De Octavian Lupu, octavian_lupu@yahoo.com
Nu am ceva împotriva teoriei „Big-Bang”. Nici împotriva teoriei relativităţii, indiferent de implicaţiile filozofice ale acesteia. În fond, nimeni nu cunoaşte cum a luat naştere universul fizic şi ce legi îl guvernează pe deplin. Aici va fi o temă de studiu continuu şi de reformulări periodice a ceea ce am crezut că ştim pe deplin.
Pe de altă parte, nici fizica şi nici filozofia nu ne pot vorbi despre originile existenţei, ci ele doar mărturisesc despre ceea ce există, fără a putea pătrunde dincolo de limita de la care au apărut toate lucrurile. Necazul începe când ştiinţa se uneşte cu speculaţia filozofică pentru a zămisli „certitudini”. Cred că nu există un mariaj mai nefericit, cu atât mai mult cu cât scopul este doar cel de a demola orice viziune ce transcede „universul vizibil”. Şi aici mă refer direct la religie.
De ce să ne ascundem după degete? Religia nu mai este interesantă în secolul XXI, cum dealtfel nu a fost luată în seamă nici în secolul XX. Dar nu doresc învierea religiei medievale şi nici măcar a celei antice. Cred că datoria fiecărei generaţii este de a redescoperi cunoaşterea de Dumnezeu în coordonate proprii şi conforme cu ceea ce a ajuns să cunoască la respectiva dată.
Revenind la spinosul „dialog” dintre religie pe de o parte, şi uniunea ştiinţă – filozofie pe de altă parte, nu pot să nu observ cum multe persoane pretins credincioase ajung să lase cu uşurinţă armele în faţa „argumentelor de netăgăduit ale ştiinţei”. Cu siguranţă că nu trebuie nici să apărăm dogmele trecutului. Personal, urăsc dogmele, fiindcă suprimă gândirea şi individualitatea.
Însă, dacă discutăm problema „Big-Bang”, aş putea spune că Biblia nu face o directă referinţă la modul în care au fost zămislite corpurile cereşti, sau „bolovanii şi praful cosmic” din universul în care ne aflăm. Ea pur şi simplu porneşte din momentul în care au fost create formele de viaţă pe pământ, nu prin evoluţie, ci direct prin „programarea codului vieţii” aşa cum citim din cartea Genezei.
De ce suntem atât de miraţi când ni se spune că „Dumnezeu a zis şi s-a făcut”? În era informaticii şi a programării calculatoarelor să fim surprinşi de acest exerciţiu de „programare” făcută chiar de către Creatorul nostru? Dacă noi, oameni limitaţi, utilizăm programarea pentru a genera lucruri noi, de ce să nu ne gândim că şi Dumnezeu poate să procedeze în mod similar, dar la o scară mult mai largă?
De ce să ne fie ruşine de raportul biblic şi să apelăm la evoluţionism, pe care deşi îl respect nu pot să îl aprob. Există cu adevărat o progresie, o evoluţie, a formelor de viaţă, dar universul fizic nu poate genera de la sine viaţă. Însă dacă este programat, da, poate zămisli viaţă, fiind însă nevoie de un „programator”, corect?
Este o absurditate să crezi că lucrurile se pot autoprograma, conducând în mod automat la apariţia vieţii şi a formelor de viaţă inteligente. Nici un sistem de operare nu poate apărea la întâmplare, combinaţiile necesare fiind imposibile din punct de vedere practic, în absenţa unor programatori special instruiţi.
Pe de altă parte, nu pot să mă alătur „creaţioniştilor” care neagă realizările ştiinţei şi ale tehnologiei şi dau la o parte „teoriile eretice”. De multe ori din ceea ce părea a fi erezie s-a putut deduce adevărul. Prejudecata nu poate lua locul argumentelor şi logicii.
Aşadar, nu trebuie apărat un front într-un domeniu în care Dumnezeu nu a dorit să ofere detalii. Nu geneza universului fizic este problema. Nu aici trebuie consumată „muniţia” argumentelor pertinente şi a cercetării. Ci apariţia formelor de viaţă este ceea ce ne interesează cel mai mult.
Într-un moment în care viaţa este pusă în pericol pe pământ, este necesar mai mult decât oricând să înţelegem cine suntem, de unde venim şi încotro trebuie să ne îndreptăm. Nu universul fizic este în primejdie, ci viaţa, lucrul cel mai de preţ din univers.
Ştiinţa vieţii este covârşitor de importantă pentru noi, iar primul pas în accederea pe drumul cunoaşterii existenţei, se află în recunoaşterea Creatorului cerurilor şi al pământului, adică a lui Dumnezeu.
Dacă Dumnezeu foloseşte „Big-Bang-ul” pentru a crea un univers, nu ştim precis, dar faptul că El ne-a creat, nu ar trebui să comporte nici o îndoială, fiindcă „Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu” (Geneza 1:27).
De aceea, ştiinţa vieţii şi a sufletului omenesc reprezintă cea mai înaltă disciplină de studiu, fiindcă ea poartă pecetea asemănării cu Dumnezeu. Iar a purta chipul divin, înseamnă să recunoşti pe Creatorul întregului univers şi pe Părintele nostru ceresc.
Sună acest lucru a religie? Depinde cum privim lucrurile, dar eu cred că seamănă mai degrabă cu un adevărat „creştinism biblic”, de care avem nevoie mai mult decât oricând cu scopul recâştigării demnităţii umane şi redescoperirii legăturii cu Cel Veşnic. Iar alianţei filozofie – ştiinţă opun cunoaşterea de Dumnezeu prin intermediul Sfintelor Scripturi ce se reflectă în frumuseţea vieţii şi a sufletului omenesc în desăvârşirea sa originară.
Peste 90% din tranzactiile imobiliare care au loc in SUA sunt efectuate prin intermediul unei agentii de intermedieri imobiliare.Tranzactiile imobiliare sunt un domeniu complex de activitate si implica o serie de aspecte legale, fapt pentru care, in unele state (cu precadere pe Coasta de Est a Americii), angajarea unui avocat este obligatorie atunci cand cineva vinde sau cumpara un imobil.Deoarece din punct de vedere juridic “a scrie contracte” inseamna “a aplica legea”, unele state, inclusiv Arizona, California, Oregon si Washington, au anumite dispozitii legale care le confera agentilor imobiliari dreptul de a scrie contracte inerente tranzactiilor imobiliare. In aceste state, implicarea unui avocat “in tranzactie” nu este obligatorie.
