Cu siguranţă că nu este necesar să trecem prin momente dificile pentru a fi aproape de Dumnezeu, dar de cele mai multe ori în clipele de prosperitate avem tendinţa de a uita de Creatorul nostru. De aceea, singura şansă de a mai intra în relaţie cu Dumnezeu mai rămâne aceea de a trece prin momente de tensiune şi de nesiguranţă, care într-o formă sau alta ne silesc să ne apropiem de Salvatorul nostru. În acest sens, expresia „Domnul este aproape de cei cu inima înfrântă” prinde contur, iar noi ajungem în final să intrăm în relaţie cu Creatorul nostru.

 

Dacă nu ar exista această tendinţă „naturală”, ca să îi spun astfel, de a-L ignora pe Dumnezeu, atunci chipul acestei lumi ar fi cu totul altul. O mulţime de probleme ce ne asaltează din toate părţile, şi la care nu găsim rezolvare, nici măcar nu ar mai exista. Faptul că omul nu ţine seama de Creatorul Său, de Cel care ne este Dumnezeu şi Tată ceresc, conduce la adâncirea în neputinţă şi ignoranţă, cu rezultate nefaste pentru toţi. Dacă această lume s-ar întoarce la Creatorul ei, atunci am putea să ne bucurăm de binecuvântări la care nici nu ne putem gândi în clipa de faţă, ce întrec şi cea mai avansată imaginaţie. De aceea, multe dintre încercările noastre sunt datorate ignorării lui Dumnezeu şi deopotrivă neglijării cerinţelor Sale sfinte.

 

Conceptul biblic al vindecării spirituale se referă prin excelenţă la restabilirea relaţiei cu Dumnezeu, ca primă etapă în redobândirea demnităţii şi puterii cu care am fost înzestraţi la începuturi de către Creatorul nostru. Orice formă de descurajare pe care o experimentăm în decursul vieţii, derivă din încercarea nefirească şi cu totul iraţională de a-L ignora pe Dumnezeu, de a nu ţine seama de El şi de ceea ce ni se comunică prin intermediul Sfintelor Scripturi. Dacă însă am avea o relaţie vie cu Dumnezeu, deschisă, sinceră şi plină de bucurie, atunci nici un fel de lucru nu ne-ar mai putea arunca în mlaştina gândurilor negre şi a descurajării. Practic, am experimenta o vindecare pornind de la izvoarele vieţii, o curăţire deplină a motivaţiilor ascunse ale inimii, cu rezultate vizibile asupra întregii existenţe din această lume.

 

Condiţia de bază pentru a primi răspuns de la Dumnezeu este exprimată prin cuvintele Mântuitorului „cereţi şi vi se va da, bateţi şi vi se va deschide”, precum şi „căutaţi şi veţi găsi”. Fundamental este ca noi să căutăm, să cerem şi să batem, adică să venim înaintea Creatorului nostru şi să-L rugăm să intervină în vieţile noastre, să ne vindece şi să ne scape din împrejurările dificile în care ne găsim. Pe de altă parte prin expresia „cel fără de prihană” se conturează o anumită condiţie la care trebuie să ajungem pentru a putea experimenta eliberarea „din toate necazurile”.

 

Îndurarea lui Dumnezeu merge mai departe decât putem să ne imaginăm, astfel că El ascultă şi pe cei care în mod clar trăiesc în neascultare, însă atunci când trec prin momente dificile încep să strige către Creatorul universului. Aşa au stat lucrurile şi în vechime, când Dumnezeu elibera pe poporul Său când striga către El, deşi această întoarcere era doar de moment şi de multe ori nu din toată inima. Raţiunea unei astfel de intervenţii se datora faptului că lui Dumnezeu Îi era milă de durerile şi necazurile pe care singuri şi le provocau. De aceea, El intervine şi oferă salvare chiar şi celor care ignoră în totalitate cerinţele Sale, acest lucru fiind bine exprimat prin cuvintele „Domnul face ca ploaia din ceruri să vină deopotrivă şi peste cei buni şi peste cei răi”.

 

Sincer vorbind, necazul cel mai mare este că într-o zi viaţa se va sfârşi, iar după aceea vom ajunge la o judecată la care vom fi condamnaţi şi executaţi. Ce poate fi mai rău decât aceasta? Oricât de mari ar fi necazurile, nimic nu se compară cu această situaţie teribilă care îi aşteaptă pe toţi cei care nu vor ajunge la condiţia de a fi „fără prihană”. Eliberarea parţială de dificultăţi şi probleme, de care avem parte de-a lungul acestei vieţi în baza providenţei divine, nu este suficientă în a ne scăpa de nenorocirea ce ne aşteaptă la capătul unei vieţi străine de Dumnezeu. Însă posibilitatea de a experimenta o eliberare deplină stă înaintea noastră în baza lucrării de mântuire realizată în şi prin Isus Hristos.

 

Condiţia de a fi „fără prihană” nu reprezintă un ideal la care nu se poate ajunge, o realitate imposibil de atins, fiindcă dacă aşa stau lucrurile, atunci Cuvântul lui Dumnezeu ar fi eronat în cerinţele sale. Vestea cea bună stă în faptul că prin intermediul jertfei lui Isus Hristos, întreaga condamnare a celor păcătoşi a fost executată, astfel că pentru orice om care are credinţă în Fiul lui Dumnezeu se deschide posibilitatea de a trăi o nouă viaţă, prin intermediul Duhului Sfânt. Noi putem fi „fără prihană” prin faptul că greşelile ne sunt iertate prin intermediul acestei jertfe, iar ca urmare a acesteia, prin credinţă, intrăm într-o relaţie vie cu Dumnezeul nostru. Astfel că această condiţie de a fi fără prihană ne este atribuită, chiar dacă nu am contribuit în vreun fel la realizarea acesteia.

 

Doar simpla credinţă în Dumnezeu şi în jertfa lui Hristos nu este suficientă în a ne oferi mântuirea, dacă acest lucru nu ne va conduce la schimbarea vieţii în baza unei relaţii vii cu Creatorul nostru. „O cetate aflată pe un munte nu poate fi ascunsă”, tot astfel o credinţă autentică va aduce un rod vizibil, lucru ce nu va putea fi pus la îndoială. Viaţa unui om care are credinţă în Dumnezeu va da mărturie cu privire la faptul că un principiu superior este adăugat, rezultatele fiind vizibile în cel mai deplin sens al cuvântului. Pe de altă parte, o credinţă ce se rezumă doar la primirea unui crez sau doar la o acceptare la nivelul minţii, nu va putea conduce la primirea plinătăţii binecuvântării lui Dumnezeu, caracterizată printr-o deplină ascultare de poruncile divine.

 

Doar o credinţă cu vorba, dar care nu se traduce prin ascultarea de voinţa lui Dumnezeu, prin respectarea poruncilor Sale, nu ne va fi de mare folos, fiindcă nu ne va conduce la o vindecare spirituală deplină. Noi trebuie să dorim să experimentăm plinătatea primirii binecuvântărilor divine, care ne vor conduce la un standard spiritual şi moral cu totul de excepţie. Nu trebuie să ne mulţumim doar cu intervenţia providenţială a lui Dumnezeu, în timp ce vieţile noastre rămân străine de legătura cu Creatorul nostru. În acelaşi timp, o legătură superficială, sau doar la vreme de nevoie, în timp va conduce doar la o religie lipsită de o valoare spirituală autentică, sfârşind în fariseism şi necredinţă.

 

Răspunsul furnizat de versetele pe care le-am citit este relativ simplu exprimat prin faptul că trebuie să primim condiţia de a fi „fără de prihană”, în baza jertfei şi lucrării lui Isus Hristos. Acest lucru ne va conduce la o relaţie vie cu Dumnezeu şi la primirea plinătăţii binecuvântărilor Sale. Rezultatul imediat va fi eliberarea din toate problemele în care ne-am putea afla, dintre care cea mai mare este cea a condamnării la judecata finală. Acest lucru nu este arbitrar, fiindcă niciodată nu poate fi experimentată compasiunea şi eliberarea în afara unei relaţii vii cu Creatorul nostru.

 

Învingerea descurajării presupune primirea condiţiei de „fără prihană” din partea lui Dumnezeu şi eliberarea de condamnarea care stă asupra noastră, din cauza păcatului. De îndată ce este rezolvată această problemă existenţială, toate celelalte lucruri îşi vor găsi soluţia, fiindcă mila, îndurarea, compasiunea şi prezenţa divină se vor manifesta asupra vieţilor noastre, din cauză că am ajuns să fim într-o relaţie deschisă, directă şi salvatoare cu Dumnezeu. Când spun acest lucru, nu mă refer doar la exprimări religioase, în genul studiului, rugăciunii şi frecventarea serviciilor de închinare, ci în primul rând înţeleg că în interiorul sufletului s-a realizat o schimbare fundamentală, încât tot ceea ce este în noi strigă cu dor şi iubire după Creatorul nostru, aşteptând cu nerăbdare ziua în care vom fi înălţaţi la ceruri, la a doua venire a lui Hristos. Astfel, aşteptarea revenirii Sale va deveni un factor activ în determinarea noastră pentru a merge până la capăt pe drumul mântuirii. Iar descurajarea nu îşi va mai găsi loc în inimă pentru a ne mai distruge bucuria vieţii.

 

Rugăciune: pentru primirea condiţiei de „fără prihană” în baza jertfei şi lucrării Domnului Isus Hristos şi deopotrivă pentru experimentarea eliberării depline de sub condamnare, precum şi din orice lucru ce ne apasă sufletul, distrugând bucuria vieţii.