunt oameni din toate categoriile de vârstă, fără nici o excepţie. Primesc e-mail-uri de încurajare de la ei, comentarii constructive la versurile postate pe diverse site-uri creştine.
Cei mai mulţi sunt oameni în vârstă, peste care au trecut multe vânturi şi ploi. Aceştia se simt îmbărbătaţi, încurajaţi să meargă înainte pe Calea către Cer. S-au arătat mulţumiţi şi bucuroşi că Dumnezeu are în generaţia tânără poeţi cu valori creştine înalte, ce scriu pe măsura chemării lor, la fel de înaltă.
Mai sunt cei tineri, plăcut impresionaţi că una de-a lor scrie atât de sensibil. Apreciez acest lucru, mai ales că în ziua de azi, din ce în ce mai puţini tineri sunt interesaţi de literatură, în general, lumea virtuală ocupându-le tot mai mult din timpul liber. Cei mai mici preţuiesc simplitatea unor poezii scrise de mine.
 
O povestire pentru copii şi un roman pentru tineri
 
- Ce poeţi români sau străini citeşti?
- Versurile ce abundă de adevăruri biblice ale lui Costache Ioanid îmi plac, în mod deosebit. Mai sunt cele ale poetelor Tatiana Topciu şi Sanja Cristea Tiberian, sensibile şi pline de graţia feminităţii. Anul trecut, am descoperit un nou poet care scrie pe placul meu. Este vorba de Simion Marţian Felix, care a primit „Premiul de Excelenţă” la „Concursul de Poezie pe teme biblice” organizat de revista „Cuvântul Adevărului”, pe parcursul ultimelor două luni ale lui 2008, cu festivitatea de premiere la sfârşitul lunii ianuarie 2009. Mai citesc Mihai Eminescu şi Nichita Stănescu. 
 
- Ce părere ai despre literatura creştină contemporană, ce plusuri şi ce minusuri are?
- Mi-e dificil să răspund la întrebare, pentru că s-ar putea să fiu judecată de unii. Dar, cu riscul de a fi criticată, voi răspunde. Mi se pare că e cam sumară, superficială, mai exact. Mai mult nu comentez.
 
- La ce lucrezi în prezent, ai în pregătire o altă carte?
- Momentan, scriu o povestire pentru copii şi un roman pentru tineri, amândouă cu conţinut creştin.
 
- Când vor vedea lumina tiparului aceste cărţi? Ai vrea să ne dezvălui în avans câte ceva despre ele?
- Nu ştiu când le voi termina de scris, dar nu mă grăbesc, pentru că vreau să fie reuşite. Dincolo de personaje, fapte, lucruri şi conflicte, vreau ca şi cititorul să tragă o învăţătură pe care să o aplice la viaţa lui.
Povestirea relatează experienţele hotărâtoare ale unei adolescente aflată în vacanţă, la o mătuşă din partea mamei. Personajul e surprins de întâmplări şi faptele deosebite ale unor oameni care Îl iubesc pe Dumnezeu şi Îl slujesc cu devotament. Copila este pusă faţă în faţă cu realitatea păcatului din viaţa sa, fiind dezgolită de falsa impresie a unui creştinism sec în esenţă, înrădăcinat în tradiţii şi obiceiuri. În urma unui accident din care scapă teafără, decide să îşi predea viaţa în mâna Creatorului. De aici, viaţa i se schimbă total. Cred că titlul povestirii va fi “O altfel de vacanţă”.
Romanul, intitulat “Mama copilului meu”, descrie viaţa mai multor personaje surprinse în conflicte ce generează fapte cu urmări deosebite. Acţiunea se petrece în jurul unui copil dispărut de când era în faşă. Toată lumea îl crede mort, însă mama lui, nu. Ea continuă să îl caute şi îl găseşte după numeroase întâmplări în care vede clar, Providenţa lui Dumnezeu.  
 
Pe aripile inspiraţiei
 
- « Cǎci ‘mâine’ nu se ştie ce vremuri vor veni,/ De va fi zi cu soare sau de va fi cu nor », spui în poemul „Ieri, azi şi mâine”.Cum arată ziua de mâine pentru tine, ce planuri de viitor ai?
- Pe plan spiritual nu sunt mulţumită deloc, de starea mea. Îmi doresc să mă apropii tot mai mult de Dumnezeu. Există o luptă care se dă între bine şi rău, între Duh şi fire, dar vreau să mă sfinţesc zi de zi. Şi mă strădui…
Profesional, vreau să lucrez în mass-media, la un ziar ori o revistă sau de ce nu… la mai multe, aşa cum face un colaborator. De asemenea, cred că anul viitor voi da examen de titularizare, ca profesor de ştiinţe sociale sau limba şi literatura română. Nu m-am decis exact, dar e şi acesta unul din posibilele planuri de viitor.
Şi, bineînţeles, vreau să finalizez povestirea şi romanul, să le public, iar mai apoi, cel de- al doilea volum de poezii.
 
- Ai un sfat pentru cei care doresc să facă jurnalism şi poezie, în acelaşi timp?
- Să se lase purtaţi pe aripile inspiraţiei şi… să scrie şi iar să scrie…
 
- Ce hobby-uri ai?
- Lectura, călătoriile, lucrarea cu copiii la Şcoala Duminicală şi… unul mai ciudat: să hoinăresc cu mintea în linişte, cu ochii închişi, câteva minute, dacă nu zi de zi, măcar aproape zilnic. Aceasta mă ajută să mă adun şi să îmi revin, atunci când sunt extenuată fizic şi psihic. Deseori, chiar şi agitaţia oraşului mă oboseşte, alteori mă înviorează; depinde de starea mea interioară.
 
- Cum îţi petreci timpul liber?
- Scriu, citesc, mă plimb.
 
- Ce mesaj vrei să le transmiţi cititorilor noştri?
- Pentru că,lumea în care trăim e tot mai coruptă, plină de minciună, de oameni cu măşti ce creează false aparenţe, le doresc să iubească “Adevărul”. Este suficient acest lucru ca toate celelalte – sentimente, fapte, gânduri şi vorbe – să le fie cumpătate. Dragostea de Adevăr transformă şi dă putere să-l iubească şi pe vrăjmaş. Nu ei vor fi cei care vor iubi cu simţăminte sfinte, ci Isus, Adevărul va iubi prin ei. Şi atunci când întunericul acestei lumi se va risipi, în acea Dimineaţă glorioasă, vor fi strămutaţi în veşnicie, pentru eternitate…
 
Octavian D. Curpaş
 
Interviuri nimic
Citeşte mai mult

Psihoterapia – o solutie la stresul omului modern. Dialog cu Cristiana Alexandra Levitchi

septembrie 28, 2009 admin Niciun comentariu
De Octavian Curpas, justitia@justice.com 

Cristiana Alexandra Levitchi este psiholog-psihoterapeut la spitalul Dr. V. Gomoiu, din Bucureşti. Licentiata a Facultatii de Sociologie-Psihologie-Pedagogie, sectia Psihologie, la Universitatea Bucuresti, Cristiana Alexandra Levitchi isi incepe in 2000, formarea in psihoterapia experientiala a unificarii. Trei ani  mai tarziu, aceasta decide sa isi continue instruirea si opteaza pentru o specializare in psihoterapie individuala (numita si psihoterapie adleriana). Cristiana Levitchi este de asemenea, practicant de NLP autorizat de  International NLP Foundation  si a colaborat ca si redactor la revista “Psihologia Azi Magazin”.  De-a lungul anilor, Cristiana Levitchi a participat in calitate de invitat, la emisiuni de radio si televiziune, la Radio Delta, Radio Romania Cultural, Radio Romania Actualitati, Antena 1, B1 TV, Prima, Goodlife Channel si a scris articole de specialitate la numeroase reviste. Cristiana Levitchi s-a nascut pe 12 decembrie 1973 la Bucuresti. De la parintii sai a mostenit  simtul frumosului, simtul critic, placerea de a se instrui si a citi, instinctul in situatii critice, curajul de a merge mai departe, perseverenta, energia, insa si sensibilitatea care o ajuta in munca pe care o face. Cristiana Levitchi este casatorita din 1998, cu Bogdan Levitchi, de profesie inginer. 

“Deciziile noastre de viață nu sunt aproape niciodată raționale sau exclusiv raționale”  

- Esti psihoterapeut  specializat in psihoterapia experientiala a unificarii si psihoterapie adleriana.  Ce este „psihoterapia” si de ce ai ales acest domeniu?
- Sunt specializata in psihoterapie experientiala a unificarii, psihoterapie adleriana si am multe ore de formare in analiza tranzactionala. Psihoterapia este o modalitate de tratament care se face prin metode si tehnici specifice, fiind centrata pe reducerea/eliminarea simptomatologiei, a disfunctionalitatilor si integrarea mai buna a persoanei in societate, dezvoltarea unor abilitati noi de a face fata in viitor, gasirea unor solutii mature la situatiile de viata, restructurare si o reconfigurare a propriei personalitati, o integrare a sinelui mai buna. Psihoterapia se bazeaza pe tehnici verbale, experientiale, artistice, dramatice. Dincolo de tipurile de psihoterapie, cea mai importanta in procesul de psihoterapie este relatia psihoterapeutica. Daca clientul nu lucreaza la problema lui, terapetul nu poate face nimic. Cei doi au nevoie pentru rezultate, sa faca o echipa. Psihoterapeutul il ajuta pe client sa isi puna intrebarile potrivite si sa isi dea raspunsurile si solutiile potrivite. Psihoterapeutul impreuna cu clientul gasesc semnificatia simptomelor si cauza lor. In terapiile umaniste nu este importanta simptomatologia (atac de panica, compulsie, obsesie, fobie, depresie, cefalee psihogena, gastrita, enurezis, tic), ci semnificatia si cauza simptomatologiei.

O terapie eficienta pe termen lung, dupa mine, nu urmareste ca persoana sa nu mai aiba simptome, ci sa fie eliminate cauzele care dau simptomele. Daca nu se lucreaza pe cauza, ci doar pe simptome, mai devreme sau mai tarziu, clientul va gasi “un alt simptom”, deoarece cauza nu a fost atinsa, inteleasa si vindecata. Simptomul este “virful icebergului”, cauza fiind cea care este necesar sa fie analizata in psihoterapie. Este foarte impoartant ca in terapie, clientul sa inteleaga ca este parte din proces, nu ceva sau cineva pasiv, care asteapta o “vindecare” miraculoasa. Psihoterapia ajuta persoana sa devina mai matura emotional, capabila de responsabilitate, de a gandi singura, de a se schimba si a evolua. Psihoterapeutul pune intrebari in asa fel incit persoana poate sa isi ofere singura solutiile. Pe de alta parte, unii psihoterapeuti isi exprima si opiniile proprii in legatura cu o problema ridicata de client fara a da sfaturi, rareori sugestii. In psihoterapie conteaza si personalitatea psihoterapeutului si personalitatea clientului, nu intotdeauna tipul de psihoterapie.

Fiecare este liber sa isi aleaga psihoterapeutul, tipul de psihoterapie, la fel cum si un psihoterapeut poate sa isi selecteze clientii. Personal, incurajez foarte mult in terapie – biblioterapia si incurajez autoanaliza dincolo de orele de terapie. In definitiv gandirea disfunctionala nu se schimba numai in 55 minute, cat dureaza sedinta de psihoterapie, ci se schimba de-a lungul intregului proces de psihoterapie, si atunci cand clientul nu este in ora de terapie, ci la serviciu, acasa, cu prietenii. O metafora pentru psihoterapie ar fi: psihoterapia este ca o operatie. Sa spunem ca un om se juleste si ii curge sange – are o rana deschisa. Ajunge acasa, nu se spala, nu se dezinfecteaza si isi pune un bandaj… Peste o saptamana, rana a copt si a facut puroi si se sparge.. Rana e suprainfectata. Avem nevoie de a da jos bandajul care s-a dovedit nefolositor, sa dezinfectam rana (si deseori ustura si doare)…, sa lasam sa se vindece, sa se formeze o cicatrice in timp. Clientul vine deseori in criza…, cu rana suprainfectata de ani de zile (din copilarie)…, dupa ce a incercat sa o bandajeze fara sa o curete. Rana e adanca, are puroi si supureaza. Clientul are nevoie sa inteleaga ca trebuie sa dea la o parte bandajul pentru a lucra asupra ranilor trecutului.

Lucrul asupra trecutului nu e intotdeauna placut, insa este intotdeauna util. Dupa clarificarea trecutului, rana se inchide, se cicatrizeaza si incepe sa creasca un strat nou de piele…. Acel strat nou de piele, in psihoterapie poate fi: o credinta benefica-realista (care inlocuieste o credinta negativa-disfunctionala), o viziune despre sine, lume si viata realista si matura. In psihoterapie, se lucreaza pe trecut pentru prezent si viitor. Fireste ca o persoana care vine la psihoterapie se dezvolta si personal. Mai multe detalii la http://www.sensart.ro/psihoterapie-ce-este.html

Psihoterapeutii adlerieni spun ca orice persoana care are in copilarie o amintire unica in care apare ceva legat de moarte se prea poate ca la maturitate sa devina medic, psihiatru. Foarte interesanta remarca…. si fireasca, de altfel. Medicul si psihoterapeutul au rolul de a “da ajutor” unei persoane in suferinta. Deseori, si medicul si psihologul au avut in familie persoane aflate in suferinta sau persoane a caror moarte i-a marcat. In acest fel, acesti profesionisti ajung sa vindece prin meseria lor o problema personala de familie. Ce face un medic ? Sfideaza moartea prin profesia sa.

- Am citit acum cativa ani, cartea lui Daniel Goleman, „Inteligenta emotionala”. S-a spus despre acest volum ca a marcat momentul unei revolutii in psihologie prin analiza importantei emotiilor in dezvoltarea personalitãtii umane. Lucrarea ta de diploma, “Inteligenta (abilitatea) emotionala si creativitatea” este prima lucrare din Romania care trateaza conceptul de inteligenta emotionala. Te-am ruga sa ne spui ce te-a determinat sa te opresti la inteligenta emotionala?
- In 1997, tin minte ca erau foarte putine carti noi pe piata. Am avut intuitia de a imi lua ca si lucrare de diploma importanta acestei abilitati emotionale in viata noastra. Dupa 1990, s-au tradus multe carti despre inteligenta emotionala si acum acest concept este foarte cunoscut si foarte utilizat, mai ales in cadrul cursurilor de dezvoltare personala in firme, companii. Mai toata lumea vorbeste astazi despre mai multe tipuri de inteligenta diferite si despre rolul lor particular in succesul persoanei pe plan profesional si personal. M-a atras aceasta tema pentru licenta posibil si pentru faptul ca eu sunt stangace ca lateralitate si stangacii de obicei, au emisfera dreapta dominanta – cea corespunzatoare caracterizata prin: creativitate, globalism, stil analogic, intuitie. (Mai multe detalii la : http://www.sensart.ro/dominanta-cerebrala.html).

Am intuit ca doar cu logica rationala nu putem atinge un echilibru interior, nu putem fi multumiti de noi insine si cu ceilalti. Studiile stiintifice si experientele de viata arata ca un om cu inteligenta academica (care poate face doua facultati si avea multe diplome) nu are o viata implinita si fericita, daca nu poseda si acest tip de inteligenta emotionala.  (Mai multe la http://www.sensart.ro/inteligenta-emotionala.html) Radacinile inteligentei emotionale le putem gasi la Th. Ribot care vorbeste despre simtire si o logica afectiva si Gustave le Bon care face diferenta intre eul afectiv si eul rational. (Mai multe in http://www.sensart.ro/logica-afectiva..html). Pe de alta parte, deciziile noastre de viata nu sunt aproape niciodata rationale sau exclusiv rationale, ci dimpotriva, sunt afective. Rolul emotiilor in viata este mai important decat rolul ratiunii, desi multi dintre noi credem contrariul.  
Fizicul si psihicul se influenteaza reciproc

- „Si Dumnezeu poarta negru uneori – Incursiune in partea ascunsa din noi”, „Istorii la o cafea cu ciocolata – Cazuri terapeutice istorisite inedit”, “Istorii la umbra unor castele vechi – Cazuri terapeutice istorisite inedit”, „Istorii cu parfum de leandri – Cazuri terapeutice istorisite inedit” sunt cateva din  volumele care iti poarta semnatura. Te rugam sa ne prezinti unul din cazurile terapeutice descrise in aceste lucrari.
- Nu o sa vorbesc explicit despre un caz, ci doar despre unele cazuri care au puncte comune. Multe dintre problemele celor care au venit la terapie izvorau din credintele disfunctionale pe care le aveau despre sine, lume si viata, transmise deseori, din generatie in generatie de catre parinti si bunici.
De exemplu: O femeie avea atacuri de panica. Acesta era simptomul. Atacul de panica servea la ascunderea adevaratelor sentimente si ganduri fata de sotul ei si fata de seful ei. In loc sa isi exprime frustrarea, mania autentica fata de cele doua persoane din viata ei, ea inventase atacurile de panica pentru ca ceilalti sa se poarte frumos cu ea. Ea se simtea culpabila pentru ostilitatea pe care o resimtea fata de sef si sot. Astfel, pentru a isi proteja eul, folosea acest simptom. Cu cat facea pe plac sotului si sefului mai mult, cu atat era mai pasiv-agresiva in comportare si ii sabota si se sabota si pe ea. A invatat in terapie sa isi exprime dorintele si cererile direct si onest, fara a mai disimula.

- Se stie ca fizicul si psihicul interactioneaza in dublu sens, influentandu-se reciproc. Cu totii am auzit de asa numitele „boli de stres”. Ai intalnit in practica ta de pana acum, astfel de cazuri? Ce solutii concrete poti sa le oferi cititorilor nostri, pentru a face fata mai usor „bolilor de stres”?
- Da, fireste ca trupul reactioneaza la problemele emotionale si la gandirea disfunctionala si noi putem sa ne inducem o stare proasta din punct de vedere fizic si psihologic. As putea spune cumva ca viata insasi este un stres…, ca sa nu patologizam prea mult acest termen prea utilizat in ultima vreme. Alti termeni utilizati tot in ultima vreme sunt criza si depresie. „Toata lumea” trece prin criza si prin depresie… Uneori, se abuzeaza de aceste notiuni si nu se inteleg adecvat. In definitiv, parafrazand pe cineva : nu exista boli, ci bolnavi. Fiecare reactioneaza diferit la angoasa de viata si de moarte. De fapt, daca vrei, exista stres „bun” si stres „rau”. „Stresul bun” se numeste eustres si „stresul rau” disstres. As spune ca stresul bun constituie provocarea medie pe care este necesar s-o avem in viata, pentru a trai echilibrati si multumiti, satisfacuti. Studiile arata ca cei care nu au in viata provocari sunt la fel de stresati ca si cei cu stres negativ (tensiuni la locul de munca, in familie, cu vecinii si altele).

Concluzia tipic greceasca – avem nevoie de „stres mediu” in viata. Asa cum o motivatie medie ne indreapta spre succes, un stres bun si mediu ne mentine vii, functionali si eficienti. Avem nevoie pentru a contracara stresul negativ, de o igiena psihologico-emotionala in fiecare zi pentru noi insine, pentru cuplul si /sau familia noastra. Daca nu ne facem timp zilnic, macar ½ de ora pentru noi insine, „oboseala cronica” si „stresul” (sub orice forma) nu vor intarzia sa apara. Exista foarte multe metode de destresare (fiecare ar fi de dorit sa si le cunoasca si sa le aplice): tehnici de relaxare, qi-qong, masaj, aromoterapie, biblioterapie, yoga, desen, muzica, de preferat clasica, scrierea automata – intr-un jurnal, si altele.  Intr-o societate de consum in care ne lasam consumati de altii…, de societate si produsele ei…., avem nevoie mare de o limita pe care s-o punem societatii. Altfel, devenim niste morti vii, niste alienati din punct de vedere afectiv, social, mental, niste roboti. 

  “Dependenta si singuratate”

- La Conferinta Nationala a Psihologilor din Romania ai prezentat lucrarea “Dependenta si singuratate”. Ai pornit de la niste cazuri pe care le-ai tratat, atunci cand ai conceput aceasta lucrare? Poti sa ne descrii un astfel de caz si solutia pe care ai oferit-o?
- Intr-un caz, era vorba de o persoana cu tulburari de alimentatie si cu relatii de parteneriat multiple. Practic, avea adictie de mancare si relatii. Prin ele, isi suplinea un gol afectiv. Avea de fapt, o “foame” de recunoastere si iubire, foame care nu ii fusese satisfacuta in copilarie. Am lucrat cu ea mai ales pe relatia cu mama ei, care fusese abuziva (cicalitoare, critica) si pe acceptarea de sine. Clienta a avut rabdarea si puterea de a intelege si invata ca a avea relatii pasagere sau relatii nesatisfacatoare nu inseamna fericire…, ci dimpotriva. Dupa o vreme, a ales un partener care ii oferea o relatie stabila emotional si intimitate afectiva, renuntand la relatiile cu parteneri abuzivi, asemanatori mamei ei.

- Cand trebuie sa apelam la un psihoterapeut?
- Cand simtim ca nu mai suntem functionali intr-o parte a vietii noastre, cand am trecut sau trecem printr-o trauma (pierderi, deces, familie abuziva, divort al parintilor cand eram copii), cand avem simptome somatice (cefalee, gastrita, crize cardiace, lipotimie, ameteli si altele), cand avem tulburari fobice, obsesiv-compulsive, atacuri de panica, tulburari de somn, distimii, cand avem de trecut printr-un doliu, cand nu ne mai intelegem cu cei din jur, cand nu ne mai intelegem cu si pe  noi insine (pentru ca am pierdut contactul cu noi insine), cind pur si simplu, dorim sa ne cunoastem mai bine pe noi insine, sa fim constienti de noi insine, sa ne dezvoltam.

Pentru ca pierderile fac parte din viata, este important sa stim sa le gestionam

- Se stie ca pictatul, desenatul, sculptatul, cantatul, scrierea poeziilor sunt un mod creativ de a ne exprima emotiile. Cand si de ce ai inceput sa pictezi?
- Am preluat talentele artistice de la bunicii mei si de la mama. Imi plac mai mult crochiurile decat pictura si mult timp, am lucrat crochiuri. Nu este intamplator ca eram tentata sa desenez mai mult figuri, decat peisaje. Imi place sa desenez crochiuri in carbune – mai ales, portrete. De mica m-au fascinat expresiile fetelor (evident neintamplator fata de ceea ce fac acum – descrifrez dupa expresii ceea ce simte persoana din fata mea).

- De ce anume esti interesata in prezent? La ce lucrezi zilele acestea?
- Lucrez la o carte care – cred eu, o sa fie foarte practica si folositoare : despre pierderi, traume, doliile din viata noastra. Nu exista persoana pe lumea aceasta care sa spuna ca nu a pierdut nimic in viata. Pierderile fac parte din viata, insa este important sa stim cum le integram. Aceasta carte o scriu in colaborare cu editoarea Clara Toma (fiecare are o alta formare si cartea va surprinde abordarile fiecareia).
  „…as prefera sa traiesc clipa”

- Ce planuri de viitor ai?
- Mai intai, as prefera sa traiesc clipa. Asa cum spun intr-un articol, societatea occidentala a uitat sa Traiasca, fiind caracterizata doar de verbul a face si a avea. Doresc sa ma bucur de tot ce imi ofera viata si sa fac cu placere tot ce fac si acum. Profesional, doresc sa incep si alte formari in domeniul psihoterapiei (considerand ca diversitatea este mai buna decat o singura abordare terapeutica).

- Cum iti petreci timpul liber?
- Citesc, merg cu sotul si catelusa in parc, ma intalnesc cu prietenii, vizionez emisiuni pe Discovery Travel & Living, desenez.

- Ce hobby-uri ai?
- Ca si hobby-uri pot spune ca am in genere, arta – o cunsum si o produc (cand imi fac timp), acupunctura, homeopatia, insa si lucruri care nu pot fi postate la hobby-uri, cum ar fi natura. E o adevarata incantare sa ma plimb pur si simplu, pe strazi, cu sotul, cu catelul sau singura si sa privesc arhitectura unor case vechi incadrate de copaci si natura. De altfel, Cartile denumite „Istorii” sunt scrise intr-un stil care releva dragostea mea pentru arhitectura veche. Una dintre meseriile pe care as fi putut sa le am este designul arhitectural.

- In loc sa te invit sa le adresezi un mesaj final cititiorilor nostri, as vrea sa te rog sa transpui pentru ei, in calitate de psihoterapeut, aceasta sintagma – „Don’t worry! Be happy!”
- Sintetizand, sintagma aceasta semnifica libertatea interioara a persoanei care „fiinteaza”, mai mult decat „face” (care nu este specifica societatii occidentale…, poate mai mult unora dintre societatile orientale… sau unor triburi, poate). Mai semnifica, dupa parerea mea, si lipsa de ganduri disfunctionale – de ingrijorari ale zilei de maine, gen : „Daca se intimpla X…..? „, ingrijorari care fac mai mult rau decat bine, deoarece unele nu sunt fondate in realitate, ci doar inventate. A gandi realist intr-o situatie nu inseamna a te ingrijora continuu sau a face din „tantar armasar”, ci a evalua situatia si cu mult calm si echilibru, a lua o decizie. Sintagma insa, poate avea si o conotatie mai putin buna, ascunzand un mecanism de aparare defensiv – negarea. Cand o persoana trece printr-o situatie care nu suporta amanare, ar face o mare greseala daca si-ar spune „Ei si ?”. Practic, intre cele doua extreme: persoana care vrea sa controleze totul, perfectionistul si persoana care lasa lucrurile la voia intamplarii, care nu se responsabilizeaza pentru nimic, se afla persoana echilibrata care analizeaza si evalueaza – cand sa nu se panicheaza si cand sa actioneze in functie de situatie.

Octavian Curpaş
Surprise, Arizona

 

Interviuri nimic
Citeşte mai mult

Nu te îngrijora de ziua de mâine

septembrie 26, 2009 admin Niciun comentariu
De Octavian Lupu, octavian_lupu@yahoo.com
 
 
Nu vă îngrijiţi de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei.( Biblia Ortodoxă)
 
Deci nu vă îngrijoraţi pentru ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ea însăşi. Ajunge zilei răutatea ei. (Biblia Catolică)
 
De ce este necesar să citim uneori mai multe traduceri ale aceluiaşi verset?
Bogăţia de conţinut a Sfintelor Scripturi, aşa cum au fost ele redate în ebraică şi greacă, este cu totul deosebită, fapt pentru care uneori este necesar să comparăm mai multe traduceri cu scopul de a discerne valoarea extraordinară a textului sacru şi a învăţăturii ce ne este transmisă. Şi în cazul de faţă, având înaintea noastră trei traduceri diferite asupra aceluiaşi verset, putem să vedem mai bine ideea transmisă de cuvintele Mântuitorului cu referinţă la viitor, adică la ziua de mâine. Astfel, avem de-a face cu un joc de cuvinte, lucru des întâlnit în cuprinsul Evangheliilor, între termenii „îngrijorare” şi „îngrijire” în sensul de a-ţi face griji sau de a te preocupa.
 
Ce putem să spunem cu privire la înţelesul acestui verset, aşa cum citim din cele trei traduceri?
Ideea clar exprimată, şi regăsită în alte traduceri din alte limbi, este că nu putem să ne îngrijim de ziua de mâine cât timp ne aflăm în ziua de astăzi, lucru dealtfel evident fiindcă viaţa se derulează totdeauna la timpul prezent, iar pe de altă parte nu are sens să ne îngrijorăm de ceea ce va fi, fiindcă acest lucru nu va face altceva decât să proiecteze o conotaţie negativă asupra zilei de mâine, fapt ce ne va distruge cu totul bucuria vieţii. Totdeauna îngrijorarea face referinţă la problemele pe care nu le putem rezolva, fie fiindcă nu avem respectiva capacitate, fie că ele sunt undeva în viitor, un timp asupra căruia nu avem acces. Proiectând grija problemelor posibile sau probabile asupra zilei de mâine, nu facem altceva decât să accentuăm „necazul” sau „răutatea” a ceea ce am trăit în cursul zilei de azi, lucru ce ne va adânci în confuzie şi nelinişte.
 
Având în vedere aceste lucruri, poţi să nu te îngrijorezi cu privire la ce va fi în viitor? Poţi să stai liniştit, ca un spectator vizionând propria ta viaţă?
Ar fi nu numai neproductiv, dar chiar împotriva naturii, în sensul bun al cuvântului, ca noi să ne închipuim asemenea unor spectatori ai vieţii pe care o trăim. O astfel de abordare pasivă asupra vieţii ne-ar conduce în scurt timp la o stare de lâncezeală şi de neputinţă din care nimic nu ne-ar mai putea scoate. Pe de altă parte, excesiva implicare în „jocul vieţii”, iar aici mă refer la cultivarea dincolo de ceea ce este raţional a preocupărilor ce nu trec de nivelul material, reprezintă o gravă eroare, ce conduce la pierderea perspectivei vieţii şi a valorilor spirituale fundamentale, ce se regăsesc prin relaţia cu Dumnezeu. Prin urmare, nu trebuie să fim spectatori ai propriei vieţi, ci actori care se implică în mod raţional, fără a pierde niciodată legătura cu „regizorul” şi cu „scenaristul” vieţii, aşa cum trebuie să se întâmple în orice producţie de calitate, adică fără a neglija ceea ce ne spune Dumnezeu, Creatorul nostru.
 
Când preocuparea pentru viitor devine nocivă? Care ar fi o limită acceptabilă pentru o astfel de preocupare?
Preocuparea pentru viitor devine nocivă de îndată ce permitem ca ea să devină excesivă şi să ne ocupe cu totul mintea, lăsând la o parte ceea ce stă scris în Scriptură că „Dumnezeu va purta de grijă”. La modul concret, ori de câte ori ne lăsăm mânaţi de impuls şi de imaginaţie în a ne aventura să planificăm pentru viitor, fără a conştientiza prezenţa divină şi intervenţia Sa în favoarea noastră la momentul potrivit, vom cădea în capcana îngrijorării, fiindcă nimeni nu ne poate garanta că lucrurile vor decurge conform cu ceea ce noi am gândit. A nu lăsa loc lui Dumnezeu în viaţa noastră reprezintă rădăcina tuturor problemelor legate de îngrijorare şi de nelinişte cu privire la viitor. În acelaşi timp, ignorarea scopului pentru care existăm pe pământ, aduce automat cu sine o gândire egocentristă, ce se va manifesta prin preocupări excesive şi de multe ori absurde, ce ne vor arunca în haos şi confuzie. Limita acceptabilă este asigurată prin întreţinerea unei vieţi spirituale echilibrate, întreţesute cu preocupările ce privesc viaţa de acum. Cheia de boltă a unei astfel de abordări este, prin urmare, armonia dintre cele două sfere de existenţă în care evoluăm: materială şi spirituală.
 
Cum se va îngriji ziua de mâine de nevoile ei? Este un principiu care lucrează de la sine?
„Nimic nu lucrează de la sine în univers” – ar fi un principiu cu aplicaţie generală, şi prin urmare, nevoile zilei de mâine nu se vor asigura de la sine. Pe de altă parte, nici cel mai mare efort nu va putea să soluţioneze mulţimea de necunoscute ce ne pândesc în viitor, fapt pentru care preocuparea noastră nu poate depăşi, la modul practic, graniţele prezentului, sau într-un limbaj metaforic, ale „zilei de astăzi”, ale clipei de faţă. De aceea, trebuie să depindem, spiritual şi material, de lucruri ce trec dincolo de puterea noastră de a le influenţa în vreun fel, dar care conduc în mod direct la bunăstarea sau ruina noastră în viaţa de zi cu zi. Faptul că totul ar fi supus hazardului, aduce cu sine un sentiment de nelinişte care nu se poate stinge în adâncurile conştiinţei noastre, un simţământ de frământare, care uneori coboară în abisul disperării, sau al agoniei. Nimeni nu ne poate garanta ziua de mâine şi ceea ce ne va aduce ea. Atunci, ce este de făcut? Răspunsul este relativ simplu, trebuie să ne încredem în „Cineva, care va purta de grijă”, adică în Dumnezeu, Singurul care are stăpânire asupra timpului, fie el trecut, prezent sau viitor.
 
La ce se referă asigurarea că Dumnezeu va purta de grijă pentru toate problemele noastre? Înseamnă să nu mai facem nimic?
Dumnezeu va purta de grijă pentru tot ceea ce noi nu putem purta de grijă. Dar cu siguranţă că este adevărată şi afirmaţia reciprocă, şi anume că „Dumnezeu nu va purta de grijă pentru ceea ce noi putem, şi trebuie, să purtăm de grijă”. Prin urmare, cheia adevăratului succes în viaţă constă în a coopera cu Dumnezeu în purtarea de grijă asupra nevilor vieţii. Acest lucru înseamnă că atunci când noi am făcut tot ce era omeneşte posibil pentru reuşită, iar efortul nostru a fost realizat sub inspiraţia călăuzirii divine, avem asigurarea că partea care ne depăşeşte va fi împlinită prin puterea lui Dumnezeu. Astfel, noi am folosit ocaziile prezente pentru a ne întreţine în mod decent viaţa, iar Dumnezeu va lucra ca astfel de ocazii să se ofere şi în cursul zilei de mâine. În modul acesta, armonia este deplină, fiindcă are la bază principiul relaţiei de cooperare dintre om şi Dumnezeu. Dincolo de a avea o perspectivă pasivă asupra vieţii, creştinismul presupune colaborarea cu Creatorul nostru, cu scopul atingerii potenţialului maxim a ceea ce putem deveni pe acest pământ.
 
Cum se îmbină acţiunea omului şi puterea divină în furnizarea lucrurilor necesare pentru întreţinerea vieţii?
Perspectiva corectă constă în a accepta ceea stă scris în Sfintele Scripturi, şi anume că Dumnezeu este Creatorul întregului univers, că El este proprietarul de drept asupra a tot ceea ce există, incluzându-ne pe noi înşine şi tot ceea ce avem pe acest pământ. În continuarea aceleiaşi idei, Biblia ne vorbeşte despre om ca fiind un administrator al Creatorului universului, împuternicit să acţioneze şi să modeleze ceea ce a fost adus la existenţă pe pământ. Astfel, plecând de la realitatea că Dumnezeu este proprietarul de drept, iar noi suntem doar nişte administratori a ceea ce El a realizat, înţelegem că ori de câte ori acţionăm, trebuie să ne asigurăm că respectăm intenţia Creatorului. Dacă vom face acest lucru de fiecare dată, vom ajunge să acţionăm în armonie cu Dumnezeu, având garanţia că toate nevoile noastre vor fi satisfăcute la momentul potrivit.
 
Ce se întâmplă când pierdem percepţia prezenţei divine?
Atunci când pierdem din vedere prezenţa divină împreună cu noi şi intervenţia lui Dumnezeu în favoarea noastră, se produce o întunecare a minţii, iar noţiunile fundamentale asupra scopului pentru care existăm în această lume se şterg din conştiinţă. Rezultatul imediat se materializează într-un stil de viaţă contrar intenţiei Creatorului, plin de probleme şi de neprevăzut, într-un mod care ne conduce la îngrijorare, disperare şi chiar la groază în faţa lucrurilor ce vor veni peste noi şi peste pământ. Nimic nu este mai îngrozitor decât o viaţă trăită fără a avea percepţia prezenţei divine cu tine şi acţionând în favoarea ta.
 
Ce se întâmplă când nu facem nimic şi aşteptăm ca lucrurile să se rezolve de la sine? Cum pot fi evitate extremele?
Dacă vom sta într-o aşteptare pasivă, în curând vom constata că nu mai suntem în stare de nimic, iar viaţa va trece pe lângă noi. Pe de altă parte, dacă vom acţiona în mod excesiv, fără a ne oferi repaus, în vederea refacerii forţelor şi consultării intenţiei divine, atunci vom fi în scurt timp epuizaţi şi chiar viaţa noastră se va sfârşi în mod prematur. De aceea, trebuie să îmbinăm în mod armonios aşteptarea şi acţiunea, oferind răgaz minţii să intre în legătură cu Dumnezeu pentru a dobândi putere şi viziune, după care să ne conectăm la realităţile vieţii pentru a transpune în practică intenţia Creatorului.
 
De ce este necesar să punem o limită îngrijorărilor şi să nu aducem în prezent posibilele necazuri din viitor?
Dacă nu vom pune o limită îngrijorărilor, ele vor năvăli peste noi distrugându-ne pentru început bucuria vieţii, iar ulterior lichidându-ne fizic. Cu siguranţă că este grea o viaţă în care lipseşte Dumnezeu, legătura cu Creatorul nostru. Viitorul aparţine numai celor care respectă intenţia divină şi au percepţia prezenţei divine împreună cu noi, acţionând în favoarea noastră.
 
Este acest lucru un act de credinţă în Dumnezeu, lăsând viitorul în seama Sa?
Credinţa în Dumnezeu înseamnă prin excelenţă să laşi toate lucrurile, incluzând viitorul, în seama Sa, iar astfel îngrijorarea va dispărea cu desăvârşire din vieţile noastre.
 
Rugăciune: pentru a nu lăsa îngrijorările cu privire la viitor să ne cuprindă şi pentru a privi mereu la puterea divină care ne-a susţinut şi în ziua de astăzi pentru a trăi.

Matei 6: 34 Nu vă îngrijoraţi dar de ziua de mâine; căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăşi. Ajunge zilei necazul ei. (Biblia Cornilescu)

Remedii împotriva îngrijorării nimic
Citeşte mai mult

Imobiliarele în SUA – un sector aflat într-o permanentă evoluţie

septembrie 22, 2009 admin Niciun comentariu
De Octavian Curpas, ArizonaNewHomes@yahoo.com
 
Peste 90% din tranzactiile imobiliare care au loc in SUA sunt efectuate prin intermediul unei agentii de intermedieri imobiliare.Tranzactiile imobiliare sunt un domeniu complex de activitate si implica o serie de aspecte legale, fapt pentru care, in unele state (cu precadere pe Coasta de Est a Americii), angajarea unui avocat este obligatorie atunci cand cineva vinde sau cumpara un imobil.Deoarece din punct de vedere juridic “a scrie contracte” inseamna “a aplica legea”, unele state, inclusiv Arizona, California, Oregon si Washington, au anumite dispozitii legale care le confera agentilor imobiliari dreptul de a scrie contracte inerente tranzactiilor imobiliare. In aceste state, implicarea unui avocat “in tranzactie” nu este obligatorie.
 
 
Agent imobiliar sau REALTOR?
 
Pentru a deveni agent imobiliar in SUA, este necesara obtinerea unei licente emisa de statul in care persoana isi va desfasura activitatea (licenta numita “State license”). Solicitantul trebuie sa aiba cazierul juridic intact si sa urmeze un curs de pregatire de cateva luni. Acest curs trateaza mai multe subiecte din domeniu, printre care aspecte legate de diversele licente care se pot obtine in acest vast domeniu de imobilare. Cursul contine de asemenea, informatii sumare din topografie, legi privitoare la transferul de proprietate, restrictii pentru anumite terenuri, contracte, surse de finantare, informatii notariale din domeniu (escrow), legea impozitelor, raportul dintre chiriasi si proprietari, controlul guvernului federal asupra proprietatii private, despre evaluarea sau estimarea valorii imobilelor (appraisal) si un capitol despre “design”. Acestea sunt doar cateva dintre obiectivele pe care le trateaza acest curs. In ce priveste examenul final (state exam) acesta este sustinut in doua parti. Primul este unul continand legile federale (informatii valabile in oricare stat american), iar al doilea examen este din legi specifice statului in care cursatul doreste sa obtina licenta.
 
Un agent imobiliar (“Real Estate agent”) care este membru intr-o asociatie a profesionistilor din domeniu poarta numele de “REALTOR”. Acesta trebuie sa se conformeze anumitor standarde profesionale impuse de asociatia al carui membru cotizant este. De asemenea, “REALTOR”-ul are obligativitatea sa frecventeze periodic anumite cursuri menite a-l tine la curent cu legile, regulamentele si schimbarile care au loc pe piata imobiliara (sa obtina date recente despre “pulsul pietei”). In general, in SUA, agentii imobiliari sunt membri in mai multe asociatii de profil, atat locale cat si nationale.
 
Agentul imobiliar este reprezentatul unui broker
 
Un agent imobiliar sau un REALTOR nu are capacitatea legala de a actiona in nume propriu, ci el este angajatul unei firme imobiliare ce functioneaza sub licenta unui broker.Comisionul incasat in urma unei tranzactii este incasat de broker. Acesta il plateste pe agent dupa ce isi retine un anumit procentaj, in functie de intelegerea stipulata in contractul de angajare. Agentii licentiati in domeniul imobiliar sunt obligati sa isi faca o asigurare care “acopera” o parte din raspunderea broker-ului pentru eventualele “greseli” comise de catre agent. Asigurarea se numeste “Errors and Omissions Insurance”.
 
Licenţa de broker
 
Agentii imobiliari care doresc sa “avanseze in grad”, prin a obtine si licenta de broker, trebuie sa indeplineasca cel putin doua cerinte. In primul rand, trebuie sa aiba o vechime de minimum trei ani ca agent imobiliar cu norma intreaga (numarul de ani poate sa difere de la un stat la altul). Apoi, trebuie sa urmeze un curs suplimentar de aproximativ noua luni, in urma caruia va sustine un examen la Departamentul de Stat (state exam). Odata intrat in posesia licentei de broker, agentul poate sa-si deschida propria firma de intermedieri imobiliare, devenind astfel, “broker principal” (designated broker), avand dreptul de a angaja alti agenti care sa lucreze pentru el. Pentru a deschide propria firma, insa, e necesar ca broker-ul sa dispuna de un spatiu adecvat, care sa intruneasca cerintele prevazute de lege.
Brokerii care nu au propria firma, ci isi desfasoara in continuare activitatea sub licenta unui alt broker se numesc “brokeri asociati”. Prerogativele unui broker asociat sunt identice cu cele ale unui REALTOR sau agent imobiliar, cu exceptia ca acest nou titlu ii poate da o mai mare greutate in “ochii” clientilor care-l angajeaza.
Pe parcursul carierei, insa, atat agentii imobiliari cat si brokerii paricipa la anumite cursuri pe diverse teme imobilare si de business numite “educatie continua” (continuing education).
 
Octavian Curpaş – REALTOR
     Phoenix, Arizona, USA
Analize, Romani din Statele Unite ale Americii, Romani din diaspora nimic
Citeşte mai mult

Cum să veghezi pentru a avea viaţă deplină. Despre „Lupta cu somnul” în biserică, într-o carte de eseuri creştine semnată Petru Lascău

septembrie 21, 2009 admin Niciun comentariu
De Octavian Curpas, justitia@justice.com 

Motto: „Aţi luptat vreodată cu somnul? Teribilă luptă.” 

Este uşor sau greu să te lupţi cu somnul? Aceasta este întrebarea pe care ne-o punem, atunci când deschidem volumul „Lupta cu somnul”, al pastorului Petru Lascău. Răspunsul ne este oferit de-a lungul a peste 322 de pagini, ce cuprind diferite articole ce au văzut lumina tiparului începând cu anul 1985. „De la sosirea mea în Statele Unite, în anul 1985”, spune Petru Lascău în „Introducere”, „m-am dedicat scrisului şi publicisticii. Am editat o revistă creştină, timp de 12 ani, pe care am numit-o „Exodus”… Fiecare număr al revistei conţinea un editorial, uneori şi articole scrise de mine. Cartea de faţă conţine o mare parte din aceste editoriale şi articole pe care le-am publicat timp de 12 ani, precum şi altele pe are le-am publicat în diverse publicaţii româneşti şi eseuri pe care nu le-am publicat niciodată.”
 
Aşa cum menţionează în „Introducere”, Petru Lascău ajunge în lumea nouă, în 1985. Aici, acesta locuieşte 16 ani la Chicago. Din anul 2001, autorul se află în Phoenix, Arizona, unde slujeşte şi în prezent, ca pastor al bisericii „Elim” (www.elimarizona.com ). Printre creaţiile sale se numără volumul de versuri „Semnătura iubirii”, precum şi “Paşi spre lumină”, „Biserica în asediu”, „Între zâmbet şi suspin”, „În răcoarea dimineţii”. „Lupta cu somnul” aruncă o privire asupra realităţilor din lumea creştină, într-o abordare diversă. Se discută de asemenea, noţiuni de dogmatică, probleme privind relaţiile interconfesionale, precum şi elemente de ecumenism. Cartea se distinge printr-un stil natural, documentat şi bine argumentat teologic. Volumul este o invitaţie la a-L cunoaşte pe Isus Christos şi a birui prin El, în lupta cu somnul, pe care orice creştin o are de dus.
 
Obişnuinţa cu cele sfinte
 
Scopul pentru care a fost scrisă cartea este evident, încă din „Introducere”. Aici, Petru Lascău ne spune: „Public aceste eseuri dintr-o sfântă dorinţă de a-i ajuta la rândul meu, pe alţi creştini, în lupta lor cu somnul. Probabil, că unora le voi lua somnul de pe ochi, iar pe alţii îi voi adormi de-a binelea cu scrisul meu. Oricum, nimeni nu poate satisface pe toată lumea. Cei ce dorm de-a binelea, învinşi de obişnuinţa cu cele sfinte, şi peste care apatia a căut ca un somn dulce, oricum nu vor citi aceste rânduri. Ele vor sluji celui care nu vrea să se lase pradă mrejelor adormirii.” Cu siguranţă că nimeni nu doreşte în mod conştient „să se lase pradă mrejelor adormirii” şi tocmai de aceea, cartea lui Petru Lascău reprezintă un instrument util de a alunga somnul nesănătos din lucrurile spirituale.
 
De-a lungul a 45 de eseuri, dintre care câteva sunt scrise de Rodica Lascău, soţia autorului, avem şansa să urmărim o expunere dinamică, instructivă şi captivantă a luptei cu somnul în diferitele ei ipostaze. Printre titlurile capitolelor se numără: „Bucuraţi-vă”, „Care este calea spre locaşul luminii?”, „Mi-am isprăvit alergarea”, „Ce vom alege?”, „Crucificarea”, „Falsul”, „Ingratitudinea”, „Hollywood – Fabrica de vise produce coşmare”, „Umnaismul laic”, „Libertare sau robie”, „Forest Gump?”, „Profeţii sfârşitului”, „De-am fi fost acolo!”, „Cât de biblice sunt experienţele noastre?”
 
Paleta subiectelor este destul de largă, astfel că trecând de primul articol, ce dă titlul volumului, putem explora subiecte diverse. Acestea privesc relaţia dintre bisericile evanghelice şi cele istorice, în speţă biserica ortodoxă. De asemenea, facem cunoştinţă cu dilemele etice din creştinismul contemporan, în relaţie cu o societate secularizată. În explorarea acestei teme, vom avea ocazia să urmărim o paralelă între evoluţia creştinismului penticostal în România, precum şi în Statele Unite ale Americii. Pe de altă parte, această carte nu se adresează strict credincioşilor penticostali, ci este dedicată tuturor creştinilor, fiind axată pe o problemă existenţială, legată de manifestarea darurilor Duhului Sfânt de-a lungul timpului şi mai ales, în perioada pe care o trăim. Nu în ultimul rând, în volumul de faţă găsim articole şi gânduri cu privire la evenimente cu care am fost contemporani în ultimii ani.
 
Dacă îţi iei ca aliat, Iubirea
 
Revenind la primul articol, „Lupta cu somnul”, merită amintite următoarele cuvinte: „Dormim, în timp ce umbra crucii se lungeşte pe pământ, odată cu asfinţitul acestui secol. Dormim. Cine şi cum o să ne trezească, oare?” În acest fel, Petru Lascău deplânge starea de toropeală care domneşte în biserici, un somn paralizant, în ciuda binecuvântărilor şi a luminii revărsate de la Dumnezeu prin Sfânta Scriptură şi darurile spirituale. Este inexplicabil faptul că în pofida binecuvântrilor prezente şi a confortului de care beneficiem în raport cu alte timpuri, răspunsul celor care iau asupra lor Numele lui Hristos este atât de departe de ceea ce ar trebui să fie. Şi pe bună dreptate, autorul se întreabă ce este de făcut şi „oare ce ne va smulge confortului şi tihnei noaste doctrinare? O nouă doctrină, o criză, o suferinţă, o persecuţie? Nu ştiu, probabil că toate la un loc, sau poate cu totul altceva. Numai Dumnezeu ştie, noi însă avem nevoie de trezire.”
 
Răspunsul ne este dat la finalul articolului. „În lupta noastră cu noaptea şi somnul avem ca aliat doar iubirea. Singura care veghează în aşteptare e dragostea. Ea scrutează mereu orizontul, într-o continuă aşteptare. Iar aşteptarea este freamăt şi nesomn, este dor şi pregătire.” Soluţia pe care o propune prin urmare, Petru Lascău, este de a uni dorul reîntâlnirii cu Hristos cu pregătirea, în vederea intrării în Împărăţia cea veşnică, totul motivat de iubirea pe care ar trebui să o avem faţă de Mântuitorul nostru.
 
Este extraordinar modul în care autorul transcende cadrul strict al penticostalismului, atingând marile teme creştine şi întâlnindu-se astfel, cu frământările, problemele şi incertitudinile tuturor celor care Îl caută pe Hristos, indiferent de biserica de care aparţin. Mergând pe aceeaşi linie, un articol cutremurător din cartea „Lupta cu somnul” este cel intitulat „Au dispărut darurile Duhului Sfânt”. Parcurgând evoluţia istorică a poziţiei bisericii vizavi de doctrina dispariţiei darurilor duhovniceşti, se constată cum oameni mari din istoria creştinismului au influenţat într-un mod nefericit concepţia vremii asupra prezenţei darurilor Duhului Sfânt, până acolo încât au interzis manifestarea lor în biserică.
 
Fără îndoială că Augustin de Hipo „în loc să caute motivele dispariţiei darurilor duhovniceşti din biserică în starea morală a epocii sale, a emis ipoteza că ele ar lipsi pentru că Dumnezeu le-a retras, nemaifiind necesare bisericii. În acest mod, prezenţa Duhului Sfânt este dată la o parte din biserică, prin chiar doctrinele formulate de aceasta. Lucru cu atât mai trist, cu cât chiar şi teologii protestanţi formulează poziţii asemănătoare. Analizând argumentele doctrinei inexistenţei darurilor spirituale, suntem surprinşi de diferitele raţionamente care au însoţit interdicţia manifestării lor chiar de către slujitorii bisericeşti, în ciuda a ceea ce stă scris în Biblie. Şi legând acest articol de tema volumului, ne putem întreba dacă nu cumva o cauză principala a somnului care a cuprins creştinismul nu se află tocmai în respingerea darurilor pe care Dumnezeu vrea să ni le ofere.
 
Cardinalul şi poetul ţăran
 
Dacă însă, cineva s-ar fi aşteptat ca volumul „Lupta cu somnul” să fie o apologetică a penticostalismului sau a evanghelicalismului, se înşeală. Fiindcă în articolul „Cardinalul”, vedem cum Petru Lascău demonstrează o reală apreciere faţă de o personalitate care s-a stins din viaţă, din sânul bisericii catolice. Mai precis, eseul abordează subiectul morţii cardinalului Bernardin din arhidioceza catolică a oraşului Chicago. Pe parcursul mai multor pagini, învăţăm despre viaţa exemplară pe care a dus-o acest om, despre care Petru Lascău spune: „Moartea cardinalului mi-a dovedit că se poate muri frumos. Că puterea şi înălţimile unei slujbe atât de mari nu pot corupe un suflet sincer şi păstrat mereu curat, spălat de sângele jertfirii divine şi de lacrima rugăciunii. Ea a dovedit că se poate birui spaima morţii prin credinţa dată sfinţilor odată pentru totdeauna. În faţa morţii, nu mai suntem catolici sau protestanţi şi nici măcar cardinali sau mireni. Suntem numai mântuiţi sau nemântuiţi. Suntem numai cu Christos sau fără El. Cardinalul era cu Christos.”
 
Un alt articol care merită menţionat este cel dedicat memoriei lui Traian Dorz, cel care a fost conducătorul mişcării Oastea Domnului din România. Traian Dorz, fiu de ţăran din Livada Beiuşului, a demonstrat de-a lungul vieţii o consacrare de excepţie, manifestată prin scrierea „a mii de proverbe versificate, a mii de poeme, unele intrate pentru totdeauna în muzica sufletului nostru, prin cântările Oastei Domnului…” Astfel, Traian Dorz a fost „cel mai prolific scriitor creştin pe care l-a cunoscut vreodată, ţara noastră… Minunea este cu atât mai mare cu cât din cei 75 de ani ai săi, 17 i-a petrecut în închisori şi lagăre de muncă forţată.”
 
Nu putem să nu fim de acord cu Petru Lascău când spune: „Cel mai mare poet ţăran, cum l-a numit unul dntre poeţii români contemporani, s-a plămădit ca om şi mesager divin pe plaiurile Bihorului, la coarnele plugului, în foşnetul pădurilor de fagi, în unduirea holdelor de grâu, în sudoarea nobilă a ţăranului. Citindu-i poezia, meditaţia, uneori, de profunde pătrunderi filozofice, nu poţi să nu simţi mirosul fânului de curând cosit. Nu poţi să nu auzi ciocârlia şi cântecul voios al secerătorului.” În cuvinte pătrunse de împreună simţire creştină, Petru Lascău realizează astfel, o prezentare vie şi sensibilă a celui ce a fost Traian Dorz, a acestui om de excepţie, care scria: „Isus, Isus noi te-aştepăm/ Cum crinii aşteaptă roua./ Privind spre ceruri Te chemăm/ Cu mâinile-amândouă.” La finalul acestui articol, Petru Lascău nu poate să nu afirme: „Analizându-i opera, nu-ţi vine să crezi că este posibil ca într-o viaţă atât de scurtă şi atât de zbuciumată, un om fără o educaţie deosebită să scrie atât de mult şi atât de bine.” Iată un exemplu de creştin care a reuşit să învingă somnul epocii sale.
 
Un alt articol care ar merita menţionat este „Cruciadă în România”, inspirat din experienţa călătoriei misionare pe care Petru Lascău împreună cu formaţia „Elim”, din biserica pe care o păstorea, la Chicago, au făcut-o în 1992. În cuvinte simple şi făcând, aşa cum spune autorul, „haz de necaz”, ne sunt relatate principalele momente ale acestui drum, din Statele Unite ale Americii în România. Cu această ocazie, autorul şi grupul „Elim” au ocazia să revadă locuri dragi din cuprinsul ţării, trecând prin bisericile penticostale din patria mamă. O concluzie interesantă pe care autorul o formulează este că „România îşi construieşte azi, bisericile. Pretutindeni în ţară se construiesc biserici. Singurele proiecte la care se lucrează, singurele ce au fonduri sunt construcţiile bisericeşti.” Cât de adevărate erau aceste cuvinte în 1992, când a fost scris aricolul şi cât de mult am vrea să rămână valabile şi astăzi, în anul 2009. La final, autorul spune: ”Pot afirma cu încredere, la sfârşitul acestei prezentări, că pretutindeni, românii au rămas ospitalieri, în ciuda sărăciei şi a preţurilor astronomice. Creştinul a rămas acelaşi om de bine, dornic de părtăşie frăţească, dornic de Dumnezeu.”
 
Astăzi S-a născut Christos
 
Pentru cei interesaţi, volumul „Lupta cu somnul” oferă multe alte surpize plăcute, inclusiv un articol despre Bill Clinton şi afacerea Levinsky, despre modernism şi impactul său asupra creştinismului, despre relaţia dintre bisericile protestante şi biserica ortodoxă română, despre istoria penticostalismului, despre dilema alegerilor prezidenţiale în Statele Unite ale Americii şi multe alte subiecte care se recomandă oricui doreşte să învingă în lupta cu somnul.
 
În încheierea acestui volum, nu putem să nu ne oprim asupra articolului „Zăpezile de altădată”, scris de Rodica Lascău, articol care adaugă ultimele două file la experienţa luptei cu somnul. Autoarea reia momentul Crăciunului şi al acelor timpuri când spune ea – „simţeam mirosul paielor pe care sta culcat Pruncul. Şi noi eram prunci, şi El venise în primul rând, la noi, în lumea bucuriei noastre copilăreşti, pentru că noi eram poate, cel mai aproape de El, de lumea Lui”. Rodica Lascău exprimă la sfârşit, o idee călăuzitoare în lupta cu somnul: „Unde era Pruncul de curând născut? Crescuse cum şi noi crescuserăm. L-am căutat la iesle şi ieslea era goală şi pustie. Am alergat la casa dulgherului şi nu era acolo. Târziu, pe colina sinistră din marginea oraşului, am găsit o cruce. Am urcat dealul şi am plâns la poalele ei, când ni s-a spus că murise în locul nostru… Am descoperit acolo, la crucea din Dealul Iubirii, că El, Pruncul, Se întrupase în fiecare dintre noi, din lacrimile pocăinţei şi ale regăsirii. Vedem de atunci, acele albastre ţărmuri, cu ochii Lui…, sperând în cuvintele Lui şi trăim deja, în lumea Lui, a Pruncului ce a adus bună-învoire între cer şi pământ, prin crucea jertfei Sale.” Cu alte cuvinte, în lupta cu somnul putem fi biruitori numai atunci când Christos Se întrupează în fiecare din noi prin „lacrimile pocăinţei şi ale regăsirii”.
 
Prin urmare, somnul este consecinţa logică a despărţirii de Dumnezeu. Somnul este expresia unei lumi aflate în întuneric spiritual şi departe de Împărăţia Cerească a Luminii. Somnul se exprimă printr-un modernism deşănţat, printr-o religiozitate lipsită de Christos, prin manifestarea patimilor şi a desfrâului de orice fel, prin media care prezintă păcatul în multitudinea formelor sale. Cu toate acestea, trezirea ne stă la îndemână, atunci când prin lacrimile pocăinţei „ne apropiem de Christos şi când „aşteptarea devine freamăt şi nesomn, devine dor şi pregătire”.
 
Octavian Curpaş
Surprise, Arizona
 
Recenzii de carte, Romani din Statele Unite ale Americii nimic
Citeşte mai mult

Gândeşte-te că Dumnezeu se îngrijeşte de tine

septembrie 19, 2009 admin Niciun comentariu

De Octavian Lupu, octavian_lupu@yahoo.com 

 
Matei 6: 25-26 „25 De aceea vă spun: Nu vă îngrijoraţi de viaţa voastră, gândindu-vă ce veţi mânca, sau ce veţi bea; nici de trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca. Oare nu este viaţa mai mult decât hrana, şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea? 26 Uitaţi-vă la păsările cerului: ele nici nu seamănă, nici nu seceră, şi nici nu strâng nimic în grânare; şi totuşi Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai de preţ decât ele?”

 
Poţi să nu te îngrijorezi de problemele cu care te confrunţi, mai ales când diferite ameninţări vin împotriva ta?
În mod normal este greu să nu te îngrijorezi în faţa problemelor ce vin asupra ta, fără a-ţi da timp să înţelegi ce se întâmplă de fapt. Cu toate acestea, îngrijorarea nu aduce nici un fel de soluţie sau de ajutor indiferent de lucrurile cu care te confrunţi, ci ea doar amplifică ceea ce nu poţi să faci, fără a-ţi oferi o imagine asupra a ceea ce poţi realiza sau întreprinde. De aceea, aveam de-a face cu un sentiment cu totul nefolositor, care ne împiedică să acţionăm raţional, fapt ce conduce la amplificarea problemei şi nu la rezolvarea ei.
 
Cum putem să avem linişte când viaţa noastră pare a fi ameninţată de felurite lipsuri? Oare trebuie să nu facem nimic şi să aşteptăm?
Orice aşteptare îşi are rostul ei, dar atunci când suntem confruntaţi cu diferite lipsuri, şi mă refer la acele lucruri care sunt cu adevărat esenţiale pentru a trăi în condiţii decente, trebuie să acţionăm, fiindcă altfel nimic nu se va schimba. Problema nu este de a sta pasiv şi de a aştepta rezolvarea de la sine a problemelor cu care ne confruntăm, ci de a acţiona în mod raţional, însă fără a ne lăsa copleşiţi de greutatea lucrurilor care vin sau ar putea să vină peste noi. Dacă vom privi la dimensiunile, uneori abisale, ale situaţiilor pe care le întâlnim în viaţă, ne vom pierde în scurt timp curajul, iniţiativa şi mintea limpede pentru a putea acţiona în vederea ieşirii din respectiva conjunctură defavorabilă. Aşadar, putem să avem linişte indiferent de timp sau loc, în măsura în care vom conştientiza că alături de noi este Cineva care poate să ne ajute şi va interveni în a ne oferi mijloace şi înţelepciune pentru a putea ieşi biruitori, indiferent de situaţie.
 
Cum se îmbină acţiunea şi aşteptarea în experienţa zilnică a unui creştin?
Dacă viaţa ar fi doar acţiune, atunci în scurt timp ne-am prăbuşi, fiindcă avem nevoie de împrospătarea energiilor ce ne susţin existenţa. Pe de altă parte, dacă viaţa ar fi doar aşteptare, atunci totul ar fi o lâncezeală şi o complacere în inacţiune, ceea ce nu ar crea o mare diferenţă faţă de moarte, în care totul devine inert. Pentru un creştin acţiunea şi aşteptarea se îmbină armonios, având la dispoziţie ajutorul lui Dumnezeu, prin care fie se deschid anumite căi, fie se închid altele, de fiecare dată însă creştinul având o călăuzire infailibilă asupra drumului pe care trebuie să îl urmeze prin prezenţa Duhului Sfânt. Nu vreau să spun că un creştin nu va avea momente de surpriză sau de nedumerire, însă asigurarea este că niciodată nu va fi lăsat singur de către Dumnezeu, în măsura în care va exercita credinţă şi va cere sfatul Celui Prea Înalt.
 
Este necesar să ne preocupăm să avem cu ce ne îmbrăca sau cu ce ne hrăni? Când o astfel de preocupare devine o problemă?
Trebuie să ne preocupăm pentru asigurarea vieţii, incluzând satisfacerea nevoilor de bază în celei de hrană sau de îmbrăcăminte. Nu se va deschide o fereastră din cer pentru cineva care doar stă şi aşteaptă să se întâmple ceva. Un creştin este o persoană activă, care acţionează sub inspiraţia cuvintelor lui Dumnezeu, aşa cum sunt ele descoperite în Sfânta Scriptură şi în conformitate cu înţelepciunea primită de la Duhul Sfânt. Însă transformarea acestei preocupări juste într-o sursă de nelinişte, sau alteori chiar într-o obsesie, care nu îţi mai dă pace, reprezintă un dezechilibru, care nu ar trebui să ne caracterizeze, în măsura în care ne încredem în Dumnezeu. De fapt, noi existăm fiindcă Dumnezeu a vrut astfel, iar viaţa noastră se va încheia prin îngăduinţa Sa. Prin urmare, cât timp este hotărâtă existenţa noastră pe pământ, ne vor fi puse la dispoziţie mijloace pentru a face faţă nevoilor de bază ale vieţii.
 
În ce sens „viaţa este mai mult decât hrana”? Nu avem nevoie de hrană pentru a întreţine viaţa?
Pentru multe persoane hrana devine un scop al vieţii, sau reluând un proverb, mulţi oameni „trăiesc pentru a mânca” şi nu „mănâncă pentru a trăi”. Trecând dincolo de preocuparea anumitor persoane de a se hrăni în mod excesiv, trebuie să înţelegem că viaţa pe pământ ne este asigurată de către Dumnezeu, iar susţinerea ei, fie de exemplu prin hrănire, face parte din planul providenţei Sale de a veni în ajutorul nostru. Astfel, viaţa este scopul, iar hrana este doar un mijloc pentru atingerea lui. Însă atunci când inversăm lucrurile, şi transformăm mijlocul, cum ar fi hrănirea, în scop, se produce o bulversare, care ne conduce la un stil de viaţă aflat în opoziţie cu voinţa lui Dumnezeu. Atunci, în loc să ne mai raportăm la valorile fundamentale ale vieţii, vom căuta doar metode de a ne satisface poftele, în genul hrănirii excesive, consumării de lucruri dăunătoare, sau a altora în genul acesta.
 
Cum se înţelege că „trupul este mai mult decât îmbrăcămintea”? Nu avem nevoie de îmbrăcăminte pentru a ne proteja trupul?
Cu siguranţă că avem nevoie de îmbrăcăminte pentru acoperirea trupului, dar mergând pe o logică similară celei ce făcea referinţă la „viaţa este mai mult decât hrana”, scopul articolelor de îmbrăcăminte constă în a susţine buna funcţionare a trupului şi nu reciproc. Cât de des, din raţiuni de modă sau de preferinţe, trupul este sacrificat în favoarea satisfacerii unor cerinţe vestimentare absurde, iraţionale, ce nu au nici un fel de legătură cu sănătatea sau cu buna funcţionare a organismului. Ori de câte ori vom confunda lucrurile şi vom inversa ceea ce este mijloc pentru a deveni scop, vom ajunge într-o situaţie de confuzie, în care vom pierde perspectiva vieţii, sensul şi valorile ei, iar îngrijorările generate de false nevoi, ne vor copleşi făcându-ne să ratăm ţinta desăvârşirii morale şi intrării în Împărăţia cerurilor.
 
 Când astfel de preocupări, legitime dealtfel, devin probleme care ne distrug liniştea interioară?
Preocupările în exces pentru lucruri care sunt legitime, în genul hrănirii sau asigurării articolelor de îmbrăcăminte, reprezintă calea cea mai sigură de subminare a puterilor minţii, reuşindu-se în mod remarcabil cultivarea unui simţământ de nesiguranţă şi o concentrare unilaterală pe ceea ce este mijloc, pierzându-se din vedere ceea ce este scop. Astfel, se ajunge la un stil de viaţă materialist, orientat pe consum, nociv atât pentru cei care îl promovează, cât şi pentru cei din jur. Cauzele pierderii interesului pentru problemele cu adevărat spirituale, ce privesc legătura cu Dumnezeu prin intermediul Scripturii şi a Duhului Sfânt, precum şi prin comuniunea de credinţă cu semenii, se pot găsi cu uşurinţă în schimbarea preocupării vieţii de la ceea ce este scop la ceea ce este mijloc, lucru ce atrage după sine incapacitatea de a mai percepe realitatea prezenţei lui Dumnezeu împreună cu tine şi intervenţia Sa în favoarea Ta. Cu siguranţă, că o astfel de viaţă va fi caracterizată de o nelinişte continuă, iar satisfacţia niciodată nu va fi de durată.
 
Ce putem face pentru a remedia lucrurile? Cum putem avea o justă perspectivă asupra vieţii?
Cuvintele Mântuitorului spuse cu ocazia „predicii de pe muntele fericirilor”, reprezintă chei de înţelegere ce ne vor conduce la remedierea stilului de viaţă materialist, străin de Dumnezeu, şi ne vor aduce acea bucurie lăuntrică pe care nimic din lume nu ne-o va putea oferi, decât numai relaţia cu Creatorul nostru. Remedierea presupune ajustarea perspectivei vieţii, înţelegând că preocuparea excesivă pentru ceea ce este mijloc, fie hrană, îmbrăcăminte sau altele în felul acesta, se constituie ca o primejdie din care trebuie să ieşim, contemplând lucrarea providenţei divine în favoarea noastră. Un prim ajutor în acest sens ne este oferit de înţelegerea împlinirii providenţei privind la realitatea din jurul nostru, precum şi în mediul natural.
 
Ce putem învăţa de la păsările cerului? Oare trebuie să nu facem nimic şi doar să aşteptăm? Care este învăţătura?
Cu adevărat asistăm la o minune greu de înţeles, cum toate aceste mulţimi de păsări şi animale sălbatice pot supravieţui, fără a se îngriji nimeni în mod expres de ele. Dincolo de legile naturale, ce pot fi observate de către cercetători, există totuşi un element ce depăşeşte înţelegerea, dar care vine la nivelul cunoştinţei noastre. În marele circuit al evenimentelor vieţii nu există întâmplare, iar faptul că toate aceste animale pot să trăiască, înseamnă că există Cineva care s-a îngrijit de acest lucru, nimeni altul decât Creatorul universului. Doar legile oarbe ale naturii nu ar fi suficiente pentru ca fiecare astfel de fiinţă să îşi găsească hrana potrivită, ci în scurt timp, toate animalele ar ajunge în situaţia de criză cu care ne confruntăm noi, de a duce lipsă, în ciuda celor mai puternice preocupări. Astfel, natura ne mărturiseşte despre existenţa Celui care armonizează toate lucrurile şi dă hrană potrivită la timpul potrivit creaturilor pe care El le-a adus la existenţă. Animalele caută hrană pentru a trăi, dar există Cineva care le îndrumă către locul unde o pot găsi şi se îngrijeşte ca ea să existe.
 
De ce nu putem să realizăm nimic, dacă Dumnezeu nu ne pune înainte ocaziile de care avem nevoie?
Chiar şi cele mai asidue căutări nu pot să ne conducă la rezultat dacă nu avem înaintea noastră ocazii prielnice. Regula de bază stă în faptul că noi trebuie să acţionăm, dar ocaziile ne sunt oferite de către Dumnezeu, în măsura în care Îl recunoaştem în căile noastre şi avem dorinţa de a ne lăsa călăuziţi de El. Dacă ne vom supune autorităţii Sale, dacă vom privi lucrurile în adevărata lor perspectivă, atunci avem asigurarea că Domnul se va îngriji să facem faţă oricărei situaţii ce ar putea apărea în viaţa noastră, iar îngrijorarea nu va mai putea să prindă chip în mintea noastră pentru a ne distruge bucuria de a trăi.
 
Rugăciune: pentru a conştientiza faptul că Dumnezeu se ocupă de toate problemele noastre, iar efortul nostru se va uni cu puterea divină în a primi rezolvare indiferent de situaţie.
Remedii împotriva îngrijorării nimic
Citeşte mai mult

Despre prezentul si viitorul jurnalismului romanesc si american, in dialog cu Lucian Oprea, fondatorul ziarului “Gandacul de Colorado”

septembrie 18, 2009 admin 1 comentariu

De Octavian Curpas, justitia@justice.com 

La sfarsitul anului 2001, un ziarist ratacit prin Statele Unite ale Americii s-a decis sa puna bazele unui ziar romanesc ce se doreste a fi o punte intre romanii de pretutindeni… S-au scurs de atunci, opt ani, iar “Gandacul de Colorado” apare in prezent, in 4.500 de exemplare tiparite. Gratuit sau prin abonament, ziarul fondat de Lucian Oprea ajunge in majoritatea centrelor comunitatii romanesti, in 49 de state din America de Nord (cele mai importante fiind Colorado, Florida, Illinois, New York, California) si in noua tari.
 
Lucian Oprea s-a nascut pe 5 august 1975, in orasul Campia Turzii, intr-o familie de intelectuali. Licentiat in jurnalism si cu un masterat in studii americane la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca, Lucian Oprea ia in 2000, drumul Statelor Unite. Ajuns aici, romanul petrece doua zile la New York, dupa care se indreapta spre Colorado. In toamna aceluiasi an, se stabileste in Estes Park, un orasel frumos din acest stat, unde locuieste de altfel, si in prezent. Lucian Oprea este casatorit cu Codruta Mihaela.
 
Un ziar cu un nume inedit
 
- Cum este sa conduci un ziar romanesc in America?
- Sa conduci un ziar romanesc in Statele Unite nu este un lucru usor, dar cu o pregatire jurnalistica adecvata si cu o echipa formata din ziaristi extraordinari, imprastiati prin toate colturile lumii, munca in redactie devine facila.
 
- Ce te-a motivat sa incepi “Gandacul de Colorado”?
- Un vis din anii studentiei, acela de a avea un ziar al meu, m-a determinat sa fondez o mica publicatie aici, pe taram american, inconstient fiind, in gluma spus, de ceea ce ma asteapta.
 
- De ce ai ales acest titlu?
- Gandacul de Colorado este singura terminologie romaneasca aflata in Dictionarul Explicativ al Limbii Romane care are ceva in comun cu America. Fiind in statul Colorado, nu mi-a fost greu sa aleg acest nume. Gandacul de Colorado este un daunator, si prin alegerea acestui nume am dorit sa schimb perspectiva acestei terminologii intr-una pozitiva. Toate ziarele romanesti aflate pe teritoriul nord-american la acea vreme aveau nume comune intalnite in presa de zi de zi. Publicatia pe care o fondam la acel moment, se dorea a fi ceva unic si serios, in acelasi timp.
 
- A aparut deja numarul 91 al ziarului. Cand a fost fondat “Gandacul de Colorado”?
- Ziarul a fost fondat in luna decembrie a anului 2001, primul numar a aparut pe o foaie ministeriala fata-verso, scoasa la imprimanta achizitionata, impreuna cu un calculator, cu toate fondurile stranse intr-un an si jumatate pe pamantul fagaduintei. La inceput, ziarul a aparut pentru cele cateva sute de familii de romani din statul Colorado, dorind sa fie o mica publicatie de informare si divertisment.
 
- Care este frecventa de aparitie a ziarului?
- Ziarul apare o data pe luna, de obicei, la inceputul acesteia.
 
- “Gandacul de Colorado” poate fi citit si online?
- Www.gandaculdecolorado.com este adresa de web a ziarului.
 
 
Un ziar independent, cu stiri diverse
 
- Ne poti descrie pe scurt evolutia acestui ziar?
- Avand la inceput, doua pagini imprimate pe coala ministeriala, curand ajunsese la patru, apoi la opt, iar in vara anului 2004, au fost scoase 16 pagini de “ziar”. Costurile de toner pentru imprimanta si timpul alocat acestui lucru m-au determinat sa ma indrept spre o tipografie adevarata, iar in luna decembrie a anului 2005, a aparut prima editie tiparita a “Gandacului de Colorado”, in format tabloid, cu opt pagini.
 
- Care este modelul de business dupa care functioneaza “Gandacul de Colorado”?
- Publicatia mea este una independenta, neavand nici o apartenenta religioasa sau politica. Face parte din firma mea de graphic design, Lucky et Co. Design, o afacere de tip sole proprietorship.
 
- Ce zone acopera aceasta publicatie? Cati cititori are cu aproximatie? Cum este asigurata finantarea ?
- “Gandacul de Colorado” este distribuit intr-un tiraj de 4.500 de exemplare, in 49 de state nord-americane si noua tari de pe patru continente. Numarul cititorilor combinat cu cei care doar citesc ziarul pe Internet, trece de 10.000. Este un numar mic deocamdata, din cauza auto-finantarii, dar pe viitor, sper cu ajutorul unor sponsori, sa maresc aria de distribuire.
 
- Ce ne poti spune despre continutul ziarului? Care sunt principalele rubrici?
- Ziarul are o structura bine definita, de multi ani. Exista rubrici de politica, economie, evenimente curente, interviuri, sport, opinii, cultura, reportaje de pe pamantul american, cele 24 de pagini fiind de multe ori, insuficiente pentru volumul de stiri adunat in fiecare luna.
 
 
“Sper ca acest ziar sa ajunga la un punct in care problema autofinantarii nu se va mai pune.”
 
- Cati colaboratori ai la “Gandacul de Colorado”? Ii poti numi pe cativa dintre ei?
- “Gandacul de Colorado” are in mare, un numar de aproximativ, zece colaboratori permanenti si inca o jumatate de duzina, care scriu in paginile ziarului in mod aleatoriu. Dintre cei care au colaborat cu mine de multi ani, ii amintesc pe Vasile Magradean, corespondent Mediafax, Ciprian Rus, redactor-sef adjunct la revista “Capital”, Marian Petruta din Chicago, actorul Tudor Petrut, filozoful si omul de cultura Mihai Bote, Vavila Popovici, laureata a Uniunii Scriitorilor Romani, Octavian Curpas din Arizona si multi altii.
 
- Ce reactii primesti din partea cititorilor? Cum a intampinat comunitatea romana “Gandacul de Colorado” ? 
- De cele mai multe ori, reactiile romanilor sunt impartite vis a vis de ziarul pe care il conduc. Exista cititori ce doresc ca aceasta publicatie sa contina rubrici diferite, sa aiba o structura diferita, sa apara mai des si in mai multe pagini, dar de cele mai multe ori, cei care incearca sa il ia ca atare, il considera un ziar independent si diferit fata de celelalte publicatii romanesti de pe pamantul american, si reactiile sunt dintre cele mai pozitive.
 
- Cum crezi ca va evolua “Gandacul de Colorado” in urmatorii ani?
- Acest lucru va depinde de mai multi factori: evolutia presei scrise in lume, posibilitatile financiare si nu in ultimul rand, interesul romanilor de a citi un ziar facut pentru ei.
 
- Ce iti doresti pentru viitor, in general? Ce planuri ai pentru “Gandacul de Colorado”, in special?
- Cum am mai precizat mai sus, sper ca acest ziar sa ajunga la un punct in care problema autofinantarii nu se va mai pune, iar in acel moment, publicatia se va putea extinde din toate punctele de vedere.
 
“Jurnalismul… este intr-un punct critic, in acest moment.”
 
- Cum ai descrie peisajul jurnalistic actual din Statele Unite?
- Personal, nu am o parere prea buna despre presa americana, acest lucru datorandu-se lipsei de obiectivitate in elaborarea stirilor. Unul din aceste motive fiind faptul ca, pe plan politic, in America exista doar doua partide politice puternice, acestea fiind cele care de obicei, dicteaza mersul lucrurilor.
 
- Dar din Romania?
- Din pacate, in Romania se observa o tendinta intr-o directionare in stilul american, ceea ce nu este de exemplu, jurnalismul invatat de generatia mea, la scoala. Pe de alta parte, se observa aparitia multor publicatii de scandal sau cu un stil jurnalistic extraordinar de neprofesionist, ceea ce denota ca romanul se indobitoceste pe zi ce trece, trecand de la cultura eminesciana la manelismul inculturii.
 
- Foarte multe publicatii importante si-au incetat aparitia in ultimii ani. Este posibil sa se intample acelasi lucru si cu ziarele locale?
- Ziarele locale incearca sa se mentina pe linia de plutire in ultimul timp, prin a taia multe din costurile redactionale si a se axa mai mult pe aparitia prin Internet. Fiecare publicatie depinde de felul in care este structurata, de politica abordata la nivelul managerial si aparitia acesteia pe un termen mai scurt sau mai lung de timp, va fi impusa de acesti factori, care se adauga la ceilalti, de la nivelul economiei.
 
- Cum vezi viitorul jurnalismului pe termen lung, in Statele Unite?
- Jurnalismul din Statele Unite este intr-un punct critic, in acest moment… Ziaristi ca Walter Cronkite, Bob Woodward, Carl Bernstein sau John Hersey nu se nasc in fiecare zi… Presa americana scrisa, dar mai ales televiziunile se axeaza in ultimul timp, mult prea mult pe subiectivism si pe relatarea stirilor din punctul de vedere al concernului de presa pentru care lucreaza reporterii. Presa online insa, a prins mult avant in ultimii ani si a inceput sa aiba un contur bine definit, in multe situatii surclasand celelalte tipuri de presa.
 
- Crezi ca in cele din urma, publicatiile online le vor lua locul celor tiparite?
- Lumea va cumpara intotdeauna presa scrisa, fie ca se va afla intr-un aeroport, intr-o sala de asteptare sau pur si simplu, sentimentul de a citi ceva tiparit nu poate disparea… E absurd sa spui ca intr-o buna zi, nu vor mai fi publicate carti, din cauza faptului ca lumea le poate citi pe Ipod-ul personal sau descarca pe Kindle.
 
- Ai un sfat pentru cei care doresc sa faca jurnalism?
- Sa incerce sa iubeasca neprevazutul, sa fie obiectivi in tot ceea ce relateaza si sa fie curajosi in a spune lucrurilor pe nume.
 
Traind cu nostalgia Romaniei
 
- De ce ai ales Denver, Colorado?
- Din intamplare. Cand am primit o oferta de munca in acest stat, nu m-am gandit nici o clipa cat voi fi de norocos cu ceea ce voi descoperi aici.
 
- Ce ne poti spune despre comunitatea romana din Colorado?
- Comunitatea romanilor din Colorado este impartita in mai multe biserici si organizatii non-profit, dar este destul de stransa, lucru care se poate observa in cadrul festivalurilor romanesti organizate in acest stat.
 
- Cat de des mergi in Romania?
- In Romania, incerc sa plec in fiecare an, dar uneori, acest lucru nu depinde doar de mine… Din motive personale, nu am fost din anul 2006, dar ultima peripetie pe teritoriu european a fost una de neuitat. De fiecare data cand ma intorc in Romania, incerc sa vizitez si o tara-doua europene in care visam sa ma duc, de pe vremea copilariei.
 
- Care au fost impresiile cu care ai revenit din Romania?
- De fiecare data cand ma intorc in tara, amintirile ma coplesesc si ma gandesc cu nostalgie la vremurile de mult apuse, dar pe de alta parte, redescopar o fata a Romaniei pe care ma bucur ca am lasat-o in urma, acum aproape zece ani.
 
- Ce hobby-uri ai?
- Printre hobby-urile mele se numara filmele, sportul, filatelia, numismatica, si nu in ultimul rand, arta.
 
- Cum iti petreci timpul liber?
- Timpul liber, asa putin cat este, il petrec alaturi de sotia mea, Ela, si de cei doi catei ai nostri, Bella si Luke. Activitatile sunt nenumarate…
 
- Ce mesaj vrei sa le transmiti cititorilor nostri?
- Nu incetati niciodata in a crede in voi insiva, in puterea presei scrise de a va educa si de a va deschide noi orizonturi. Nu uitati ca intotdeauna, veti gasi in “Gandacul de Colorado” un prieten in care veti putea avea incredere.
 
 
Romani din Statele Unite ale Americii, Romani din diaspora, Valori româneşti nimic
Citeşte mai mult

Atunci cand arta se transforma in zbor. De vorba cu poeta si prozatoarea Victorita Dutu

septembrie 18, 2009 admin 1 comentariu
De Octavian Curpas, justitia@justice.com
 
Poeta si prozatoarea Victoriţa Duţu debuteaza in august 2003, cu placheta de versuri “Spatii”. Urmeaza volumele “Cuvintele”, “Vreau o allta lume”, “Calatoria gandului”, “Cea care as fi”, “Singuratatea tatalui” si “Izvoarele vietii”. Poeta s-a nascut pe 12 august 1971, la Podriga, in judetul Botosani. Despre parintii ei, aceasta spune ca sunt cei mai buni si mai curati parinti din univers. Absolventa a Facultatii de Matematica si a Facultatii de Filosofie din Iasi, si avand un masterat in logica si hermeneutica, Victorita Dutu este in prezent, profesor titluar de matematica, la un colegiu din Bucuresti. In paralel, aceasta realizeaza la TVRM cultural si educational, emisiunea “Gandesti, deci existi”. Anul 2009 i-a adus Victoritei Dutu, Premiul International de poezie   “NAJI NAAMAN”. Pe langa literatura, televiziune si munca de dascal, Victorita Dutu mai are inca o preocupare – pictura.
 
“Tot ce fac are la baza rigoarea matematica.”
 
- Vorbeste-ne despre debutul tau literar. Cand si unde s-a produs?
- Simplu, m-am dus cu o prietena, la un targ de carte tinut la Teatrul National, Bucuresti, m-am oprit la un stand, la intamplare, am luat o carte, am rasfoit-o, am inceput sa glumesc cu prietena mea si am aruncat intrebarea: “-Pe mine nu ma publicati?/ -Ba da, daca sunt bune, publicam./ -Si cum aflu daca sunt bune sau nebune?/ -Le aduceti la noi./ -Da, unde?/ -Le aduceti la noi, la Muzeul Literaturii./ -Si unde vine asta?/ -Aici, in Romana./ -Daca intreb, stiu oamenii?/ -Da stiu?/ -Cu cine am vorbit?/ -Cu Marin Codreanu./ -Bine, o sa vin.La revedere./ -La revedere.”
Dupa trei saptamani, i-am dus un manuscris acolo, domnului Marin Codreanu si a doua zi, m-a contactat si am publicat primul volum, la Editura Muzeului Literaturii Romane in colaborare cu Asociatia Scriitorilor, Bucuresti.
 
- Ce a urmat dupa aceea?
- Am publicat pana la opt carti, poezie si proza.
 
- Ce titluri de volume de poezie si proza care iti poarta semnatura ai dori sa ne prezinti?
- Cartea de poezie religioasa “Vreau o alta lume”. Apoi, romanul la care inca mai lucrez, de la publicarea primului volum pana acum, am ajuns deja la volumul sase.
 
- La ce concursuri de poezie ai participat? Cu ce rezultate? Prin ce crezi ca s-au remarcat creatiile tale?
- Anul trecut, am participat la un concurs de poezie al romanilor de pretutindeni, organizat de revista « Starpress », al carei director este doamna Ligya Diaconescu. Am castigat locul trei la acest concurs si am stat pe gratis , ca premiu de fapt, cinci zile, in statiunea Olanesti. A fost de vis. Si nu pot sa ii spun decat felicitari acestei doamne extraordinare, Ligya Diaconescu, pentru ca am devenit prietene, de atunci.
Creatiile mele prin ce s-au remarcat ? Vin intotdeauna, cu o imagine si o idee, fara acestea doua creatiile mele nu se sustin, e ca la matematica, tot ce fac are la baza rigoarea matematica. Iar in pictura e la fel, daca o pictura de-a mea nu are idee si nu transmite ceva, nu pot sa pictez. E ca o demonstratie launtrica a unui ceva pe care eu il caut si acel ceva nu poate fi decat frumos, intoarcerea la sacralitate, la templu, la vesnicie, la ordinea lui Dumnezeu, daca lipsesc acestea, ma plictisesc.
 
- La ce publicatii din tara si din strainatate colaborezi?
- In principiu, la cele care ma publica. „Romanian Times”, „Agero”, „Oglinda literara”, „Starpress”, „Cetatea lui Bucur”, „Vatra Veche”, „Observatorul”, „Opinia Teleormanului” si multe altele, le prefer pe cele online, pentru ca au foarte multi cititori si raman, cele tiparite dispar si au un numar limitat de cititori. Insa nu imi place sa fac critica de arta, recenzii sau comnetarii la evenimente sau atacuri, asa cum se practica peste tot, ma plictiseste, vreau sa ma ocup numai cu ceea ce am eu de scris, atat. Daca ies din preocuparile mele, imi pierd libertatea si mie imi place sa fiu o fiinta libera si sa ma bucur de libertate la maxim, dar de una creatoare. Cea mai mare libertate e rugaciunea.
 
Cultura – o chestiune de voluntariat
 
- Cand ai inceput colaborarea cu televiziunea TVRM cultural si educational?
- Gratie doamnei Bondrea, care mi-a oferit acest post din septembrie 2008, careia ii multumesc din tot sufletul pentru tot ce a facut pentru mine si pentru ca mi-a acordat aceasta sansa de a gandi si de a chema la dialog oameni care fac ceva pe plan cultural, spatiu care a devenit aproape in exclusivitate, o chestiune de voluntariat. E frumos, e un loc in care inteligenta si eleganta spiritului se vad si asta si vreau, pentru mine inseamna respiratie intelectuala si nu mai conteaza dezamagirile, conteaza unde trebuie sa ajung -la telespectatori, aceasta e esential.
 
- Ce este “Gandesti, deci existi”? Cand a debutat aceasta emisiune? Ce audienta are ? Ce topic-uri abordeaza?
- Invitatii emisiunii sunt scriitori, pictori, teologi, matematicieni, actori, balerini, oameni de cultura care vorbesc si incanta publicul cu realizarile lor, viata lor, stabilim o tema actuala si dezbatem acele probleme care ne framanta sufletul. Are o audienta foarte buna in randul emisiunilor culturale, e o emisiune care imi place.
 
- Ce face, concret, Victorita Dutu, la emisiunea “Gandesti, deci existi”?
- Pun intrebari, provoc la discutii inteligente, ma intereseaza spontaneitatea dialogului, in asta consta frumusetea, sa urmaresti felul gandirii unui om, aceasta e fascinant in emisiunea mea. Insa fiecare dintre noi, inclusiv telespectatorii, avem nevoie de rabdare.
 
- Vorbind la modul practic, in ce masura vezi ca pe o provocare aceasta emisiune?
- Practic, intalnesc foarte multi oameni, unii exceptionali, care au facut lucruri uimitoare in cariera lor si invat, invat si de la cei care ma dezamagesc, care au fata de mine o atitudine ostila, invat cum nu trebuie sa fiu eu. Cresti, intalnindu-te cu atat de multi oameni care vor sa traiasca asemenea unor adevarati oameni de cultura, care vor sa traiasca frumos, si asta ma bucura, si ii bucura si pe cei care privesc. In emisiune la mine vin oameni normali, ca noi toti, oameni necunoscuti, tineri si varstnici, dar care au ceva de spus cu mintea lor si prin creatia lor si viata lor, asta este esential pentru mine.
 
„Eu pictez foarte mult in minte.”
 
- Ai ales pictura tot ca pe o provocare ?
- Nu, eu nu am inceput sa pictez decat foarte tarziu, nici macar nu am luat in serios pictura, cand eram la liceu. Am inceput sa pictez de la douazeci si unu de ani, si asta pe cont propriu, simteam nevoia sa fac asta, era prea multa matematica pe care o studiam, toata ziua eu nu faceam decat sa invat matematica, iar cand eram in liceu, nici macar o secunda nu m-am gandit ca eu as putea sa ajung sa pictez, pentru mine matematica era totul. Am inceput sa pictez de la geometrie, de la vederea spatiala din interior, simteam nevoia sa exteriorizez cumva, era prea sec ce vedeam, ce faceam, aveam nevoie sa exteriorizez ce purtam in interior, ma duceam la bojdeuca lui Creanga, in spatele ei, pe o banca, ma lungeam pe ea cu fata la cer si ma uitam printre crengile copacilor, si mi-am zis dintr-o data, ”aha, asta trebuie sa fac, imaginile astea sa aiba viata, sa prinda contrast”, si de aici, de la visul acesta, a inceput totul. Totul era geometrie pura, dar nici pana acum nu am ajuns sa redau in vreo pictura nevoia interioara de atunci, perfectiunea aceea, starea aceea care e alta si alta in mine. Inca nu am ajuns, mereu e launtrica, iar in spatele a tot ce traiesc e ordinea matematica, nu pot sa ma desprind de ea. Asta sa fie provocarea, de a picta ceea ce port in mine permanent si inca nu am pictat, inca nu… Tot ceea ce am pictat pana acum e palid fata de ceea ce vreau sa pictez, cu fiecare pictura nu fac decat sa ma apropii de necunoscutul acela, care e atat de frumos, dar e ca la matematica, infinit.
 
- Am remarcat de asemenea, ca in poemele tale se observa pregnant o anumita inclinatie spre plasticitate, spre elementul pictural. Pictezi in gand, atunci cand scrii sau scrii in timp ce lucrezi la un tablou? Unde se intalnesc si unde se despart cele doua pasiuni ale tale?
- Eu pictez foarte mult in minte. Pictez si cand stau cu ochii deschisi , daca am timp liber , o pauza de cinci minute, prefer sa inchid ochii si sa pictez, e ca un fel de terapie la violenta zilnica, la agresivitatea permanenta. Trebuie sa recunosc aici, ca toata viata noastra este o imensa pierdere de vreme, si cand zic asta, nu ma refer la ceeea ce facem concret, ci la ceea ce facem cu mintea, mintea sta, nu face treaba decat din cand in cand, in rest, din automatism in automatism, sta in pauza. Eu, din acest punct de vedere, imi folosesc mintea foarte putin. Extrem de putin, in rest, tot felul de nimicuri zilnice care ne incomodeaza si ne risipesc gandirea.
La mine nu e nimic separat, nu pot sa fac distinctie sau ruptura in forul meu interior, intre teologie, matematica, filosofie, poezie, pictura, gand, la mine sunt impreuna, in interiorul meu e un tot, e ca si cand eu as fi un lac in care curg mai multe izvoare. As vrea ca opera mea sa fie mai multe feluri de nuferi. Totul incerc sa indrept catre Dumnezeu. El este singurul care este si toata creatia Lui poarta pecetea Sfintei Treimi, adica si noi. Nu e frumos, ca omul a primit porunca de la Dumnezeu sa fie fericit?
 
- Cand ti-ai dat seama ca esti de fapt, un artist plastic in toata puterea cuvantului?
- Inca nu mi-am dat seama de asta! Eu merg spre asta.
 
„Energii creatoare”
 
- Ai vrea sa ne vorbesti despre tablourile tale, sa le mentionezi pe cele care iti sunt cel mai aproape de suflet?
- Da, as vrea sa vorbesc despre cele cosmogonice, pentru ca pornesc de la Geneza. As vrea sa vorbesc despre un tablou, „Energii creatoare”. La aceasta idee m-am gandit cativa ani de zile. Cum as putea sa fac o pictura in care, pornind de la geneza sa arat ca universul acesta fizic pe care il cerceteaza oamenii de stiinta, deci si pamantul, este creat de Dumnezeu si poarta pecetea Sfintei Treimi, cum as putea sa gasesc aceste simboluri. Si m-am gandit la cele trei sageti de lumina care poarta in ele pecetea treiului, Ele ce ating devine lumina , putere, energie, forta, culoare , sens. Sunt doua sfere exterioare, una in intuneric, care abia se vede, si cealalta lumina de la aceste energii, este vorba aici de partea lumii care ne este noua aratata si daruita noua spre cunoastere, si cealalta parte care se ascunde, pentru ca Dumnezeu este infinit, dar noi nu putem cunoaste decat prin taina puterii Lui creatoare.
Asta am incercat sa redau. Dar pictura e matematica. Este extrem de geometrizata, dar plasticizata prin forma si culoare. E ceva frumos pentru mine , pentru ca imi exprima ideea, si-mi place, conceptualizez.
 
- Am putea spune ca pictezi in stil clasic in contextul artei moderne. Ce artisti te-au influentat si te-au inspirat?
- Sunt trei, Fra Angelico, Michelangelo si Van Gogh. De la Van Gogh, scrisorile lui, am invatat sa pictez.
 
- Unde ai expus?
- In Bucuresti, de foarte multe ori, iar in afara tarii, in Elvetia si Polonia, In Elvetia, trebuie sa ii multumesc doamnei Marinele Safta, si in Polonia, domnului Cornel Calonfirescu, doua persoane extraordinare.
 
- Cine sunt pictorii alaturi de care ai expus?
- Am un grup de pictori, printre ei Reli Daniela Voicu, Rodica Voicu, Mirela Traistaru.
 
„Lumina de pe umarul stang”
 
- Ce este „Lumina de pe umarul stang”?
- Consider ca mergem prea repede si nu mai avem timp sa privim cerul, care se oglindeste pe umerii nostri. Pictorita din mine considera ca trebuie sa picteze si sa arate oamenilor ce face, invitandu-i printr-un gest : ”sa te privesti in inima si apoi sa faci aceasta rotire, catre umarul stang unde este asezata lumina cerului si apoi catre cer, iar pictura sa devina zbor ca si rugaciunea, ca si visul, ca si puterea si forta vietii. Prin aceasta intoarcere ochii devin curati si poti sa vezi Adevarul, Calea si Viata.”
 
- In poezia „E ca si cum eu”, din volumul „Cea care as fi”, afirmi: „M-as desparti pe din doua,/ Ca si cum un fulger/ Ar patrunde in stanca,/ Stanca s-ar crapa”. Ai avut o expozitie de pictura si poezie “ Punctul de la infinit”. A fost aceasta expozitie momentul unei dualitati – pe de o parte poeta, pe de alta parte pictorita Victorita Dutu – sau a marcat momentul unei simbioze intre cele doua arte pe care le practici?
- E o dualitate pe care o traiesc zilnic si cred ca fiecare dintre noi traieste asa prin ascunsul din noi. O parte din mine a tasnit in sus, catre cer, si cealalta e rostogolita in bolovanii calcati de pasii oamenilor, indiferenti la mersul lumii si al lor. La mine, in interiorul meu, lucrurile nu sunt separate, nu stiu cum sa explic asta.
 
„Noi traim in viitor, si nu in trecut”
 
- Care consideri ca e cea mai mare realizare a ta de pana acum?
- Toate realizarile mele de pana acum sunt foarte mari, pentru ca sunt darul lui Dumnezeu si curatia oamenilor care au contribuit la realizarile mele, pentru ca nu as fi putut sa fac nimic de una singura. Fiecare realizare a mea este extraordinar de importanta, pentru ca ea a fost colosala la momentul in care a venit, ca sa o traiesc ca o binecuvantare de la Dumnezeu si m-a propulsat cu zeci de ani putere inainte, pentru ca noi traim in viitor si nu in trecut. Acum, cea mai apropiata realizare este premiul din Liban, cat ma bucur pentru asta, si ma bucur extraordinar de mult ca nu sunt singura, ca suntem atat de multi romani, ce frumos. Avem demnitate, putere, forta, suntem liberi. CE FRUMOS !!!!!!! Tacerea devine creatoare! Singuratea devine creatoare. Cea mai mare realizare a mea este puterea pe care mi-o da Dumnezeu sa merg inainte, orice ar fi. Nu-i frumos?
 
- “Asteptam ca timpul/ Sa se transforme intr-o raza de soare”, spui in poemul „Copilul din mine ma priveste din cer”. Cum se va transforma in viitor, timpul intr-o raza de soare, pentru tine, ce planuri ai?
- Sa nu renunt niciodata, la idealurile de la douazeci de ani. Sa le indeplinesc pe acelea.
 
- Cum iti petreci timpul liber?
- Nu am timp liber, pentru ca ma straduiesc sa-l flosesc integral si sa nu il pierd.
 
- Ce hobby-uri ai?
- Nu am asa ceva, am numai lucruri serioase, ma odihnesc muncind la altceva. A, ba da, ar fi unul, sa-mi conduc masina, imi place la nebunie! E un hobby?
 
- Pe 11 august 2007 ai lansat antologia de versuri „Drumurile vietii”. Unde se intersecteaza pentru Victorita Dutu drumurile matematicii, ale filosofiei, ale picturii si ale creatiei literare?
- In Drumul cautarii lui Dumnezeu si al urmarii lui Hristos.
 
- Ai un mesaj pentru cititorii nostri?
- Da, doua versuri dintr-un poet de care sunt indragostita: “Adevaratele infrangeri/ Sunt renuntarile la vis.” (Radu Gyr)
 
 
Victorița Duțu
 
Valori româneşti nimic
Citeşte mai mult

Calendar

septembrie 2009
Lu Ma Mi Jo Vi Sâ Du
« Aug   Oct »
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

Arhive

Căutare

Meta

Categorii

Powered by WordPress Web Design by SRS Solutions © 2010 Conexiuni Creştine Contemporane Design by SRS Solutions
SEO Powered by Platinum SEO from Techblissonline