By Octavian Lupu, octavian_lupu@yahoo.com

 

Deuteronom 1:21-25 „21 Iată că Domnul, Dumnezeul tău, îţi pune ţara înainte; suie-te, ia-o în stăpânire, cum ţi-a spus Domnul Dumnezeul părinţilor tăi; nu te teme, şi nu te înspăimânta. 22 Voi v-aţi apropiat cu toţii de mine, şi aţi zis: Să trimitem nişte oameni înaintea noastră, ca să iscodească ţara, şi să ne aducă răspuns cu privire la drumul pe care ne vom sui în ea şi asupra cetăţilor în care vom ajunge. 23 Părerea aceasta mi s-a părut bună; şi am luat doisprezece oameni dintre voi, câte un om de fiecare seminţie. 24 Ei au plecat, au trecut muntele, şi au ajuns până la valea Eşcol, şi au văzut ţara. 25 Au luat în mâini din roadele ţării şi ni le-au adus; ne-au făcut o dare de seamă, şi au zis: Bună ţară ne dă Domnul, Dumnezeul nostru.”
 
De ce este importantă mărturia personală pe noi o oferim cu privire la lucrurile pe care Dumnezeu le-a pregătit pentru noi?
Trebuie bine înţeles faptul că un creştin trebuie să mărturisească despre lucrurile în care el se încrede ca urmare a credinţei pe care o are în Domnul Isus Hristos. Aşadar, se poate spune că nu avem cum să scăpăm de această îndatorire, fiindcă dacă nu vom da o mărturie pozitivă, cu siguranţă că vom oferi o imagine negativă, care va avea un impact nefast asupra celorlalţi. Însă dacă vom mărturisi într-o manieră pozitivă, lucru ce implică în mod obligatoriu o experienţă care să o susţină, atunci vom ajunge să îi conducem şi pe alţii la primirea credinţei mântuitoare. Putem spune că atunci când avem o bună perspectivă asupra lucrurilor bune pe care ni le-a pregătit Dumnezeu, vom ajunge să oferim tuturor celor cu care venim în contact un îndemn puternic pentru a ne urma în drumul nostru către „ţara promisă”, adică în Împărăţia cerurilor.
 
Cum putem ajunge să distingem mai bine detaliile cu privire la lumea pe care ne-a făgăduit-o Dumnezeu, în baza primirii credinţei în Domnul Isus Hristos?
Este bine să nu ne mărginim la o credinţă ce se rezumă doar la concepte abstracte cu privire la mântuirea care urmează a ne fi oferită. A privi către lumea care ne-a fost făgăduită, presupune un efort de a studia şi înţelege acele detalii ce ne sunt furnizate în mod direct sau prin simboluri şi alegorii în cuprinsul Sfintelor Scripturi. Examinând fragmentul biblic citat, înţelegem că un număr de douăsprezece persoane au fost trimise să exploreze ţara promisă, iar aceştia s-au întors aducând un raport pozitiv cu privire la realitatea lucrurilor făgăduite de către Dumnezeu. Într-un mod similar, biserica creştină a fost înălţată pe mărturia unită a celor doisprezece apostoli, care au vorbit într-un singur glas despre realitatea lucrurilor pe care Dumnezeu le-a pregătit pentru noi prin intermediul jertfei Domnului Isus Hristos, a învierii şi înălţării Sale. Cel mai important „detaliu” al noii împărăţii se referă la nemurirea ce ne va fi oferită, având drept model învierea lui Hristos.
 
De ce impactul acestei mărturisiri s-a redus de-a lungul veacurilor, iar lumea din prezent pare a fi insensibilă la acest „detaliu” fundamental?
Într-un mod similar aparatelor de televiziune, noi vom da atenţie canalelor pe care le selectăm pentru a fi vizionate. În acest sens ignorarea mesajului Evangheliei lui Isus Hristos, adică a informaţiei cu privire la jertfa, învierea şi înălţarea Fiului lui Dumnezeu, se datorează faptului că pur şi simplu acest „canal” nu mai este selectat. Nu vom putea fi niciodată impresionaţi de ceea ce nu cunoaştem, de acele lucruri pe care le ignorăm, însă pe de altă parte dacă vom alege să „vizionăm”, sau să dăm atenţie mesajului oferit de către apostoli prin intermediul Sfintelor Scripturi, vom ajunge să distingem acele detalii ale lumii viitoare, ce ne vor conduce să devenim mărturisitori ai adevărului cuvintelor lui Dumnezeu.
 
În ce sens, învierea Domnului Isus Hristos se constituie ca un detaliu asupra vieţii veşnice, care ne-a fost făgăduită de către Dumnezeu?
Natura împărăţiei veşnice care ne-a fost predicată de către Domnul Isus Hristos şi de către apostoli nu este restricţionată doar la aspecte spirituale, desprinse de realitatea concretă în mijlocul căreia trăim. Dimpotrivă, această lume este tangibilă, cu o mulţime de elemente materiale, care nu fac altceva decât să ne întregească imaginea unei mântuiri ce recuperează pe deplin tot ceea ce s-a pierdut prin neascultare. În privinţa învierii Domnului Isus Hristos, putem spune că se constituie ca o referinţă fundamentală asupra condiţiei nemuritoare pe care o vor avea toţi cei care s-au încrezut în Evanghelia pe care Domnul ne-a prezentat-o în cuprinsul Sfintelor Scripturi.
 
Ce alte detalii ne sunt oferite de către Sfintele Scripturi, despre lucrurile pe care Domnul ni le-a promis cu privire la viaţa viitoare?
Alte „roade” ale lumii în care vom intra, având la bază „călătoria” noastră prin intermediul Sfintelor Scripturi, se referă la aspectele ce ţin de sfinţirea vieţii noastre şi primirea Duhului Sfânt, incluzând darurile spirituale ce ne sunt oferite prin credinţa în Isus Hristos. Toate acestea se constituie, preluând cuvintele apostolului Pavel, ca o „arvună” a mântuirii, adică o dovadă palpabilă a ceea ce ne va fi încredinţat pe deplin la a doua venire a lui Hristos. Faptul că putem beneficia de transformarea vieţii, se constituie ca o dovadă convingătoare cu privire la realitatea lumii pe care ne-a pregătit-o Dumnezeu. În acest sens, prin comportamentul nostru schimbat conform cu chipul lui Hristos, vom oferi celorlalţi cele mai alese „roade” ale lumii viitoare, în care totul va fi caracterizat de neprihănire şi sfinţenie.
 
De ce naşterea din nou a celor credincioşi este esenţială ca mărturie asupra lucrurilor bune pe care ni le-a pregătit Dumnezeu?
Naşterea din nou a celor credincioşi dovedeşte faptul că aceştia se află într-un proces de transformare ce va avea drept final intrarea lor în lumea pregătită de către Dumnezeu. Atunci când imaginea lui Isus Hristos începe să se vadă pe feţele noastre, în viaţa noastră şi în tot ceea ce suntem, de fapt aducem cele mai de seamă „roade” ale lumii ce va veni. Astfel, cei din jurul nostru au ocazia de a înţelege ceva din realitatea a ceea ce promis Dumnezeu, având la bază transformarea incredibilă ce s-a produs cu noi, ca urmare a credinţei în Isus Hristos. Conform învăţăturii creştine, o astfel de transformare are drept principal scop intrarea în Împărăţia cerurilor, sau după cum spunea apostolul Pavel: „Hristos în voi, adică nădejdea slavei”. Iar condiţia celui ce trăieşte această experienţă este de a fi o „epistolă vie”, cu privire la realitatea lumii cereşti.
 
Ce alte roade, culese din lumea viitoare, mai pot fi oferite celor credincioşi prin cunoaşterea lui Dumnezeu adusă de către Sfintele Scripturi?
Comuniunea celor credincioşi, sau existenţa bisericii lui Isus Hristos, care are credinţa în Fiul lui Dumnezeu şi respectă ceea ce El ne-a poruncit, este ea însăşi o proiecţie a societăţii sfinte din lumea viitoare. În acest sens, dacă avem şansa să aparţinem unei comunităţi de credinţă în care este înălţată învăţătura Mântuitorului nostru, iar oamenii sunt sfinţiţi prin adevărul pe care îl predică, atunci putem spune că avem cea mai de seamă dovadă asupra vieţii viitoare. De ce acest lucru? Fiindcă pur şi simplu nu este posibil să existe o astfel de comuniune fără intervenţia specială a Duhului Sfânt, care ne pregăteşte pentru intrarea în lumea cerească. Astfel, pe baza mărturiei apostolice, a vieţii noastre transformate şi a existenţei comuniunii celor sfinţi, toate acestea având ca fundament cunoaşterea lui Dumnezeu prin intermediul Sfintelor Scripturi, lumea din jurul nostru poate gusta câteva „roade” ale lumii viitoare.
 
De ce se poate spune că aceste lucruri aparţin lumii viitoare şi nu celei prezente? În ce mod biserica lui Hristos anunţă venirea Împărăţiei cerurilor?
Aceste prime „roade” aparţin unei lumi caracterizate de principii dramatic diferite în raport cu cea prezentă. Astfel, învierea Domnului Hristos este o mărturie a nemuririi din acea realitate veşnică. Viaţa transformată a celor credincioşi, adică „naşterea din nou”, ne vorbeşte despre o altă societate, în care binele, adevărul şi neprihănirea vor fi regula, nu excepţia, iar conduita fiinţelor din acea lume va fi motivată de un înalt ideal moral pe care ele le trăiesc, nu doar le predică. Iar comuniunea celor credincioşi ne anunţă o lume în care oamenii vor trăi în armonie unii cu alţii, având la bază iubirea de Dumnezeu şi afecţiunea pentru semeni. Aceste principii sunt în mare măsură contrare celor practicate în lumea noastră, în care lupta pentru puterea, nedreptăţirea semenului, minciuna şi falsitatea sunt regula vieţii de zi cu zi. Conceptul de biserică a lui Hristos înglobează într-un concept unitar toate aceste roade pe care Dumnezeu le oferă drept privelişte întregii lumi şi întregului cer.
 
Pe de altă parte, ce se întâmplă dacă oamenii care pretind că au credinţă în Dumnezeu, nu ajung să ofere drept privelişte astfel de roade?
În cazul în care astfel de roade nu există, sau sunt ascunse din cauza „roadelor rele ale firii pământeşti”, atunci putem spune că mărturia asupra vieţii viitoare fie nu va exista, fie va fi grav distorsionată. Într-o astfel de situaţie se aflau iudeii contemporani cu Domnul Isus Hristos, care au fost asemănaţi cu „un smochin neroditor”, din cauza lipsei rodului sfinţeniei în viaţa personală şi la nivel de biserică. Nu este de dorit o astfel situaţie, dar aici se ajunge ori de câte ori ajungem să nu ne interesăm de progresul spiritual şi faptic în materie de trăire a credinţei, a celor ce mărturisesc faptul că sunt urmaşi ai lui Hristos. Ei de fapt ajung să devină nişte martori falşi, care vor da ocazie ca lumea din jur să îşi justifice faptele rele sau necredinţa. Trebuie să evităm o astfel de condiţie sau dacă am ajuns aici, trebuie să ieşim neîntârziat.
 
Ce putem face dacă am ajuns să nu aducem roadele credinţei şi sfinţirii vieţii, conform cu standardul biblic? Suntem oare pierduţi şi nu se mai poate face nimic?
Vestea cea bună oferită de către Sfintele Scripturi este că putem să ne întoarcem dacă am greşit, cu condiţia să devenim conştienţi de acest lucru şi să evităm repetarea lui. Niciodată nu trebuie să ne fie ruşine să recunoaştem când am mers într-o direcţie greşită şi nici nu trebuie să întârziem când ne dăm seama de acest lucru. Problema este că natura noastră căzută ne determină să ne auto-justificăm în lucruri pentru care nu avem raţiuni în acest sens, iar abordarea raţională este abandonată pentru una emoţională. Cale de întoarcere există, iar Sfintele Scripturi vorbesc despre pocăinţă, sau întoarcere la ceea ce este bun şi drept, un lucru ce ne stă la îndemână, dacă dorim aceasta. De îndată însă ce facem paşi de întoarcere la adevărul cuvintelor Bibliei, atunci roadele nu vor întârzia să apară, după cum stă scrisă mărturia Domnului Isus Hristos: „dacă rămâneţi în Mine, veţi aduce multă roadă, fiindcă despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic”.
 
Dar dacă nu se iau măsuri de întoarcere la adevărata evlavie, la ce se ajunge în final? De ce este periculos să procedăm astfel?
Dacă atunci când sesizăm despărţirea noastră de Isus Hristos în lucrurile practice ale vieţii, nu luăm nici o măsură de îndreptare, atunci apare un proces pe care Biblia îl numeşte prin expresia „împietrirea inimii în nelegiuire”. Astfel, devenim tot mai insensibili la impresiile pozitive transmise de către Duhul Sfânt prin intermediul Scripturii şi ajungem să ne justificăm tot mai mult lucrurile rele de care conştiinţa ne avertiza că le-am comis. În cele din urmă, la capătul unui proces complex şi marcat de o mulţime de convulsii, se poate ajunge la despărţirea finală de Hristos, în ciuda mărturisirii formale a numelui de creştin. Cel mai grav lucru ce i se poate întâmpla unui om este de a fi pierdut fără să mai fie conştient de acest lucru. Cu siguranţă că este periculos să procedăm astfel, şi de aceea va trebui să veghem cu atenţie pentru a identifica la timp absenţa roadelor despre care vorbeşte Scriptura, pentru a lua din timp măsurile ce se impun.
 
Revenind la buna mărturie cu privire la realitatea vieţii viitoare, pe care ne-a pregătit-o Dumnezeu, ce alte roade mai ne sunt oferite pentru a le vedea şi crede?
Trecând dincolo de experienţa, în mare măsură limitată, a celor credincioşi şi a bisericii, putem vedea cea mai de seamă roadă a vieţii viitoare în Persoana Domnului Isus Hristos, înălţat la ceruri, stând înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu ca reprezentant al umanităţii renăscute, a celor ce apelează la meritele Sale şi la harul lui Dumnezeu pentru a trece în nemurire. Această mărturie vie, ce îşi are proiecţia în cel credincios prin primirea Duhului Sfânt, ne va conduce la o experienţă înnoitoare ce ne va ridica deasupra împrejurărilor defavorabile ale vieţii. În Isus Hristos avem portretizată la nivel de principii şi experienţă tot ce va însemna viaţa viitoare pentru cel credincios. Privind la această „roadă” fără de seamăn, înţelegem că lumea pe care ne-a făgăduit-o Dumnezeu există şi este conformă cu ceea ce ne-a fost spus despre ea prin intermediul Scripturii.
 
Iar în final, ce se va întâmpla cu fiecare dintre noi pe măsură ce urmărim roadele şi mărturiile oferite prin cunoaşterea Sfintelor Scripturi cu privire la viaţa viitoare?
Aceste mărturii şi roade ne vor conduce să intrăm spiritual încă de acum în atmosfera lumii viitoare şi astfel credinţa noastră se va întări, dobândind acea motivaţie ce ne va determina să mergem înainte indiferent de opoziţia pe care o avem de întâmpinat. Sunt sigur că imaginea biruinţei finale ne va anima în lupta pe care o dăm la nivel individual şi colectiv în alungarea răului şi urmarea căii lui Dumnezeu. Nu în ultimul rând, atunci când vom privi la aceste roade, fascinaţia exercitată de către lumea viitoare va fi mai puternică decât atracţiile bogăţiilor materiale din această lume. Este ca şi cum am avea în mână o piatră preţioasă de o valoare mai mare decât a întregului pământ, care ne este oferită având la bază credinţa în Isus Hristos şi păşirea pe calea cea nouă şi vie oferită prin jertfa şi lucrarea Sa. Să lăsăm să treacă de la noi o astfel de comoară?
 
Rugăciune pentru a privi la roadele ce ne sunt puse la dispoziţie cu privire la realitatea vieţii viitoare şi a tot ceea ce ne-a făgăduit Dumnezeu, precum şi pentru corectarea propriei vieţi acolo unde ea nu este conformă cu standardul biblic.