Când ne gândim la ajutorarea semenilor, deseori facem referinţă la o lucrare mare pe care trebuie să o facem sau la furnizarea de valori materiale consistente, pe care de cele mai multe ori nici noi nu le avem. Însă acest lucru este departe de realitate, fiindcă de fapt prin gesturi, atitudini sau cuvinte noi putem să venim în ajutorul celor aflaţi în diferite dificultăţi, mult mai eficient şi mai direct decât ne-am putea imagina. Cauza principală a necazurilor cu care ne confruntăm în general, rezidă din faptul că ne pierdem foarte uşor speranţa şi credinţa, că ajungem să ne lăsăm purtaţi de val şi chiar să abandonăm lupta vieţii. De aici pleacă majoritatea problemelor cu care avem de-a face. De aceea, o încurajare spusă la momentul potrivit, adică atunci când rişti să aluneci cu totul la vale, va valora mai mult decât toate ajutoarele materiale pe care le-am putea oferi.

 

Lucrul cel mai extraordinar pe care îl poate realiza religia creştină autentică, constă în creşterea capacităţii noastre de a distinge detaliile vieţii din jurul nostru, prin înţelegerea modului în care Dumnezeu lucrează în cursul evenimentelor prin care trecem. În acest sens, sensibilitatea noastră la ceea ce se întâmplă în jur este amplificată suficient pentru a putea percepe ceea ce se întâmplă cu semenii noştri şi prin ajutorul spiritual pe care îl primim, să putem veni în ajutorul lor. Cred că dificultatea cea mai mare constă în faptul că de regulă, ne rezumăm la o religie ce se limitează la forme, ritualuri şi ceva învăţătură, fără a pune accent pe partea practică, ce presupune dezvoltarea facultăţilor noastre spirituale şi morale.

 

Religia creştină este în esenţa ei practică, chemându-ne să transpunem în realitatea zilnică principiile spirituale pe care le deprindem prin studiul personal al Sfintelor Scripturi. Bineînţeles, acest lucru presupune un efort susţinut, o voinţă bine determinată şi o perseverenţă ce depăşeşte în permanenţă simpla dorinţă. Însă motivaţia pentru a face acest efort decurge în principal din modul în care ne raportăm, sau mai bine zis percepem, realităţile spirituale. Contemplarea lucrării lui Dumnezeu în viaţa de zi cu zi nu reprezintă altceva decât o urmărire activă a intervenţiei supranaturale asupra experienţelor prin care trecem, cu scopul de a ne sincroniza interior, prin gânduri şi atitudini, precum şi exterior, prin cuvinte şi fapte, cu ceea ce întreprinde Creatorul nostru.

 

 

Cum am mai spus şi în alte ocazii, cea mai nefericită reclamă pe care o putem face creştinismului este aceea de a afişa o atitudine de nemulţumire, tristeţe şi apăsare, în condiţiile în care am luat contactul cu învăţătura eliberatoare a lui Hristos. Ceva nu este în regulă pentru cineva, care deşi cunoaşte adevărul mântuirii prin jertfa lui Isus Hristos, totuşi rămâne în dispoziţia negativă cauzată de păcat. Acest lucru nu înseamnă că orice indispoziţie trebuie să fie eliminată din viaţa noastră. De fapt, în permanenţă va trebui să ne luptăm cu influenţe care ne trag spre pământ, la propriu şi la figurat. Dar atunci când abandonăm lupta, când ne lăsăm târâţi de stări negative, atunci mai mult ca sigur înseamnă că nu am înţeles, sau am pierdut sensul, cuvintelor lăsate de către Dumnezeu prin intermediul Bibliei. De acea, primul pas constă în reluarea într-o manieră corespunzătoare a învăţăturii Evangheliei lui Hristos, pentru a distinge mesajul autentic.

 

În primul rând, dacă persoana care prezintă cuvintele adevărului veşnic, nu este ea însăşi pătrunsă de spiritul lui Isus Hristos, atunci învăţătura pe care o prezintă va fi deficitară, golită de puterea transformatoare, rezultând doar o informaţie ce este transmisă celorlalţi. Însă o informaţie, fie ea şi cea mai de seamă, dacă nu este conectată cu puterea de a fi transpusă în practică, este în mod cert inutilă. Într-un mod similar, dacă puterea lui Dumnezeu nu însoţeşte cuvintele adevărului, atunci acesta din urmă rămâne fără valoare practică. Prin urmare, o cauză majoră pentru transmiterea unui creştinism lipsit de putere, aş putea spune chiar nepractic, rezidă din lipsa conexiunii spirituale a celor ce îl prezintă.

 

O altă cauză majoră este constituită din neînţelegerea, iar alteori chiar alterarea, învăţăturilor biblice, care vor conduce la un alt mesaj decât cel furnizat de către Dumnezeu. Cunoaşterea doar la suprafaţă a învăţăturilor creştine se constituie ca un impediment serios în aprofundarea nuanţelor profunde, dar esenţiale, pentru transformarea vieţii. De exemplu, în zadar se tot vorbeşte despre necesitatea de a ne însuşi anumite valori morale, dacă de fapt noi nu L-am acceptat pe Domnul Hristos ca Mântuitor personal şi nu facem din aceasta fundamentul întregii noastre vieţi. În acelaşi timp, alterarea prin adăugare sau omisiune, constituie de asemenea o cauză majoră în împiedicarea noastră de a ajunge la religia bucuriei mântuirii prin Isus Hristos.

 

Mai întâi, este necesar să reluăm fundamentele religiei creştine, pentru a înţelege în mod corect ceea ce Dumnezeu doreşte să ne transmită. În acest sens, studiul biblic personal se constituie ca o prioritate, fapt ce implică citirea zilnică a Sfintelor Scripturi, cugetarea asupra cuvintelor acesteia şi nu în ultimul rând studiul personal, aşa cum am procedat şi atunci când fiind elevi trebuia să studiem diferitele materii de curs. Mai departe, pentru a putea conecta învăţăturile biblice cu viaţa noastră, va fi necesar exerciţiul rugăciunii, aplicat la ceea ce citim din Sfintele Scripturi. În unirea dintre cele două se află o forţă extraordinară.

 

De îndată ce elementele de învăţătură şi cele de motivaţie sunt fixate, prin studiu, respectiv rugăciune, va trebui să exersăm punerea lor în practică. În aceste sens, un instrument util ar fi cel de a ne defini obiective specifice pe care să le realizăm, iar după aceea să examinăm cum au decurs lucrurile şi ce se poate îmbunătăţi. Această etapă seamănă foarte mult cu modul în care ne desfăşurăm activitatea profesională, încercând să fim cât mai eficienţi posibil şi să deprindem cele mai bune practici în ceea ce avem de făcut.

 

În primul rând, un creştin trebuie să se deprindă el însuşi să aibă o atitudine de bucurie, prin ceea ce primeşte de la Dumnezeu, fiindcă altfel el nu va avea ce oferi celorlalţi. Aşadar, un obiectiv permanent va fi cel de a dovedi o atitudine pozitivă continuă şi indiferent de vreme, fapt care îl va conduce să primească putere spirituală pe care să o împărtăşească şi celorlalţi. Cred că o aplicaţie directă a principiului „daţi şi vi se va da”, se referă la puterea de viaţă, incluzând bucuria de a trăi, pe care o primim de la Dumnezeu în măsura în care suntem dispuşi să o împărtăşim. Dacă în lucrurile materiale suntem restricţionaţi de realitatea nedreaptă din jurul nostru, în partea spirituală putem avea o abundenţă care să ne facă suficient de bogaţi pentru a o putea împărtăşi şi cu semenii noştri.

 

Partea spirituală este mult mai importantă decât ne putem imagina. Orbiţi fiind de strălucirea şi impactul pe care îl au lucrurile materiale asupra simţurilor noastre, uităm că am fost creaţi după chipul lui Dumnezeu. Aşadar, nimic nu ne va conferi o bucurie durabilă, decât partea ce ţine de manifestarea acestui „chip interior”, adică partea spirituală. Prin folosirea cuvintelor „partea spirituală” nu m-am referit la un aspect mistic, ascuns, şi nici la o anumită ideologie creştină, ci în primul rând la capacitatea de a percepe realitatea şi de a acţiona asupra ei având conştiinţa că Dumnezeu există, că este mereu alături de noi, că intervine în favoarea noastră, şi nu în ultimul rând, că fiecare lucru ce ni se întâmplă în viaţă are legătură directă cu relaţia pe care o avem sau nu cu Creatorul nostru.

 

Atunci când distingem faptul că lumea nu se compune doar din lucruri materiale, ci ea comportă intervenţia activă a lui Dumnezeu, totul îşi schimbă culoarea, iar imposibilul devine posibil prin puterea Sa transformatoare. Când începem să distingem chipul Său în realitatea înconjurătoare, prin faptul că vedem minunile pe care El le face în viaţa noastră, iar aici prin minune mă refer la orice lucru mare sau mic pe care Domnul îl face pentru noi, atunci începem să ne sprijinim tot mai mult cu încredere şi tărie pe făgăduinţele Sale. De fapt, nu putem avea încredere în cineva pe care nu îl cunoaştem şi nu ştim că există cu adevărat. Dovezile pot să fie abundente în jurul nostru, dar dacă nu le dăm atenţie, atunci nimic nu se va schimba cu adevărat. Ei bine, abia atunci vom ajunge să avem o religie autentică, ce nu poate fi decât una a bucuriei şi speranţei.

 

Atunci când viaţa noastră va începe să oglindească valorile spirituale autentice, ce se exprimă prin intermediul unor atitudini de încredere, bucurie şi optimism, atunci vom ajunge să putem oferi ajutor celor aflaţi în felurite dificultăţi, inspirându-le puterea de a duce lupta vieţii mai departe, de a nu abandona şi de a se prinde ferm de puterea lui Dumnezeu. Atunci, vom putea să oferim sfat şi încurajare, iar cuvintele noastre nu vor mai rămâne doar nişte vorbe goale, ce nu se sprijină pe nimic, ci vor avea puterea extraordinară de a transforma persoane învinse, copleşite de o realitate crudă, în oameni dispuşi să lupte, să se ridice şi să învingă. Cred că beneficiul cel mai mare pe care îl are un creştin, se află în capacitatea pe care o are de a nu se da bătut, atunci când este vorba de a duce până la capăt alergarea în cursa vieţii. A aduce lumină în sufletele oamenilor, este cea mai nobilă lucrare ce se poate realiza pe pământ.

 

Rugăciune pentru a înţelege şi experimenta puterea cuvintelor lui Dumnezeu, oferite prin intermediul Bibliei, şi de a aduce bucurie, încredere şi optimism celor aflaţi în dificultăţi, suferinţe sau necaz.