Nu este simplu să înţelegi realităţile veşnice dacă nu primeşti un ajutor special prin intermediul Duhului Sfânt. Mulţi oameni au încercat de-a lungul timpului să se gândească la ceea ce există în ceruri, iar alţii la modul în care se manifestă Dumnezeu. Cu toate acestea, în afara unor lucrări cu un caracter literar şi eventual fantastic, nu s-a putut da un răspuns clar cu privire la realităţile cereşti la care face referinţă Sfânta Scriptură. De aceea, trebuie să abordăm astfel de noţiuni dintr-o perspectivă spirituală, bazată pe studiul Cuvântului lui Dumnezeu. Astfel, locuirea în locuri înalte şi în sfinţenie se referă în primul rând la desăvârşirea Creatorului în ce priveşte puterea pe care o deţine şi caracterul Său moral de excepţie.

 

Fără a ignora aspectele ce ţin de puterea infinită, totuşi, ceea ce caracterizează în mod deosebit pe Dumnezeu este tocmai aspectul moral, ce întrece orice imaginaţie, mergând până la nivelul absolut. Dumnezeu este desăvârşit în ce priveşte înzestrarea morală, iar standardul Său este mai presus decât tot ceea ce există sau ar putea exista. De aceea, El este modelul nostru pentru întreaga eternitate, fapt pentru care atitudinea noastră trebuie să fie atât de reverenţă, de respect şi adorare, dar şi aceea a unui ucenic, sau a unui fiu, doritor să înveţe cât mai mult de la maestrul, sau părintele său. Locurile înalte ale existenţei lui Dumnezeu nu se referă, aşadar, doar la poziţionarea scaunului Său de domnie, undeva în ceruri, ci în primul rând la înălţimea morală a Creatorului universului, la care suntem chemaţi să privim şi să fim transformaţi după chipul Său.

 

Necunoaşterea de Dumnezeu şi ignoranţa evidentă asupra cerinţelor Sale decurg în mod logic dintr-o atitudine greşită, care ne conduce la investirea energiei şi a timpului în lucruri mult inferioare, care nu pot oferi o satisfacţie durabilă. Noi am fost creaţi pentru a fi într-o strânsă legătură cu Dumnezeu, şi de aceea nu vom fi cu adevărat fericiţi dacă Îl vom ignora în vieţile noastre. Tendinţa de a uita partea spirituală îşi are izvorul din faptul că omul a căzut sub o influenţă malefică, rea, care îl trage spre groapa abisului şi condamnării. Dacă ne vom lăsa în voia acesteia, în cele din urmă vom ajunge să fim pierduţi, chiar dacă viaţa noastră ar fi putut fi o continuă ascensiune către „locurile înalte” despre care vorbeşte acest verset.

 

Este paradoxal, dar atunci când atitudinea noastră se caracterizează prin înălţare de sine, Dumnezeu nu va putea să ni se descopere şi să ne aducă vindecare. Înviorarea este doar pentru cei care îşi simt „sărăcia spirituală”, în timp ce persoanele care cred „că nu duc lipsă de nimic” nu au cum să aibă percepţia corectă asupra sfinţeniei lui Dumnezeu şi a ofertei Sale de a veni alături de noi. Atitudinea pe care o manifestăm în viaţa de zi cu zi ne va conduce fie la întâlnirea cu Dumnezeu, fie la abisul căderii din care nu mai există posibilitatea de întoarcere. De aceea, trebuie să luăm aminte asupra valorilor pe care le promovăm în vieţile noastre, cât timp existenţa noastră continuă să fie îngăduită pe acest pământ.

 

Şcoala vieţii pe care o trăim pe pământ include lecţii importante ce se învaţă trecând prin necazuri, suferinţe şi descurajări de tot felul, care ne conduc în cele din urmă la acea zdrobire interioară ce face cu putinţă întâlnirea cu un Creator infinit în ce priveşte bunătatea, sfinţenia, compasiunea şi puterea. Atunci când trecem prin astfel de situaţii critice, când se pare că nu mai există nici un fel de soluţie pentru noi, dacă ne vom aduce aminte de faptul că Dumnezeu coboară alături de cei ce sunt încercaţi, aşa cum afirmă acest verset, atunci vom intra într-o experienţă de înălţare spirituală extraordinară, care ne va aduce o bucurie deosebită, chiar în mijlocul încercării.

 

Putem aveam bucurie în mijlocul unei vieţi lipsită de griji, şi acest lucru este bun, dar deopotrivă putem să experimentăm fericirea chiar şi în mijlocul încercărilor, să atingem acel standard de care vorbea apostolul Pavel în epistolele sale, dar cu condiţia de a veni în contact cu Dumnezeu. Nu este vorba de un efort special de a ne înălţa noi la Dumnezeu, ci de a trăi realitatea faptului că El vine în întâmpinarea noastră chiar în mijlocul încercării sau a descurajării ce are tendinţa să ne cuprindă sufletul pentru a ne arunca în abisul distrugerii finale. Dacă în astfel de momente ne-am prinde de făgăduinţele divine, atunci ceea ce este întuneric s-ar lumina de slava prezenţei Celui desăvârşit în sfinţenie. Deşi locuieşte în locuri înalte, Creatorului nostru Îi place să vină şi să locuiască împreună cu toţi cei care sunt cuprinşi de descurajare, slăbiciune, teamă sau de îngrijorări de tot felul.

 

Când Domnul Isus se pregătea să se înalţe la ceruri, El ne-a spus că nu ne va lăsa singuri, fiindcă Cineva asemenea Lui avea să vină alături de cei credincioşi şi să rămână până la sfârşitul veacurilor. Bineînţeles, era vorba despre venirea Duhului Sfânt, care realizează acest lucru extraordinar, astfel că deşi Hristos este înălţat în „locurile înalte din ceruri”, El continuă să fie prezent în „locurile de jos ale pământului”. Iar un prim aspect care dă mărturie asupra acestei realităţi este acela al înviorării celor ce exercită credinţă în Dumnezeu şi în făgăduinţele Sale.

 

Studiind acest verset, înţelegem că Dumnezeu este prezent cu fiecare om care experimentează descurajări sau dezamăgiri de tot felul, care îl aduc la nivelul experienţei „zdrobirii”, adică aproape de cel al distrugerii. De aceea, când trecem prin diferite experienţe nefericite, unele aflate la limita a ceea ce putem să suportăm, să ne aducem aminte că Dumnezeu a promis că va veni alături de noi în mijlocul încercării şi ne va aduce înviorare, astfel încât să fim biruitori. În consecinţă, ceea ce aparent era spre distrugerea noastră va deveni ocazia unei experienţe spirituale extraordinare, ce ne va pregăti pentru înălţarea noastră la ceruri, la a doua venire a lui Hristos.

 

Atunci când suntem încercaţi, se deschid în principiu două posibilităţi ce ne vor conduce în direcţii opuse. Pe de o parte, putem cădea în abisul disperării, fapt care ne va adânci în problema cu care ne confruntăm, sau putem să experimentăm întâlnirea cu Dumnezeu în mijlocul încercării, fapt care ne va înălţa spiritual, ca proiecţie a înălţării finale la a doua venire a lui Hristos. Practic, două realităţi se vor proiecta cu putere ca urmare a încercării: cea a nimicirii finale şi cea a înălţării de la sfârşitul istoriei. Culorile primei realităţi vor fi sumbre, întunecate, iar ale celei de-a doua vor fi strălucitoare, luminoase. Ceea ce va face diferenţa va fi credinţa noastră în Dumnezeu şi în Cuvântul Său, care ne spune că El va veni alături de noi.

 

Uneori putem fi zdrobiţi din cauza altor persoane, care au adus necazuri asupra noastră, dar alteori alegerile noastre ne-au condus în situaţii teribile, din care nu mai există scăpare. Cu toate că putem ajunge la experienţa „zdrobirii” venind din diferite direcţii, totuşi făgăduinţa este valabilă şi pentru cei care au făcut alegeri greşite, ce au avut urmări nefericite. Asemenea fiului risipitor, care a fost primit de către tatăl său, Dumnezeu nu respinge pe nici un om care caută ajutorul Său, chiar dacă situaţia defavorabilă în care se află i se datorează. Răspunsul este clar: Dumnezeu va veni alături de orice om care este „smerit şi zdrobit” prin felurite încercări, astfel că nu trebuie să hrănim nici un fel de descurajare ce se va proiecta asupra vieţii noastre.

 

Declanşarea procesului de vindecare presupune schimbarea atitudinii interioare, care dacă este de înălţare de sine trebuie să se preschimbe în modestie sau smerenie. În acelaşi timp, trebuie să manifestăm credinţă că Dumnezeu Îşi ţine cuvântul şi va veni alături de noi atunci când unim „smerenia” cu „zdrobirea sufletească”. În acest mod, vom dobândi o experienţă de înălţare interioară extraordinară, care va conduce la primirea puterii de a face faţă cu succes încercării. Astfel, descurajarea se va desprinde de noi, fiindcă ea nu poate locui în sufletul unui om, care trăieşte experienţa întâlnirii cu Dumnezeu, prin credinţa în ceea ce El a promis. Iar ceea ce cuvintele nu pot descrie, se va întâmpla cu o astfel de persoană, în sensul că înviorarea divină o va ridica deasupra dificultăţilor, problemelor sau necazurilor din această lume, pentru a primi puterea de a face faţă şi de a se pregăti pentru marea înălţare de la sfârşitul istoriei acestui pământ.

 

Rugăciune: pentru primirea înviorării lui Dumnezeu indiferent de vreme, atât în momentele de prosperitate, cât şi în clipele de încercare. Şi fie ca acest dar spiritual al înviorării să înlăture orice umbră de descurajare, ce ar încerca să ne împresoare.