Înălţarea lui Isus Hristos după înviere are drept principal obiectiv pregătirea locurilor în Împărăţia cerurilor pentru toţi cei care vor primi mântuirea Sa. Din acest punct de vedere, pregătirea locurilor din ceruri reprezintă cea mai de seamă activitate ce se desfăşoară în clipa de faţă înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu. Cei credincioşi sunt atât de importanţi în ochii Celui Prea Înalt, încât întregul univers priveşte modul în care Domnul Isus Hristos realizează cadrul pentru primirea acestora în slava cea veşnică.

 

Corespondentul terestru al pregătirii din ceruri se află în pregătirea pe care o facem aici pe pământ în vederea marii întâlniri cu Mântuitorul nostru. Într-adevăr, este posibil să nu observăm efervescenţa acestei pregătiri, aşa cum ea se manifestă în ceruri, dar acest lucru nu se datorează faptului că nu există o lucrare de instruire a sfinţilor pentru primirea în Împărăţia cerurilor. Chiar dacă privirea noastră nu vede, în fiecare inimă omenească se dă o mare luptă între puterile binelui şi ale răului, având drept rezultat pregătirea, sau dimpotrivă, pierderea locului ceresc avut în vedere de către Dumnezeu.

 

Pregătirea pe care o desfăşoară Domnul Isus Hristos îmbrăţişează deopotrivă realităţile cereşti şi cele din această lume. Astfel, pe de o parte El mijloceşte pentru noi înaintea Tatălui ceresc primind putere pe care să ne-o transmită prin îngerii cei sfinţi, iar pe de altă parte, prin intermediul Duhului Sfânt, El acţionează direct asupra inimii noastre în vederea preschimbării. În acelaşi timp, El conduce evenimentele acestei lumi către momentul marii întâlniri dintre noi şi Creatorul nostru.

 

Dacă ar fi vorba doar de o informare cu privire la ceea ce se întâmplă în ceruri, sau ceea ce face Hristos, nu am putea spune că ne-ar privi prea mult. Este clar că orice informaţie, dacă nu are un impact asupra interiorului nostru, nu are mare valoare. Pe de altă parte, conştiinţa faptului că se desfăşoară o pregătire pentru noi în ceruri, trebuie să ne determine să cooperăm cu Duhul Sfânt în vederea pregătirii pe care trebuie să o facem şi noi, la rândul nostru, pe pământ.

 

Cu siguranţă că nu putem sta pasivi, fără să facem nimic, atunci când ştim că tot cerul este implicat activ în primirea noastră în Împărăţia cerurilor. Este absurd să credem că trebuie să rămânem pasivi, sau cu ale noastre, în timp ce Hristos şi toţi îngerii cei sfinţi sunt implicaţi cu totul în lucrarea de pregătire pentru Împărăţia lui Dumnezeu. De aceea, oricine devine conştient de realitatea cuvintelor spuse de Mântuitorul nostru cu această ocazie, va conlucra în vederea atingerii obiectivului înălţării şi intrării în lumea cea veşnică a lui Dumnezeu.

 

Primul lucru la care se face referinţă este cel de a nu ni se „tulbura inima”. Cu siguranţă, că dacă nu vom avea o imagine clară asupra naturii lucrării din ceruri, simţămintele noastre se vor tulbura, fiind afectate de ignoranţă, care nu poate naşte decât speculaţie şi îndoială. De fapt, starea noastră naturală este de a fi indiferenţi şi inconştienţi cu privire la implicaţiile ce decurg din faptul că Isus Hristos mijloceşte pentru noi înaintea lui Dumnezeu, în ceruri. La modul practic, aceste cuvinte ne ajută în primul rând să ne trezim din letargia ce caracterizează spiritul acestei lumi, pentru a începe să ne pregătim să-L întâlnim pe Dumnezeul nostru.

 

Nu vom putea avea niciodată o credinţă activă, eficientă, dacă nu vom avea o dorinţă vie de a ne pregăti pentru a-L putea întâlni pe Dumnezeu şi a fi înălţaţi la ceruri. O credinţă care nu distinge acest aspect va sfârşi în cele din urmă să se plafoneze la nivelul unei aşa-zise mântuiri în care Hristos face totul, iar noi ne vedem de treburile noastre. Adevărata credinţă se împleteşte cu fiecare aspect al vieţii noastre, conturându-ne marele obiectiv al existenţei noastre terestre: intrarea în Împărăţia cea veşnică.

 

Cuvintele Scripturii sunt pline de viaţă, oferind suport şi călăuzire pentru oricine doreşte să cunoască voinţa lui Dumnezeu şi să se pregătească pentru Împărăţia cea veşnică. Pe de altă parte, dacă religia se rezumă doar la forme de închinare, sau doar la informarea cu privire la anumite adevăruri, dacă ea nu se continuă dincolo de întrunirile creştine în viaţa fiecăruia dintre noi, atunci ea se constituie doar ca o formă de auto-amăgire. Cauza unei astfel de situaţii se regăseşte în faptul că oamenii s-au obişnuit să fie doar nişte ascultători pasivi, doar nişte spectatori la o piesă de teatru sau la furnizarea de informaţii relativ interesante.

 

Răspunsul stă în activarea credinţei în Dumnezeu şi în dezvoltarea ei folosind cuvintele Sfintelor Scripturi. Revenind la versetele anterioare, conştiinţa pregătirii ce se face în ceruri va conduce la o dorinţă profundă de a ne pregăti la rândul nostru, de a conlucra cu Isus Hristos şi îngerii ce sfinţi. O astfel de dorinţă ne va conduce la o lucrare temeinică de reformă a vieţii, a tuturor obiceiurilor noastre, pentru a veni în armonie cu ceea ce realizează Hristos în momentul de faţă. Locurile din ceruri nu pot fi ocupate decât de cei care s-au pregătit pentru marea întâlnire, marea nuntă, a „Mielului şi a celor răscumpăraţi”, aşa cum este scris în Evanghelii şi în Apocalips.

 

Pregătirea va îmbrăca diferite forme în funcţie de specificul vieţii fiecăruia dintre noi. Mergând pe linia dezvoltării credinţei în Dumnezeu, pot spune că pregătirea va face referinţă la întărirea capacităţii noastre de a ne încrede în Dumnezeu în mijlocul circumstanţelor concrete ale vieţii. Confruntaţi cu felurite probleme şi dificultăţi, credinţa noastră în loc să scadă se va întări, fiindcă ştim că în ceruri tot interesul fiinţelor cereşti se concentrează pe situaţia noastră şi pe călăuzirea în vederea pregătirii intrării în lumea cea veşnică. Având o astfel de cunoştinţă, vom căuta căi şi mijloace de a depăşi tot ceea ce ne stă în cale, pentru a putea „alerga”, cum spunea apostolul Pavel, în cursa cea bună a mântuirii, şi pentru a învinge la fiecare pas.

 

Un creştin care se pregăteşte pentru ceruri nu poate să fie negativist, aruncând umbre de întuneric în jurul său, afectând prin răceala simţămintelor pe cei din jur, devenind o piatră de poticnire pentru cei mai slabi în credinţă sau aflaţi la începutul drumului lor creştin. Dimpotrivă, va fi o persoană plină de putere, încredere şi optimism, fiindcă viaţa lui Hristos se manifestă în el, fiindcă primeşte energii spirituale de natură divină, fiindcă învinge la fiecare pas, sau dacă totuşi cade, se ridică şi luptându-se învinge în cele din urmă. Aşadar, un creştin autentic reprezintă o putere deosebită spre bine şi pentru călăuzirea celorlalţi în pregătirea lor în vederea înălţării la ceruri.

 

Credinţa noastră în Dumnezeu are nevoie de hrănire din cuvintele Scripturii, sau altfel spus, ea se activează atunci când asupra noastră se revarsă lumina din Cuvânt. Tot astfel, dacă neglijăm această expunere la Cuvântul vieţii, viaţa noastră religioasă va mărturisi cu privire la calitatea deficitară a credinţei pe care o pretindem că o avem. În mod normal, atunci când citim cuvinte în genul celor amintite mai devreme, ar trebui ca interiorul nostru să vibreze la auzirea şi primirea puterii divine ce se manifestă o dată cu parcurgerea acestor texte sfinte. Însă dacă la auzirea lor nu suntem în nici un fel mişcaţi, fie din cauza obişnuinţei, fie din cauză că nu suntem antrenaţi să privim în adâncimea sensului descoperit, atunci se produce o progresivă întunecare a interiorului nostru.

 

Dacă nu urmăm drumul care duce către Împărăţia cerurilor, atunci automat vom urma calea care ne va purta spre adâncimile căderii din care nu mai există întoarcere. Un creştin întunecat reprezintă un argument puternic în favoarea îndoielii şi necredinţei, de zece ori mai eficient decât un ateu care îşi dă silinţa să distrugă încrederea în Dumnezeu. De aceea, trebuie să aprindem candela bucuriei, speranţei, optimismului şi a altora în genul acestora, având drept untdelemn Cuvântul lui Dumnezeu, fapt ce ne va conduce la pregătirea activă în vederea înălţării în lumea cea veşnică.

 

Acest lucru se poate realiza numai prin aducerea în armonie cu voinţa divină a fiecărui gând, a fiecărui cuvânt şi a fiecărei fapte, până la sfinţirea deplină a vieţii noastre în tot ce avem cunoştinţă la un moment dat. De fapt, vorbim nu despre un ideal, ci despre un lucru posibil, fiindcă Hristos nu numai că a murit pentru noi, dar ne şi pregăteşte un loc în ceruri, pentru a fi alături de El pentru totdeauna. A fi sfânt în ceruri, presupune pentru început să fii sfânt aici pe pământ, iar prin Hristos, imposibilul devine posibil.

 

Rugăciune pentru întărirea credinţei pe care o avem în Dumnezeu, pentru pregătirea în vederea înălţării la ceruri, pentru alungarea întunericului din interiorul nostru şi deopotrivă pentru a conlucra cu Hristos prin întărirea credinţei noastre în lucrarea de pregătire a intrării în lumea cea veşnică.