Deuteronom 8:6-9 „6 Să păzeşti poruncile Domnului, Dumnezeului tău, ca să umbli în căile Lui, şi să te temi de El. 7 Căci Domnul, Dumnezeul tău, are să te ducă într-o ţară bună, ţară cu pâraie de apă, cu izvoare şi cu lacuri, care ţâşnesc din văi şi munţi; 8 ţară cu grâu, cu orz, cu vii, cu smochini şi cu rodii; ţară cu măslini şi cu miere; 9 ţară unde vei mânca pâine din belşug, unde nu vei duce lipsă de nimic; ţară, ale cărei pietre sunt de fier, şi din ai cărei munţi vei scoate aramă.”
Ce fel de imagini au fost oferite evreilor pentru a înţelege natura lucrurilor pregătite de către Dumnezeu? De ce aveau ei nevoie de astfel de descrieri?
Acest fragment biblic ne descrie în mod deosebit de plastic realitatea lucrurilor promise de către Dumnezeu şi oferite evreilor prin harul Său. Fără astfel de imagini ar fi fost dificil pentru ei să conştientizeze faptul că locul către care erau conduşi nu era o utopie sau nu reprezintă doar un imbold moral pentru a merge mai departe. Din acest punct de vedere, pot spune că şi noi avem nevoie de o imagine cât mai concretă cu putinţă asupra lucrurilor pe care Dumnezeu ni le-a pregătit, astfel încât să fim motivaţi să înaintăm pe calea credinţei. Pentru un evreu din acele vremuri aceste detalii reprezentau foarte mult, ceva în genul vizionării unui program audiovizual ilustrând acele realităţi viitoare, care contrastau puternic cu situaţia în care se afla la acea dată, locuind în mijlocul pustiului şi fiind înconjurat de un mediu ostil.
Cât de important este pentru noi să avem anumite detalii asupra realităţilor viitoare pe care Dumnezeu ni le-a făgăduit? De ce avem nevoie de astfel de descrieri?
Se poate spune că toţi avem nevoie să vizualizăm sub o formă sau alta lucrurile la care ne gândim, pentru a putea emite judecăţi de valoare sau pur şi simplu pentru a le putea aprecia. De aceea, nu putem spune că există o excepţie atunci când ne referim la realităţile spirituale descrise prin intermediul Cuvântului lui Dumnezeu. În acest sens, descoperirile profetice abundă în elemente vizuale, care ne ajută să înţelegem mult mai bine mesajul divin, decât dacă acesta ne-ar fi fost comunicat într-un mod abstract, lipsit de orice corespondenţă cu realitatea concretă în mijlocul căreia trăim. De exemplu, ne putem gândi la descrierile din cartea Apocalipsei, unde în final ni se oferă o imagine grandioasă a Noului Ierusalim, cu tot felul de detalii de întocmire, făcând referinţă la abundenţa extraordinară a lucrurilor preţioase din punct de vedere material. Sau mă pot gândi la alte descrieri din Vechiul Testament, cu am ar fi cele din partea finală a cărţii profetului Ezechiel, unde este realizată o reprezentare cu precizie a templului ce ar fi trebuit să fie reconstruit, dacă evreii s-ar fi întors din toată inima la Dumnezeu.
Revenind la textul biblic din Deuteronom, ce s-ar putea spune despre condiţiile care erau enunţate pentru a putea avea parte de împlinirea făgăduinţelor divine? Rămâne acest lucru valabil şi pentru timpul în care trăim?
Întotdeauna împlinirea făgăduinţelor divine a presupus o ascultare deplină din partea celor cărora le-au fost adresate. Ar fi un lucru cu totul ilogic să credem că se putea intra în ţara făgăduită, în timp ce practicile păgâne continuau să fie urmate, sau cât timp poporul manifesta necredinţă în ceea ce promitea Dumnezeu. Într-un mod similar, în timpul de faţă rămâne valabil principiul ascultării depline, pentru a putea avea parte de împlinirea făgăduinţelor divine cu privire la intrarea în împărăţia cea veşnică. Acest principiu ne va conduce de fapt la o pregătire serioasă, fiindcă este clar că nu vom putea intra în acea lume, cât timp practicăm principiile egoiste ale lumii în care ne aflăm în momentul de faţă. Cred că mai mult decât în orice altă perioadă a istoriei, este necesar să ne definim ţinte clare şi obiective precise, pentru a putea atinge prin credinţă şi efort personal nivelul standardului ascultării depline de Cuvântul lui Dumnezeu.
Dar cum este posibil să atingem un astfel de standard, date fiind înclinaţiile ereditare către rău şi tendinţele din societate, ce ne abat de la principiile ascultării de voinţa lui Dumnezeu? Este realizabil un astfel de lucru? Nu este suficientă pur şi simplu credinţa?
O credinţă autentică este suficientă, fiindcă ea va fi caracterizată de o deplină ascultare de Cuvântul lui Dumnezeu. Însă o credinţă ce se rezumă doar la primirea unui crez, a unei formule doctrinare sau ceva în genul acesta, va fi mai mult decât insuficientă pentru transformarea interioară a vieţii. Standardul ascultării depline poate fi atins doar prin intermediul experimentării „naşterii din nou”, a acelui salt spiritual interior, ce se realizează de către Duhul Sfânt, având însă la bază credinţa pe care o avem în Dumnezeu cu privire la mântuirea prin Isus Hristos, Domnul nostru. O credinţă adevărată va fi mereu însoţită de experienţa renaşterii interioare, iar din acest punct de vedere putem spune că un creştin autentic va fi călăuzit spre o progresivă împlinire a standardului pus înaintea noastră de către Dumnezeu. „Saltul interior” este posibil şi reprezintă în mod clar o experienţă superioară aderării formale la un crez, la o doctrină sau la o biserică.
Cu toate acestea, sunt persoane care cred în Dumnezeu, fac apel la făgăduinţele divine, şi totuşi constată că nu reuşesc să ajungă la o împlinire faptică a cerinţelor din Biblie în ciuda celor mai bune eforturi. Ce se poate spune despre o astfel de situaţie?
Sunt sigur că orice creştin ce doreşte să se ridice la înălţimea cerinţelor divine va experimenta momente în care va constata că nu poate depăşi un anumit prag şi astfel multe lucruri vor continua să rămână neîmplinite în viaţa sa. Într-o astfel de situaţie nu trebuie să ne lăsăm descurajaţi sau să începem să ne îndoim cu privire la mântuirea noastră viitoare şi la intrarea în împărăţia cea veşnică. De multe ori poporul sfânt ajungea în situaţii în care nu mai vedea nici un fel de ieşire din dificultăţile ce îi stăteau înainte, fiind strâmtorat de o mulţime de probleme şi dificultăţi, aparent de netrecut. În astfel de momente era foarte uşor să te îndoieşti cu privire la faptul că Dumnezeu te-a călăuzit şi era simplu să cazi în disperare sau chiar să revii la idolatrie. Drumul care duce la ceruri are astfel de momente de limitare şi incertitudine care ne pun la încercare, uneori chiar la modul extrem, încrederea pe care o avem în Cel care ne călăuzeşte. Depinde însă foarte mult de atitudinea noastră pentru a putea depăşi cu succes astfel de situaţii.
La modul concret, ce se poate face când am ajuns în astfel de momente, sesizând că am atins un fel de limită dincolo de care nu mai putem trece? Cum putem să evităm căderea în necredinţă?
S-ar putea să constatăm că nu putem să depăşim anumite resentimente faţă de anumite persoane care au abuzat într-un mod serios de noi, undeva în trecut. Sau s-ar putea să vedem că nu reuşim să ne stăpânim temperamentul mânios, că avem izbucniri de supărare, sau chiar de furie, deşi am făcut tot ce am putut pentru a preîntâmpina o astfel de situaţie. Ajunşi în astfel de momente, este atât de uşor să ne gândim fie că idealul biblic este prea înalt pentru noi, fie că reprezintă o utopie. Însă dacă în acele clipe ne-am aduce aminte de faptul că totuşi, Dumnezeu ne-a condus de-a lungul timpului, că nu a fost o întâmplare faptul că am ajuns să credem în El şi să ne încredem în făgăduinţele Sale, atunci perspectiva s-ar schimba în mod substanţial. Cerul este un loc real, pregătit pentru oameni reali, luaţi de pe acest pământ, la fel de real şi de concret. Dumnezeu nu şi-a propus să ducă în ceruri nişte sfinţi gata pregătiţi, ci nişte păcătoşi ce sunt în mod progresiv transformaţi prin harul Său.
Şi totuşi, ce se poate face pentru a ajunge să depăşim cu succes momentele de criză şi incertitudine, când ni se pare, în mod obiectiv, că nu putem să ajungem la acea ascultare deplină, cerută prin Cuvântul lui Dumnezeu?
Aş putea spune, fără a exagera, că acestea sunt momentele cele mai preţioase pe drumul ce duce către ceruri, fiindcă avem ocazia de a face nişte salturi spirituale cu totul superioare faţă de cele pe care le-am experimentat în „vremurile bune”. Ca orice drum real, calea care duce la ceruri are secţiuni care pot fi parcurse cu uşurinţă, fără un efort deosebit, dar şi părţi care presupun concentrare, atenţie şi un mare consum de energie. Faptul că am ajuns într-un astfel de loc nu ar trebui să ne descurajeze, ci dimpotrivă, ar trebui să ne conducă la o mai adâncă cercetare de sine şi la acumularea de energie spirituală suplimentară prin exerciţiul studiului biblic aplicat şi al rugăciunii. În acest sens, va trebui să aplicăm schiţa „paşilor prin credinţă”, despre care am avut ocazia să amintim şi în alte ocazii, cu privire la ceea ce înseamnă un studiu biblic aplicat.
La modul concret, ce se „paşi prin credinţă” pot să fie făcuţi pentru a depăşi problemele prezente, ce ne apar uneori ca fiind de nerezolvat?
De exemplu, dacă am ajuns să vedem că nu putem să depăşim resentimente din trecut, atunci este cazul să căutăm în cuprinsul Sfintelor Scripturi acele fragmente ce ne vorbesc despre acest subiect. De îndată ce am identificat prin căutare astfel de paragrafe, va trebui să le studiem cu atenţie pentru a desprinde învăţătura biblică cu privire la respectivul subiect şi după aceea să aplicăm la propria noastră viaţă ceea ce am descoperit. Adăugând exerciţiul rugăciunii pentru respectiva problemă, corectându-ne viziunea conform cu ceea ce am studiat şi veghind cu atenţie la aplicarea respectivelor principii, vom ajunge să depăşim obstacolele ce păreau a fi de netrecut. Să nu uităm niciodată că adevăratele obstacole sunt în interiorul nostru, însă prin puterea Cuvântului ele vor putea fi depăşite. Saltul interior final este de fapt rezultatul nenumăratelor „salturi”, pe care le-am făcut de-a lungul vieţii în cele mai diferite situaţii. În consecinţă, nu trebuie să ne fie teamă când ajungem să ne simţim limitele, fiindcă acest lucru ne va putea conduce la primirea de energie spirituală suplimentară pentru a merge mai departe, şi de ce nu, pentru a ne autodepăşi „păşind prin credinţă” pe calea lui Dumnezeu.
Însă aplicarea unui astfel de procedeu va presupune efort şi dedicare. Nu există o cale mai simplă, mai comodă, astfel încât să nu fie necesar să studiem Biblia la nivel de detaliu sau să ne rugăm cu perseverenţă pentru intervenţia lui Dumnezeu în viaţa noastră?
Cu toţii ştim din experienţă, că lucrurile de valoare în viaţă se obţin numai în urma unui efort susţinut şi constant depus pe o perioadă lungă de timp. De ce drumul către mântuire ar face excepţie de la această regulă generală? De ce să credem că vom putea merge pe calea transformării interioare, altfel decât aplicând ceea ce ştim chiar din cursul experienţei şcolare sau a celei profesionale? Răspunsul este oarecum simplu de enunţat, dar impactul său este profund, şi anume că nu vom putea să avansăm spiritual fără a face un efort special în acest sens. Sunt conştient că nu ne este simplu să ne luptăm cu indispoziţiile pe care le avem când este vorba de urmarea căii lui Dumnezeu. De multe ori ne este dificil să deschidem Biblia, dar ne este atât de simplu să apăsăm pe butonul de pornire al televizorului. Ne este atât de greu să găsim timp pentru rugăciune, dar cât de uşor ne este să vorbim mult timp la telefon sau să stăm ore în şir în faţa calculatorului conversând cu alte persoane pe diferite alte teme. De unde provine această diferenţă? De ce ne este greu să facem un lucru despre care ştim că este important, chiar vital, în timp ce altul de mult mai mică importanţă ne ocupă mai tot timpul? De ce? Pur şi simplu fiindcă aceste lucruri care ne plac, nu presupun un efort special din partea noastră, fiindcă ele se potrivesc cu înclinaţiile naturale pe care le avem.
Şi atunci, ce este de făcut pentru a putea contempla realitatea lucrurilor bune pe care Dumnezeu le-a pregătit pentru noi? Ce se poate întreprinde pentru a cultiva acele deprinderi şi obiceiuri ce ne vor ajuta să avansăm pe calea care duce la ceruri?
În primul rând va trebui să ne fixăm nişte obiective precise de la care să nu ne abatem, indiferent de puterea presiunilor ce vin asupra noastră sau de indispoziţiile pe care le experimentăm. Dacă ne-am propus să studiem Biblia, atunci haideţi să o şi facem, dedicând cel puţin o jumătate de oră pe zi, de exemplu, pentru această activitate. Dacă dorim să ne rugăm, atunci vom stabili un timp special, care să nu fie atât de târziu încât să nu mai avem energie sau imediat după ce am vizionat la televizor ceva ce ne-a stricat dispoziţia, sau apetitul, pentru lucrurile spirituale. Dacă am ajuns într-un impas, când nu mai vedem soluţii de înaintare, atunci mai mult decât oricând este necesar să studiem în mod aplicat Sfânta Scriptură, identificând acele paragrafe care ne vor ajuta să înţelegem ce anume trebuie făcut, ce atitudini trebuie schimbate sau ce principii trebuie urmate în reformularea viziunii pe care o avem. Cu alte cuvinte, trebuie să avem un răspuns logic la situaţiile pe care le întâlnim în armonie cu credinţa pe care pretindem că o urmăm.
Dar s-ar putea să constatăm că nu reuşim să ne formăm astfel de obiceiuri, că ne este aproape imposibil să dedicăm un timp special pentru studiu şi rugăciune sau că alţii ne împiedică în acest sens. Ce se poate face în astfel de situaţii? Nu există nici un fel de ieşire?
Atunci când nu putem dedica un timp special pentru studiu şi rugăciune, când dispoziţiile interioare contrare sunt prea puternice pentru a le putea depăşi, sau alţii în jurul nostru ne împiedică să putem ajunge să ne închinăm lui Dumnezeu, nu ne rămâne decât să valorificăm oportunităţile ce ne sunt puse la dispoziţie prin providenţa divină. Astfel, vom constata că de-a lungul zilei sunt multe ocazii când avem un timp ce poate fi valorificat. De exemplu, putem citi Biblia în timp ce ne deplasăm cu mijloacele de transport în comun. Putem să ascultăm la un aparat radio Cuvântul lui Dumnezeu, în timp ce facem şi alte activităţi. Putem să ne rugăm ori de câte ori avem un scurt timp în mijlocul activităţilor zilnice. Fructificând la maximum aceste mici ocazii, adică „firmituri de timp” din decursul unei zile, vom vedea că se pot strânge suficient de multe „coşuri” cu experienţe spirituale autentice. Prin urmare, cred că în orice condiţie în care ne-am putea afla, vom putea identifica oportunităţi valoroase, care să ne conducă la creşterea noastră spirituală. Până la urmă, depinde doar de noi să privim la realităţile pe care le descrie Biblia şi să credem că într-o zi vom intra în ţara făgăduită. Stă în puterea alegerii noastre avansarea spirituală spre Împărăţia cerurilor, fiindcă mijloacele necesare ne-au fost puse mereu la dispoziţie. Şi nu în ultimul rând, marele „salt” interior este posibil, însumând în fiecare etapă a vieţii acele „salturi intermediare”, care au la bază nimic altceva decât principiul de a „păşi prin credinţă”, având la bază Cuvântul lui Dumnezeu.
Rugăciune pentru a avansa spiritual în fiecare clipă şi pentru a putea privi mereu la realitatea lucrurilor făgăduite de către Dumnezeu, văzând în mod progresiv cum acestea se apropie tot mai mult de noi, pe măsură ce ne apropiem de timpul revenirii Domnului nostru Isus Hristos.
Deuteronom 1:21-25 „21 Iată că Domnul, Dumnezeul tău, îţi pune ţara înainte; suie-te, ia-o în stăpânire, cum ţi-a spus Domnul Dumnezeul părinţilor tăi; nu te teme, şi nu te înspăimânta. 22 Voi v-aţi apropiat cu toţii de mine, şi aţi zis: Să trimitem nişte oameni înaintea noastră, ca să iscodească ţara, şi să ne aducă răspuns cu privire la drumul pe care ne vom sui în ea şi asupra cetăţilor în care vom ajunge. 23 Părerea aceasta mi s-a părut bună; şi am luat doisprezece oameni dintre voi, câte un om de fiecare seminţie. 24 Ei au plecat, au trecut muntele, şi au ajuns până la valea Eşcol, şi au văzut ţara. 25 Au luat în mâini din roadele ţării şi ni le-au adus; ne-au făcut o dare de seamă, şi au zis: Bună ţară ne dă Domnul, Dumnezeul nostru.”
Exod 3: 7-8 „7 Domnul a zis: Am văzut asuprirea poporului Meu, care este în Egipt, şi am auzit strigătele pe care le scoate din pricina asupritorilor lui; căci îi cunosc durerile. 8 M-am pogorât ca să-l izbăvesc din mâna Egiptenilor, şi să-l scot din ţara aceasta şi să-l duc într-o ţară bună şi întinsă, într-o ţară unde curge lapte şi miere, şi anume, în locurile, pe care le locuiesc Canaaniţii, Hetiţii, Amoriţii, Fereziţii, Heviţii şi Iebusiţii.”
