Un vis care m-a impresionat profund
În următorul moment m-am văzut pe o câmpie întinsă, luminată puternic de soare, iar lângă mine erau nişte scări care duceau către o reţea de tuneluri subterane. Pe măsură ce priveam în jur, în faţa mea a apărut o altă persoană, ale cărei trăsături le-am distins foarte bine. Venea asupra mea cu o putere foarte mare şi încercând să îmi facă rău. Manifesta o mare putere spirituală, care încerca să îmi ia în stăpânire mintea. La venirea acestei persoane, am simţit acea putere formidabilă cum trece prin mine şi cum se revarsă asupra persoanei din faţa mea. Atunci, acea persoană s-a dat înapoi ca în faţa unei lovituri puternice şi a început să strige: “Nu pot să îţi fac nimic.” Am încercat apoi să fug şi am intrat din nou în tunelurile subterane. Persoana aceea mi-a apărut din nou în faţă. Din nou, mi-am orientat voinţa cu o putere ce venea de sus, iar persoana aceea a început să dea înapoi. Scena a dispărut ca prin farmec şi m-am trezit.
De îndată ce m-am trezit, am simţit fiorul acelei experienţe din vis, dar aveam în continuare senzaţia că o putere formidabilă se manifestă prin mine şi că mă aflu în prezenţa unei persoane nevăzute, care mă susţine şi care vrea să intre în legătură cu mine. Fără să ştiu cum să procedez, mi-a venit în gând să mă duc la masa de scris şi să scriu ceea ce voi fi inspirat. Aşa ceva nu am mai făcut nici înainte şi nici după această experienţă, dar în contextul acela mi s-a părut logic să procedez astfel. Am luat stiloul şi fără să mă gândesc, am redat următoarele cuvinte: “Deşi voi nu Mă mai recunoaşteţi, Eu totuşi sunt” După aceea, urma o idee pe care nu ştiam cum să o redau, care exprima regret, şi fraza ar fi sunat: “Întoarceţi-vă” sau “Fiţi plin de regret ! Timpul sfârşitului a sosit!” La data aceea nu eram familiarizat cu termenii din Sfânta Scriptură şi nu ştiam că “Eu sunt” este Numele lui Dumnezeu, iar pentru a reda ideea de întoarcere, termenul era “pocăiţi-vă”. Ceea ce am scris mi s-a părut încifrat şi având legătură cu visul pe care îl avusesem, dar la data aceea nu puteam să îmi dau seama ce înseamnă “Eu sunt”, regret sau întoarcere ori timpul sfârşitului. Aceste noţiuni îmi erau complet străine.
A doua zi, când m-am trezit, am căutat să văd foaia de hârtie pe care scrisesem, dar spre surprinderea mea, în caietul în care am scris, respectiva foaie fusese ruptă şi nu am mai găsit-o. Faptul că urma foii rupte se vedea, m-a făcut să îmi dau seama că scrisesem cu adevărat, lucru cu atât mai ciudat cu cât nimeni nu intrase în camera mea până dimineaţă şi nici eu nu aveam obiceiul de a rupe foi de hârtie din caiet. A fost pentru mine un mister şi un semn care nu ştiam la ce s-a putea referi.
Patru ani mai târziu
Era în vara anului 1990, în iunie. Ajunsesem la mijlocul facultăţii, trecusem de revoluţie şi de o mulţime de alte experienţe cu Dumnezeu. La acea dată, am simţit o deosebită atracţie faţă de un cerc de iniţiere în practica yoga. Nu puteam să îmi dau seama de unde provenea această dorinţă, dar eram conştient că trebuie să frecventez acel cerc. Aşa că am participat la o serie de conferinţe care se ţineau la Casa de cultură a studenţilor. Când am ajuns, conferinţa deja începuse, erau sute de studenţi adunaţi şi spre surprinderea mea, cel care prezenta era chiar omul cu care mă luptasem în visul din 1986 şi care exclamase că nu poate să îmi facă nimic. Am fost uimit să constat că toate detaliile coincideau, în ceea ce privea înfăţişarea lui, inclusiv gesturile.
De-a lungul mai multor săptămâni am mers periodic la acele conferinţe, la care se prezentau elementele teoretice ale practicilor yoga, însă încă nu fusesem primit în rândul celor care exersau aceste practici. O dată, această persoană a făcut nişte afirmaţii care mi s-au părut demne de reţinut. La sfârşitul unui comentariu despre o învăţătură yoga, respectiva persoană a făcut o afirmaţie care mi-a atras în mod deosebit atenţia. El a spus: ,,Nici unul dintre cei care sunt în locul acesta nu a venit întâmplător. Noi reprezentăm pe Ilie, pe cel care va pregăti a doua venire a lui Christos. Noi dăm înţelesul lucrurilor pe care bisericile le practică, fără însă a le înţelege fundamentul. Noi însă ştim şi astfel dăm înţelesul deplin al practicilor religioase creştine. De aceea, dacă sunteţi adepţi ai religiei creştine, ceea ce se prezintă aici vă va întări în convingerile voastre religioase. Mai mult, dacă aveţi prieteni care sunt religioşi, este util să îi chemaţi şi pe ei să asculte interpretarea a ceea ce ei cred fără a cunoaşte, indiferent de cultul religios. Totuşi, dacă veţi întâlni persoane ce aparţin confesiunii …” – şi aici a pronunţat numele unei anumite confesiuni creştine – „pe aceştia să îi lăsaţi în pace.”
Ultima afirmaţie m-a uimit peste măsură, fiindcă nu înţelegeam de ce acorda o atenţie aşa de deosebită confesiunii respective, una dintre cele mai mici biserici creştine din România. În altă ocazie, când iarăşi ne vorbea despre anumite învăţături yoga, a repetat ,,dacă veţi întâlni persoane ce aparţin confesiunii …” – şi aici a pronunţat din nou numele acelei confesiuni creştine – „pe aceştia să îi lăsaţi în pace.” Când am auzit a doua oară această afirmaţie am luat o decizie interioară, ca dacă voi scăpa din experienţa yoga, am să mă duc să văd ce este cu această confesiune creştină şi ce cred ei într-un mod aşa de deosebit.
Datorită educaţiei primite aveam o anumită prejudecată împotriva confesiunilor creştine în general, generată de ideile vehiculate înainte de 1989, cum că religia ar fi un lucru depăşit istoric, o manifestare a „misticismului şi obscurantismului”, iar ateismul ştiinţific este singura opţiune valabilă pentru un om raţional şi corect informat.
Cât priveşte yoga, exista ceva ciudat care mă atrăgea fără a putea să mă opun acestei atracţii. Era ceva aproape irezistibil, aveam senzaţia că dacă m-aş fi opus acestei chemări aş fi pierdut ceva deosebit, ceva divin, o ocazie unică de desăvârşire spirituală, lucru care mă interesa în cel mai înalt grad.
După aproape o lună de mers la conferinţele publice ţinute la casa de cultură a studenţilor, am dorit să merg şi la şedinţele practice, care se ţineau în alt loc pe care nu îl ştiam. De aceea, într-o după amiază, după ce s-a încheiat prelegerea, am mers la maestru, şi l-am întrebat politicos dacă aş putea veni la şedinţele practice.
În acel moment s-a petrecut ceva deosebit de straniu, fapt care a contrariat pe toţi cei care erau în jurul meu. Maestrul şi-a întors faţa de la mine şi m-a ignorat cu totul, ca şi cum nici măcar nu i-aş fi vorbit. Am fost uimit, dar după aceea, gândind că poate nu m-a auzit, am repetat din nou cererea mea chiar în faţa lui de a mă alătura celor care mergeau la sală. Din nou s-a întors de la mine, m-a ignorat şi nu a vrut să vorbească cu mine. Acest lucru era cu atât mai neobişnuit, cu cât întotdeauna era un om deschis şi atent la cei din jur. Simţindu-mă profund jignit, m-am retras, hotărât să nu mai vin la şedinţele publice care se ţineau în acel loc. Oricum urma o perioadă de pauză până în septembrie şi aveam să văd ce avea să fie până atunci.
În particular, am început să studiez de unul singur ce ni se predase, şi să încerc să practic acele elemente de început. În mod deosebit ni se indicase o anumită oră din zi când să practicăm anumite tehnici yoga, aşa numitele şedinţe ,,telepatice”, când aveam să primim lămuriri şi descoperiri personale în legătură cu cele prezentate. Elementul de maxim al întregii învăţături yoga, era revărsarea unei ,,ploi uriaşe” de energie divină fără precedent, care avea să conducă la sfârşitul istoriei.
În timpul unei astfel de ocazii, când eram singur şi meditam în timpul unui astfel de exerciţiu la ora respectivă, am avut senzaţia unei prezenţe nevăzute, care încerca să comunice cu mine. Nu m-am împotrivit, dar în acelaşi timp am stat să văd ce se întâmplă. Comunicarea a fost la nivelul sugestiilor, iar ideea a fost să îmi predau voinţa în mâna acestui îndrumător nevăzut. Fusesem avertizaţi că dacă se întâmplă aşa ceva să nu ne temem, fiindcă este bine şi înseamnă că mergem pe calea cea bună. Totul este să dăm voie spiritelor universului să ne conducă către desăvârşire, fapt ce necesită o deplină predare a voinţei în mâna lor, pentru a face ceea ce noi nu putem face prin noi înşine.
Totuşi, când am realizat acest gând, mi-am adus aminte că în Biblie este scris să nu predăm voinţa noastră decât numai lui Dumnezeu şi lui Iisus Christos, fapt pentru care am refuzat să îmi predau voinţa cuiva şi nu am dat curs respectivei sugestii. Imediat, a dispărut orice altă senzaţie neobişnuită şi nu s-a mai întâmplat nimic.
Acest lucru s-a repetat de mai multe ori, în mai multe ocazii, până într-o zi, când după ce am refuzat să îmi predau voinţa, am realizat o altă sugestie care spunea că dacă refuz, atunci voinţa îmi va fi luată cu forţa şi imediat mă simţit o putere deosebită care încerca să ia în stăpânire mintea mea.
M-am speriat şi am încercat să scap de respectiva sugestie, dar îmi dădeam seama că era ca şi cum m-aş fi luptat cu o putere ce mă depăşea cu totul. Am început să mă rog lui Christos să mă scape, dar se părea că nu se schimbă nimic.
Starea de tensiune a continuat de-a lungul zilelor ce au urmat, este adevărat însă că nu tot timpul, fiindcă nu aş fi rezistat la un asemenea lucru. Mai sunt şi alte lucruri care s-au mai întâmplat în acea perioadă, dar întrucât simpla amintire îmi provoacă dezgust faţă de ceea ce a fost, nu le voi aminti. Cert este că trăiam cu senzaţia că sunt pe punctul de a-mi pierde sufletul, de a deveni ca unul dintre demonizaţii descrişi în Evanghelii, şi că viaţa mea practic s-a sfârşit, că de atunci înainte nici mintea nici trupul nu urmau să îmi mai aparţină.
M-am rugat, am ţinut posturi, dar nimic nu putea să mă scape, şi mi-am dat seama că era doar o chestiune de timp până voi ceda cu totul. De regulă se crede că prin astfel de exerciţii spirituale omul poate alunga puterile răului, însă doar Duhul Sfânt poate realiza acest lucruri, iar El nu se află sub controlul nostru; dimpotrivă, noi trebuie să fim sub controlul Său.
Aceste lucruri s-au derulat pe parcursul a două luni şi nu cred că putea să mai dureze mult până să cedez, dacă nu ar fi intervenit ceva între timp. Eram la Petroşani, către sfârşitul lunii august, când pe la mijlocul zilei m-a cuprins iarăşi lupta sufletească pe care o duceam de mai bine de o lună şi jumătate. Pe când încercam să scap de această stare în care mă găseam, am avut o sugestie care părea să vină din altă direcţie decât cea care îmi făcea probleme. Astfel, m-am decis să nu mă opun şi să o urmez. Ideea a fost de a ieşi din casă şi să mă duc acolo pe unde urma să mă conducă respectiva sugestie.
Obosit de atâta frământare sufletească, am decis să merg aşa că am ieşit din casă şi am început să merg pe strada principală. După ce am trecut de un pod, sugestia a fost să o iau la dreapta pe o stradă pe care nu mai mersesem vreodată până atunci. Am mers pe respectiva stradă, de fapt o alee prost asfaltată, de-a lungul unui pârâu şi mă tot întrebam încotro mergeam.
Nu mă uitam decât în sus şi înainte, pe măsură ce mergeam, şi mă rugam lui Christos să mă ierte şi să mă scape, când la un anumit moment sugestia a fost deosebit de clară, iar ideea a fost să îmi întorc capul să privesc la dreapta la clădirea care era în acel loc şi în acel moment am avut clar un gând care spunea ,,Dacă vrei să scapi, atunci de acum înainte să mergi în locul acesta”. Când m-am uitat, uimit de respectiva idee, am văzut o clădire ce semăna oarecum cu o biserică şi care avea o placă de marmură pe care era scris numele bisericii pe care o menţionase maestrul yoghin.
Atunci am exclamat involuntar ,,Cum pot să merg la o biserică pe care nu o cunosc? Cum să merg la aceşti oameni pe care nu îi ştiu?”. Adevărul este că gândul de a merge la o biserică necunoscută mă făcea să dau înapoi cu groază. Dar, sugestia imediată a fost promptă ,,Dacă nu mergi aici nu vei mai scăpa vreodată ci vei fi pierdut pentru totdeauna”.
În acel moment am înţeles că nu se putea negocia nimic şi punând în balanţă ceea ce mă aştepta dacă nu eram scăpat de acele duhuri rele, am zis, ,,Bine, fie şi aşa. O să fiu de ruşine înaintea tuturor, dacă aşa trebuie să fie” şi am acceptat.
Din acel moment lucrurile au început să schimbe, dar nu dintr-o dată. Astfel, atunci când veneau sugestiile negative începeam să mă rog şi după o scurtă luptă eram lăsat în pace.
Întors de la Petroşani, am cerut cumnatei mele, care mergea de vreo câteva luni la o biserică din Bucureşti aparţinând acelei confesiuni creştine, să îmi dea materiale ce detaliau credinţa lor. În mod deosebit am studiat mai multe cărţi ce conţineau explicarea biblică a profeţiilor ce privesc sfârşitul acestei lumi, aflate în legătură cu învăţăturile de bază cu privire la mântuirea prin credinţa în jertfa lui Iisus Christos. Am înţeles că în relaţia dintre profeţia biblică şi adevărul legat de mântuire există o forţă extraordinară pe care nimic şi nimeni nu o poate înfrânge.
Pe măsură ce studiam aveam impresia că o persoană plină de autoritate luase o mătură şi începuse să facă curăţenie în păienjenişul de confuzie, erezie şi rătăcire care era în mintea mea, iar stările rele s-au redus în intensitate până când au dispărut. Astfel că în septembrie, când doream să merg la o sală, unde se practicau învăţăturile yoga, aveam să merg la o altă sală, mai bine zis aveam să intru pentru prima dată într-o biserică din Bucureşti aparţinând acelei biserici, şi să asist pentru prima dată la un serviciu religios în acea confesiune.
Un an mai târziu, în ciuda faptului că eram încă student, am decis să mă botez în cadrul respectivei biserici şi să urmez sfatul Celui care mi-a vorbit direct şi prin vis în ocazii diferite. Şi când am înţeles ce înseamnă ,,timpul sfârşitului” Într-adevăr, în spatele învăţăturilor creştine autentice, bazate direct pe Sfintele Scripturi, se află Cineva a cărei putere este suficient de mare pentru a elibera pe deplin chiar pe cel mai slab dintre oameni căzut în mâna vrăjmaşului.
Mai mult, pe măsură ce studiam Biblia, am realizat că în mod inconştient ceea ce am căutat erau tocmai învăţăturile fundamentale ale Sfintelor Scripturi, ce sunt o comoară de adevăr şi care dacă ar fi cunoscute, ar scăpa pe mulţi dintre cei care stau pe marginea abisului învăţăturilor ce nu au legătură cu Dumnezeu, sau se agaţă de lucruri incapabile de ai ajuta pe cărarea vieţii.
Concluzie
Visul cu care am început, conţinea în el traiectoria spirituală pe care aveam să merg, în sensul că mă avertiza, identificând acea persoană care era pe punctul, prin intermediul învăţăturilor propagate, să îmi facă un rău nespus de mare. Dar finalul nu urma să fie acesta şi tocmai de aceea, rândurile pe care le-am scris sub inspiraţie atunci au devenit moto al credinţei mele creştine:
Deşi voi nu Mă mai recunoaşteţi, totuşi EU SUNT.
Întoarceţi-vă la Dumnezeu! Timpul sfârşitului a sosit!
Era la mijlocul lunii august 1986, la trei săptămâni după ce reuşisem la o instituţie de învăţământ superior. Încă eram sub impresia produsă de reuşita la un examen de admitere care nu fusese nici simplu, nici uşor şi de care depindea, din punctul meu de vedere, tot ceea ce însemna viitorul meu. Cu ocazia examenului de admitere, mai precis înaintea afişării rezultatelor acelui examen, făcusem o promisiune lui Dumnezeu, ca dacă voi reuşi la acel examen, să cred în El şi să mă închin Lui în mod deplin, indiferent de circumstanţe.Am visat că mergeam prin nişte tuneluri subterane luminate de torţe săpate în piatră. Scenele erau parcă desprinse dintr-un film ce trata evenimente din antichitate sau evul mediu. Mergând pe unul din aceste culoare luminate de torţe, am ajuns într-un loc unde era întinsă o masă confecţionată dintr-un lemn ce părea foarte rezistent. La masă erau puse şi scaune. M-am aşezat şi de cealaltă parte s-a aşezat o persoană a cărei înfăţişare mi se părea familiară, aducând cu cineva din familie. Pe măsură ce îi studiam mai atent chipul, am văzut că trăsăturile persoanei dinaintea mea se schimbă. Atunci am sărit de la masă şi am zis: “Înaintea mea se află un demon.” La aceste cuvinte, trăsăturile persoanei respective s-au schimonosit. Eu am zis: “Pleacă dinaintea mea.” La aceste cuvinte, am simţit o putere formidabilă trecând prin mine şi făcând ca persoana aceea să se retragă şi toată acea scenă să dispară.
În acea seară de august am mai zăbovit puţin, către miezul nopţii, citind o carte. În acele timpuri aveam obiceiul de a citi până noaptea târziu sau de a scrie ori de a studia. Era o senzaţie plăcută ca după ce toţi se culcau, să rămâi singur cu gândurile tale, la o masă de scris şi să dai drumul cugetării. Pe măsură ce citeam, am constatat că începea să îmi fie somn, aşa că am luat cartea, m-am aşezat în pat şi am continuat să citesc. Înainte de a-mi da seama, am şi adormit. Am avut un vis care m-a impresionat profund, fiindcă părea să anunţe nişte lucruri destul de neobişnuite.
În loc de încheiere
În decursul relatării am omis în mod deliberat numele bisericii la care s-a făcut referinţă în această experienţă, pentru a se da un caracter de generalitate cu privire la modul în care Dumnezeu ne călăuzeşte. În fond, a fi membru într-o anumită confesiune este o problemă de chemare personală, conform îndemnurilor primite de la Duhul Sfânt şi nu datorită manipulărilor propagandistice derulate de vreo anumită organizaţie religioasă.
Pe de altă parte, am un profund respect pentru maestrul yoghin menţionat, al cărui nume din raţiuni similare celor de mai sus l-am omis, cum de altfel am un respect deosebit pentru orice om care are un crez, fie el şi necreştin. El este o persoană sinceră în credinţa sa, cu capacităţi intelectuale deosebite, aşa cum sunt mulţi din cei ce practică yoga, o disciplină interesantă, ce cultivă arta stăpânirii de sine.
Din aceste considerente aş dori să fiu bine înţeles că această experienţă are un caracter strict personal, fiindcă pur şi simplu în cazul meu, Dumnezeu a ales să fiu creştin.
Comentarii
Lăsaţi un comentariu. Trackback