Apostolul Petru ilustrează principiul dezvoltării credinţei prin intermediul încercărilor, oferind imaginea minereului aurifer ce este purificat, curăţit, folosind topirea în foc. Ceea ce provoacă distrugerea materialului steril, conduce doar la topirea aurului şi la creşterea valorii sale prin eliminarea oricăror impurităţi. Astfel, înţelegem că problemele pe care le întâlnim în viaţă, pot deveni oportunităţi îngăduite de către Dumnezeu, pentru dezvoltarea credinţei noastre şi implicit a caracterului nostru.

 

Fiecare om are propria scară de valori la care aderă în experienţa sa, fapt pentru care reacţia la diferitele provocări ale vieţii va diferi de la caz la caz. Credinţa în Dumnezeu nu face referinţă în genere la lucruri accesibile simţurilor noastre, astfel că potrivit cu apostolul Petru, „Îl iubim pe Hristos fără să Îl fi văzut, credem în el, fără să Îl vedem şi ne bucurăm cu o bucurie negrăită şi strălucită, fiindcă la sfârşitul credinţei noastre vom dobândi mântuirea sufletelor”. Cu alte cuvinte, credinţa aparţine unui plan de existenţă ce depăşeşte orizontul limitat al realităţii înconjurătoare şi de aceea, în mod normal ar trebui ca încercările vieţii să nu aibă un impact direct asupra percepţiei realităţilor spirituale.

 

Aş putea da un răspuns posibil folosind următoarea ilustraţie. Atunci când am fost într-o călătorie cu avionul, deseori am constatat că există turbulenţe serioase imediat după decolare sau la altitudini relativ joase. Dar pe măsură ce avionul câştigă înălţime, observăm cum acestea încep să se micşoreze, pentru ca la plafonul de zbor să înceteze aproape cu totul. Explicaţia este relativ simplă, în sensul în care mişcările maselor de aer sunt mai puternice în apropierea solului, dar descresc pe măsura creşterii altitudinii. Tot astfel, pentru a preveni sau depăşi problemele legate de menţinerea credinţei, este necesar să avansăm spiritual, să ne dezvoltăm percepţia realităţilor cereşti.

 

Elementul cheie în versetele menţionate se constituie din expresia „voi sunteţi păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă”. Cu alte cuvinte, există o putere supranaturală ce acţionează prin intermediul credinţei pe care o avem în Dumnezeu, cu privire la mântuirea prin Isus Hristos. Mai concret, noi trebuie să cultivăm acele deprinderi ce ne vor ajuta să devenim tot mai conştienţi de acţiunea puterii lui Dumnezeu şi să eliminăm acele lucruri care ne împiedică să ajungem la această percepţie asupra realităţilor spirituale în care suntem implicaţi. De aceea, este necesară o profundă reformă a stilului nostru de viaţă şi a tot ceea ce facem zi de zi, şi chiar ceas de ceas.

 

Reluând ideile amintite de către apostolul Petru, trebuie să ne concentrăm atenţia asupra „mântuirii gata să fie descoperită în vremurile de apoi”, fapt ce reclamă studiul Sfintelor Scripturi. Este imposibil să dobândim o percepţie corectă şi cu impact direct asupra vieţilor noastre în ce priveşte intrarea în Împărăţia cerurilor, dacă nu vom studia zilnic Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu. Acesta este primul pas pe care trebuie să-l realizăm pentru dezvoltarea credinţei noastre.

 

După aceea, este necesar să facem o transpunere a învăţăturilor biblice la vieţile noastre, fapt ce va conduce la definirea unor obiective pe care dorim să le atingem în vederea creşterii noastre spirituale. La modul concret, pot da un exemplu putem fi confruntaţi cu anumite probleme de sănătate, venite neaşteptat asupra noastră, şi care pot să ne provoace îndoială cu privire la grija lui Dumnezeu faţă de noi. Însă, în loc să dăm glas necredinţei şi sentimentelor de amărăciune sau de tristeţe, ar trebui să căutăm în Scriptură acele cuvinte care să ne ajute să clădim o viziune pozitivă, având la bază perspectiva intervenţiei lui Dumnezeu în favoarea noastră şi intrării în Împărăţia cerurilor.

 

Obstacolele interioare sunt mai periculoase decât cele exterioare. Şi cel mai adesea, obstacolele exterioare induc o proiecţie interioară ce rămâne chiar şi după ce au trecut circumstanţele defavorabile sau le-am depăşit cumva. Aici se află puterea nefastă a influenţelor exterioare ce subminează valorile interioare pe care le avem, incluzându-le şi pe cele spirituale, cu referinţă directă asupra credinţei. În mod practic, obstacolele imediate ce vor veni asupra noastră vor putea consta în lipsa timpului disponibil, în manifestarea unei dispoziţii depresive sau de amărăciune, sau altele de genul acesta. De asemenea, putem fi împiedicaţi de cei din jurul nostru, care fie ne plâng de milă, fie nu manifestă nici un fel de compasiune atunci când trecem prin încercări. Şi bineînţeles că această listă poate să continue, pentru ca în final să ajungem să nutrim sentimentul că Dumnezeu ne-a abandonat, că Biblia nu este adevărată, că toate aceste lucruri sunt doar poveşti, iar viaţa viitoare este doar o amăgire.

 

Cu siguranţă, că există un progres al trăirilor fie în jos, dacă ne lăsăm „luaţi de val”, fie în sus, dacă vom exercita credinţă în Dumnezeu, având la bază ceea ce stă scris şi aplicând la vieţile noastre ceea ce studiem. Pentru a depăşi astfel de sentimente şi de obstacole, este necesar în primul rând să facem o alegere fermă să continuăm să rămânem alături de Dumnezeu, să deschidem Biblia, chiar dacă nu simţim o astfel de nevoie, să o studiem, chiar dacă ni se pare un lucru inutil, şi să aplicăm, chiar dacă pare a fi o pierdere de timp. Aşa cum am mai menţionat, planul spiritual nu poate fi înţeles pe baza simţurilor, dar el este accesibil credinţei şi acelei raţiuni ce se articulează pe Cuvântul lui Dumnezeu.

 

Voi cita din nou cuvintele apostolului Petru, care zicea „că vom dobândi, ca sfârşit al credinţei noastre, mântuirea sufletelor”. Cu alte cuvinte, rezultatul se va vedea doar la „sfârşitul credinţei noastre”, care ştim bine că se va realiza atunci când Domnul Hristos va reveni pentru a ne lua în Împărăţia cerurilor. Astfel, înţelegem că menţinerea credinţei în Dumnezeu trebuie să se realizeze până la acel moment, indiferent de circumstanţele prin care trebuie să trecem în decursul vieţii. Abia la final se va vedea rezultatul palpabil, însă până atunci vom putea experimenta „o bucurie negrăită şi strălucită”, în aşteptarea împlinirii făgăduinţelor divine.

 

Reluând ideea „bucuriei negrăite şi strălucite”, pot spune că menţinerea credinţei ne va aduce o linişte interioară şi o capacitate de a ne ridica deasupra împrejurărilor prin care trecem, care ea însăşi se constituie ca un beneficiu imediat. Mai mult chiar, percepţia prezenţei divine împreună cu noi, intervenind în favoarea noastră, va aduce o convingere fermă asupra adevărului cuvintelor lui Dumnezeu. Practic, vom percepe faptul că puterea lui Dumnezeu este la lucru pentru a ne susţine şi a ne dezvolta fiinţa lăuntrică, în a ne ridica deasupra turbulenţelor ce se produc inerent în vecinătatea pământului.

 

Mai mult ca sigur că apostolul Petru ne-a scris având în vedere ceea ce el însuşi trăia. Să ne gândim la ce privaţiuni a fost expus de-a lungul vieţii, la ce batjocuri sau persecuţii, şi câte suferinţe a trebuit să îndure culminând cu propria sa crucificare. Aşadar, nimeni să nu creadă că el a dat sfaturi „din cărţi”, ci gustând experienţa amară a încercărilor de tot felul, a putut să ne ofere un exemplu despre ce înseamnă să îţi menţii credinţa vie indiferent de împrejurare. Exemplul său poate să ne ajute şi să ne motiveze să procedăm într-un mod similar.

 

A fi păzit prin puterea lui Dumnezeu, prin credinţă, înseamnă să te raportezi la ceea ce ne-a promis Domnul Isus Hristos, că va fi mereu alături de noi, prin prezenţa Duhului Sfânt şi a sfinţilor îngeri, că vom fi biruitori indiferent de încercările prin care vom trece, iar în final că vom fi primiţi în Împărăţia cerurilor la a doua sa venire. Această convingere nu trebuie să scadă cu trecerea timpului, ci dimpotrivă ea trebuie să crească tot mai mult, pe măsură ce viaţa noastră se derulează. Astfel, credinţa apostolului Petru, în loc să scadă datorită împotrivirilor cărora trebuia să le facă faţă, ea se dezvolta tot mai mult, pentru ca în final să culmineze cu biruinţa în chiar martirajul său, liber consimţit.

 

Cu siguranţă, că experienţa dezvoltării credinţei a mers până la cea din ultimă limită atunci când principiul jertfirii de sine, care l-a caracterizat în mod constant pe apostolul Petru, a devenit sacrificiu de sine. Vedem astfel, că exerciţiul dezvoltării credinţei ne va conduce în final la depăşirea planului suferinţelor din această lume, şi ne va conduce să ne ridicăm la înălţimi care întrec şi cea mai iscusită imaginaţie. În ce-l priveşte pe apostolul Petru, „aurul credinţei a fost curăţit în focul încercărilor”, pentru ca în final să devină cu totul pur, de mare valoare, gata pentru înălţare în Împărăţia cerurilor.

 

Rugăciune pentru dezvoltarea credinţei indiferent de împrejurările prin care trebuie să trecem, pentru însuşirea exemplului oferit de către apostolul Petru, precum şi pentru dobândirea unei percepţii corecte asupra destinului nostru veşnic în Isus Hristos.