Nu vă îngrijiţi de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei.( Biblia Ortodoxă)

 

 

Bogăţia de conţinut a Sfintelor Scripturi, aşa cum au fost ele redate în ebraică şi greacă, este cu totul deosebită, fapt pentru care uneori este necesar să comparăm mai multe traduceri cu scopul de a discerne valoarea extraordinară a textului sacru şi a învăţăturii ce ne este transmisă. Şi în cazul de faţă, având înaintea noastră trei traduceri diferite asupra aceluiaşi verset, putem să vedem mai bine ideea transmisă de cuvintele Mântuitorului cu referinţă la viitor, adică la ziua de mâine. Astfel, avem de-a face cu un joc de cuvinte, lucru des întâlnit în cuprinsul Evangheliilor, între termenii „îngrijorare” şi „îngrijire” în sensul de a-ţi face griji sau de a te preocupa.

 

Ideea clar exprimată, şi regăsită în alte traduceri din alte limbi, este că nu putem să ne îngrijim de ziua de mâine cât timp ne aflăm în ziua de astăzi, lucru dealtfel evident fiindcă viaţa se derulează totdeauna la timpul prezent, iar pe de altă parte nu are sens să ne îngrijorăm de ceea ce va fi, fiindcă acest lucru nu va face altceva decât să proiecteze o conotaţie negativă asupra zilei de mâine, fapt ce ne va distruge cu totul bucuria vieţii. Totdeauna îngrijorarea face referinţă la problemele pe care nu le putem rezolva, fie fiindcă nu avem respectiva capacitate, fie că ele sunt undeva în viitor, un timp asupra căruia nu avem acces. Proiectând grija problemelor posibile sau probabile asupra zilei de mâine, nu facem altceva decât să accentuăm „necazul” sau „răutatea” a ceea ce am trăit în cursul zilei de azi, lucru ce ne va adânci în confuzie şi nelinişte.

 

Ar fi nu numai neproductiv, dar chiar împotriva naturii, în sensul bun al cuvântului, ca noi să ne închipuim asemenea unor spectatori ai vieţii pe care o trăim. O astfel de abordare pasivă asupra vieţii ne-ar conduce în scurt timp la o stare de lâncezeală şi de neputinţă din care nimic nu ne-ar mai putea scoate. Pe de altă parte, excesiva implicare în „jocul vieţii”, iar aici mă refer la cultivarea dincolo de ceea ce este raţional a preocupărilor ce nu trec de nivelul material, reprezintă o gravă eroare, ce conduce la pierderea perspectivei vieţii şi a valorilor spirituale fundamentale, ce se regăsesc prin relaţia cu Dumnezeu. Prin urmare, nu trebuie să fim spectatori ai propriei vieţi, ci actori care se implică în mod raţional, fără a pierde niciodată legătura cu „regizorul” şi cu „scenaristul” vieţii, aşa cum trebuie să se întâmple în orice producţie de calitate, adică fără a neglija ceea ce ne spune Dumnezeu, Creatorul nostru.

 

Preocuparea pentru viitor devine nocivă de îndată ce permitem ca ea să devină excesivă şi să ne ocupe cu totul mintea, lăsând la o parte ceea ce stă scris în Scriptură că „Dumnezeu va purta de grijă”. La modul concret, ori de câte ori ne lăsăm mânaţi de impuls şi de imaginaţie în a ne aventura să planificăm pentru viitor, fără a conştientiza prezenţa divină şi intervenţia Sa în favoarea noastră la momentul potrivit, vom cădea în capcana îngrijorării, fiindcă nimeni nu ne poate garanta că lucrurile vor decurge conform cu ceea ce noi am gândit. A nu lăsa loc lui Dumnezeu în viaţa noastră reprezintă rădăcina tuturor problemelor legate de îngrijorare şi de nelinişte cu privire la viitor. În acelaşi timp, ignorarea scopului pentru care existăm pe pământ, aduce automat cu sine o gândire egocentristă, ce se va manifesta prin preocupări excesive şi de multe ori absurde, ce ne vor arunca în haos şi confuzie. Limita acceptabilă este asigurată prin întreţinerea unei vieţi spirituale echilibrate, întreţesute cu preocupările ce privesc viaţa de acum. Cheia de boltă a unei astfel de abordări este, prin urmare, armonia dintre cele două sfere de existenţă în care evoluăm: materială şi spirituală.

 

„Nimic nu lucrează de la sine în univers” – ar fi un principiu cu aplicaţie generală, şi prin urmare, nevoile zilei de mâine nu se vor asigura de la sine. Pe de altă parte, nici cel mai mare efort nu va putea să soluţioneze mulţimea de necunoscute ce ne pândesc în viitor, fapt pentru care preocuparea noastră nu poate depăşi, la modul practic, graniţele prezentului, sau într-un limbaj metaforic, ale „zilei de astăzi”, ale clipei de faţă. De aceea, trebuie să depindem, spiritual şi material, de lucruri ce trec dincolo de puterea noastră de a le influenţa în vreun fel, dar care conduc în mod direct la bunăstarea sau ruina noastră în viaţa de zi cu zi. Faptul că totul ar fi supus hazardului, aduce cu sine un sentiment de nelinişte care nu se poate stinge în adâncurile conştiinţei noastre, un simţământ de frământare, care uneori coboară în abisul disperării, sau al agoniei. Nimeni nu ne poate garanta ziua de mâine şi ceea ce ne va aduce ea. Atunci, ce este de făcut? Răspunsul este relativ simplu, trebuie să ne încredem în „Cineva, care va purta de grijă”, adică în Dumnezeu, Singurul care are stăpânire asupra timpului, fie el trecut, prezent sau viitor.

 

Dumnezeu va purta de grijă pentru tot ceea ce noi nu putem purta de grijă. Dar cu siguranţă că este adevărată şi afirmaţia reciprocă, şi anume că „Dumnezeu nu va purta de grijă pentru ceea ce noi putem, şi trebuie, să purtăm de grijă”. Prin urmare, cheia adevăratului succes în viaţă constă în a coopera cu Dumnezeu în purtarea de grijă asupra nevilor vieţii. Acest lucru înseamnă că atunci când noi am făcut tot ce era omeneşte posibil pentru reuşită, iar efortul nostru a fost realizat sub inspiraţia călăuzirii divine, avem asigurarea că partea care ne depăşeşte va fi împlinită prin puterea lui Dumnezeu. Astfel, noi am folosit ocaziile prezente pentru a ne întreţine în mod decent viaţa, iar Dumnezeu va lucra ca astfel de ocazii să se ofere şi în cursul zilei de mâine. În modul acesta, armonia este deplină, fiindcă are la bază principiul relaţiei de cooperare dintre om şi Dumnezeu. Dincolo de a avea o perspectivă pasivă asupra vieţii, creştinismul presupune colaborarea cu Creatorul nostru, cu scopul atingerii potenţialului maxim a ceea ce putem deveni pe acest pământ.

 

Perspectiva corectă constă în a accepta ceea stă scris în Sfintele Scripturi, şi anume că Dumnezeu este Creatorul întregului univers, că El este proprietarul de drept asupra a tot ceea ce există, incluzându-ne pe noi înşine şi tot ceea ce avem pe acest pământ. În continuarea aceleiaşi idei, Biblia ne vorbeşte despre om ca fiind un administrator al Creatorului universului, împuternicit să acţioneze şi să modeleze ceea ce a fost adus la existenţă pe pământ. Astfel, plecând de la realitatea că Dumnezeu este proprietarul de drept, iar noi suntem doar nişte administratori a ceea ce El a realizat, înţelegem că ori de câte ori acţionăm, trebuie să ne asigurăm că respectăm intenţia Creatorului. Dacă vom face acest lucru de fiecare dată, vom ajunge să acţionăm în armonie cu Dumnezeu, având garanţia că toate nevoile noastre vor fi satisfăcute la momentul potrivit.

 

Atunci când pierdem din vedere prezenţa divină împreună cu noi şi intervenţia lui Dumnezeu în favoarea noastră, se produce o întunecare a minţii, iar noţiunile fundamentale asupra scopului pentru care existăm în această lume se şterg din conştiinţă. Rezultatul imediat se materializează într-un stil de viaţă contrar intenţiei Creatorului, plin de probleme şi de neprevăzut, într-un mod care ne conduce la îngrijorare, disperare şi chiar la groază în faţa lucrurilor ce vor veni peste noi şi peste pământ. Nimic nu este mai îngrozitor decât o viaţă trăită fără a avea percepţia prezenţei divine cu tine şi acţionând în favoarea ta.

 

Dacă vom sta într-o aşteptare pasivă, în curând vom constata că nu mai suntem în stare de nimic, iar viaţa va trece pe lângă noi. Pe de altă parte, dacă vom acţiona în mod excesiv, fără a ne oferi repaus, în vederea refacerii forţelor şi consultării intenţiei divine, atunci vom fi în scurt timp epuizaţi şi chiar viaţa noastră se va sfârşi în mod prematur. De aceea, trebuie să îmbinăm în mod armonios aşteptarea şi acţiunea, oferind răgaz minţii să intre în legătură cu Dumnezeu pentru a dobândi putere şi viziune, după care să ne conectăm la realităţile vieţii pentru a transpune în practică intenţia Creatorului.

 

Dacă nu vom pune o limită îngrijorărilor, ele vor năvăli peste noi distrugându-ne pentru început bucuria vieţii, iar ulterior lichidându-ne fizic. Cu siguranţă că este grea o viaţă în care lipseşte Dumnezeu, legătura cu Creatorul nostru. Viitorul aparţine numai celor care respectă intenţia divină şi au percepţia prezenţei divine împreună cu noi, acţionând în favoarea noastră.

 

Credinţa în Dumnezeu înseamnă prin excelenţă să laşi toate lucrurile, incluzând viitorul, în seama Sa, iar astfel îngrijorarea va dispărea cu desăvârşire din vieţile noastre.

 

Rugăciune: pentru a nu lăsa îngrijorările cu privire la viitor să ne cuprindă şi pentru a privi mereu la puterea divină care ne-a susţinut şi în ziua de astăzi pentru a trăi.