Pe măsură ce scriam şi adânceam acestui studiu, am visat că mă aflam undeva, la porţile unei grădini uriaşe numită Eden. Poarta în faţa căreia mă găseam era păzită cu sabia de un înger strălucitor, dar dincolo de ea se zărea un pom neasemuit, aflat lângă un râu plin cu o apă ce strălucea ca lacrima, ba chiar precum cristalul.
În mână aveam acest manuscris şi doream foarte mult să culeg măcar câteva frunze din acel pom, dacă nu puteam să îi gust rodul. În acel moment am observat dă de o parte a zidului se vedea cum câteva ramuri treceau peste el şi atunci am alergat şi am cules mai multe frunze, deosebit de frumoase pe care le-am aşezat în dreptul enunţurilor pe care le aveam în dreptul „Caietului cu probleme”. De îndată ce am suprapus peste aceste descrieri ale problemelor personale frunzele pe care le-am cules, o lumină puternică a strălucit şi am văzut cum acele frunze căpătau aspectul unor rânduri tipărite, unde erau redate versetele biblice pe care le selectasem. Astfel, am înţeles că pomul vieţii era de multă vreme alături de mine prin intermediul Sfintelor Scripturi şi practic, ori de câte ori le deschideam pentru a le studia şi aplica la propria mea viaţă, treceam de fapt dincolo de zidurile şi porţile Edenului.[1]
Prin urmare, dragă cititor al acestor rânduri, te invit acum să trecem împreună dincolo de zid, pentru a studia şi aplica ceea ce ne este oferit prin intermediul Cuvântului lui Dumnezeu. Astfel, vom păşi în lumea extraordinară, fabuloasă aş putea spune, a studiului biblic pentru a înţelege semnificaţia versetelor pe care le-am identificat ca răspunsuri în capitolul anterior.
M-am reîntâlnit cu prietenul meu şi am avut o discuţie interesantă legată de studiul biblic personal şi am reluat discuţia cu privire la realizarea acestei cărţi.
- Am o întrebare şi o problemă în acelaşi timp, i-am spus direct. Cum să studiezi Biblia? Care ar fi scopul şi după aceea metoda de studiu a Sfintelor Scripturi? am adăugat după câteva clipe.
Prietenul meu a ascultat cu atenţia ce l-am întrebat, dar nu mi-a dat un răspuns imediat, fiindcă tocmai îşi prepara un ceai de plante turnând apă fierbinte într-o cană în care pusese înainte nişte frunze de tei alte câteva plante medicinale. După aceea, a acoperit vasul cu un capac, s-a uitat la mine şi mi-a spus:
- Ai văzut ce am făcut? m-a întrebat în modul cel mai serios.
- Cum să nu? Ai luat nişte apă fierbinte şi ai turnat-o într-un vas în care pusese-i înainte nişte frunze de plante medicinale. După aceea ai acoperit vasul şi aproape sigur că după vreo câteva minute vei turna conţinutul printr-o strecurătoare într-un alt vas sau într-un pahar. Şi astfel îţi vei putea bea ceaiul de dimineaţă. Dar scuză-mă, l-am întrebat nedumeri, ce legătură au toate acestea cu întrebarea pe care ţi-am pus-o mai devreme?
- Ce s-ar întâmpla dacă în loc de apă fierbinte aş turna apă rece? m-a întrebat mai departe, aparent fără legătură cu tot ce vorbisem.
- Ei bine, nu ai mai obţine nici un fel de ceai, fiindcă apa nu ar mai intra în combinaţie cu substanţele active din frunze. Practic, după ce ai strecura amestecul, apa ar rămâne tot apă, am spus în concluzie.
- Foarte bine ai răspuns! m-a felicitat el. Şi acum să facem aplicaţia de rigoare. Ai la îndemână câteva „frunze” din pomul vieţii? m-a întrebat, fiind curios să afle răspunsul.
Dat fiind visul pe care îl avusesem, am înţeles că se referea la lista de versete culese din Sfânta Scriptură, despre care am vorbit în capitolul anterior.
- Cum să nu? am răspuns. O mulţime e astfel de „frunze” am strâns în această dimineaţă! am continuat zâmbind.
- În regulă. Ai frunzele, le-ai pus în vas, adică le-ai copiat în manuscris, şi acum trebuie să faci un ceai vindecător pentru cei afectaţi de problemele pe care le-au descris. Ce altceva ar mai fi necesar pentru a avea un ceai de bună calitate? m-a întrebat direct.
- Bineînţeles că va trebui turnată apă fierbinte, am răspuns zâmbind.
- Dar ce se întâmplă dacă apa este doar caldă şi nu fierbinte, m-a întrebat el deodată.
- În acest caz, am răspuns, se obţine ceva ce nu este nici apă, nici ceai, adică va rezulta ceva ce este la mijloc, imposibil de a fi consumat, bun doar de a fi aruncat! am spus în cele din urmă zâmbind.
- Aşadar avem trei categorii principale de studii presupus biblice. Unul în care peste conţinutul Scripturii se toarnă apă rece, obţinându-se tot apă. Altul în care se toarnă apă caldă, obţinându-se o licoare imposibil de băut şi altul în care se toarnă apă fierbinte ce preia ingredientele vindecătoare din frunzele paginilor sfinte, rezultând un ceai plin de aroma şi puterea pomului vieţii din Edenul lui Dumnezeu.
După aceea prietenul meu strecură ceaiul şi îl turnă în două ceşti, după care una mi-o oferi, iar cealaltă o păstră pentru sine.
- Totuşi, am continuat, în legătură cu frunzele, am înţeles la ce se referă, dar cum rămâne cu apa? Care ar fi semnificaţia apei pe care o utilizăm la prepararea ceaiului, aplicând bineînţeles simbolul la studierea Bibliei?
- Apa pe care o foloseşti la prepararea ceaiului în acest context semnifică efortul pe care îl depui pentru a studia Biblia. În fond turnăm apă fierbinte cu scopul de a elibera elementele active din frunze şi a le încorpora în ceaiul fierbinte pe care îl vom consuma. Astfel, o persoană care toarnă apă rece peste paginile Scripturii, nu este neapărat un cercetător superficial. El poate lucrează din greu amestecând prin diferite proceduri mecanice apa şi frunzele de ceai pentru a obţine un studiu de valoare. Dar fără puterea clocotului, adică a apei fierbinţi, nu va putea să iasă un ceai vindecător, ci apa va rămâne în continuare apă.
- Îmi aduc aminte de cele scrise în Noul Testament cu privire la farisei, care în ciuda zelului evident pe care îl aveau, nu reuşeau să ajungă la o religie puternică, a inimii şi devoţiunii autentice. Discursul lor, deşi biblic, era formalist şi sec, în genul unor regulamente de organizare şi funcţionare, rezultând listă lungă cu „ce să faci şi să nu faci”, plus multe alte ceremonii.
- Tehnic vorbind, un astfel de fenomen poartă numele de „legalism”. Mergând mai departe, îmi spuse prietenul meu, cel care amestecă apă care este doar caldă, obţine într-adevăr ceva din seva frunzelor. Am observat că un astfel de amestec preia o parte din culoarea substanţelor active, dar la gust constaţi imediat că este doar apă încălzită, ce nu poate fi băută. Tot astfel, rezultă că un studiu poate să pară a fi biblic, dar rezultatul dacă apa este doar „caldă” nu va fi nici învăţătură, nici lumină, adică nu va avea o finalitate clară şi va fi doar o plicticoasă pierdere de vreme.
- Cred că aici se încadrau ucenicii care primiseră doar botezul lui Ioan şi nu avuseseră încă experienţa botezului cu Duh Sfânt.
- Aşa este. Acest gen de ucenici se mai numesc şi „creştini încropiţi”, deşi termenul pare a fi contradictoriu, fiindcă nici un creştin autentic nu poate să fie „încropit”. Mai departe, apa fierbinte este singura care preia deopotrivă culoarea şi savoarea ingredientelor active din Scriptură şi numai astfel poţi obţine un ceai vindecător.
- Dar ce anume conduce la încălzirea apei pentru a da în clocot? am întrebat oarecum nedumerit.
- Haide să citim un text biblic care să ne ajute, îmi răspunse şi deschise imediat Biblia la Apocalips 3:15-16 şi a citit „Ştiu faptele tale că nu eşti nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot! Dar fiindcă eşti căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura mea.”. Şi acum, continuă, să citim ultima parte a versetului 19: „Fii plin de râvnă şi pocăieşte-te!”.
Am stat puţin pe gânduri şi l-am întrebat:
- Ce înseamnă acest cuvânt „pocăinţă”?
- În limba greacă înseamnă „schimbarea minţii sau a inimii”. Ceea ce dă valoare efortului nostru de a înţelege Biblia este atitudinea pe care o avem, adică motivaţia interioară. Astfel, cineva poate dori să studieze Biblia pentru a prescrie reguli altora. Iată apa cea rece! Altul vrea să studieze Biblia pentru a da culoare vorbelor sale, dar fără a avea dorinţa de a pătrunde înţelesul adânc al Cuvântului. Iată apa caldă, dar nu fierbinte! Iar altul vrea să ajungă la esenţă, să guste puterea lui Dumnezeu şi a veacurilor viitoare, să fie vindecat şi să aducă vindecare şi celorlalţi. Iată apa fierbinte! Rezultatul nu poate fi decât pe măsură şi anume: apă, apă colorată sau ceai vindecător, concluzionă prietenul meu.
În timp ce degustam aroma ceaiului ce-mi fusese oferit, am zis:
- Eu vreau să ofer un ceai vindecător plin de toată seva cuvintelor Scripturii, care să fie o binecuvântare pentru toţi cei care-l vor gusta!
- Aşa ceva vrei? Atunci hai la lucru! îmi spuse prietenul meu întinzându-mi o foaie de hârtie plină de întrebări, răspunsuri şi indicaţii de studiu.
Am luat această foaie de hârtie şi am redat lucrurile cele mai importante pentru a putea prepara „băuturi” vindecătoare folosind „frunzele” pomului vieţii, adică învăţăturile Sfintelor Scripturi. Din cauză că spaţiul ar fi prea mare pentru a relua fiecare dintre paşii parcurşi pentru exemplele furnizate în capitolele anterioare, voi reda acum doar partea de comentariu biblic al versetelor pe care le-am identificat până în momentul de faţă. Totuşi, la finalul acestei cărţi, veţi găsi tratarea completă a acestor exemple, conform paşilor descrişi în această carte.
O primă abordare constă în a imagina un fel de dialog prin formularea de întrebări în legătură cu ceea ce exprimă textul biblic, urmând ca după aceea să furnizaţi răspunsuri relativ al întrebările în cauză. Pentru exemplificare să luăm Ioan 8:29 „Cel ce M-a trimis este cu Mine; Tatăl nu M-a lăsat singur pentru că totdeauna fac ce-I este plăcut”.
Î. Deşi tot mai mulţi ucenici Îl părăseau, Isus spune că totuşi nu va rămâne singur. Ce înseamnă acest lucru?
R. Singurătatea este o stare de spirit determinată nu de cei care îţi dau atenţie din jur sau de cei ce te ignoră. Ceea ce este important se referă la relaţia pe care o avem cu Dumnezeu şi modul în care ne conformăm planurilor Sale de a aduce binecuvântare pe pământ. Cât timp urmezi pe această cale, nu vei fi vreodată singur în accepţiunea deplină a cuvântului.
Î. Cum era Tatăl ceresc prezent împreună cu Isus? Cum se realiza la modul practic acest lucru?
R. Tatăl ceresc era prezent cu Isus prin tot ceea ce El făcea, prin tot ce vorbea, cu alte cuvinte prin toată viaţa Sa. Nu este vorba, în cazul de faţă, de o unire mistică, ci mai degrabă de conlucrarea între două Persoane şi două puteri care acţionează în aceeaşi direcţie. Această conlucrare aducea cu sine şi prezenţa Tatălui împreună cu Fiul.
Î. Prin urmare, care este condiţia de bază pentru a nu fi singur niciodată?
R. Pentru a nu fi singur niciodată, condiţia de bază este de a deveni conlucrător împreună cu Dumnezeu, ceea ce presupune o schimbare deplină a vieţii, dar având ca rezultat o satisfacţie deplină aici pe pământ şi o răsplată veşnică în Împărăţia cerurilor.
Să preluăm acum textul din Ioan 8:9 „Când au auzit ei cuvintele acestea, s-au simţit mustraţi de cugetul lor şi au ieşit afară, unul câte unul, începând de la cei mai bătrâni, până la cei din urmă. Şi Isus a rămas singur cu femeia care stătea la mijloc (- n.a. acuzată de cei care ieşiseră din sală şi care o aduseseră înaintea lui Isus cu scopul de a fi omorâtă cu pietre)”.
Î. De ce au plecat toţi cei care o acuzau pe această femeie, după ce au auzit cuvintele lui Isus (la versetul 8 scrie că Domnul a spus să arunce cu pietre cel care este fără de păcat)?
R. Toate aceste persoane s-au simţit mustrate de acest răspuns care punea în evidenţă condiţia de bază pentru a putea acuza pe ceilalţi, care se reflectă prin a nu fi deopotrivă vinovat de o faptă similară.
Î. Care este prin urmare, condiţia de bază pentru a rămâne alături de Isus?
R. Pentru a rămâne alături de Isus este esenţial să accepţi cuvintele Sale, chiar şi atunci când ele cuprind o mustrare. Mai departe, trebuie să te identifici cu o situaţie similară cu a femeii descrise în acest verset, care era conştientă de dreptatea acuzaţiilor ce i se aduceau, dar nu avea nici un fel de argument pentru a le contracara. Ea ştia că destinul ei depindea de îndurarea Celui care fusese chemat să o judece: Isus.
Î. Legând înţelesul versetelor studiate, întrebarea este: Cum poţi să alungi singurătatea?
R. Singurătatea poate fi alungată prin prezenţa Tatălui ceresc, prin intermediul conlucrării cu El în împlinirea planurilor veşnice, iar pe de altă parte prin prezenţa Fiului, datorată acceptării învăţăturilor Sale, chiar şi atunci când ele conţin o binemeritată mustrare. În concluzie, trebuie să ajungem la o supunere deplină faţă de voia lui Dumnezeu şi să dovedim o ascultare continuă.
- Grele cuvinte ai mai scris! a exclamat prietenul meu. Cartea pe care o scrii va sta multă vreme în raft înainte de a se vinde!
- De ce? am întrebat puţin nedumerit. Am urmat întocmai sfatul tău! am spus mai departe.
- Aşa este, dar vezi, aplicaţia trebuie să fie practică. Oricum, vom vorbi despre acest lucru în capitolul următor. Ei bine, primul rezultat al unui studiu trebuie să fie conturarea principiilor, ale acelor lucruri fundamentale care să te conducă la o nouă viziune asupra vieţii în special şi realităţii în general.
Reflectând puţin, el continuă: – S-a scris prea multă teologie ce nu are legătură cu viaţa obişnuită a oamenilor, ori Biblia este prin excelenţă o carte aplicată, în care principiile sunt expuse pentru a ne ajuta să facem faţă realităţilor pe care le întâmpinăm, spuse prietenul meu. Acum, întorcându-mă la versetele pe care le-ai „cules” din Scriptură, ţi-aş sugera să fii mai concret, mai direct, chiar cu riscul de a-ţi reformula exprimarea, fără însă a sacrifica principiul …
- La ce te referi? l-am întrebat întrerupându-i puţin ideea.
- … de exemplu, reluă el, în Ioan 8:29 se observă relaţia dintre două concepte deosebit de puternice şi anume, cel al trimiterii şi cel al abandonării, al lăsării singur. Isus spune ceva în genul: „Cel ce M-a trimis nu mă va abandona niciodată, fiindcă mereu fac, sau realizez, lucrurile pentru care am fost trimis.”.
- Vrei să spui, am continuat, că ar fi mai util să folosim o tehnică în genul redării prin cuvinte proprii a conţinutului textului studiat în locul întrebărilor şi răspunsurilor?
- Când ţi-am dat acea listă de întrebări, am dorit de fapt să încerci puţin această abordare cu întrebări şi răspunsuri pentru a putea intui posibilităţile şi limitările de metodă. Nu este bine să impui o anumită metodă, fiindcă fiecare om are propriul său stil. O abordare analitică gen întrebare-răspuns poate fi nerelevantă pentru multe persoane ce nu au un bagaj de cunoştinţe biblice suficiente. Acum, hai să încerci o exprimare alternativă la celelalte versete, îmi spuse el.
Puţin surprins de această provocare, am reluat ultimul dintre versetele studiate, şi anume Ioan 8:9, după care am zis: – Privind la acest verset pot spune că o redare alternativă ar fi următoarea: „Un sentiment de profundă mustrare s-a produs în cugetul celor ce veniseră să o acuze pe acea femeie şi să-i ceară moartea. De aceea, aproape fără să realizeze ce făceau, au început să se retragă unul câte unul în măsura în care-şi dădeau seama de propria vinovăţie. În cele din urmă Isus a rămas singur cu persoana acuzată de aceşti învăţători ai Legii.”.
- Îţi place acest gen de studiu? m-a întrebat fiind nerăbdător să îmi asculte răspunsul. Eu l-aş numi ca fiind un studiu sintetic, cu redare alternativă şi amplificată a textului biblic.
- Cum să nu? am răspuns. Este mult mai clar, mai explicit, aş putea spune că este chiar mai personal acest gen de studiu, aşa cum trebuie să fie un studiu biblic aplicat. Seamănă cu un fel de jurnal în care exprimi propria ta percepţie asupra evenimentelor relatate şi astfel îţi este mult mai clar ce anume s-a întâmplat. Chiar simţi senzaţia participării, a relatării unor lucruri pe care le-ai văzut sau auzit dintr-o sursă de încredere.
- În concluzie, continuă prietenul meu, este momentul să treci la celelalte versete pentru a aplica această metodă cu redare amplificată şi personală.
Aici s-a încheiat întâlnirea cu prietenul meu şi m-am întors la masa de scris. Am înţeles astfel că este foarte important să „fierbem” bine conţinutul textului biblic prin intermediul metodei redării amplificate, care astfel se va întreţese cu propria noastră gândire şi imaginaţie, mai precis cu propriul nostru mod de a fi.
Să trecem acum la al doilea caz expus în capitolele anterioare şi să redăm amplificat textul din Ioan 14:1 „Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu şi aveţi credinţă în Mine”.
„Nu ai motive să ţi se tulbure inima sau să îţi pierzi cumpătul, indiferent de ce se întâmplă în jurul tău sau cu tine. Condiţia este să ai credinţă în Dumnezeu şi în Isus Hristos, iar toate celelalte lucruri îşi vor găsi soluţia.”
Să trecem acum la Psalmul 31:7-8 „Fă-mă să mă înveselesc şi să mă bucur de îndurarea Ta, căci vezi ticăloşia mea, ştii neliniştea sufletului meu, şi nu mă vei da în mâinile vrăjmaşului, ci îmi vei pune picioarele la loc larg.”.
„Îndurarea lui Dumnezeu aduce bucurie, fiindcă El ştie toate problemele prin care trecem. El cunoaşte ce se întâmplă cu fiecare dintre noi, indiferent de timp sau loc. El ştie neputinţele noastre şi neliniştea ce ne asaltează la fiecare pas în faţa unui viitor incert, de nepătruns.
De aceea, Dumnezeu nu va lăsa să fim înfrânţi de realităţile potrivnice, ci ne va oferi de fiecare dată o ieşire adaptată puterilor noastre.”
La Psalmul 100:2 „Slujiţi Domnului cu bucurie, veniţi cu veselie înaintea Sa”, vom scrie astfel:
„În slujirea lui Dumnezeu există o bucurie ce nu poate fi exprimată pe deplin în cuvinte. Nu poţi să nu fii fericit atunci când vii înaintea Sa, fiindcă o binecuvântare se află pentru toţi cei care se încred în El.”
Am avansat cu repeziciune şi la a treia problemă expusă şi astfel la versetul Matei 11:28 „Veniţi la mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă”, am scris:
„Isus ne oferă odihnă, adică soluţie, pentru toate problemele noastre. La El există ajutor pentru orice lucru ce ne împovărează sau ne tulbură sufletul şi mintea.”
Pentru versetele Luca 5: 5-6 „Drept răspuns Simon I-a zis: Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi n-am prins nimic; dar la cuvântul Tău voi arunca mrejele După ce le-au aruncat, au prins o aşa de mare mulţime de peşti că începeau să li se rupă mrejele.”, am adăugat:
„Simon Petru I-a zis lui Isus că deşi nu reuşise să pescuiască nimic în tot timpul nopţii, totuşi avea să întindă năvoadele din noi, ca urmare a poruncii lui Isus. Rezultatul a fost uimitor, foarte mult peşte fiind prins într-un mod inexplicabil.”
Iar la Matei 13:22 „Sămânţa căzută între spini, este cel ce aude Cuvântul; dar îngrijorările veacului acestuia şi înşelăciunea bogăţiilor îneacă acest Cuvânt, şi ajunge neroditor.”, am relatat:
„Imaginea seminţei care cade între buruieni şi spini îl reprezintă pe acel om care crede ceea ce este scris în Cuvântul lui Dumnezeu, dar cu toate acestea nu ajunge să-l împlinească şi astfel nu aduce rod, din cauza bogăţiilor materiale şi a iluziilor lumii în care trăieşte.”
Am ajuns la finalul acestui capitol, dar invitaţia este de a merge mai departe pentru a aplica în mod personal ceea ce studiem din Sfânta Scriptură. În privinţa metodei de studiere prin redare amplificată, pot să amintesc faptul că există o versiune în limba engleză ce redă amplificat textul biblic, numită „Versiunea Amplificată a Bibliei” (sau „Amplified Version”), care pune în evidenţă forţa redării alternative.
|
Idei ce merită a fi reţinute:
|
[1] Nota autorului: Atrag atenţia cititorului că acest vis, precum şi dialogurile relatate în cuprinsul cărţii, sunt doar procedee beletristice de redare a conceptelor dezbătute.
Comentarii
Lăsaţi un comentariu. Trackback