Sunt sigur că una dintre deprinderile cele mai puţin cultivate de către mulţi oameni religioşi, este cea a laudei. Când spun acest lucru, nu mă refer la înşiruirea de cuvinte printre care se repetă expresii ce conţin cuvinte de laudă, ci la o redare inteligentă, cu sens şi din toată inima a cuvintelor de apreciere, reverenţă şi iubire faţă de Creatorul nostru. Dacă atunci când vin asupra noastră sentimentele de descurajare sau de teamă, asemenea unor nori ameninţători, ne vom înălţa gândurile către Dumnezeu, exprimându-ne aprecierea, lauda, mulţumirea şi iubirea, atunci o putere divină se va manifesta în interiorul nostru, care ne va da capacitatea de a face faţă circumstanţelor defavorabile.

 

Dacă vom citi cu atenţie aceste versete, vom identifica următoarele lucruri pe care Dumnezeu le va realiza şi pentru care putem să Îl lăudăm chiar de acum şi anume: rezidirea Ierusalimului, adică restabilirea acestei lumi, strângerea celor credincioşi, precum şi vindecarea celor cu „inima zdrobită”, partea interioară, şi tămăduirea rănilor, partea exterioară a fiinţei noastre. În acest sens, ne sunt furnizate elemente obiective pentru a ne încrede în Dumnezeu şi în intervenţia Sa plină de putere în favoarea celor credincioşi.

 

La prima vedere, s-ar părea că vorbim despre un viitor ce depăşeşte orice imaginaţie, având însă o mică legătură cu prezentul. Astfel, se face referinţă la ceea ce va întreprinde Dumnezeu în planul acţiunilor profetizate cu privire la restabilirea Împărăţiei cerurilor, când toţi cei sfinţi, din toate veacurile, vor fi strânşi laolaltă, iar vindecarea, atât spirituală, cât şi fizică, va fi deplină. Însă dacă vom înţelege modul în care această perspectivă este de natură a ne influenţa în mod pozitiv viaţa, atunci vom dobândi o experienţă prezentă, capabilă să ne ajute în contracararea simţămintelor negative de orice fel.

 

Dacă am lăsa ca imaginaţia noastră să se prindă cu putere de perspectiva glorioasă a venirii Împărăţiei cerurilor, a timpului în care ne vom întâlni cu toţi cei dragi, de care am fost despărţiţi în decursul acestei vieţi, şi când vom primi o vindecare fizică deplină, prin înălţare la ceruri, atunci toate dificultăţile prezente şi-ar pierde din puterea pe care o au în a ne răpi bucuria vieţii prezente, ca anticameră a vieţii viitoare. Şi mergând mai departe, dacă ne-am crea obiceiul de a medita la aceste lucruri şi de a le exprima în cuvinte, în rugăciune, faţă de noi înşine în scris, dar şi faţă de ceilalţi, dacă vorbirea noastră ar da pe faţă nădejdea pe care o purtăm în suflet, ca urmare a credinţei în făgăduinţele lui Dumnezeu, atunci am putea trece prin orice împrejurare, am putea „călca peste năpârci şi peste pui de şerpi”, adică peste lucrurile nefavorabile, fără a mai fi afectaţi de acestea.

 

Într-una dintre epistolele sale, apostolul Pavel spunea că „suferinţele noastre de o clipă, lucrează mai presus decât orice o greutate veşnică de slavă”, în condiţiile în care vom privi la realităţile veşnice, descrise prin Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă aceste lucruri ar ocupa orizontul imaginaţiei noastre, atunci nici un fel de descurajare nu ar mai avea putere să ne atragă în abisul deznădejdii, iar viaţa ar fi deveni frumoasă, plină de sens, şi mai ales de biruinţe la fiecare pas.

 

Indiferent cât de mari ar fi binecuvântările pe care le primim în decursul acestei vieţi, nimic nu se compară cu mângâierea pe care o vom avea atunci când vom fi în Împărăţia cerurilor. Abia atunci vom experimenta împlinirea deplină a binecuvântărilor divine, iar pacea pe care o vom avea nu va mai fi contracarată de împrejurări defavorabile, cărora să le facem faţă. Vindecarea va fi deplină, atât în ce priveşte partea spirituală, cât şi cea fizică, deopotrivă cu restabilirea mediului natural în mijlocul căruia trăim.

 

Vindecarea spirituală la care avem acces în prezent nu reprezintă altceva decât o pregustare a vindecării depline ce ne va fi oferită prin restabilirea condiţiei umane, în armonie cu Dumnezeu, aşa cum era la început. Abia atunci putem să spunem că vom fi scăpaţi de toate consecinţele nefaste ale neascultării, care ne-au afectat atât de amar de-a lungul acestei vieţi. Privind cu speranţă către viitor, noi putem de acum să ne bucurăm de ceea ce va fi, deoarece înţelegem că oricât de mari ar fi problemele din prezent, ele sunt trecătoare, iar finalul va fi glorios, în Împărăţia cerurilor.

 

Existenţa noastră se derulează mereu la timpul prezent, viitorul fiind ascuns privirii noastre. Pe de altă parte, răul ce se propagă în jurul nostru este atât de puternic, încât ne influenţează percepţia, astfel că ne este deosebit de greu să credem că va exista un viitor atât de minunat, aşa cum ne spune Sfânta Scriptură. De aceea, oamenii sunt de obicei indiferenţi la făgăduinţele divine, iar credinţa în cel mai bun caz lâncezeşte, de cele mai multe ori lipsind cu desăvârşire. Însă dacă am reuşi să alocăm puţin timp în fiecare zi pentru a contempla viitorul pe care îl descrie Biblia, atunci viaţa noastră ar dobândi alte culori, iar tonusul nostru interior s-ar îmbunătăţi simţitor.

 

Cu siguranţă că profeţia biblică are drept scop să ne direcţioneze gândurile către clipele minunate ale intrării în Împărăţia cerurilor. Dacă vom acorda atenţie acestor profeţii ce ne vorbesc despre a doua venire a lui Hristos şi despre ce va urma după aceea, atunci multe dintre handicapurile interioare cu care ne confruntăm vor dispărea, fiindcă pur şi simplu am uita de ele în faţa luminii ce se descoperă când privim făgăduinţele divine. Mintea noastră va fi înviorată şi vom vedea slava lui Dumnezeu ce se revarsă prin intermediul Fiului Său, Isus Hristos.

 

Dacă am avea o exercitare constantă a credinţei în făgăduinţele divine, atunci influenţele negative din jur s-ar opri asemenea valurilor mării când ajung la mal. Atunci multe dintre problemele pe care le avem cu cei din jur, precum şi cu noi înşine, ar dispărea pur şi simplu, fiindcă şi-ar pierde terenul de manifestare, care în mod obligatoriu are nevoie de necredinţă. Trebuie bine înţeles, că prin exercitarea credinţei, o putere supranaturală începe să se manifeste în noi. Nu vreau să spun că vom face lucruri extraordinare, în sensul unor fapte grandioase, deşi acest lucru este posibil, dar mai presus de toate vom fi capabili să ne ridicăm din adâncurile neputinţei, neliniştii şi descurajării, pentru a putea privi măreţia lui Dumnezeu şi destinul nostru veşnic.

 

Chiar şi cele mai frumoase lucruri descrise prin Cuvântul lui Dumnezeu devin banale şi lipsite de sens atunci când nu există o experimentare directă, practică şi interioară a ceea ce este făgăduit. Dacă aceste cuvinte, atunci când sunt prezentate, nu sunt pătrunse de realitatea prezenţei divine, dacă interiorul nostru rămâne inert atunci când vine în contact cu ceea ce stă scris, atunci nu se va produce o transformare cu nici o persoană din jurul nostru. Biblia are limbajul ei, ce se cere descifrat, şi pe măsură ce pătrundem sensurile şi semnificaţiile ei adânci, atunci conţinutul se îmbogăţeşte. Ceea ce pentru mulţi pare a fi un text banal, pentru un om care caută ca după o comoară ascunsă, acesta apare purtând o mulţime de învăţături pline de valoare.

 

Sensurile adânci ale Bibliei se deschid înaintea oricărui om care doreşte să cunoască planul de mântuire şi este dispus să meargă pe cărarea deschisă de către Domnul Hristos. Însă dacă dorinţa noastră este superficială, atunci şi experienţa noastră va fi deficitară, fiindcă va lipsi acel element al puterii divine, care trebuie în mod obligatoriu să se adauge atunci când cercetăm paginile sfinte. Limbajul este lipsit de viaţă, atunci când nu suntem perseverenţi în căutarea noastră, însă pentru cei care doresc cu toată inima să ajungă să Îl cunoască pe Dumnezeu, Biblia va ajunge o carte vie, al cărei limbaj va aduce mereu pace, bucurie şi echilibru lăuntric.

 

Cu siguranţă că aşa stau lucrurile şi depinde doar de noi să experimentă aceasta.

 

Rugăciune: pentru dobândirea perspectivei lucrurilor viitoare ce ne aşteaptă, pentru exercitarea credinţei în făgăduinţele divine, şi deopotrivă pentru preschimbarea interioară realizată ca urmare a primirii Duhului Sfânt.