By Octavian Lupu, octavian_lupu@yahoo.com
 
Exod 3: 7-8 „7 Domnul a zis: Am văzut asuprirea poporului Meu, care este în Egipt, şi am auzit strigătele pe care le scoate din pricina asupritorilor lui; căci îi cunosc durerile. 8 M-am pogorât ca să-l izbăvesc din mâna Egiptenilor, şi să-l scot din ţara aceasta şi să-l duc într-o ţară bună şi întinsă, într-o ţară unde curge lapte şi miere, şi anume, în locurile, pe care le locuiesc Canaaniţii, Hetiţii, Amoriţii, Fereziţii, Heviţii şi Iebusiţii.”
 
Ce ar putea însemna pentru noi aceste cuvinte şi în ce măsură ele mai sunt de actualitate? Există vreo legătură cu viaţa pe care o trăim acum pe acest pământ?
Niciodată să nu privim textele din Biblie ca referindu-se strict doar la istoria trecută a poporului evreu sau a primelor comunităţi creştine. De fapt, conţinutul Sfintelor Scripturi este mereu de actualitate şi de aceea sarcina noastră este de a vedea în ce măsură ele fac referinţă la vieţile noastre. În cazul de faţă putem spune că Egiptul semnifică în mare măsură lumea în care trăim, cu toate caracteristicile ei pe care atât de bine le ştim. Egiptul este un loc al nedreptăţii şi asupririi, unde cei sfinţi sunt persecutaţi şi marginalizaţi, în care oamenii sunt exploataţi fără milă, unde nu există siguranţă asupra zilei de mâine şi multe altele în felul acesta. Aşadar, Egiptul reprezintă timpul de acum şi ceea ce se întâmplă în lume.
 
Însă totuşi, evreii nu au dus-o totdeauna rău în Egipt, ba chiar au avut momente de prosperitate. Cum s-a ajuns ca Egiptul să devină un loc în care era greu să trăieşti?
Într-adevăr, evreii au venit în Egipt tocmai din cauza standardului superior de civilizaţie şi pentru un nivel de trai mai ridicat decât în Canaan. În acest loc ei nu au mai suferit din cauza lipsei de alimente sau a lucrurilor necesare vieţii de zi cu zi. Se poate spune că au cunoscut o prosperitate neaşteptată pentru un timp destul de îndelungat. Însă atunci când situaţia politică s-a schimbat şi când conducătorii Egiptului au demarat proiecte ambiţioase, având nevoie de o forţă de muncă ieftină şi numeroasă, lucrurile au cunoscut o dramatică evoluţie, afectând nu numai bunăstarea, ba chiar şi libertatea de care se bucurau evreii în Egipt. Concluzia este una singură şi anume că în Egipt nu poţi avea o prosperitate durabilă cât timp eşti evreu, adică faci parte din poporul lui Dumnezeu.
 
Cum se poate explica brusca schimbare de atitudine a conducătorilor Egiptului faţă de evrei? De ce se trece de la toleranţă şi convieţuire paşnică la o represiune brutală şi fără milă?
Pe de o parte Biblia ne descoperă faptul că evreii au prosperat foarte bine în Egipt, iar numărul lor a devenit foarte mare. Din această cauză ei au ieşit în evidenţă prin faptul că oricând puteau pune în pericol ordinea din ţară. Pe de altă parte în contextul proiectelor demarate de faraoni, de dezvoltare a diferitelor ansambluri spectaculoase, era nevoie de o forţă de muncă docilă, numeroasă şi care să nu facă parte din poporul ţării, care cu siguranţă că s-ar fi răsculat dacă ar fi fost supus la un astfel de tratament. Situaţia este similară cu aceea din ţările bogate, în care o mulţime de munci considerate „josnice” sunt respinse de cetăţenii respectivelor state, fapt pentru care trebuie să fie adusă o forţă de muncă din străinătate, din ţările mai slab dezvoltate. Aşadar, vorbim despre o practică aplicată în toate timpurile.
 
Prin urmare, ce se poate spune despre situaţia în care ajunseseră evreii în urma exploatării crunte la care au fost supuşi în Egipt? Mai era Egiptul de dorit pentru a locui şi lucra?
În mod clar, cât timp evreii rămâneau în condiţia de imigranţi, şi se pare că era destul de dificil să devii egiptean, ei aveau să fie folosiţi doar ca sclavi în slujba conducătorilor politici. Pe de altă parte, exista totuşi o relativă siguranţă alimentară şi o apărare a locului unde ei stăteau, fiind protejaţi de conflicte cu popoarele din jur. Ne putem gândi că în această perioadă mulţi evrei au căutat să treacă la condiţia de egiptean, adoptând cât mai multe dintre obiceiurile acestora, cu scopul de a scăpa de sub condiţia de imigranţi folosiţi doar la munci „josnice” şi atât. De asemenea, trecerea la idolatrie s-a petrecut în mod deosebit în această perioadă, din dorinţa de a scăpa de sub acest jug nefericit pus asupra lor.
 
Pe de altă parte, ce s-a întâmplat cu evreii care au rămas credincioşi chemării făcute lui Avraam, strămoşul lor comun, care primise descoperiri speciale de la Dumnezeu?
În timp ce o parte a evreilor căutau să se potrivească societăţii egiptene, asimilând obiceiurile şi valorile respective, cu scopul de a scăpa de represiunea la care erau supuşi, alte persoane au început să Îl cheme pe Dumnezeu, invocând făgăduinţele făcute cu privire la ei. De fapt, putem observa o divizare a societăţii evreieşti între cei care vedeau ca soluţie asimilarea în rândul egiptenilor şi cei care înţelegeau că trebuie să nu îşi trădeze identitatea, căutând să nădăjduiască în împlinirea făgăduinţelor divine. Aşa se întâmplă de fiecare dată când se ajunge în faţa unei dificultăţi, în sensul în care o parte dintre oameni adoptă compromisul cu asupritorii, iar alţii, de regulă mai puţini ca număr, înţeleg că nu trebuie să se dea bătuţi şi aşteaptă cu nădejde împlinirea făgăduinţelor lui Dumnezeu.
 
Aplicând la condiţia noastră, se pune întrebarea: Cât de sigură este lumea aceasta pentru un adevărat creştin?
Un răspuns simplu ar fi: La fel de sigură cum a fost ţara Egiptului pentru evrei. Astfel, putem avea momente de prosperitate, când acumulăm o mulţime de bogăţii materiale, dar vin perioade de încercare, când fie ne alăturăm celor ce nu respectă adevărul divin, fie mergem mai departe, având însă de suferit pierderi materiale considerabile, rămânând însă cu o relaţie puternică faţă de Dumnezeu şi experimentând o întărire semnificativă a propriei noastre identităţi creştine. Lumea aceasta nu este sigură pentru un creştin autentic, atât în ce priveşte prosperitatea materială, cât de multe ori chiar şi în ce priveşte propria sa viaţă. Noi trebuie să înţelegem că această lume nu aparţine adevăraţilor creştini, ei având promisiunea intrării în Canaanul ceresc, acea ţară pe care Domnul Hristos ne-a făgăduit-o.
 
Revenind la evrei, de ce Dumnezeu a promis să îi ducă în Palestina, din care plecaseră în timpul lui Iacob, o ţară în care locuiau o mulţime de popoare puternice şi războinice? Ce fel de ţară făgăduită mai era şi aceasta?
Natura ţării făgăduite poate să ne pună în dificultate, dacă ne gândim că înainte de ajunge în acel loc în care curge „lapte şi miere”, trebuie să intri în confruntare un nişte duşmani puternici şi numeroşi. Astfel, credinţa evreilor avea să fie supusă unui test deosebit de sever, pe care mulţi nu aveau să îl treacă. Totuşi, făgăduinţa rămânea valabilă, fiindcă aşa cum se poate citi mai departe din Sfintele Scripturi, Dumnezeu avea să lupte pentru şi împreună cu poporul Său. De fapt, prin intermediul acestor lupte, evreii aveau să fie aduşi în condiţia de a aprecia darul pe care urmau să îl primească şi deopotrivă urmau să se întărească spiritual. Prin urmare, nu putem vorbi de o contradicţie în termeni, ci doar de înţelegerea faptului că nu vom putea să intrăm în ţara făgăduită decât prin intermediul învingerii unui adversar puternic, fiind ajutaţi însă de puterea lui Dumnezeu.
 
În privinţa aplicaţiei ce se poate face în dreptul nostru, cum putem identifica ţara promisă şi cum putem ajunge să privim la ea şi să o dorim?
Ţara promisă celor ce se încred în Isus Hristos nu este mai puţin reală decât Canaanul făgăduit în vechime evreilor şi se referă în mod deosebit la intrarea în Împărăţia cea veşnică, însă cu aplicaţie directă asupra moştenirii acestui pământ. Din acest punct de vedere, Egiptul reprezintă lumea de acum, în care suntem supuşi nedreptăţilor de tot felul în măsura în care avem credinţă în Dumnezeu, iar Canaanul este noul pământ, acea lume nespus mai bună pe care Dumnezeu o va recrea pe această planetă. Dar pentru a ajunge pe „Noul Pământ” este necesar să ne luptăm atât cu egiptenii, pentru a putea ieşi din contextul cultural al acestei lumi, cât şi cu canaaniţii, adică acele realităţi spirituale ce ni se opun pe calea care duce către Împărăţia lui Dumnezeu, iar aici mă gândesc în principal la îngerii căzuţi, păcatul, precum şi altele în felul acesta. Însă privind la făgăduinţele divine, începem să distingem realitatea acestei lumi noi şi să o dorim din tot sufletul nostru.
 
Ce se poate spune despre lupta pe care o are de dus un creştin în această lume? Ce se poate adăuga despre adversarii care îl împresoară?
În primul rând, un creştin va fi mereu înconjurat de realităţi care vor încerca să îl determine să renunţe la drumul pe care trebuie să meargă. Pe de o parte, Egiptul stă împotriva ieşirii lui spirituale din această lume, iar pe de altă parte canaaniţii, adică îngerii căzuţi, se luptă să îi blocheze înaintarea. Astfel, el are de purtat un război cu forţe care vin atât din spate, cât şi din faţă. Acest forţe fie ne trag înapoi, fie încercă să ne blocheze avansarea. Ca o ilustraţie a acestui lucru, recomand citirea cărţii „Călătoria creştinului”, scrisă de John Bunyan, unde prin metafore şi parabole pline de stil, suntem instruiţi cu privire la această luptă. Însă, vestea cea bună stă în faptul că Dumnezeu vine alături de noi pentru a ne întări şi încuraja pe această cale, iar prin providenţa Sa plină de îndurare, El ne deschide oportunităţi şi ne oferă ocazii favorabile neaşteptate, chiar în clipele de cea mai grea încercare.
 
De ce nu se poate intra în ţara făgăduită fără luptă? De ce nu putem face doar o „plimbare lipsită de efort” până în locul promis de către Dumnezeu?
Pe de o parte, această luptă este utilă, fiindcă numai astfel vom ajunge să apreciem la justa valoare ceea ce ne este oferit. Pe de altă parte, lupta este inevitabilă, fiindcă un vrăjmaş trebuie izgonit din moştenirea Domnului, care de fapt reprezintă lumea care a fost pierdută prin neascultarea primilor noştri părinţi. Din acest punct de vedere, este normal să avem o parte în redobândirea lucrurilor pe care Dumnezeu le-a încredinţat de la început umanităţii, fiindcă ele ne aparţin prin darul Său faţă de noi. Duşmanul care a înfrânt omenirea, trebuie să fie înfrânt de către aceasta, înainte de a fi nimicit cu desăvârşire. Lumea în care trăim a fost încredinţată unei umanităţi sfinte, desăvârşite, dar ea a fost pierdută în confruntarea cu păcatul. De aceea, omenirea trebuie să fie ajutată să recâştige ceea ce i-a fost sustras în urma unei controverse lipsite de milă. Trebuie să ne luptăm să redobândim ceea ce ne-a fost dat de către Dumnezeu, iar aici primim ajutor în toate lucrurile.
 
Ce a realizat Domnul Isus Hristos, în ce priveşte redobândirea moştenirii pierdute prin neascultare de către primii oameni?
Prin asumarea naturii umane, Fiul lui Dumnezeu a ales să lupte în favoarea noastră în principal în noua Sa calitate de Fiu al omului, mai precis de Nou Adam. El a reuşit să redobândească dreptul omenirii asupra locuirii planetei Pământ, iar acum urmează ca acest lucru să se materializeze prin intermediul intrării bisericii Sale în noua condiţie oferită de către Dumnezeu prin harul Său. Din acest punct de vedere, putem privi ţara făgăduită ca fiind acest pământ restaurat, în care vor locui toţi cei care au urmat planul divin, prin intermediul credinţei în Isus Hristos. Însă intrarea în această nouă lume, presupune o luptă şi din partea noastră, care se aseamănă drumului parcurs de evrei din Egipt în Palestina.
 
Prin urmare, ce înseamnă pentru noi să privim la lucrurile bune pe care Dumnezeu ni le-a pregătit? Cum va influenţa acest lucru întreaga noastră viaţă?
A privi la ceea ce Dumnezeu ne-a pregătit presupune să ne punem timp deoparte, pentru a contempla acea lume ce ne este oferită, folosind „telescopul” oferit de către Sfintele Scripturi. Prin intermediul studierii Bibliei suntem conduşi să privim la acea lume spre care suntem călăuziţi prin providenţa divină, atunci când manifestăm credinţă în Isus Hristos. Noi suntem asemenea evreilor ce locuiau în Egipt pentru o vreme. Timpul şederii noastre în această lume este limitat, iar într-o zi va trebui să părăsim Egiptul. Însă îl putem părăsi din cauză că a expirat timpul vieţii noastre sau fiindcă am ales să mergem în Canaanul ceresc, adică ţara făgăduită. Dacă am părăsit spiritual această lume, înseamnă că ne vom întâlni cu Domnul Hristos în acea realitate pe care ne-a promis-o. Faptul că El a făcut deja acest salt, înseamnă că şi noi îl putem face, acest lucru depinzând doar de alegerile noastre.
 
Ce impact practic are asupra vieţii noastre conştiinţa faptului că avem o ţară sfântă înaintea noastră, unde suntem aşteptaţi să intrăm în curând?
Sunt sigur că atunci când ne vom ridica privirile pentru a putea distinge realitatea ţării sfinte, pregătite de către Dumnezeu, atracţia faţă de lucrurile acestei lumi va scădea corespunzător. Vom înţelege că aici suntem „străini şi călători”, fapt pentru care vom investi întreaga noastră viaţă în „comoara cerească” despre care ni se vorbeşte în Sfintele Scripturi. Practic, vom deveni oameni „noi”, concepţia noastră despre lume şi viaţă se va schimba dramatic, iar astfel vom ajunge să trăim în aşteptarea împlinirii lucrurilor făgăduite. Acest aspect este în principiu activ, fiindcă ne vom război fără îndurare cu canaaniţii, adică acele circumstanţe şi influenţe defavorabile, ce vor veni cu siguranţă asupra noastră, din cauza credinţei în Isus Hristos. Însă în orice caz, vom trăi o viaţă cu sens şi vom gusta biruinţa pe care a avut-o Domnul Isus Hristos asupra păcatului şi a morţii. Iar astfel, vom ajunge să trăim şi să fim luaţi în acea lume!
 
Rugăciune pentru a nu ne lăsa descurajaţi de încercările prin care trecem, de a privi la lucrurile bune pe care ni le-a pregătit Dumnezeu, de a ne încrede în Isus Hristos şi de a merge înainte, învingând la fiecare pas prin puterea Creatorului nostru.