
Ajungând în acest punct mi-am dat seama că într-un fel sau altul am parcurs două etape importante ce sunt descrise în mai toate cărţile de terapie cognitivă şi anume redarea necenzurată a ceea ce simţi, urmată de interpretarea, sau analiza, a ceea ce ai relatat. Cu alte cuvinte, am mers pe linia introspecţiei şi a psihanalizei, ca să redau cu o terminologie modernă aceste lucruri.
Pe de altă parte, nu este o noutate faptul că Biblia ne îndeamnă să ne mărturisim problemele, să le expunem în propriile noastre cuvinte, adică etapa redării, şi după aceea să ne cercetăm condiţia în care ne aflăm, adică etapa analizei a ceea ce am relatat. Prin urmare atât ştiinţific, cât şi spiritual, am respectat traseul vindecării interioare, fapt ce înseamnă că am mers în direcţia cea bună.
În acelaşi timp am încercat să descriu paşii care conduc în mod logic la înţelegerea problemelor cu care ne confruntăm înainte de a căuta răspunsul în Sfintele Scripturi. Acum însă a venit momentul să ne îndreptăm către soluţie, dar repet, nu către orice fel de soluţie, ci către ce ne este oferit prin intermediul Bibliei, adică al Cuvântului lui Dumnezeu.
Deoarece această etapă o percepeam a fi cea mai importantă în tranziţia de la natural la spiritual, am simţit nevoia să mă consult din nou cu prietenul meu şi de aceea l-am căutat de îndată ce am finalizat capitolul anterior. Nu mi-a fost tocmai uşor să îl găsesc, fiindcă timp de mai multe zile fusese plecat din localitate. În cele din urmă am prins ocazia şi am avut o discuţie pe marginea clor spuse mai devreme.
- De ce crezi că aş citi cartea la care lucrezi? m-a întrebat direct privindu-mă cu interes şi atenţie.
După o clipă de reflecţie am răspuns:
- Fiindcă această carte te conduce să descoperi soluţii noi la problemele cu care te confrunţi. Mai mult decât atât, am continuat, nu numai că te invită să cauţi, dar îţi şi oferă o metodă eficientă de a-ţi însuşi soluţii valabile şi de durată la problemele cu care te confrunţi.
- Este foarte frumos ce spui, dar oamenii de regulă fie nu au timp, fie nu au dispoziţie de a scrie studii sau jurnale personale. Nu te gândeşti că segmentul de persoane căruia te adresezi este oarecum restrâns?
- Nicidecum, am răspuns, fiindcă eu cred că orice om va fi interesat să găsească soluţii la problemele cu care se confruntă. Nevoia este cea care ne împinge să studiem, să lucrăm, să avansăm, ea este, ca să spun altfel, motorul principal al acţiunilor oamenilor.
- Da, este adevărat ce spui, îmi zise el, dar motivaţia de a studia Biblia nu poate veni din senin. De unde poţi şti că în această carte vei găsi soluţii valabile la multe dintre, aş ezita acum să spun toate, problemele tale?
- Am înţeles acum la ce te referi! am exclamat dintr-o dată plin de bucurie. Pentru un om care crede în Dumnezeu lucrurile vor fi simple, dar pentru un ateu, într-adevăr va fi fără sens să caute răspunsuri biblice …
- … doar dacă, mă întrerupse prietenul meu, va fi într-un anumit fel curios să vadă încotro te îndrepţi şi la ce concluzii ai să ajungi. Într-un cuvânt, doar dacă vei avea ce să îi comunici. Ştii foarte bine că avem în noi o curiozitate debordantă pentru tot ce este inedit …
- … iar dacă Biblia, am continuat, ar oferi răspunsuri valabile, măcar fiindcă este considerată o carte ce cumulează o experienţă străveche, atunci chiar şi persoanele fără înclinaţii religioase ar fi atrase către un studiu aplicat!
- Exact, ai prins ideea! Valabilitatea soluţiilor va da valoare metodei pe care o propui prin intermediul studiului aplicat al Sfintelor Scripturi.
- Însă cum să cauţi în Biblia răspunsul potrivit, dacă nici măcar nu ai citit-o în întregime? am întrebat nedumerit. Cine îţi poate găsi paragraful sau textul de care ai nevoie pentru a primi soluţia de care ai nevoie la problema cu care te confrunţi?
- Pentru aceasta îţi spun, îmi răspunse prietenul meu, că lucrurile stau mult mai simplu în ziua de astăzi. Aşa cum în loc de un „Caiet cu probleme” poţi mai degrabă deschide un fişier pe calculator, tot astfel poţi folosi un program biblic pentru a căuta în textul Sfintelor Scripturi. Nimic mai simplu, nu-i aşa?
Am înţeles atunci ideea ce îmi era descrisă de prietenul meu şi imediat m-am întors la masa de lucru pentru a continua scrierea textului viitoarei cărţi. Am constat destul de repede, după ce am căutat pe Internet, că în momentul de faţă există o mulţime de posibilităţi de căutare în Sfintele Scripturi, existând adrese pe Internet unde se oferă afişarea Bibliei şi efectuarea de căutări în textul ei. De asemenea, există o mulţime de programe ce pot fi descărcate pe calculator, pe telefonul mobil sau pe alte terminale mobile, ce permit astfel de operaţiuni[1].
Prin urmare, este deosebit de simplu să cauţi un termen, sau un grup de cuvinte, în textul Sfintelor Scripturi, urmând ca ulterior să selectezi paragrafele, sau versetele, ce ţi se vor părea a fi relevante pentru rezolvarea problemei cu care te confrunţi. Acest mod de lucru este deosebit de intuitiv, fiind similar căutării şi selectării cu ajutorul programului „Google.com” a materialelor ce vă interesează pe Internet.
Astfel, locul unor volume consistente ce conţin „concordanţe”[2] relativ la textul Sfintele Scripturi, a fost luat de aceste programe simple, rapide şi deosebit de eficiente. Aşadar, tehnologia modernă ne vine în ajutor pentru a putea studia mai aprofundat Sfintele Scripturi şi eu cred că merită să folosim aceste avantaje ale timpului în care trăim.
Acum să trecem la aplicarea metodei enunţate pentru prima problemă:
Titlu: Retragerea în singurătate
1. Descrierea problemei: „În ultimul timp mă confrunt tot mai mult cu neputinţa de a mai putea accepta pe cei din jurul meu, fie că este vorba de ceilalţi membrii ai familiei, fie de colegi. Am impresia că nimeni nu mă înţelege cu adevărat, că sunt doar minciuni ceea ce mi se spune, iar deseori mă surprind reacţionând cu violenţă faţă de ceilalţi, chiar dacă nu am nici o raţiune precisă în acest sens. Mi-aş dori să pot merge într-un loc în care să mă retrag, în singurătate poate, cel puţin pentru timp, undeva departe, un loc în care să-mi redescopăr sensul şi valorile”.
2. Expresii cheie: neputinţa de a mai putea accepta, nimeni nu mă înţelege, un loc în care să mă retrag, singurătate.
3. Termenul cel mai relevant: singurătate.
Vom căuta acum în biblie după termenul cel mai relevant, adică folosind cuvântul „singurătate”, precum şi rădăcina acestuia, mai precis termenul „singur”. Personal am folosit o aplicaţie de tipul „Biblia pe telefonul mobil”, ce prezintă avantajul de a fi uşor de manevrat, fiindu-ne accesibilă practic tot timpul[3], sau mai precis, ori de câte ori dorim. Mai jos am ilustrat rezultatul la căutarea cuvântului „singurătate” folosind o adresă la care textul biblic este afişat online. Rezultatul îl puteţi vedea cu uşurinţă în imaginea următoare:
Mai departe am căutat după termenul „singur” şi am restricţionat căutarea începând cu Evanghelia după Matei până la Apocalipsa lui Ioan şi am găsit în jur de 155 de versete. Din acest număr mare de versete am selectat pentru exemplificare un număr de două versete ce mi s-au părut a fi mai relevante. Vreau să atrag atenţia că nu există o soluţie unică, ci ea depinde de experienţa personală pe care o aveţi, de personalitatea fiecăruia dintre noi şi nu în ultimul rând de inspiraţia pe care o aveţi în căutarea şi găsirea versetului potrivit.
Problema singurătăţii apare în multe locuri din textul Sfintelor Scripturi şi de regulă este asociată unor temeri de tot felul, cu situaţii dificile sau altele în felul acesta. Din lista de versete ce a rezultat am selectat versetul 29 din Evanghelia după Ioan, capitolul 8:
4. Ioan 8:29 „Cel ce M-a trimis este cu Mine; Tatăl nu M-a lăsat singur pentru că totdeauna fac ce-I este plăcut”.
Subliniez încă o dată faptul că Biblia nu ne oferă o soluţie unică, ci ea ne pune la dispoziţie o paletă de rezolvări valabile ale diferitelor probleme cu care ne confruntăm. Poate ţi se vor părea relevante alte cuvinte cheie, sau alte versete, decât cele care le-am prezentat, dar scopul meu nu este de a da „reţete”, ci de a contura o metodă de abordare, o modalitate de a căuta răspunsuri biblice la problemele cu care ne confruntăm.
Pentru a înţelege ceea ce ne transmite versetul Ioan 8:29, se poate apela la comentarii biblice deja realizate, însă în orice caz va trebui să înţelegi cu propria ta gândire ce vrea să ne spună acest text biblic. Nu este suficient să citim ceea ce au spus alţii cu privire la o anumită problemă, ci este esenţial să folosim propria noastră capacitate de a reflecta şi analiza, fiindcă doar în felul acesta vom găsi nu soluţia generală pentru problema cu care ne confruntăm, ci rezolvarea particulară, personalizată, aplicată propriei noastre situaţii, care în detaliile ei este în mod fundamental unică, precum este şi viaţa noastră.
De asemenea, vom putea alege mai multe versete ce ni se par a fi relevante pentru problema pe care doreşti să o rezolvi, astfel încât din combinarea acestora să rezulte un răspuns care să te ajute să mergi mai departe pe cărarea vieţii. De exemplu, îmi place foarte mult, iar în acelaşi timp cred că se aplică la problema enunţată, şi următorul verset:
5. Ioan 8:9 „Când au auzit ei cuvintele acestea, s-au simţit mustraţi de cugetul lor şi au ieşit afară, unul câte unul, începând de la cei mai bătrâni, până la cei din urmă. Şi Isus a rămas singur cu femeia care stătea la mijloc (- n.a. acuzată de cei care ieşiseră din sală şi care o aduseseră înaintea lui Isus cu scopul de a fi omorâtă cu pietre)”.
Analiza acestor versete o vom face în capitolul următor, acum doar ne rezumăm la selectarea acestora pe baza unor criterii de căutare şi de relevanţă. Alegerea unor anumite versete, aşa cum am precizat, se bazează pe o anumită intuiţie ce se dezvoltă în timp, iar în plus nu trebuie ignorat contextul acestora. În urma unei căutări vor rezulta zeci, chiar sute de versete, aşa cum se întâmplă şi atunci când căutaţi cu un „search engine” în genul „google.com” pe Internet. Din această mulţime de rezultate va fi necesar sa selectaţi un număr de câteva versete care au o aplicabilitate directă la problema pe care căutaţi să o rezolvaţi.
Aşa cum am precizat, nu se poate da o reţetă, dar în principiu merită conturate următoarele idei:
- Căutarea să se facă după cuvintele cheie identificate la capitolul anterior, sau după expresii înrudite.
- În cazul în care rezultatele nu sunt relevante, se vor căuta expresii alternative înrudite cu expresiile cheie în cauză.
- Din mulţimea de rezultate, se vor selecta doar versetele ce par a fi mai relevante, prin restrângerea ariei de căutare, sau prin adăugarea de criterii suplimentare de căutare.
- În final, trebuie să ajungeţi la un număr de câteva versete, să zicem două până la cinci versete pentru început, pe care le veţi nota în vederea unei studieri viitoare, pe care o vom expune în capitolul următor.
- Nu în ultimul rând, în selectarea unui verset este bine să vă uitaţi puţin la contextul acestuia, adică este util să citiţi versetele ce preced şi cele ce urmează pentru a putea înţelege mai bine la ce se referă.
Nu este cazul să fii descurajat citind aceste reguli, fiindcă ele se deduc cu uşurinţă în urma câtorva exerciţii de căutare şi selecţie. Experienţa îşi va spune cuvântul şi în scurt timp metoda vi se va părea instructivă şi chiar pasionantă. În fond o astfel de metodă este similară căutării de „pepite” în nisipul aurifer, decantând o cantitate suficientă până când se obţin mai multe exemplare de valoare, utile pentru ceea ce ai nevoie în rezolvarea problemei în cauză.
Să mergem acum mai departe la a doua problemă ce a fost enunţată:
Titlu: În umbra lucrurilor ce vor veni
1. Descrierea problemei: „În ultimul timp mă confrunt tot mai mult cu neputinţa de a mai putea accepta pe cei din jurul meu, fie că este vorba de ceilalţi membrii ai familiei, fie de colegi. Am impresia că nimeni nu mă înţelege cu adevărat, că sunt doar minciuni ceea ce mi se spune, iar deseori mă surprind reacţionând cu violenţă faţă de ceilalţi, chiar dacă nu am nici o raţiune precisă în acest sens. Mi-aş dori să pot merge într-un loc în care să mă retrag, în singurătate poate, cel puţin pentru timp, undeva departe, un loc în care să-mi redescopăr sensul şi valorile”.
2. Expresii cheie: teamă de a privi în jurul, (teamă de a mai privi) în viitor, veştile rele se succed cu repeziciune, năucindu-mă în trecerea lor, urmărit de un prădător nevăzut, pierd controlul vieţii, îngrozesc la gândul zilei de mâine.
3. Termenul cheie cel mai relevant: pierdere a controlului vieţii şi a perspectivei viitorului.
Problema pierderii siguranţei vieţii, a speranţei ce este înlocuită de nelinişte şi teamă, de acea stranie tulburare a sufletului, apare în multe locuri din Biblie. De aceea, vom căuta după cuvântul „tulburare” şi după aceea folosind rădăcina lui, şi anume cuvântul „tulbure. Din raţiuni practice vom restrânge aria de căutare la Noul Testament.
Un verset deosebit de frumos pe care l-am găsit este în Evanghelia după Ioan aşa cum am redat în cele ce urmează:
4. Ioan 14:1 „Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu şi aveţi credinţă în Mine”.
Vom căuta acum şi după un alt termen, care să ne ajute să extindem aria cercetării noastre, dar care să fie în acelaşi timp înrudit cu cel pe care îl examinăm, astfel că am ales pe cel de „nelinişte” şi vom lansa o căutare în întreaga Scriptură.
Au fost afişate mai puţine rezultate decât în cazul anterior, iar dintre acestea mi s-a părut a fi mai relevant cel din Psalmul 31:7, la care din raţiuni de înţelegere a contextului am adăugat şi versetul următor:
5. Psalm 31:7-8 „Fă-mă să mă înveselesc şi să mă bucur de îndurarea Ta, căci vezi ticăloşia mea, ştii neliniştea sufletului meu, şi nu mă vei da în mâinile vrăjmaşului, ci îmi vei pune picioarele la loc larg.”.
Ar merita acum să aleg şi un termen aflat în contrast cu cele exprimate în relatarea problemei, care să contrabalanseze aspectele negative enunţate. Astfel, un antidot sigur al lipsei de speranţă este chiar cultivarea nădejdii şi a bucuriei. De aceea, haideţi să căutăm acum după cuvântul „bucurie”. Doresc să subliniez faptul că atunci când vei căuta în Sfintele Scripturi un sfat potrivit pentru problemele cu care te confrunţi, o inspiraţie specială te va ajuta să alegi termenii potriviţi, iar după aceea aceeaşi inspiraţie te va călăuzi să alegi combinaţia de versete de care ai nevoie.
Pentru rezolvarea problemei pe care o studiem am ales versetul din Psalmul 100:
6. Psalm 100:2 „Slujiţi Domnului cu bucurie, veniţi cu veselie înaintea Sa”.
Să trecem acum la a treia problemă enunţată şi să căutăm versetele biblice corespunzătoare, care să ne ajute în rezolvarea ei.
Titlu: Sacrificând totul pentru succes
1. Descrierea problemei: „Sunt un om care nu am propriu-zis probleme. Cu toate acestea în ultima vreme am fost tot mai preocupat să investesc cât mai profitabil banii pe care îi deţin. Acest lucru este normal, dată fiind criza financiară care se află în plină desfăşurare în aceste zile. Totul îmi merge din plin; ceea ce îmi propun, de îndată se şi realizează, şi de aceea mă pot considera a fi un om de succes.
Totuşi, de ceva vreme am observat că relaţiile mele cu familia au suferit ceva schimbări. Bineînţeles, nu schimbări notabile, dar totuşi semnificative; în orice caz suficient pentru a-mi atrage atenţia. Nu am idee de ce, dar soţia pare a fi tot mai retrasă; parcă i-ar fi teamă să mai vorbească cu mine. Copiii aproape că nu mă mai bagă în seamă; parcă m-ar evita. Ceva se întâmplă cu ei, dar nu îmi dau seama. Sau poate se întâmplă ceva cu mine?
Este drept că în ultimul timp vin tot mai târziu de la muncă. Dar ce să fac? Cheia succesului presupune efort şi iar efort. Este iarăşi adevărat că de mai mult timp week-end-urile le-am petrecut în nenumărate discuţii şi întruniri de afaceri. Dar nu am vrut să pierd nişte ocazii, care cu siguranţă nu se vor mai repeta. Cu toate acestea, îmi este tot mai clar că se întâmplă ceva în familia mea. Să fie oare o problemă la ei? Sau poate chiar la mine?”
2. Expresii cheie: preocupat să investesc cât mai profitabil, relaţiile mele cu familia au suferit ceva schimbări, succesul presupune efort şi iar efort, am petrecut nenumărate discuţii şi întruniri de afaceri.
3. Expresia cea mai relevantă: „succesul presupune efort şi iar efort”, sau cu alte cuvinte „succes prin supraefort”.
În urma analizei pentru identificarea cuvintelor cheie am înţeles că dorinţa de câştig adusese probleme serioase de relaţie în cadrul familiei pentru acel om. Ar fi interesant să explorăm conceptul de odihnă, fapt pentru care vom căuta folosind acest cuvânt. Din cauza mulţimii de versete ce includ acest termen, mă voi limita la o căutare doar în Noul Testament.
Pentru acest caz mi s-a părut util să selectez un anumit verset din Evanghelia după Matei:
4. Matei 11:28 „Veniţi la mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă”.
De asemenea, am căutat cuvintele „trudă” şi „trudit” în toată Biblia, iar unele dintre versetele cele mai relevante au fost următoarele:
5. Luca 5: 5-6 „Drept răspuns Simon I-a zis: Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi n-am prins nimic; dar la cuvântul Tău voi arunca mrejele După ce le-au aruncat, au prins o aşa de mare mulţime de peşti că începeau să li se rupă mrejele.”
Şi ar mai merita căutat termenul „bogăţii”, fiindcă în mare măsură efortul depus de acest om era motivată de dobândirea de bogăţii materiale. Din mulţimea de versete pe care le-am obţinut în urma căutării, am avut convingerea că ar fi relevant şi următorul:
6. Matei 13:22 „Sămânţa căzută între spini, este cel ce aude Cuvântul; dar îngrijorările veacului acestuia şi înşelăciunea bogăţiilor îneacă acest Cuvânt, şi ajunge neroditor.”.
Ajuns în acest punct am constatat că deja aveam o mulţime de versete biblice ce se cereau explorate, însă ce m-a bucurat cel mai mult a fost faptul că am reuşit să găsesc remedii corespunzătoare din Sfintele Scripturi la problemele concrete ale vieţii. Cred că studiul Bibliei trebuie totdeauna să ne conducă la rezolvarea problemelor cu care ne confruntăm, fiindcă altfel nu vom avea nici un beneficiu din efortul pe care îl investim în partea spirituală.
Arătând prietenului meu lista de versete pentru cele trei probleme enunţate ca aplicări ale metodei pe care o prezentam, acesta mi-a zis:
- Versetele biblice sunt asemenea unor medicamente ce anihilează problemele spirituale pe care le avem. Administrate corespunzător ele vor aduce vindecare.
- La ce fel de vindecare te referi? l-am întrebat. În fond am dorit să scriu un studiu biblic aplicat, aşa cum m-ai îndemnat la început. Acum îmi vorbeşti despre vindecare? Nu înţeleg la ce anume te referi, am adăugat.
După o scurtă pauză în care a privit piscurile munţilor ce-şi etalau înălţimea şi splendoarea în acea splendidă dimineaţă de octombrie, el mi-a zis:
- Studiul biblic, fie el şi aplicat, nu poate fi un scop în el însuşi. Nu există cunoaştere de dragul cunoaşterii. Toţi căutăm ceva atunci când dorim să cunoaştem un anumit lucru. Astfel, scopul Bibliei este, printre altele, cel de a ne oferi vindecare spirituală deplină acum pe pământ, cu făgăduinţa vindecării depline în ceruri, referindu-mă la trup şi la mediul în mijlocul căruia trăim
- Vrei să spui, că un studiu biblic ce nu îşi propune vindecarea celor ce-l citesc sau ascultă, va di un fel de „predicare în pustiu”, lipsită de sens, aducând doar oboseală minţii şi iluzia unor lucruri ce nu au nici o legătură cu viaţa pe care o trăim? O pedalare în gol sau ceva în genul acesta? am întrebat puţin nedumerit.
- Nu vreau să pronunţ sentinţe, dar provocarea mea în ceea ce te priveşte este de a scrie o carte care să-i conducă pe cei care o vor citi la experimentarea vindecării spirituale depline prin Cuvântul lui Dumnezeu descoperit în Sfintele Scripturi.
- Dar scuză-mă, te rog, am continuat. La ce se referă această vindecare spirituală deplină? Nu înţeleg exact la ce anume te referi.
- Ei bine, vindecarea spirituală este de fapt nimic altceva decât dobândirea unei minţi sănătoase, capabilă să înţeleagă voia lui Dumnezeu, relaţia cu El, şi să trăiască în armonie cu legile universului aşa cum au fost exprimate de către Creator.
- Adică vindecarea spirituală este reprezentată prin dobândirea capacităţii de a intra în legătură cu Dumnezeu? am întrebat mai departe. Sau ceva în genul acesta? am continuat. Totuşi, nu sună cam „mistic” acest concept al „legăturii cu Dumnezeu”, ca să spun altfel?
- Misticismul se manifestă prin aplecarea spre ezoteric şi ocult, dar vindecarea spirituală este rezultatul studiului direct şi sincer, bineînţeles aplicat la problemele concrete ale vieţii, al Sfintelor Scripturi. Vom mai reveni asupra acestui subiect după ce vei face studiul versetelor pe care le-ai adăugat pe această listă.
- Ah, totdeauna îmi dai câte ceva de lucru! am exclamat, oarecum fără dorinţa de a reîncepe lucrul.
- De ce să te opreşti la jumătatea drumului? Deja sunt sigur că mulţi cititori abia aşteaptă să vadă continuarea acestei „terapii” prin intermediul Cuvântului lui Dumnezeu.
Acestea fiind zise, m-am întors la masa de lucru, fapt pentru care vom încheia acest capitol chiar acum şi vom trece imediat la următoarea etapă a călătoriei noastre în lumea Cuvântului divin.
[1] O astfel de adresă este www.biblephone.net unde sunt disponibile Biblii în mai mult de 60 de limbi de circulaţie internaţională, având posibilitatea consultării online, descărcării de programe biblice pe calculator, pe telefonul mobil sau pe alte terminale de utilizator gen iPod, MP4-playere etc.
[2] O „concordanţă” este o culegere de referinţe relativ la textul Sfintelor Scripturi, cu privire la diferiţi termeni sau diferite concepte din cadrul Bibliei. În trecut, o concordanţă era un instrument esenţial pentru a corela diferitele părţi ale Bibliei în legătură cu tratarea unui anumit subiect.
[3] Fără nici o dorinţă de a face publicitate unei anumite pagini de Internet, o aplicaţie gen „Biblia pe telefonul mobil” se poate descărca cu uşurinţă, sau este accesibilă pentru a fi încărcată pe browser-ul telefonului mobil, la adresa www.biblephone.net .
|
Idei ce merită a fi reţinute:
|



Comentarii
Lăsaţi un comentariu. Trackback