În viaţa Domnului Hristos se manifesta puterea dătătoare de viaţă a Creatorului universului, însă în acelaşi timp atitudinea Sa fundamentală era cea de a aduce pace şi bucurie în sufletele oamenilor. De aceea, adevărata religie creştină va respecta spiritul Marelui Maestru, oferind oamenilor acele lucruri esenţiale, dar care lipsesc în lumea noastră: pace, bucurie şi fericire. Cu adevărat, Domnul Hristos a experimentat durerea, dar scopul final al acestei experienţe era cel de a ne oferi viaţă şi împlinire. De aceea, ar fi fost cu totul contrar intenţiei Sale, de a împărtăşi tristeţe şi suferinţă oamenilor acestei lumi, experienţa Sa interioară fiind ascunsă în mare măsură vederii celor din jur.

 

Într-o mare măsură noi nu vom putea înţelege niciodată pe deplin intensitatea şi natura suferinţelor pe care El le-a îndurat pentru noi. Într-un anumit sens acest lucru este similar durerii pe care o simte o viitoare mamă, atunci când i-a venit timpul să nască. Acele ceasuri sunt teribile, uneori chiar cumplite, dar imaginea fiinţei ce se va naşte pe pământ, aduce o bucurie şi un sentiment al împlinirii care ajută la depăşirea acestei etape dificile. Tot astfel, Domnul Hristos a suferit cu scopul de a ne oferi viaţa, de a ne naşte din Sine în dimensiunea infinită a Împărăţiei cerurilor. Cu alte cuvinte, privind la rezultatul final, când o mulţime nesfârşită de fiinţe omeneşti vor fi luate la ceruri, Domnul Hristos a fost capabil să menţină o atitudine pozitivă, optimistă, în ciuda dificultăţilor ce stăteau înaintea Sa.

 

Atitudinea psalmistului reflectă înţelegerea mântuirii care ne este oferită, fapt pentru care el îşi exprimă recunoştinţa şi bucuria. Acest lucru nu este întâmplător, fiindcă atunci când devenim conştienţi de natura mântuirii oferite prin credinţa în Dumnezeu, ajungem să apreciem darul extraordinar în posesia căruia am intrat. Mai mult decât orice alt lucru, cunoştinţa mântuirii ne va conduce la o atitudine pozitivă, optimistă, fiindcă înţelegem că oricât de mari ar fi încercările acestei vieţi, la final vom intra în Împărăţia cea veşnică. Într-un mod similar experienţei Domnului Hristos, suferinţele din această viaţă nu fac altceva decât să anunţe slava şi nemurirea din cea viitoare. De aceea, dacă vom prelua atitudinea Domnului Isus Hristos, atunci vom putea şi noi să exprimăm cuvinte similare cu cele din acest psalm.

 

Modelul pe care ni l-a oferit Domnul Hristos nu reprezintă o utopie, un ideal nerealizabil către care eventual tindem, dar fără a ajunge vreodată la el. Dimpotrivă, avem de-a face cu o situaţie reală, în care trecând prin dificultăţile vieţii de zi cu zi, totuşi devenim capabili să reacţionăm cu seninătate şi optimism la provocările sau împrejurările neobişnuite prin care trecem. Pentru acele persoane ce se confruntă cu dispoziţii negative, le recomand să copieze pur şi simplu modelul biblic anterior amintit, şi să vadă rezultatele pozitive, care mai mult ca sigur nu vor întârzia să apară. Trebuie bine înţeles, că fără o orientare hotărâtă a voinţei în direcţia cea bună, nimic nu se va schimba. De multe ori suntem depresivi, fiindcă în mod conştient sau nu, alegem să nutrim o astfel de atitudine.

 

Să ne gândim că suferinţele Domnului Hristos au întrecut cu mult tot ce ne-am putea imagina, fiind din punctul acesta de vedere mai mult decât ceea ce trebuie noi să îndurăm de-a lungul vieţii. În cazul în care există pierderi însemnate de natură sufletească, este necesar să ne îndreptăm privirea către Domnul Hristos şi să înţelegem că există un viitor în care vom fi compensaţi pentru toate durerile şi suferinţele îndurate în această lume. Dincolo de orizontul vieţii prezente, există Împărăţia cea veşnică, în care ne vom reîntâlni cu multe persoane pe care le-am îndrăgit în cursul acestui timp, marcat de o trecere rapidă a tuturor lucrurilor. De asemnea, este esenţial să ajungem la convingerea că Dumnezeu ne înţelege şi ne oferă mângâiere sufletească.

 

Dacă vom deschide Sfintele Scripturi, atunci înaintea privirii minţii noastre se vor deschide perspective nebănuite asupra Domnului Hristos, deopotrivă cu imaginea Tatălui din ceruri. Citind din această nepreţuită carte, în mintea noastră va prinde contur Împărăţia lui Dumnezeu şi acel viitor ce ne este pregătit în ceruri. Chiar dacă aceste lucruri se petrec doar în cugetul nostru, totuşi ele ne vor influenţa modul de a fi, fiindcă vom deveni conştienţi de faptul că există acest viitor, că nu este o amăgire sau o minciună. Lumea pe care ne-o pregăteşte Dumnezeu este la fel de reală ca lumea în mijlocul căreia trăim în clipa de faţă. De aceea, atunci când înţelegem aceste lucruri, perdeaua de întuneric, precum şi orice alt gen de umbră, se va da la o parte.

 

Cu siguranţă, că un mare impediment în reflectarea chipului lui Hristos decurge dintr-o condiţie suferindă a naturii noastre fizice, ce nu ne dă pace, chiar şi atunci când am încerca să ignorăm acest lucru. Pe de altă parte, să ne gândim, că în măsura în care ne vom concentra atenţia la ceea ce ne provoacă durere, suferinţa nu va trece. Cu atât mai mult, avem nevoie de ceva care să ne abată atenţia, un lucru deosebit care să ne ocupe orizontul minţii. Dacă în astfel de clipe, ne vom umple cugetarea cu ceea ce ne este oferit prin Sfintele Scripturi, cu imaginea blândă, calmă, dar şi plină de putere a Mântuitorului, înţelegând că El este alături de noi şi ne oferă puterea Sa pentru a trece prin încercare, durerile nu neapărat vor trece, dar se va găsi o cale de a le suporta. Nu înseamnă că trebuie ignorate sfaturile medicale, ci mă refer doar la schimbarea atitudinii faţă de întâmplările vieţii.

 

Sunt două lucruri care pot compromite şi cel mai bun sfat: înţelegerea greşită şi o punere în practică necorespunzătoare. În ce priveşte înţelegerea greşită a modelului divin, voi face referinţă la atitudinea habotnică, îngustă, chiar superstiţioasă a religiei creştine, care conduce la un formalism absurd, lipsit de cea mai elementară logică. În acest sens, noi trebuie să avem o religie care se axează pe cunoaşterea de Dumnezeu şi nu pe ignoranţă. Sfânta Scriptură ne oferă ocazia extraordinară de a-L cunoaşte pe Dumnezeu, aşa cum este El, iar studiul ei reprezintă adevărata pavăză în calea vicisitudinilor vieţii. Pe de altă parte, chiar şi cea mai aleasă cunoaştere păleşte, dacă nu este aplicată la realităţile zilnice. Dacă exemplul celor care ar trebui să fie mărturisitori ai credinţei este deficitar, dacă experienţa personală are lipsuri, atunci să nu blamăm Cuvântul ce ne-a fost dat, ci să ne corectăm propria viaţă.

 

Aşa cum am amintit, este necesar să studiem Sfânta Scriptură, să o studiem în mod inteligent, pentru a înţelege şi vizualiza modelul religiei biblice, ce se manifestă prin bucurie lăuntrică şi seninătate în tot ce facem. Odată ce acest model începe să fie înţeles, va fi necesar ca pas cu pas să-l punem în practică, experimentând puterea Evangheliei lui Hristos. De exemplu, am studiat despre atitudinea pozitivă, optimistă a Mântuitorului nostru, indiferent de împrejurare. Ei bine, dacă am înţeles acest lucru, haide-ţi să îl aplicăm imediat, schiţând eventual un mic plan de acţiune, sau măcar cizelând câteva principii, sau reguli, pe care dorim să le urmăm de acum înainte. Astfel, propunându-ne obiective mai mici la început, dar crescându-le treptat, vom ajunge să creştem deopotrivă în cunoştinţă şi experienţă.

 

Din momentul în care ne-am stabilit nişte ţinte, în genul reflectării seninătăţii şi păcii interioare a Domnului Hristos, va trebui să ne rugăm ca Dumnezeu să ne ofere putere în acest sens, iar deopotrivă va trebui să veghem şi să perseverăm. Mai precis, ori de câte ori cădem, va fi necesar să ne ridicăm şi să mergem mai departe. Chiar şi un copil, cade de multe ori până învaţă să meargă, dar totuşi el perseverează până obţine rezultatul intenţionat. Dacă în mod nu neapărat conştientizat, ajungem să umblăm pe picioarele noastre, în lucrurile fizice, cu atât mai mult acest principiu se aplică atunci când dorim din tot sufletul realizarea lui, în cele spirituale. Prin intermediul Duhului Sfânt, ne-au fost oferite suficiente resurse pentru a compensa deficienţele naturii noastre interioare, precum şi ale lumii în care trăim.

 

Dacă vom cădea de mai multe ori decât reuşim, în trăirea unei religii a bucuriei, înseamnă că trebuie făcute schimbări fundamentale în viaţa noastră. Astfel, este posibil să fie necesar să renunţăm la anumite obiceiuri dăunătoare. De asemenea, ordonarea vieţii va trebui să fie o prioritate, astfel încât să alocăm timp suficient pentru studiu biblic şi rugăciune. Nu în ultimul rând, va fi necesar să dezvoltăm obiceiuri noi, de redefinire a comportamentului şi a modalităţilor de reacţie la diferitele împrejurări. Şi de asemenea, va trebui să ne schimbăm anumite atitudini fundamentale, pentru a ajunge să încorporăm în viaţa noastră principiile vieţii Domnului Hristos. Nu pot spune că va fi vreodată uşor să copiem modelul divin, mai ales în acele aspecte ce vin într-o directă contradicţie cu tendinţele pe care le are fiecare dintre noi, dar prin exerciţiu, perseverenţă şi credinţă, orice lucru devine posibil, fiindcă mai presus decât orice alt argument avem adevărul că „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea”, adică pe fiecare dintre noi, „încât a dat pe Fiul Său, pentru ca oricine crede, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică”. Să nu fim fericiţi fiindcă avem un astfel de dar, un asemenea viitor?

 

Rugăciune pentru a trece la o religie a bucuriei, urmând exemplul oferit de către Domnul Isus Hristos, de a lăsa în urma noastră orice fel de tristeţe sau amărăciune ce ne afectează sufletul, şi deopotrivă pentru a privi mereu la Hristos, indiferent de împrejurare.