By Octavian Lupu, octavian_lupu@yahoo.com
1 Ioan 3:1-2 „1 Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Şi suntem. Lumea nu ne cunoaşte, pentru că nu L-a cunoscut nici pe El. 2 Preaiubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi, nu s-a arătat încă. Dar ştim că atunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Îl vom vedea aşa cum este.”
 
Ce ni se spune în aceste versete despre ceea ce vom deveni, plecând de la realitatea afirmaţiei că suntem copii ai lui Dumnezeu, prin faptul că avem credinţă în Isus Hristos?
Transformarea cea mai de seamă ne aşteaptă în viitor, atunci când vom fi înălţaţi la ceruri, ca urmare a credinţei pe care am avut-o în Isus Hristos de-a lungul întregii vieţi. Examinând acest subiect, apostolul Ioan nu a putut preciza în ce anume va consta glorificarea celor credincioşi, însă a afirmat că în mod sigur, atunci când va veni Isus Hristos a doua oară, vom fi făcuţi asemenea Lui, pentru a-L putea vedea aşa cum este El, fără nici un fel de proiecţii sau simboluri ajutătoare. Din acest punct de vedere, sunt sigur că ne aşteaptă lucruri extraordinare în viitor, şi dacă am putea înţelege acest adevăr, atunci dorinţa noastră de a ajunge în ceruri ar fi deplină.
 
Chiar dacă nu ne este clară condiţia noastră viitoare, de ce ea reprezintă un lucru de dorit? Cum putem să avem siguranţă asupra faptului că vom intra într-o stare superioară existenţei actuale?
De regulă, scepticii au criticat de fiecare dată făgăduinţele Domnului Hristos cu privire la înălţarea la ceruri a celor credincioşi. Încercând să genereze îndoială asupra unor realităţi pe care nu le cunosc, multe persoane au emis o mulţime de ipoteze cu privire la subiectul glorificării, care în final conduc la necredinţă sau la aşteptări ce nu au nici un fel de suport real. Siguranţa noastră asupra intrării într-un plan superior al existenţei, mai bine zis, într-o lume cu totul diferită, infinit mai bună decât cea în care trăim, rezidă în primul rând din asigurările date de către Domnul Hristos asupra acestui subiect. Însă pentru a nu căuta prea mult în Biblie, aş sublinia că învierea şi înălţarea Sa la ceruri, constituie supremul argument asupra faptului că toţi cei credincioşi vor urma pe aceeaşi cale.
 
Dacă aşa stau lucrurile, de ce totuşi în ziua de astăzi acest subiect este foarte rar amintit, iar multe persoane, chiar dacă mărturisesc o credinţă creştină, nu îi acordă prea multă atenţie?
Pe de o parte într-adevăr, este dificil să avem o viziune foarte clară asupra realităţilor viitoare, în sensul că nu putem vedea acele lucruri, asemenea unor imagini tipărite într-o carte sau difuzate prin canalele de televiziune. Dar pe de altă parte, avem Sfânta Scriptură, iar în consecinţă o anumită imagine ne este oferită, cu scopul de a ajunge să credem cu privire la realitatea lucrurilor promise. Pe lângă dovada supremă a învierii şi înălţării lui Isus Hristos, aş putea să amintesc faptul că întreaga Scriptură nu reprezintă altceva decât istoria drumului nostru către Împărăţia cerurilor. Chiar şi subiectul cuceririi Canaanului de către evrei, nu reprezintă altceva decât o trimitere la intrarea celor credincioşi în Împărăţia cerurilor, precum şi la moştenirea actualului pământ, după ce toţi cei care au respins oferta de har şi de îndurare vor fi nimiciţi, împreună cu îngerii cei răi.
 
Cum este influenţată imaginea de sine, ştiind că vom fi înălţaţi într-o condiţie superioară, asemănătoare cu cea în care a intrat Domnul Hristos după înviere?
Imaginea de sine este influenţată de experienţa noastră trecută, care poate să ne ajute sau nu în ce priveşte problemele prin care trecem. De asemenea, evenimentele la care luăm parte realizează o modificare activă a ceea ce suntem, inclusiv asupra modului în care ne privim pe noi înşine. Însă nu în ultimul rând, imaginea a ceea ce vom deveni, sau a ceea ce dorim să fim, are o influenţă covârşitoare, cu privire la ce credem despre noi, precum şi asupra comportamentului nostru. De exemplu, dacă am convingerea că în viitor, într-un timp relativ scurt, voi avea de câştigat o mulţime de lucruri materiale, sau o anumită poziţie socială, deşi poate în prezent merg pe o cale ce necesită sacrificii, atunci în loc să îmi mai plâng de milă, cu siguranţă că mă voi mobiliza şi mă voi încuraja, având în vedere ceea ce va fi. Acest lucru este similar experienţei celor care emigrează în ţările dezvoltate ale lumii, unde vor trebui să treacă prin situaţii dificile înainte de a fi integraţi pe deplin în noua societate, când vor ajunge să beneficieze pe deplin de privilegiile ce decurg din statutul de a fi cetăţean al unui stat puternic al lumii.
 
De ce suntem dispuşi să îndurăm greutăţile, atunci când ştim că undeva, în viitor, vom avea cu siguranţă un câştig?
Mai întâi, realitatea în mijlocul căreia trăim este în general ostilă, provocându-ne o mulţime de probleme şi de suferinţe, fapt pentru care avem nevoie de o motivaţie superioară, care să ne aducă şi un plus de sens în legătură cu evenimentele prin care trecem. Beneficiile materiale sunt primele vizate în primul rând fiindcă suntem limitaţi în ce priveşte posedarea lor, în ciuda nevoii pe care deseori o avem. De exemplu, sunt mulţi tineri ce îşi doresc în mod legitim o casă, unde să îşi poată întemeia un nou cămin. Însă condiţiile impuse de societate sunt aspre, iar de multe ori nedrepte, astfel că trebuie să treci multe dificultăţi financiare pentru a ajunge să dobândeşti un drept, care în mare măsură ţi se cuvine. Dar cu toate acestea, dacă ştii că ţinta pe care ţi-ai propus-o este rezonabilă şi tangibilă, vei trece peste problemele pe care le întâmpini, ştiind că în cele din urmă vei ajunge acolo unde ţi-ai propus.
 
Ce s-ar întâmpla dacă nu am avea înaintea noastră o ţintă clară, ce poate fi atinsă? Cum am fi afectaţi în lipsa unui scop în viaţă?
Când eşti copil, ţintele îţi sunt de regulă puse de către părinţi sau de către cadrele didactice. După cum bine ştim, un copil abia aşteaptă să meargă la şcoală, după aceea la liceu, iar în final la facultate. Bineînţeles, după aceea toţi îşi doresc un serviciu bun şi un venit cât mai mare cu putinţă, însoţite de o casă, poate chiar o maşină, precum şi altele în felul acesta. Toate aceste scopuri în viaţă ne-au fost oferite de către mediul în care trăim, însă de regulă nu reuşim să depăşim aspectul material al lucrurilor. Cu siguranţă, că dacă nu am avea aceste ţinte, atunci am lâncezi, sau chiar am aştepta să fim mânaţi de cineva de la spate, într-o direcţie sau alta. De aceea, pot spune că există o forţă extraordinară în principiul de a ne stabil ţinte pe care să le atingem.
 
Însă cum putem să ne punem ţinte spirituale şi cum afectează acest lucru ceea ce suntem şi imaginea noastră cu privire la sine, precum şi la realitatea înconjurătoare?
De îndată ce începem să ne punem ţinte de natură spirituală, lucrurile încep să comporte noi dimensiuni, unele dintre ele chiar nebănuite. Pe de o parte, ajungem să ne raportăm la o entitate invizibilă, dar care este permanent prezentă împreună cu noi, adică la Dumnezeu. Acest lucru pare rodul imaginaţiei, sau al autosugestiei, însă impactul asupra minţii noastre este enorm, fiindcă deodată realizăm că sensul vieţii noastre nu se poate reduce doar la supravieţuirea, în condiţii cât mai confortabile, pe acest pământ, ci el este legat de un destin ce se va împlini într-o cu totul altă lume. Ne-am născut în mijlocul acestei realităţi doar pentru a ne pregăti în vederea unei existenţe superioare, în care partea spirituală se află în prim plan.
 
De ce un om care crede în Dumnezeu, va ajunge să se comporte în mod diferi, faţă de cel care ignoră prezenţa divină?
Credinţa în Dumnezeu are un efect modelator extraordinar, fiindcă ţinta finală a vieţii este ridicată la un nivel deosebit de înalt. Aşa cum ne-am propus, atunci când eram copii, să trecem cu bine prin examinările şcolare, un om ce se pregăteşte pentru intrarea în Împărăţia cerurilor are drept principală preocupare trecerea cu bine a marelui examen al vieţii, ce ne aşteaptă la finalul alergării noastre pe acest pământ. Astfel, un creştin autentic va fi preocupat în principal de acele lucruri ce îl vor ajuta să avanseze spiritual şi să devină tot mai asemenea cu modelul oferit prin intermediul vieţii Domnului Isus Hristos. Chiar dacă acest lucru îl va costa nenumărate lupte şi suferinţe, el le va răbda cu încredere, fiindcă ştie că în final va ajunge să păşească peste pragul ce separă lumea noastră de cea din ceruri.
 
Cum se va privi pe sine o persoană care investeşte în mod susţinut în lucrurile spirituale, dorind să treacă cu bine marele test al vieţii?
În acest sens, o persoană care urmează planul divin se află într-o continuă şi profundă transformare interioară, avansând pas cu pas către idealul ce ne-a fost pus înainte. De aceea, imaginea de sine va fi cea a unui luptător, care nu se dă bătut, indiferent cât de mare este opoziţia interioară sau exterioară. De asemenea, conştient de statutul de copil al lui Dumnezeu, va ignora în mod susţinut şoaptele păcatului, precum şi înclinaţiile spre înălţare de sine. Nu în ultimul rând, complexele de inferioritate vor fi depăşite în mod progresiv, fiindcă alături de noi se află inspiraţia divină, care ne încurajează şi ne îndeamnă să mergem mai departe, chiar împotriva a ceea ce simţim că ne trage în jos, sau ni se opune.
 
De ce totuşi există probleme în genul imaginii defavorabile de sine, chiar şi pentru cei care se încred în Dumnezeu? Cum se poate ajunge la echilibrul interior?
Atunci când privim la Isus Hristos, când vedem marele Său exemplu, ajungem să înţelegem că orice obstacol, interior sau exterior, poate fi depăşit, că nu există o cădere prea mare, din care să nu putem fi ridicaţi. Problemele pe care le au mulţi creştini cu privire la imaginea de sine, derivă şi din faptul că nu se raportează la viitor, la ceea ce vom deveni la capătul unei vieţi în care am luptat în mod hotărât pentru Domnul nostru. Dacă am avea imaginea a ceea ce vom fi, dacă ne-am identifica cu cei care vor cânta imnuri de slavă Creatorului întregului univers, atunci nimic nu ar mai fi în stare să ne doboare. Chiar şi neputinţa interioară ar fi dată uitării, uimiţi de statutul pe care îl vom avea.
 
Ce imagine se poate oferi cu privire la lucrurile viitoare, pe care ni le-a pregătit Dumnezeu?
Aş cita cuvintele apostolului Ioan că „vom fi ca Isus Hristos, fiindcă Îl vom vedea aşa cum este”. Acest lucru înseamnă că în cele din urmă vom fi aduşi la un nivel de existenţă superior, astfel încât să Îl putem vedea în mod direct, nemijlocit, pe Domnul nostru. Aceasta înseamnă, că în condiţia noastră va fi realizată o modificare extraordinară, astfel încât deopotrivă trupul şi mintea noastră vor fi capabile să privească în mod direct la Mântuitorul nostru glorificat. Ştim bine că atunci când Domnul Hristos S-a „schimbat la faţă”, ucenicii nu au fost în stare să privească acea imagine. Atât mintea, cât şi trupul, se dădeau la o parte din calea luminii fără de pată ce strălucea din fiinţa ce urma să fie glorificată a Domnului nostru. Însă atunci când vom fi în ceruri, vom putea privi cu bucurie la Răscumpărătorul nostru, ceea ce înseamnă că trupul nostru va fi asemănător cu al Său, adică nemuritor şi plin de slavă, iar mintea noastră va fi curată, fără de pată.
 
Ce impact au aceste lucruri asupra a ceea ce suntem în prezent şi deopotrivă a modului în care ne raportăm la noi înşine?
Dacă un astfel de destin ne este pregătit, atunci înseamnă că toate încercările şi dificultăţile din prezent nu merită prea multă atenţie. Un singur lucru contează cu adevărat în viaţa aceasta şi anume cât de mult am investit în pregătirea intrării în acea lume mai bună. Măsura acestei investiţii va da valoare asupra a tot ceea ce suntem şi tot ceea ce am realizat. În zadar cineva ar strânge o mulţime de bunuri şi de valori, sau ar ajunge în cea mai înaltă poziţie. Dacă nu a investit pentru cer, este cel mai de plâns dintre oameni, iar valoare sa nu reprezintă mare lucru din perspectiva timpului ce va veni. Pe de altă parte, dacă în această lume nedreaptă, cineva a trebuit să îndure greutăţi şi privaţiuni extreme, însă şi-a menţinut credinţa în Dumnezeu şi s-a pregătit pentru ceea ce va fi, atunci această persoană este de invidiat, fiindcă la capătul acestei vieţi va intra în Împărăţia cerurilor. Un astfel de om va ajunge să se bucure, chiar şi în mijlocul zilelor cele mai întunecate, fiindcă prezenţa divină va fi împreună cu el, oferindu-i suport şi întărire, chiar şi înaintea morţii.
 
De ce este paradoxală această viziune, aşa cum ne este oferită prin intermediul Sfintelor Scripturi?
Trebuie bine înţeles, că Biblia nu este o carte moralizatoare, un fel de colecţie cu poveşti, bune de a fi citite, dar greu a fi crezute. Dimpotrivă, Sfânta Scriptură este oglinda viitorului, oferindu-ne imaginea asupra cine suntem, dar şi a ceea ce putem să devenim. Crezând că sunt copii ai lui Dumnezeu, fiind încredinţaţi cu privire la destinul de excepţie ce îi aşteaptă în viitor, cei ce se încred în Isus Hristos vor avansa spre concepţii tot mai înalte în sensul bun al cuvântului, atât cu privire la Dumnezeu, cât şi despre sine. Ei nu se vor considera ca fiind superiori celor din jur, însă nici inferiori, ci cu răbdare vor avansa treaptă cu treaptă urmând calea marelui Model. Ei vor investi înţelept resursele de care dispun în cursul acestei vieţi şi vor fructifica orice ocazie pentru a investi în lucrurile spirituale, ce au o răsplată veşnică. Astfel de persoane vor dori ca ocazia vieţii viitoare să nu fie ratată de nici un om care trăieşte pe faţa acestui pământ, fapt pentru care vor vorbi în mod lămurit despre nădejdea lor. Imaginea de sine va fi cea a unui luptător, ba chiar a unui biruitor prin har divin.
 
Rugăciune pentru a merge înainte cu nădejde şi curaj, privind către ceea ce vom fi, către faptul că vom putea să Îl privim pe Domnul Isus Hristos aşa cum este, precum şi pentru puterea de a nu ne lăsa niciodată învinşi în marea luptă a vieţii.