Am ajuns la finalul expunerii metodei studiului biblic aplicat şi cred că am reuşit sub o formă sau alta să vă captez atenţia. Cum orice final reprezintă ocazia pentru un nou început, am mai adăugat în finalul acestei secţiuni o relatare asupra modului în care am devenit creştin.

 

Această experienţă se constituie ca o punte către o nouă lucrare ce va fi dedicată vindecării prin evocarea experienţelor vieţii, care va continua într-un fel ideea planului de vindecare spirituală prin metoda studiului biblic aplicat. De asemenea, am mai ataşat şi un caz pe care nu l-am tratat în cuprinsul lucrării, dar pe care îl găsesc util ca titlu de exemplu, legat de vindecarea de necredinţă.

 

Prezenta secţiune va fi urmată de una dedicată tratării particularizate a diferitelor altor probleme spirituale cu care ne confruntăm, fapt  pentru care vă invit să urmăriţi în continuare apariţia şi publicarea lor. Nu în ultimul rând, vă îndemn să aplicaţi şi să exersaţi metodele pe care le-am expus în cuprinsul lucrării, pentru a putea gusta din vindecarea  spirituală pe care ne-o oferă Domnul nostru Isus Hristos prin intermediul Cuvântului Său.

 

De aceea, de fiecare dată când voi avea ocazia, voi insista asupra necesităţii de a avansa etapă cu etapă în dobândirea vindecării prin Cuvântul lui Dumnezeu. Practic, nu există o altă cale de a ieşi din labirintul vieţii de pe acest pământ la al cărui capăt este distrugerea, dacă nu ajungi la ieşirea oferită de Dumnezeu. vindecarea deplină înseamnă eliminarea păcatului, anihilarea răului de orice fel din viaţa noastră şi din istoria  umanităţii. Conceptul este mult mai larg decât ne-am putea închipui, fiindcă include în cele din urmă refacerea Edenului, creat de Dumnezeu ca sălaş pentru omul creat după chipul Său.

 

Dacă discutăm despre vindecare la modul cel mai general cu putinţă, atunci vom identifica o vindecare spirituală, ce are drept scop refacerea chipului divin în noi, o vindecare fizică, ce se va realiza pe deplin când vom intra în slava divină şi vom primi trupuri nemuritoare, precum şi o vindecare a mediului înconjurător, adică a lumii în care trăim, a acestei naturi ce este poluată şi aproape distrusă de iresponsabilitatea omului în gestionarea planetei Pământ.

 

Vindecarea spirituală se realizează prin intermediul „naşterii din nou”, lucru menţionat cu insistenţă în Evanghelii. Vindecarea fizică se va realiza pe deplin prin înviere şi glorificare în slava lui Dumnezeu. Vindecarea planetei Pământ se va realiza prin refacerea lumii naturale, după ce judecata divină va distruge răul pe deplin.

 

Mergând mai departe în înţelegerea acestui concept, pot să spun că termenii „mântuire” şi „vindecare” trimit către o aceeaşi realitate a renaşterii noastre şi a lumii în care trăim, făcându-se referinţă din unghiuri diferite. A fi vindecat înseamnă de fapt să fii mântuit, aşa cum citim în Evanghelii, iar a fi mântuit înseamnă să fii vindecat de păcat şi de toate consecinţele acestuia: neputinţă, boală şi moarte.

 

Păcatul, sau neascultarea de Dumnezeu, a afectat întregul pământ, având o putere de distrugere formidabilă, consecinţele fiind gustate pe deplin de fiecare generaţie de oameni de-a lungul veacurilor. Prin urmare, vindecarea de păcat va presupune eliberarea de sub puterea acestuia ca rezultat al acţiunii unei autorităţi superioare a Duhului Sfânt.

 

De aceea, vindecarea prin Cuvânt nu reprezintă altceva decât rezultatul acţiunii creatoare şi regeneratoare a Duhului Sfânt, care materializează conţinutul acestui Cuvânt, adică îl transpune în realitate, într-un mod similar cu cel pe care-l vedem menţionat în cartea Genezei, unde citim că „Domnul a zis” şi „aşa a fost”. Puterea Duhului Sfânt este de aşa manieră încât fiecare Cuvânt al lui Dumnezeu, aşa cum citim din Sfintele Scripturi, devine o realitate obiectivă pe care ne putem baza, având astfel o siguranţă deplină.

 

Pe de altă parte, noi nu putem să comandăm Duhului Sfânt să facă ceea ce noi credem sau dorim, însă atunci când ne apropiem de Cuvântul lui Dumnezeu, avem asigurarea că El va începe să acţioneze vindecător asupra noastră. Astfel, pe măsură ce vom studia Cuvântul, Duhul Sfânt va începe să se manifeste asupra vieţii noastre în chip tainic, dar tot mai lămurit, iar vindecarea va începe să se producă progresiv în inima şi mintea noastră.

 

O astfel de vindecare va ajunge să atingă fiecare nivel al fiinţei noastre, făcând să se închidă rănile cauzate de păcat şi redând aspectul original al fiinţei noastre lăuntrice sub acea formă curată, aşa cum a fost creată de către Dumnezeu. O astfel de lucrare este la început invizibilă, dar efectele vor fi tot mai vizibile, pe măsură ce vom „scufunda” gândurile noastre în „cugetarea lui Dumnezeu” redată în Scriptură, până când cele două, gândirea noastră şi cea a lui Dumnezeu, se vor împleti într-o ţesătură indestructibilă.

 

A studia din Biblie înseamnă să gândeşti împreună cu Dumnezeu, iar a te ruga presupune să exprimi aceste gânduri împreună cu Dumnezeu, consecinţa directă a celor două conducându-te să acţionezi în viaţă împreună cu Dumnezeu, lucru deseori menţionat în epistolele apostolului Pavel sub numele de „taina evlaviei”.

 

Toate cele menţionate mai sus nu sunt altceva decât manifestarea unei vindecări depline, care aduce pace, bucurie, speranţă, chiar şi aici pe pământ, în mijlocul haosului, păcatului şi neascultării din această lume. Aşadar, vindecarea prin Cuvânt trebuie să fie scopul închinării noastre, a studiului Bibliei şi al rugăciunii, deoarece numai astfel vom ajunge să „umblăm împreună cu Dumnezeu” şi să devenim sfinţi, fără prihană. Nimic nu se poate mai mult şi nimic nu trebuie să fie mai puţin în atingerea standardului pus înaintea noastră de către Dumnezeu.

 

Gândul meu la încheierea acestor rânduri nu poate fi decât:

 

Soli Deo Gloria

 

Verbum Dei Manet In Aeternum

 

 

***