Stările de îndoială şi de necredinţă cu privire la existenţa sau intervenţia lui Dumnezeu pot surveni în cele mai neaşteptate etape ale vieţii, în momente dificile sau pur şi simplu din senin. Să exemplificăm un astfel de sentiment prin următoarele cuvinte:

 

„În ultimul timp am tot mai des senzaţia că am fost uitat de Dumnezeu sau că El nici măcar nu a existat vreodată. De fapt, ce argumente am că Dumnezeu ar interveni pentru noi sau că Biblia ar fi adevărată?

 

Nimic în jurul meu nu se schimbă în mai bine. Situaţia mea în familie este dezastruoasă trebuind să-i suport pe ceilalţi chiar şi atunci când abuzează de răbdarea mea. La serviciu mă simt umilit în fiecare zi de către colegi sau şefi ce mă tratează ca pe un obiect de care te foloseşti şi după aceea îl arunci.

 

Chiar şi mersul la biserică mi se pare a fi ceva fad şi fără rost, o pierdere de timp, o făţărnicie publică a celor ce iau poate la aşa-zisele servicii divine.

 

Iar când privesc în jurul meu, ce să mai spun? Atâtea lucruri rele se întâmplă încât te întrebi pe bună dreptate dacă mai există ceva moral pe pământ.”

 

Vom trece acum la analiza celor relatate, încercând să fim cât mai obiectivi şi fără a emite judecăţi de condamnare sau de corectare. În vindecarea prin Cuvânt, sinceritatea este fundamentală şi nu trebuie să ne cenzurăm pentru a ne filtra exprimarea trăirilor atunci când le redăm în scris.

 

Să facem acum un inventar al situaţiilor enumerate şi al trăirilor asociate. Astfel, în planul relaţiilor de familie vorbim de un „abuz al răbdării”, la serviciu se reacţionează cu un sentiment de „umilire” faţă de modul de tratarea asemenea unui obiect. În ce priveşte biserica, simţământul este de „fad şi fără rost”, iar în final lumea în ansamblu, prin relele ce se comit, mărturiseşte că nu există Dumnezeu sau că în orice caz nu intervine. Mai jos am figurat diagrama de relaţii şi concepte asociate acestor reacţii.

 

Avem patru domenii de experienţă cotidiană şi un al cincilea, domeniul spiritual, în care se proiectează toate celelalte patru. Problema de fond est redată printr-un sentiment de insatisfacţie trăit în viaţa de familie, la serviciu, în biserică şi în general în lume, care generează îndoială cu privire la existenţa şi intervenţia lui Dumnezeu în favoarea noastră.

 

Date fiind aceste lucruri, vom ataca problema enunţată la bază şi vom încerca să remediem sindromul îndoielii tratând cauza care o generează, adică insatisfacţia în viaţa personală, un lucru ce ne priveşte în cele din urmă pe fiecare dintre noi. Trebuie menţionat faptul că etapa de punere a diagnosticului corect, adică de identificare a cauzelor, este fundamentală în ce priveşte tratarea problemelor cu care ne confruntăm. Cuvintele cheie care ne vor ajuta în situaţia de faţă sunt cele ce redau sentimentul de insatisfacţie şi pot fi în genul: „în zadar”, „fără rost”, „degeaba” etc.

 

 

 

Să căutăm acum în biblie după termenul „degeaba”, care mi se pare a fi mai la îndemână în tratarea rapidă a situaţiei enunţate, iar astfel vom selecta versetele ce ni se par a fi cele mai relevante. În urma căutării acestui cuvânt, au rezultat în jur de 45 de versete, dintre care am selectat câteva care mi s-au părut a fi cele mai utile şi pe care le redau mai jos:

 

„Psalmi 39:6 Da, omul umblă ca o umbră, se frământă degeaba, strânge la comori, şi nu ştie cine le va lua.

 

Psalmi 69:20 Ocara îmi rupe inima, şi sunt bolnav; aştept să-i fie cuiva milă de mine, dar degeaba; aştept mângâietori, şi nu găsesc nici unul.

 

Psalmi 73:13 Degeaba dar mi-am curăţit eu inima, şi mi-am spălat mâinile în nevinovăţie:

 

Psalmi 127:1 Dacă nu zideşte Domnul o casă, degeaba lucrează cei ce o zidesc; dacă nu păzeşte Domnul o cetate, degeaba veghează cel ce o păzeşte.

 

Psalmi 127:2 Degeaba vă sculaţi de dimineaţă şi vă culcaţi târziu, ca să mâncaţi o pâine câştigată cu durere; căci preaiubiţilor Lui El le dă pâine ca în somn.

 

Isaia 49:4 Şi Eu Mă gândeam: Degeaba am muncit, în zadar şi fără folos Mi-am istovit puterea. Dar dreptul Meu este la Domnul, şi răsplata Mea la Dumnezeul Meu.

 

1 Corinteni 15:2 şi prin care sunteţi mântuiţi, dacă o ţineţi aşa după cum v-am propovăduit-o; altfel, degeaba aţi crezut.”

 

Pentru a identifica un remediu rapid la problema enunţată voi alege de data aceasta versetul următor:

 

„Isaia 49:4 Şi Eu Mă gândeam: Degeaba am muncit, în zadar şi fără folos Mi-am istovit puterea. Dar dreptul Meu este la Domnul, şi răsplata Mea la Dumnezeul Meu.”

 

Acest verset este prin excelenţă mesianic, dar se poate aplica la orice situaţie similară, când după ce ai investit tot ce ai avut mai bun, rezultatele par a fi modeste sau chiar lipsesc cu desăvârşire, reacţia normală fiind de insatisfacţie. Dacă vom privi acum mai cu atenţie structura versetului, vom remarca prezenţa cuvântului „dar”, care întotdeauna marchează o schimbare a sensului cugetării sau vorbirii în cauză. Pe de o parte avem o exprimare negativă ce începe cu un cuvânt cheie pentru o situaţie de insatisfacţie: „degeaba”, iar pe de altă parte avem un enunţ pozitiv ce restabileşte echilibrul după cuvântul „dar” şi care anulează efectele generate de prima situaţie.

 

De fapt, avem două forţe ce se opun reciproc, una având un caracter descendent, demoralizator, iar cealaltă fiind prin excelenţă ascendentă. După ordinea în care apar, cea ascendentă urmează celei descendente, marcând triumful exprimării pozitive. Mai jos am redat printr-o diagramă situaţia enunţată în acest verset:

 

 

Observăm cu uşurinţă din diagrama de mai sus, că deşi realitatea înconjurătoare este generatoare de frustrare, şi aici putem include familia, serviciul, biserica şi lumea, totuşi rezultanta este axată pe încrederea nestrămutată în Dumnezeu ca realitate ultimă, aflată deasupra situaţiilor cotidiene. Şi astfel, în loc să se ajungă la necredinţă, se produce o prindere fermă de Dumnezeu, ca soluţie finală şi deplină a problemelor cu care te confrunţi.

 

Mai mult, încrederea în dreptatea lui Dumnezeu, Care va judeca aşa cum se cuvine ceea ce s-a întâmplat pe pământ, şi în răsplata ce o voi primi din partea Sa, compensează pe deplin insatisfacţia prezentă, cauzată de o realitate indiferentă, ba chiar ostilă.

 

În continuare voi reda amplificat acest verset, lucru care se poate urmări mai jos:

 

„Privind la cele de pe pământ, un simţământ de zădărnicie L-a cuprins pe Mesia, constatând lipsa de rezultate în ceea ce făcuse pentru ridicarea umanităţii. Totul părea să confirme acest lucru şi nu se observa nici un rod al trudei Sale istovitoare, fapt care Îl determina să cadă într-o tristeţe profundă.

 

Dar imediat, Şi-a ridicat privirile către ceruri şi prin credinţă a văzut dreapta judecată a Tatălui ceresc şi răsplata finală ce va veni prin mântuirea tuturor celor credincioşi ca rod al lucrării Sale de sacrificiu dus până la extrem. Acest lucru L-a înviorat şi în locul pustiului acestei lumi a văzut Edenul restaurat în mijlocul planetei Pământ şi pe cei sfinţi locuind în acea lume nespus mai bună.”

 

Trecem mai departe la redarea aplicată a ceea ce am studiat:

 

„Când privesc la lucrurile din jurul meu, un simţământ de zădărnicie mă cuprinde fiindcă văd cum cele mai bune eforturi pe care le-am depus nu au fost urmate de rezultate pe măsură. Dimpotrivă, doar de indiferenţă şi desconsiderare am avut parte, din partea familiei, a colegilor de serviciu, a bisericii şi a lumii în general; nici un rod, ci doar amărăciune.

 

Însă atunci când mi-am ridicat privirile către cer am înţeles că există o altă realitate, a lui Dumnezeu, în care toate lucrurile au un înţeles diferit, conform cu ceea ce este drept şi adevărat. El cunoaşte truda mea şi nici un gând nu este ascuns de El. În nădejdea vieţii viitoare, am înţeles că El va judeca toate aceste lucruri, va aprecia tot ce am lucrat, va da la o parte tot dispreţul şi toată indiferenţa de care am avut parte şi îmi va da dreptul să mă bucur de Împărăţia viitoare.

 

Jertfa mea neluată în seamă de ceilalţi este socotită de mare preţ înaintea Sa şi de aceea, în locul pustiului acestei lumi voi privi şi voi da atenţia realităţilor ce vor veni, când Edenul va fi restabilit pe pământ. Având aceste gânduri, mă prind cu toată puterea mea de nădejdea dreptăţii veşnice şi nici măcar o privire nu voi mai arunca spre această realitate tristă şi crudă, în mijlocul căreia trăiesc în prezent, pentru a mai aştepta recunoştinţă sau răsplată.

 

Toată slava este a Domnului! Fie să vină cât mai curând Împărăţia Sa!”

 

Acum este momentul să întocmim o rugăciune  pe baza redării aplicate a versetului studiat:

 

„Părintele meu atotputernic,

 

Un simţământ de deşertăciune mă cuprinde când privesc lucrurile din jurul meu, realitatea în mijlocul căreia trăiesc. În zadar mi-am investit efortul pentru a face lucrurile să meargă aşa cum trebuie în familie, la locul de muncă, în biserică şi în lume. Tu, Dumnezeul meu, cunoşti bine toate aceste lucruri şi nimic nu Îţi este ascuns din toate câte se întâmplă pe pământ.

 

Rezultatele nu au fost însă pe măsura efortului depus, iar în afară de nepăsare şi vorbire de rău, de nimic altceva nu am avut parte. Tu ştii bine acest lucru şi deopotrivă cunoşti toată amărăciunea sufletului meu.

 

Pe de altă parte, mă gândesc la dreptatea Ta finală şi la lumea pe care Tu o vei întemeia pe pământ. De fapt, viaţa de acum este doar o trecere către cea viitoare, unde fiecare efort pe care l-am depus acum şi pentru care nu am primit o răsplată în această lume, Tu îmi vei dărui o parte binecuvântată de moştenire veşnică.

 

Când îmi ridic privirile către cer, văd scaunul Tău de domnie şi am intuiţia unei realităţi superioare, în care Tu ne aştepţi, după ce vom trece cu bine testul vieţii acesteia.

 

De aceea, Te rog să îmi dăruieşti putere pentru a nu mai da niciodată atenţie lucrurilor rele din această lume şi să privesc spre răsplătirea finală, când Tu mă vei primi în slavă.

 

Cu toată nădejdea mă prind de această viziune cerească. Să vină Împărăţia Ta cât mai curând!

 

A Ta să fie slava şi mărirea pentru veşnicie! Amin.”

 

Pe baza a tot ce am menţionat vom întocmi un plan de acţiune destinat înlăturării sindromului de îndoială:

 

„De acum înainte nu am să mai dau atenţie modului în care ceilalţi (şi aici includ familia, colegii de la locul de muncă, biserica şi toate persoanele cu care am de-a face) apreciază sau nu ceea ce realizez în această viaţă. Fără resentimente sau păreri de rău, îmi voi împlini datoria din principiu, însă mă voi gândi de fiecare dată că Dumnezeu mă vede, apreciază efortul depus şi îmi va răsplăti la judecata finală.

 

De fiecare dată mă voi gândi că El este de faţă, mă întăreşte şi mă aprobă în ceea ce fac, mă înviorează prin puterea Sa, iar în final mă va primi în slavă. Voi lăsa ca această cugetare să mă cuprindă de-a lungul întregii zile şi în cursul experienţelor prin care voi trece, până când va deveni un lucru normal să privesc cu speranţă doar către lumea viitoare.

 

Las deoparte orice alte aşteptări de răsplătire pământească şi fără murmur sau păreri de pur, mă voi ancora cu nădejde în făgăduinţele vieţii ce va veni, aşteptând cu nerăbdare împlinirea deplină a cuvintelor lui Dumnezeu.

 

Fie ca acel timp să vină cât mai repede, iar până atunci voi creşte tot mai mult în a percepe lucrurile acestei lumi prin prisma venirii Împărăţiei slavei, când orice lucru bun făcut pe pământ, va fi răsplătit de mii de ori mai mult.”

 

Urmează să reformulăm viziunea de la început, având la bază această perspectivă pozitivă, dătătoare de viaţă, vindecare şi speranţă:

 

„Cu cât trece timpul, cu atât sunt tot mai conştient de existenţa lui Dumnezeu şi de prezenţa Sa împreună cu mine. Am o tot mai puternică credinţă în faptul că Dumnezeu intervine pentru noi şi că Biblia este adevărată în tot ce afirmă.

 

Încep să observ cum lucrurile încep să evolueze într-o direcţie pozitivă şi de aceea nu mă mai deranjează să-i suport pe ceilalţi membri ai familiei. Nici la locul de muncă nu mai sunt afectat atunci când nu este apreciată munca mea aşa cum m-aş fi aşteptat. Ştiu bine că Dumnezeu cunoaşte răbdarea de care dau dovadă în familie şi de calitatea activităţii mele profesionale.

 

Frecventarea serviciilor divine nu mai constituie o problemă, fiindcă am învăţat să discern elementul spiritual şi să nu mă mai bazez pe ceea ce este exterior în materie de religie. Fiind susţinut de relaţia personală pe care o am cu Dumnezeu, nu mai simt nevoia să condiţionez evlavia mea de modul în care reacţionează cei din jurul meu în raport cu idealurile sfinte.

 

Iar când privesc în jurul meu, văd doar îndelunga răbdare a lui Dumnezeu în aşteptarea pocăinţei şi întoarcerii a celor ce nu înţeleg că făcând răul comit cea mai mare nedreptate chiar împotriva propriilor lor suflete, despărţindu-se de harul lui Dumnezeu şi de făgăduinţele sigure ale intrării în Împărăţia veşnică.”

 

Să întocmim acum un exemplu de jurnalizare a experienţei schimbării interioare aşa cum am prezentat-o până în clipa de faţă:

 

„20.02.2008: Mă surprind uneori că gândurile încep să-mi urmeze vechiul obicei al îndoielii. În astfel de momente, tensiunea devine maximă atunci când încerc să văd partea pozitivă a lucrurilor.

 

Însă de îndată ce realizez faptul că Isus Hristos S-a confruntat cu astfel de situaţii şi nu a dat înapoi, o dorinţă fermă începe să se manifeste în suflet, prin alungarea a tot ce este rău şi prin aducerea în prim plan a imaginii Împărăţiei viitoare.”

 

Astfel de consemnări sunt utile ori de câte ori simţim nevoia să ne evaluăm experienţa pe care am parcurs-o în aplicarea planului de acţiune mai sus menţionat. Aceste lucruri fiind zise, urez succes tuturor celor ce vor trece de la schimbarea atitudinii negative la percepţia viziunii realităţilor viitoare, astfel încât să fie depăşit sindromul îndoielii şi al necredinţei cu privire la tot ceea ce face Dumnezeu pentru noi.