De Octavian Lupu, octavian_lupu@yahoo.com
 

 
Este posibil să nu te îngrijorezi indiferent de împrejurare? Putem atinge un astfel de standard?
A te îngrijora sau nu depinde într-o foarte mare măsură de modul în care te-ai educat pentru a reacţiona la diferitele evenimente sau circumstanţe cu care te-ai putea confrunta, astfel că pentru multe persoane este valabilă starea de îngrijorare indiferent de împrejurare. Cu toate acestea, trebuie să ne schimbăm perspectiva vieţii, astfel încât să ajungem să nu ne mai îngrijorăm indiferent de împrejurare. Acesta este un standard înalt, dar el poate fi atins atunci când devenim conştienţi de intervenţia divină asupra vieţilor noastre.
 
Pe de altă parte, în ce sens îngrijorarea ne afectează viaţa şi când ea devină nocivă?
Îngrijorarea este nocivă indiferent de situaţie, fiindcă ne blochează reacţiile de adaptare, ajungându-se cu rapiditate la agitaţie şi confuzie. Trebuie bine înţeles, că prin învingerea sentimentului de îngrijorare nu înţeleg o atitudine pasivă de ignorare a problemelor cu care ne confruntăm, ci în primul rând fac referire la acel sentiment nefolositor, care pune atât de uşor stăpânire de noi, determinându-ne să ne adâncim în mijlocul situaţiilor dificile, în loc de a trece la o abordare raţională a problemelor care vin asupra noastră. În concluzie, îngrijorarea ne afectează profund calitatea vieţii şi este întotdeauna nocivă prin implicaţiile ei.
 
Ce înseamnă „să aduci cererile tale la cunoştinţa lui Dumnezeu”? Nu cunoaşte Dumnezeu problemele cu care ne confruntăm?
Cu siguranţă că Dumnezeu cunoaşte toate problemele cu care ne confruntăm şi din acest punct de vedere nu este necesar să I le prezentăm pentru ca astfel să aibă ştiinţă de ele. Însă aşa cum am mai amintit, principala noastră dificultate constă în neputinţa de a mai percepe prezenţa divină şi intervenţia salvatoare ce ne stă mereu la dispoziţie. Prin urmare, rugăciunea nu reprezintă o aducere la cunoştinţa lui Dumnezeu a problemelor noastre, ci mai degrabă o modalitate de a conştientiza nevoia de intervenţia Creatorului nostru, fiind deopotrivă un mijloc de a discerne prezenţa Sa împreună cu noi.
 
Totuşi, dacă Domnul cunoaşte problemele noastre, de ce trebuie să ne mai rugăm?
Nu trebuie însă ignorat şi un alt aspect important şi anume că rugăciunea reprezintă şi o formă de adresare către Dumnezeu, un dialog cu Creatorul nostru, fapt care nu trebuie în vreun fel ignorat. Când ne rugăm, de fapt noi vorbim cu Dumnezeu despre problemele noastre. Când suntem în necaz sau în suferinţă, avem nevoie de cineva căruia să îi împărtăşim dificultăţile noastre, durerile pe care le simţim şi să găsim o minimă înţelegere. Cât de adesea însă, nu avem cui să ne adresăm cu toate aceste lucruri şi cât de dificil este să ne facem înţeleşi şi să fim acceptaţi, întăriţi. Dacă însă în loc să căutăm persoane disponibile să ne asculte, ne-am adresa direct către Dumnezeu, fiind conştienţi de faptul că El este alături de noi şi intervine în favoarea noastră, atunci ne-am da seama că există Cineva care ne înţelege pe deplin, Căruia putem să ne adresăm cu orice fel de problemă, având convingerea fermă că vom primi ajutor şi sprijin indiferent de vreme.
 
Ce este rugăciunea şi ce înseamnă „o cerere”? Nu este acelaşi lucru? Sau există o diferenţă între „a te ruga” şi doar „a cere”?
Rugăciunea cuprinde cereri dar nu se rezumă numai la atât. Deşi rădăcina cuvântului derivă din verbul „a ruga”, adică „a cere”, totuşi înţelesul biblic este mult mai extins, cuprinzând orice adresare înaintea lui Dumnezeu sub forma cererii, mulţumirii, laudei, meditaţiei, sau pur şi simplu a confesiunii, adică a acelei destăinuiri sufleteşti înaintea Creatorului nostru. De aceea, a te ruga doar pentru a cere, deşi reprezintă un lucru bun, nu este însă suficient, şi este bine să căutăm să avansăm în adăugarea de noi valenţe acestei practici, care ne va aduce multiple binecuvântări.
 
Cum putem adăuga „mulţumiri” la cererile noastre? Există pericolul de a uita să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru ceea ce El face pentru noi?
Totdeauna există pericolul de a uita să dovedim recunoştinţă pentru ceea ce ni se oferă clipă de clipă şi ceas de ceas de către Dumnezeu, începând de la lucrurile aparent mici, trecând după aceea la cele care ni se par a fi mari. Tendinţele egoiste ale naturii noastre ne determină să fim foarte „pragmatici” în relaţiile noastre, inclusiv atunci când este vorba de Creatorul nostru. De aceea, nu este simplu să lărgim spectrul rugăciunii prin includerea recunoştinţei şi a mulţumirii, dar nu înseamnă că nu trebuie să ne deprindem să facem acest lucru. Un exemplu bun în acest sens este exprimat în cartea Psalmilor, care poate deveni un model pentru noi în a mulţumi lui Dumnezeu şi a-L lăuda pentru ceea ce este El şi pentru tot ceea ce întreprinde în favoarea noastră.
 
Oare chiar pentru „orice lucru” trebuie să ne rugăm? La ce se referă acest „orice lucru”? Cum să ne alegem subiectele pentru rugăciune?
Subiectele de rugăciune trebuie alese cu grijă, pentru a cuprinde în mod sintetic paleta de situaţii şi probleme cu care ne confruntăm sau le-am putea avea pe cărarea vieţii. În acest sens, cred că nu ar fi lipsit de importanţă să ne dezvoltăm mai multe modele personalizate de rugăciune şi chiar de multe ori un „plan de rugăciune” ar fi util. Pe de altă parte, nu ne vom putea ruga, la modul practic mă refer, pentru „toate lucrurile”, şi de aceea va fi necesar să identificăm acele elemente fundamentale din care decurg de regulă problemele noastre, în genul: lipsei de stăpânire de sine, a egoismului, a slăbiciunii, sau a altora în felul acesta.
 
Aşadar, este bine să avem un „plan de rugăciune”, sau cel puţin „o listă de subiecte”?
Dacă nu vom avea o listă de subiecte, sau chiar un plan de rugăciune, atunci rugăciunile vor deveni repetitive, lipsite de conţinut, greu de rostit şi obositoare pentru noi înşine în primul rând. Dacă dorim să avem o prospeţime a rugăciunii, o bucurie care să ne însoţească mereu atunci când ne adresăm Creatorului nostru, atunci vom căuta să avem subiecte diferite exprimate în mod felurit, aşa cum procedăm dealtfel când vorbim cu prietenii noştri, situaţie în care nu ne permitem de regulă să repetăm iarăşi şi iarăşi aceleaşi lucruri sub aceeaşi formă. Dialogul presupune diversitate în exprimare şi în conţinut, fapt pentru care şi rugăciunea, ca formă de dialog cu Dumnezeu, trebuie să fie vie, plină de substanţă, plăcută atât nouă, cât şi Celui care ne ascultă indiferent de vreme.
 
Cum putem să întocmim o astfel de listă, ţinând cont de îngrijorările pe care le avem?
Un prim pas ar fi cel de a întocmi o listă a principalelor îngrijorări cu care ne confruntăm, oferind o referinţă sintetică, într-o propoziţie să spun aşa, a acestora, sub forma unui fel de „inventar” al lor. Chiar şi simpla enumerare a îngrijorărilor, va constitui un act de detaşare de puterea distrugătoare a acestora, fiindcă ne va permite pentru prima dată să le numim, şi poate chiar să le privim, într-un fel din afara situaţiei în care ne găsim. Lista nu trebuie să fie închisă, ci ea va fi actualizată cu diferitele îngrijorări care apar şi deopotrivă din listă se va şterge ceea ce a fost rezolvat. La modul practic, această listă este bine să rămână la îndemâna noastră, fără a fi neapărat văzută şi interpretată de altcineva. Să nu uităm că numai Dumnezeu ne poate înţelege pe deplin, în schimb semenii noştri vor avea totdeauna ceva de obiectat sau de completat, de multe ori fără să fie cazul.
 
O dată întocmită această listă, ce ar trebui să facem mai departe?
Cel mai simplu lucru este ca după ce am întocmit o astfel de listă, să începem să o prezentăm în mod sincer şi direct înaintea lui Dumnezeu, adăugând în rugăciune, acele elemente de detaliu, care descriu problema pe care am denumit-o în respectiva listă, fără a ne grăbi, rugându-ne pentru cel mult câteva subiecte o dată, cu scopul de a exprima înaintea Creatorului nostru cât mai complet situaţiile enunţate. Un astfel de exerciţiu ne va ajuta să conştientizăm puternic prezenţa Creatorului nostru, având convingerea că El va interveni în favoarea noastră aşa cum ştie El că este mai bine. Un lucru însă se va întâmpla cu siguranţă în urma unei astfel de rugăciuni, şi anume că predând Lui îngrijorările noastre, ne vom descărca de o povară interioară care în cele din urmă ne-ar fi sfărâmat sub greutatea ei.
 
În concluzie, poate rugăciunea să fie un mijloc de contracarare a îngrijorării şi pentru depăşirea oricărui fel de temere?
Mai mult ca sigur că rugăciunea trebuie să devină principalul instrument de contracarare a îngrijorărilor ce vin asupra noastră, o metodă eficientă de a-i preda lui Dumnezeu toată povara ce ne apasă şi de a ne descărca de truda, slăbiciunea, neputinţa şi neliniştea în faţa problemelor vieţii. Nu înseamnă că rugăciunea va rămâne singură în învingerea îngrijorărilor, fiindcă este necesar să ne definim şi anumite „planuri concrete de acţiune”, însă acesta va reprezenta primul pas în a învinge handicapurile interioare pe care le-am moştenit într-un mod nefericit sau le-am cultivat de-a lungul vieţii. Schimbarea este posibilă şi depinde doar de noi să ne deschidem sufletul înaintea Creatorului întregului Univers, a Dumnezeului nostru „milos şi plin de îndurare”.
 
Rugăciune: pentru a ne adresa de fiecare dată lui Dumnezeu cu privire la toate problemele noastre şi să nu mai cedăm tentaţiei de a ne îngrijora fără rost.

Filipeni 4:6 „Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri.”