În mod normal este greu să nu te îngrijorezi în faţa problemelor ce vin asupra ta, fără a-ţi da timp să înţelegi ce se întâmplă de fapt. Cu toate acestea, îngrijorarea nu aduce nici un fel de soluţie sau de ajutor indiferent de lucrurile cu care te confrunţi, ci ea doar amplifică ceea ce nu poţi să faci, fără a-ţi oferi o imagine asupra a ceea ce poţi realiza sau întreprinde. De aceea, aveam de-a face cu un sentiment cu totul nefolositor, care ne împiedică să acţionăm raţional, fapt ce conduce la amplificarea problemei şi nu la rezolvarea ei.

 

Orice aşteptare îşi are rostul ei, dar atunci când suntem confruntaţi cu diferite lipsuri, şi mă refer la acele lucruri care sunt cu adevărat esenţiale pentru a trăi în condiţii decente, trebuie să acţionăm, fiindcă altfel nimic nu se va schimba. Problema nu este de a sta pasiv şi de a aştepta rezolvarea de la sine a problemelor cu care ne confruntăm, ci de a acţiona în mod raţional, însă fără a ne lăsa copleşiţi de greutatea lucrurilor care vin sau ar putea să vină peste noi. Dacă vom privi la dimensiunile, uneori abisale, ale situaţiilor pe care le întâlnim în viaţă, ne vom pierde în scurt timp curajul, iniţiativa şi mintea limpede pentru a putea acţiona în vederea ieşirii din respectiva conjunctură defavorabilă. Aşadar, putem să avem linişte indiferent de timp sau loc, în măsura în care vom conştientiza că alături de noi este Cineva care poate să ne ajute şi va interveni în a ne oferi mijloace şi înţelepciune pentru a putea ieşi biruitori, indiferent de situaţie.

 

Dacă viaţa ar fi doar acţiune, atunci în scurt timp ne-am prăbuşi, fiindcă avem nevoie de împrospătarea energiilor ce ne susţin existenţa. Pe de altă parte, dacă viaţa ar fi doar aşteptare, atunci totul ar fi o lâncezeală şi o complacere în inacţiune, ceea ce nu ar crea o mare diferenţă faţă de moarte, în care totul devine inert. Pentru un creştin acţiunea şi aşteptarea se îmbină armonios, având la dispoziţie ajutorul lui Dumnezeu, prin care fie se deschid anumite căi, fie se închid altele, de fiecare dată însă creştinul având o călăuzire infailibilă asupra drumului pe care trebuie să îl urmeze prin prezenţa Duhului Sfânt. Nu vreau să spun că un creştin nu va avea momente de surpriză sau de nedumerire, însă asigurarea este că niciodată nu va fi lăsat singur de către Dumnezeu, în măsura în care va exercita credinţă şi va cere sfatul Celui Prea Înalt.

 

Trebuie să ne preocupăm pentru asigurarea vieţii, incluzând satisfacerea nevoilor de bază în celei de hrană sau de îmbrăcăminte. Nu se va deschide o fereastră din cer pentru cineva care doar stă şi aşteaptă să se întâmple ceva. Un creştin este o persoană activă, care acţionează sub inspiraţia cuvintelor lui Dumnezeu, aşa cum sunt ele descoperite în Sfânta Scriptură şi în conformitate cu înţelepciunea primită de la Duhul Sfânt. Însă transformarea acestei preocupări juste într-o sursă de nelinişte, sau alteori chiar într-o obsesie, care nu îţi mai dă pace, reprezintă un dezechilibru, care nu ar trebui să ne caracterizeze, în măsura în care ne încredem în Dumnezeu. De fapt, noi existăm fiindcă Dumnezeu a vrut astfel, iar viaţa noastră se va încheia prin îngăduinţa Sa. Prin urmare, cât timp este hotărâtă existenţa noastră pe pământ, ne vor fi puse la dispoziţie mijloace pentru a face faţă nevoilor de bază ale vieţii.

 

Pentru multe persoane hrana devine un scop al vieţii, sau reluând un proverb, mulţi oameni „trăiesc pentru a mânca” şi nu „mănâncă pentru a trăi”. Trecând dincolo de preocuparea anumitor persoane de a se hrăni în mod excesiv, trebuie să înţelegem că viaţa pe pământ ne este asigurată de către Dumnezeu, iar susţinerea ei, fie de exemplu prin hrănire, face parte din planul providenţei Sale de a veni în ajutorul nostru. Astfel, viaţa este scopul, iar hrana este doar un mijloc pentru atingerea lui. Însă atunci când inversăm lucrurile, şi transformăm mijlocul, cum ar fi hrănirea, în scop, se produce o bulversare, care ne conduce la un stil de viaţă aflat în opoziţie cu voinţa lui Dumnezeu. Atunci, în loc să ne mai raportăm la valorile fundamentale ale vieţii, vom căuta doar metode de a ne satisface poftele, în genul hrănirii excesive, consumării de lucruri dăunătoare, sau a altora în genul acesta.

 

Cu siguranţă că avem nevoie de îmbrăcăminte pentru acoperirea trupului, dar mergând pe o logică similară celei ce făcea referinţă la „viaţa este mai mult decât hrana”, scopul articolelor de îmbrăcăminte constă în a susţine buna funcţionare a trupului şi nu reciproc. Cât de des, din raţiuni de modă sau de preferinţe, trupul este sacrificat în favoarea satisfacerii unor cerinţe vestimentare absurde, iraţionale, ce nu au nici un fel de legătură cu sănătatea sau cu buna funcţionare a organismului. Ori de câte ori vom confunda lucrurile şi vom inversa ceea ce este mijloc pentru a deveni scop, vom ajunge într-o situaţie de confuzie, în care vom pierde perspectiva vieţii, sensul şi valorile ei, iar îngrijorările generate de false nevoi, ne vor copleşi făcându-ne să ratăm ţinta desăvârşirii morale şi intrării în Împărăţia cerurilor.

 

 Când astfel de preocupări, legitime dealtfel, devin probleme care ne distrug liniştea interioară?

Preocupările în exces pentru lucruri care sunt legitime, în genul hrănirii sau asigurării articolelor de îmbrăcăminte, reprezintă calea cea mai sigură de subminare a puterilor minţii, reuşindu-se în mod remarcabil cultivarea unui simţământ de nesiguranţă şi o concentrare unilaterală pe ceea ce este mijloc, pierzându-se din vedere ceea ce este scop. Astfel, se ajunge la un stil de viaţă materialist, orientat pe consum, nociv atât pentru cei care îl promovează, cât şi pentru cei din jur. Cauzele pierderii interesului pentru problemele cu adevărat spirituale, ce privesc legătura cu Dumnezeu prin intermediul Scripturii şi a Duhului Sfânt, precum şi prin comuniunea de credinţă cu semenii, se pot găsi cu uşurinţă în schimbarea preocupării vieţii de la ceea ce este scop la ceea ce este mijloc, lucru ce atrage după sine incapacitatea de a mai percepe realitatea prezenţei lui Dumnezeu împreună cu tine şi intervenţia Sa în favoarea Ta. Cu siguranţă, că o astfel de viaţă va fi caracterizată de o nelinişte continuă, iar satisfacţia niciodată nu va fi de durată.

 

Cuvintele Mântuitorului spuse cu ocazia „predicii de pe muntele fericirilor”, reprezintă chei de înţelegere ce ne vor conduce la remedierea stilului de viaţă materialist, străin de Dumnezeu, şi ne vor aduce acea bucurie lăuntrică pe care nimic din lume nu ne-o va putea oferi, decât numai relaţia cu Creatorul nostru. Remedierea presupune ajustarea perspectivei vieţii, înţelegând că preocuparea excesivă pentru ceea ce este mijloc, fie hrană, îmbrăcăminte sau altele în felul acesta, se constituie ca o primejdie din care trebuie să ieşim, contemplând lucrarea providenţei divine în favoarea noastră. Un prim ajutor în acest sens ne este oferit de înţelegerea împlinirii providenţei privind la realitatea din jurul nostru, precum şi în mediul natural.

 

Cu adevărat asistăm la o minune greu de înţeles, cum toate aceste mulţimi de păsări şi animale sălbatice pot supravieţui, fără a se îngriji nimeni în mod expres de ele. Dincolo de legile naturale, ce pot fi observate de către cercetători, există totuşi un element ce depăşeşte înţelegerea, dar care vine la nivelul cunoştinţei noastre. În marele circuit al evenimentelor vieţii nu există întâmplare, iar faptul că toate aceste animale pot să trăiască, înseamnă că există Cineva care s-a îngrijit de acest lucru, nimeni altul decât Creatorul universului. Doar legile oarbe ale naturii nu ar fi suficiente pentru ca fiecare astfel de fiinţă să îşi găsească hrana potrivită, ci în scurt timp, toate animalele ar ajunge în situaţia de criză cu care ne confruntăm noi, de a duce lipsă, în ciuda celor mai puternice preocupări. Astfel, natura ne mărturiseşte despre existenţa Celui care armonizează toate lucrurile şi dă hrană potrivită la timpul potrivit creaturilor pe care El le-a adus la existenţă. Animalele caută hrană pentru a trăi, dar există Cineva care le îndrumă către locul unde o pot găsi şi se îngrijeşte ca ea să existe.

 

Chiar şi cele mai asidue căutări nu pot să ne conducă la rezultat dacă nu avem înaintea noastră ocazii prielnice. Regula de bază stă în faptul că noi trebuie să acţionăm, dar ocaziile ne sunt oferite de către Dumnezeu, în măsura în care Îl recunoaştem în căile noastre şi avem dorinţa de a ne lăsa călăuziţi de El. Dacă ne vom supune autorităţii Sale, dacă vom privi lucrurile în adevărata lor perspectivă, atunci avem asigurarea că Domnul se va îngriji să facem faţă oricărei situaţii ce ar putea apărea în viaţa noastră, iar îngrijorarea nu va mai putea să prindă chip în mintea noastră pentru a ne distruge bucuria de a trăi.

 

Rugăciune: pentru a conştientiza faptul că Dumnezeu se ocupă de toate problemele noastre, iar efortul nostru se va uni cu puterea divină în a primi rezolvare indiferent de situaţie.