Conexiuni Creştine Contemporane » Remedii împotriva îngrijorării

Nu te îngrijora de ziua de mâine

admin — Sat, 26 Sep 2009 07:59:42 +0000

De Octavian Lupu, octavian_lupu@yahoo.com

Nu vă îngrijiţi de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei.( Biblia Ortodoxă)

Deci nu vă îngrijoraţi pentru ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ea însăşi. Ajunge zilei răutatea ei. (Biblia Catolică)

De ce este necesar să citim uneori mai multe traduceri ale aceluiaşi verset?

Bogăţia de conţinut a Sfintelor Scripturi, aşa cum au fost ele redate în ebraică şi greacă, este cu totul deosebită, fapt pentru care uneori este necesar să comparăm mai multe traduceri cu scopul de a discerne valoarea extraordinară a textului sacru şi a învăţăturii ce ne este transmisă. Şi în cazul de faţă, având înaintea noastră trei traduceri diferite asupra aceluiaşi verset, putem să vedem mai bine ideea transmisă de cuvintele Mântuitorului cu referinţă la viitor, adică la ziua de mâine. Astfel, avem de-a face cu un joc de cuvinte, lucru des întâlnit în cuprinsul Evangheliilor, între termenii „îngrijorare” şi „îngrijire” în sensul de a-ţi face griji sau de a te preocupa.

Ce putem să spunem cu privire la înţelesul acestui verset, aşa cum citim din cele trei traduceri?

Ideea clar exprimată, şi regăsită în alte traduceri din alte limbi, este că nu putem să ne îngrijim de ziua de mâine cât timp ne aflăm în ziua de astăzi, lucru dealtfel evident fiindcă viaţa se derulează totdeauna la timpul prezent, iar pe de altă parte nu are sens să ne îngrijorăm de ceea ce va fi, fiindcă acest lucru nu va face altceva decât să proiecteze o conotaţie negativă asupra zilei de mâine, fapt ce ne va distruge cu totul bucuria vieţii. Totdeauna îngrijorarea face referinţă la problemele pe care nu le putem rezolva, fie fiindcă nu avem respectiva capacitate, fie că ele sunt undeva în viitor, un timp asupra căruia nu avem acces. Proiectând grija problemelor posibile sau probabile asupra zilei de mâine, nu facem altceva decât să accentuăm „necazul” sau „răutatea” a ceea ce am trăit în cursul zilei de azi, lucru ce ne va adânci în confuzie şi nelinişte.

Având în vedere aceste lucruri, poţi să nu te îngrijorezi cu privire la ce va fi în viitor? Poţi să stai liniştit, ca un spectator vizionând propria ta viaţă?

Ar fi nu numai neproductiv, dar chiar împotriva naturii, în sensul bun al cuvântului, ca noi să ne închipuim asemenea unor spectatori ai vieţii pe care o trăim. O astfel de abordare pasivă asupra vieţii ne-ar conduce în scurt timp la o stare de lâncezeală şi de neputinţă din care nimic nu ne-ar mai putea scoate. Pe de altă parte, excesiva implicare în „jocul vieţii”, iar aici mă refer la cultivarea dincolo de ceea ce este raţional a preocupărilor ce nu trec de nivelul material, reprezintă o gravă eroare, ce conduce la pierderea perspectivei vieţii şi a valorilor spirituale fundamentale, ce se regăsesc prin relaţia cu Dumnezeu. Prin urmare, nu trebuie să fim spectatori ai propriei vieţi, ci actori care se implică în mod raţional, fără a pierde niciodată legătura cu „regizorul” şi cu „scenaristul” vieţii, aşa cum trebuie să se întâmple în orice producţie de calitate, adică fără a neglija ceea ce ne spune Dumnezeu, Creatorul nostru.

Când preocuparea pentru viitor devine nocivă? Care ar fi o limită acceptabilă pentru o astfel de preocupare?

Preocuparea pentru viitor devine nocivă de îndată ce permitem ca ea să devină excesivă şi să ne ocupe cu totul mintea, lăsând la o parte ceea ce stă scris în Scriptură că „Dumnezeu va purta de grijă”. La modul concret, ori de câte ori ne lăsăm mânaţi de impuls şi de imaginaţie în a ne aventura să planificăm pentru viitor, fără a conştientiza prezenţa divină şi intervenţia Sa în favoarea noastră la momentul potrivit, vom cădea în capcana îngrijorării, fiindcă nimeni nu ne poate garanta că lucrurile vor decurge conform cu ceea ce noi am gândit. A nu lăsa loc lui Dumnezeu în viaţa noastră reprezintă rădăcina tuturor problemelor legate de îngrijorare şi de nelinişte cu privire la viitor. În acelaşi timp, ignorarea scopului pentru care existăm pe pământ, aduce automat cu sine o gândire egocentristă, ce se va manifesta prin preocupări excesive şi de multe ori absurde, ce ne vor arunca în haos şi confuzie. Limita acceptabilă este asigurată prin întreţinerea unei vieţi spirituale echilibrate, întreţesute cu preocupările ce privesc viaţa de acum. Cheia de boltă a unei astfel de abordări este, prin urmare, armonia dintre cele două sfere de existenţă în care evoluăm: materială şi spirituală.

Cum se va îngriji ziua de mâine de nevoile ei? Este un principiu care lucrează de la sine?

„Nimic nu lucrează de la sine în univers” – ar fi un principiu cu aplicaţie generală, şi prin urmare, nevoile zilei de mâine nu se vor asigura de la sine. Pe de altă parte, nici cel mai mare efort nu va putea să soluţioneze mulţimea de necunoscute ce ne pândesc în viitor, fapt pentru care preocuparea noastră nu poate depăşi, la modul practic, graniţele prezentului, sau într-un limbaj metaforic, ale „zilei de astăzi”, ale clipei de faţă. De aceea, trebuie să depindem, spiritual şi material, de lucruri ce trec dincolo de puterea noastră de a le influenţa în vreun fel, dar care conduc în mod direct la bunăstarea sau ruina noastră în viaţa de zi cu zi. Faptul că totul ar fi supus hazardului, aduce cu sine un sentiment de nelinişte care nu se poate stinge în adâncurile conştiinţei noastre, un simţământ de frământare, care uneori coboară în abisul disperării, sau al agoniei. Nimeni nu ne poate garanta ziua de mâine şi ceea ce ne va aduce ea. Atunci, ce este de făcut? Răspunsul este relativ simplu, trebuie să ne încredem în „Cineva, care va purta de grijă”, adică în Dumnezeu, Singurul care are stăpânire asupra timpului, fie el trecut, prezent sau viitor.

La ce se referă asigurarea că Dumnezeu va purta de grijă pentru toate problemele noastre? Înseamnă să nu mai facem nimic?

Dumnezeu va purta de grijă pentru tot ceea ce noi nu putem purta de grijă. Dar cu siguranţă că este adevărată şi afirmaţia reciprocă, şi anume că „Dumnezeu nu va purta de grijă pentru ceea ce noi putem, şi trebuie, să purtăm de grijă”. Prin urmare, cheia adevăratului succes în viaţă constă în a coopera cu Dumnezeu în purtarea de grijă asupra nevilor vieţii. Acest lucru înseamnă că atunci când noi am făcut tot ce era omeneşte posibil pentru reuşită, iar efortul nostru a fost realizat sub inspiraţia călăuzirii divine, avem asigurarea că partea care ne depăşeşte va fi împlinită prin puterea lui Dumnezeu. Astfel, noi am folosit ocaziile prezente pentru a ne întreţine în mod decent viaţa, iar Dumnezeu va lucra ca astfel de ocazii să se ofere şi în cursul zilei de mâine. În modul acesta, armonia este deplină, fiindcă are la bază principiul relaţiei de cooperare dintre om şi Dumnezeu. Dincolo de a avea o perspectivă pasivă asupra vieţii, creştinismul presupune colaborarea cu Creatorul nostru, cu scopul atingerii potenţialului maxim a ceea ce putem deveni pe acest pământ.

Cum se îmbină acţiunea omului şi puterea divină în furnizarea lucrurilor necesare pentru întreţinerea vieţii?

Perspectiva corectă constă în a accepta ceea stă scris în Sfintele Scripturi, şi anume că Dumnezeu este Creatorul întregului univers, că El este proprietarul de drept asupra a tot ceea ce există, incluzându-ne pe noi înşine şi tot ceea ce avem pe acest pământ. În continuarea aceleiaşi idei, Biblia ne vorbeşte despre om ca fiind un administrator al Creatorului universului, împuternicit să acţioneze şi să modeleze ceea ce a fost adus la existenţă pe pământ. Astfel, plecând de la realitatea că Dumnezeu este proprietarul de drept, iar noi suntem doar nişte administratori a ceea ce El a realizat, înţelegem că ori de câte ori acţionăm, trebuie să ne asigurăm că respectăm intenţia Creatorului. Dacă vom face acest lucru de fiecare dată, vom ajunge să acţionăm în armonie cu Dumnezeu, având garanţia că toate nevoile noastre vor fi satisfăcute la momentul potrivit.

Ce se întâmplă când pierdem percepţia prezenţei divine?

Atunci când pierdem din vedere prezenţa divină împreună cu noi şi intervenţia lui Dumnezeu în favoarea noastră, se produce o întunecare a minţii, iar noţiunile fundamentale asupra scopului pentru care existăm în această lume se şterg din conştiinţă. Rezultatul imediat se materializează într-un stil de viaţă contrar intenţiei Creatorului, plin de probleme şi de neprevăzut, într-un mod care ne conduce la îngrijorare, disperare şi chiar la groază în faţa lucrurilor ce vor veni peste noi şi peste pământ. Nimic nu este mai îngrozitor decât o viaţă trăită fără a avea percepţia prezenţei divine cu tine şi acţionând în favoarea ta.

Ce se întâmplă când nu facem nimic şi aşteptăm ca lucrurile să se rezolve de la sine? Cum pot fi evitate extremele?

Dacă vom sta într-o aşteptare pasivă, în curând vom constata că nu mai suntem în stare de nimic, iar viaţa va trece pe lângă noi. Pe de altă parte, dacă vom acţiona în mod excesiv, fără a ne oferi repaus, în vederea refacerii forţelor şi consultării intenţiei divine, atunci vom fi în scurt timp epuizaţi şi chiar viaţa noastră se va sfârşi în mod prematur. De aceea, trebuie să îmbinăm în mod armonios aşteptarea şi acţiunea, oferind răgaz minţii să intre în legătură cu Dumnezeu pentru a dobândi putere şi viziune, după care să ne conectăm la realităţile vieţii pentru a transpune în practică intenţia Creatorului.

De ce este necesar să punem o limită îngrijorărilor şi să nu aducem în prezent posibilele necazuri din viitor?

Dacă nu vom pune o limită îngrijorărilor, ele vor năvăli peste noi distrugându-ne pentru început bucuria vieţii, iar ulterior lichidându-ne fizic. Cu siguranţă că este grea o viaţă în care lipseşte Dumnezeu, legătura cu Creatorul nostru. Viitorul aparţine numai celor care respectă intenţia divină şi au percepţia prezenţei divine împreună cu noi, acţionând în favoarea noastră.

Este acest lucru un act de credinţă în Dumnezeu, lăsând viitorul în seama Sa?

Credinţa în Dumnezeu înseamnă prin excelenţă să laşi toate lucrurile, incluzând viitorul, în seama Sa, iar astfel îngrijorarea va dispărea cu desăvârşire din vieţile noastre.

Rugăciune: pentru a nu lăsa îngrijorările cu privire la viitor să ne cuprindă şi pentru a privi mereu la puterea divină care ne-a susţinut şi în ziua de astăzi pentru a trăi.

Matei 6: 34 Nu vă îngrijoraţi dar de ziua de mâine; căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăşi. Ajunge zilei necazul ei. (Biblia Cornilescu)

Gândeşte-te că Dumnezeu se îngrijeşte de tine

admin — Sat, 19 Sep 2009 07:55:09 +0000

De Octavian Lupu, octavian_lupu@yahoo.com

Matei 6: 25-26 „25 De aceea vă spun: Nu vă îngrijoraţi de viaţa voastră, gândindu-vă ce veţi mânca, sau ce veţi bea; nici de trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca. Oare nu este viaţa mai mult decât hrana, şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea? 26 Uitaţi-vă la păsările cerului: ele nici nu seamănă, nici nu seceră, şi nici nu strâng nimic în grânare; şi totuşi Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai de preţ decât ele?”

Poţi să nu te îngrijorezi de problemele cu care te confrunţi, mai ales când diferite ameninţări vin împotriva ta?

În mod normal este greu să nu te îngrijorezi în faţa problemelor ce vin asupra ta, fără a-ţi da timp să înţelegi ce se întâmplă de fapt. Cu toate acestea, îngrijorarea nu aduce nici un fel de soluţie sau de ajutor indiferent de lucrurile cu care te confrunţi, ci ea doar amplifică ceea ce nu poţi să faci, fără a-ţi oferi o imagine asupra a ceea ce poţi realiza sau întreprinde. De aceea, aveam de-a face cu un sentiment cu totul nefolositor, care ne împiedică să acţionăm raţional, fapt ce conduce la amplificarea problemei şi nu la rezolvarea ei.

Cum putem să avem linişte când viaţa noastră pare a fi ameninţată de felurite lipsuri? Oare trebuie să nu facem nimic şi să aşteptăm?

Orice aşteptare îşi are rostul ei, dar atunci când suntem confruntaţi cu diferite lipsuri, şi mă refer la acele lucruri care sunt cu adevărat esenţiale pentru a trăi în condiţii decente, trebuie să acţionăm, fiindcă altfel nimic nu se va schimba. Problema nu este de a sta pasiv şi de a aştepta rezolvarea de la sine a problemelor cu care ne confruntăm, ci de a acţiona în mod raţional, însă fără a ne lăsa copleşiţi de greutatea lucrurilor care vin sau ar putea să vină peste noi. Dacă vom privi la dimensiunile, uneori abisale, ale situaţiilor pe care le întâlnim în viaţă, ne vom pierde în scurt timp curajul, iniţiativa şi mintea limpede pentru a putea acţiona în vederea ieşirii din respectiva conjunctură defavorabilă. Aşadar, putem să avem linişte indiferent de timp sau loc, în măsura în care vom conştientiza că alături de noi este Cineva care poate să ne ajute şi va interveni în a ne oferi mijloace şi înţelepciune pentru a putea ieşi biruitori, indiferent de situaţie.

Cum se îmbină acţiunea şi aşteptarea în experienţa zilnică a unui creştin?

Dacă viaţa ar fi doar acţiune, atunci în scurt timp ne-am prăbuşi, fiindcă avem nevoie de împrospătarea energiilor ce ne susţin existenţa. Pe de altă parte, dacă viaţa ar fi doar aşteptare, atunci totul ar fi o lâncezeală şi o complacere în inacţiune, ceea ce nu ar crea o mare diferenţă faţă de moarte, în care totul devine inert. Pentru un creştin acţiunea şi aşteptarea se îmbină armonios, având la dispoziţie ajutorul lui Dumnezeu, prin care fie se deschid anumite căi, fie se închid altele, de fiecare dată însă creştinul având o călăuzire infailibilă asupra drumului pe care trebuie să îl urmeze prin prezenţa Duhului Sfânt. Nu vreau să spun că un creştin nu va avea momente de surpriză sau de nedumerire, însă asigurarea este că niciodată nu va fi lăsat singur de către Dumnezeu, în măsura în care va exercita credinţă şi va cere sfatul Celui Prea Înalt.

Este necesar să ne preocupăm să avem cu ce ne îmbrăca sau cu ce ne hrăni? Când o astfel de preocupare devine o problemă?

Trebuie să ne preocupăm pentru asigurarea vieţii, incluzând satisfacerea nevoilor de bază în celei de hrană sau de îmbrăcăminte. Nu se va deschide o fereastră din cer pentru cineva care doar stă şi aşteaptă să se întâmple ceva. Un creştin este o persoană activă, care acţionează sub inspiraţia cuvintelor lui Dumnezeu, aşa cum sunt ele descoperite în Sfânta Scriptură şi în conformitate cu înţelepciunea primită de la Duhul Sfânt. Însă transformarea acestei preocupări juste într-o sursă de nelinişte, sau alteori chiar într-o obsesie, care nu îţi mai dă pace, reprezintă un dezechilibru, care nu ar trebui să ne caracterizeze, în măsura în care ne încredem în Dumnezeu. De fapt, noi existăm fiindcă Dumnezeu a vrut astfel, iar viaţa noastră se va încheia prin îngăduinţa Sa. Prin urmare, cât timp este hotărâtă existenţa noastră pe pământ, ne vor fi puse la dispoziţie mijloace pentru a face faţă nevoilor de bază ale vieţii.

În ce sens „viaţa este mai mult decât hrana”? Nu avem nevoie de hrană pentru a întreţine viaţa?

Pentru multe persoane hrana devine un scop al vieţii, sau reluând un proverb, mulţi oameni „trăiesc pentru a mânca” şi nu „mănâncă pentru a trăi”. Trecând dincolo de preocuparea anumitor persoane de a se hrăni în mod excesiv, trebuie să înţelegem că viaţa pe pământ ne este asigurată de către Dumnezeu, iar susţinerea ei, fie de exemplu prin hrănire, face parte din planul providenţei Sale de a veni în ajutorul nostru. Astfel, viaţa este scopul, iar hrana este doar un mijloc pentru atingerea lui. Însă atunci când inversăm lucrurile, şi transformăm mijlocul, cum ar fi hrănirea, în scop, se produce o bulversare, care ne conduce la un stil de viaţă aflat în opoziţie cu voinţa lui Dumnezeu. Atunci, în loc să ne mai raportăm la valorile fundamentale ale vieţii, vom căuta doar metode de a ne satisface poftele, în genul hrănirii excesive, consumării de lucruri dăunătoare, sau a altora în genul acesta.

Cum se înţelege că „trupul este mai mult decât îmbrăcămintea”? Nu avem nevoie de îmbrăcăminte pentru a ne proteja trupul?

Cu siguranţă că avem nevoie de îmbrăcăminte pentru acoperirea trupului, dar mergând pe o logică similară celei ce făcea referinţă la „viaţa este mai mult decât hrana”, scopul articolelor de îmbrăcăminte constă în a susţine buna funcţionare a trupului şi nu reciproc. Cât de des, din raţiuni de modă sau de preferinţe, trupul este sacrificat în favoarea satisfacerii unor cerinţe vestimentare absurde, iraţionale, ce nu au nici un fel de legătură cu sănătatea sau cu buna funcţionare a organismului. Ori de câte ori vom confunda lucrurile şi vom inversa ceea ce este mijloc pentru a deveni scop, vom ajunge într-o situaţie de confuzie, în care vom pierde perspectiva vieţii, sensul şi valorile ei, iar îngrijorările generate de false nevoi, ne vor copleşi făcându-ne să ratăm ţinta desăvârşirii morale şi intrării în Împărăţia cerurilor.

Când astfel de preocupări, legitime dealtfel, devin probleme care ne distrug liniştea interioară?

Preocupările în exces pentru lucruri care sunt legitime, în genul hrănirii sau asigurării articolelor de îmbrăcăminte, reprezintă calea cea mai sigură de subminare a puterilor minţii, reuşindu-se în mod remarcabil cultivarea unui simţământ de nesiguranţă şi o concentrare unilaterală pe ceea ce este mijloc, pierzându-se din vedere ceea ce este scop. Astfel, se ajunge la un stil de viaţă materialist, orientat pe consum, nociv atât pentru cei care îl promovează, cât şi pentru cei din jur. Cauzele pierderii interesului pentru problemele cu adevărat spirituale, ce privesc legătura cu Dumnezeu prin intermediul Scripturii şi a Duhului Sfânt, precum şi prin comuniunea de credinţă cu semenii, se pot găsi cu uşurinţă în schimbarea preocupării vieţii de la ceea ce este scop la ceea ce este mijloc, lucru ce atrage după sine incapacitatea de a mai percepe realitatea prezenţei lui Dumnezeu împreună cu tine şi intervenţia Sa în favoarea Ta. Cu siguranţă, că o astfel de viaţă va fi caracterizată de o nelinişte continuă, iar satisfacţia niciodată nu va fi de durată.

Ce putem face pentru a remedia lucrurile? Cum putem avea o justă perspectivă asupra vieţii?

Cuvintele Mântuitorului spuse cu ocazia „predicii de pe muntele fericirilor”, reprezintă chei de înţelegere ce ne vor conduce la remedierea stilului de viaţă materialist, străin de Dumnezeu, şi ne vor aduce acea bucurie lăuntrică pe care nimic din lume nu ne-o va putea oferi, decât numai relaţia cu Creatorul nostru. Remedierea presupune ajustarea perspectivei vieţii, înţelegând că preocuparea excesivă pentru ceea ce este mijloc, fie hrană, îmbrăcăminte sau altele în felul acesta, se constituie ca o primejdie din care trebuie să ieşim, contemplând lucrarea providenţei divine în favoarea noastră. Un prim ajutor în acest sens ne este oferit de înţelegerea împlinirii providenţei privind la realitatea din jurul nostru, precum şi în mediul natural.

Ce putem învăţa de la păsările cerului? Oare trebuie să nu facem nimic şi doar să aşteptăm? Care este învăţătura?

Cu adevărat asistăm la o minune greu de înţeles, cum toate aceste mulţimi de păsări şi animale sălbatice pot supravieţui, fără a se îngriji nimeni în mod expres de ele. Dincolo de legile naturale, ce pot fi observate de către cercetători, există totuşi un element ce depăşeşte înţelegerea, dar care vine la nivelul cunoştinţei noastre. În marele circuit al evenimentelor vieţii nu există întâmplare, iar faptul că toate aceste animale pot să trăiască, înseamnă că există Cineva care s-a îngrijit de acest lucru, nimeni altul decât Creatorul universului. Doar legile oarbe ale naturii nu ar fi suficiente pentru ca fiecare astfel de fiinţă să îşi găsească hrana potrivită, ci în scurt timp, toate animalele ar ajunge în situaţia de criză cu care ne confruntăm noi, de a duce lipsă, în ciuda celor mai puternice preocupări. Astfel, natura ne mărturiseşte despre existenţa Celui care armonizează toate lucrurile şi dă hrană potrivită la timpul potrivit creaturilor pe care El le-a adus la existenţă. Animalele caută hrană pentru a trăi, dar există Cineva care le îndrumă către locul unde o pot găsi şi se îngrijeşte ca ea să existe.

De ce nu putem să realizăm nimic, dacă Dumnezeu nu ne pune înainte ocaziile de care avem nevoie?

Chiar şi cele mai asidue căutări nu pot să ne conducă la rezultat dacă nu avem înaintea noastră ocazii prielnice. Regula de bază stă în faptul că noi trebuie să acţionăm, dar ocaziile ne sunt oferite de către Dumnezeu, în măsura în care Îl recunoaştem în căile noastre şi avem dorinţa de a ne lăsa călăuziţi de El. Dacă ne vom supune autorităţii Sale, dacă vom privi lucrurile în adevărata lor perspectivă, atunci avem asigurarea că Domnul se va îngriji să facem faţă oricărei situaţii ce ar putea apărea în viaţa noastră, iar îngrijorarea nu va mai putea să prindă chip în mintea noastră pentru a ne distruge bucuria de a trăi.

Rugăciune: pentru a conştientiza faptul că Dumnezeu se ocupă de toate problemele noastre, iar efortul nostru se va uni cu puterea divină în a primi rezolvare indiferent de situaţie.

Să aduci cererea ta înaintea lui Dumnezeu

admin — Sat, 12 Sep 2009 07:49:00 +0000

De Octavian Lupu, octavian_lupu@yahoo.com

Este posibil să nu te îngrijorezi indiferent de împrejurare? Putem atinge un astfel de standard?

A te îngrijora sau nu depinde într-o foarte mare măsură de modul în care te-ai educat pentru a reacţiona la diferitele evenimente sau circumstanţe cu care te-ai putea confrunta, astfel că pentru multe persoane este valabilă starea de îngrijorare indiferent de împrejurare. Cu toate acestea, trebuie să ne schimbăm perspectiva vieţii, astfel încât să ajungem să nu ne mai îngrijorăm indiferent de împrejurare. Acesta este un standard înalt, dar el poate fi atins atunci când devenim conştienţi de intervenţia divină asupra vieţilor noastre.

Pe de altă parte, în ce sens îngrijorarea ne afectează viaţa şi când ea devină nocivă?

Îngrijorarea este nocivă indiferent de situaţie, fiindcă ne blochează reacţiile de adaptare, ajungându-se cu rapiditate la agitaţie şi confuzie. Trebuie bine înţeles, că prin învingerea sentimentului de îngrijorare nu înţeleg o atitudine pasivă de ignorare a problemelor cu care ne confruntăm, ci în primul rând fac referire la acel sentiment nefolositor, care pune atât de uşor stăpânire de noi, determinându-ne să ne adâncim în mijlocul situaţiilor dificile, în loc de a trece la o abordare raţională a problemelor care vin asupra noastră. În concluzie, îngrijorarea ne afectează profund calitatea vieţii şi este întotdeauna nocivă prin implicaţiile ei.

Ce înseamnă „să aduci cererile tale la cunoştinţa lui Dumnezeu”? Nu cunoaşte Dumnezeu problemele cu care ne confruntăm?

Cu siguranţă că Dumnezeu cunoaşte toate problemele cu care ne confruntăm şi din acest punct de vedere nu este necesar să I le prezentăm pentru ca astfel să aibă ştiinţă de ele. Însă aşa cum am mai amintit, principala noastră dificultate constă în neputinţa de a mai percepe prezenţa divină şi intervenţia salvatoare ce ne stă mereu la dispoziţie. Prin urmare, rugăciunea nu reprezintă o aducere la cunoştinţa lui Dumnezeu a problemelor noastre, ci mai degrabă o modalitate de a conştientiza nevoia de intervenţia Creatorului nostru, fiind deopotrivă un mijloc de a discerne prezenţa Sa împreună cu noi.

Totuşi, dacă Domnul cunoaşte problemele noastre, de ce trebuie să ne mai rugăm?

Nu trebuie însă ignorat şi un alt aspect important şi anume că rugăciunea reprezintă şi o formă de adresare către Dumnezeu, un dialog cu Creatorul nostru, fapt care nu trebuie în vreun fel ignorat. Când ne rugăm, de fapt noi vorbim cu Dumnezeu despre problemele noastre. Când suntem în necaz sau în suferinţă, avem nevoie de cineva căruia să îi împărtăşim dificultăţile noastre, durerile pe care le simţim şi să găsim o minimă înţelegere. Cât de adesea însă, nu avem cui să ne adresăm cu toate aceste lucruri şi cât de dificil este să ne facem înţeleşi şi să fim acceptaţi, întăriţi. Dacă însă în loc să căutăm persoane disponibile să ne asculte, ne-am adresa direct către Dumnezeu, fiind conştienţi de faptul că El este alături de noi şi intervine în favoarea noastră, atunci ne-am da seama că există Cineva care ne înţelege pe deplin, Căruia putem să ne adresăm cu orice fel de problemă, având convingerea fermă că vom primi ajutor şi sprijin indiferent de vreme.

Ce este rugăciunea şi ce înseamnă „o cerere”? Nu este acelaşi lucru? Sau există o diferenţă între „a te ruga” şi doar „a cere”?

Rugăciunea cuprinde cereri dar nu se rezumă numai la atât. Deşi rădăcina cuvântului derivă din verbul „a ruga”, adică „a cere”, totuşi înţelesul biblic este mult mai extins, cuprinzând orice adresare înaintea lui Dumnezeu sub forma cererii, mulţumirii, laudei, meditaţiei, sau pur şi simplu a confesiunii, adică a acelei destăinuiri sufleteşti înaintea Creatorului nostru. De aceea, a te ruga doar pentru a cere, deşi reprezintă un lucru bun, nu este însă suficient, şi este bine să căutăm să avansăm în adăugarea de noi valenţe acestei practici, care ne va aduce multiple binecuvântări.

Cum putem adăuga „mulţumiri” la cererile noastre? Există pericolul de a uita să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru ceea ce El face pentru noi?

Totdeauna există pericolul de a uita să dovedim recunoştinţă pentru ceea ce ni se oferă clipă de clipă şi ceas de ceas de către Dumnezeu, începând de la lucrurile aparent mici, trecând după aceea la cele care ni se par a fi mari. Tendinţele egoiste ale naturii noastre ne determină să fim foarte „pragmatici” în relaţiile noastre, inclusiv atunci când este vorba de Creatorul nostru. De aceea, nu este simplu să lărgim spectrul rugăciunii prin includerea recunoştinţei şi a mulţumirii, dar nu înseamnă că nu trebuie să ne deprindem să facem acest lucru. Un exemplu bun în acest sens este exprimat în cartea Psalmilor, care poate deveni un model pentru noi în a mulţumi lui Dumnezeu şi a-L lăuda pentru ceea ce este El şi pentru tot ceea ce întreprinde în favoarea noastră.

Oare chiar pentru „orice lucru” trebuie să ne rugăm? La ce se referă acest „orice lucru”? Cum să ne alegem subiectele pentru rugăciune?

Subiectele de rugăciune trebuie alese cu grijă, pentru a cuprinde în mod sintetic paleta de situaţii şi probleme cu care ne confruntăm sau le-am putea avea pe cărarea vieţii. În acest sens, cred că nu ar fi lipsit de importanţă să ne dezvoltăm mai multe modele personalizate de rugăciune şi chiar de multe ori un „plan de rugăciune” ar fi util. Pe de altă parte, nu ne vom putea ruga, la modul practic mă refer, pentru „toate lucrurile”, şi de aceea va fi necesar să identificăm acele elemente fundamentale din care decurg de regulă problemele noastre, în genul: lipsei de stăpânire de sine, a egoismului, a slăbiciunii, sau a altora în felul acesta.

Aşadar, este bine să avem un „plan de rugăciune”, sau cel puţin „o listă de subiecte”?

Dacă nu vom avea o listă de subiecte, sau chiar un plan de rugăciune, atunci rugăciunile vor deveni repetitive, lipsite de conţinut, greu de rostit şi obositoare pentru noi înşine în primul rând. Dacă dorim să avem o prospeţime a rugăciunii, o bucurie care să ne însoţească mereu atunci când ne adresăm Creatorului nostru, atunci vom căuta să avem subiecte diferite exprimate în mod felurit, aşa cum procedăm dealtfel când vorbim cu prietenii noştri, situaţie în care nu ne permitem de regulă să repetăm iarăşi şi iarăşi aceleaşi lucruri sub aceeaşi formă. Dialogul presupune diversitate în exprimare şi în conţinut, fapt pentru care şi rugăciunea, ca formă de dialog cu Dumnezeu, trebuie să fie vie, plină de substanţă, plăcută atât nouă, cât şi Celui care ne ascultă indiferent de vreme.

Cum putem să întocmim o astfel de listă, ţinând cont de îngrijorările pe care le avem?

Un prim pas ar fi cel de a întocmi o listă a principalelor îngrijorări cu care ne confruntăm, oferind o referinţă sintetică, într-o propoziţie să spun aşa, a acestora, sub forma unui fel de „inventar” al lor. Chiar şi simpla enumerare a îngrijorărilor, va constitui un act de detaşare de puterea distrugătoare a acestora, fiindcă ne va permite pentru prima dată să le numim, şi poate chiar să le privim, într-un fel din afara situaţiei în care ne găsim. Lista nu trebuie să fie închisă, ci ea va fi actualizată cu diferitele îngrijorări care apar şi deopotrivă din listă se va şterge ceea ce a fost rezolvat. La modul practic, această listă este bine să rămână la îndemâna noastră, fără a fi neapărat văzută şi interpretată de altcineva. Să nu uităm că numai Dumnezeu ne poate înţelege pe deplin, în schimb semenii noştri vor avea totdeauna ceva de obiectat sau de completat, de multe ori fără să fie cazul.

O dată întocmită această listă, ce ar trebui să facem mai departe?

Cel mai simplu lucru este ca după ce am întocmit o astfel de listă, să începem să o prezentăm în mod sincer şi direct înaintea lui Dumnezeu, adăugând în rugăciune, acele elemente de detaliu, care descriu problema pe care am denumit-o în respectiva listă, fără a ne grăbi, rugându-ne pentru cel mult câteva subiecte o dată, cu scopul de a exprima înaintea Creatorului nostru cât mai complet situaţiile enunţate. Un astfel de exerciţiu ne va ajuta să conştientizăm puternic prezenţa Creatorului nostru, având convingerea că El va interveni în favoarea noastră aşa cum ştie El că este mai bine. Un lucru însă se va întâmpla cu siguranţă în urma unei astfel de rugăciuni, şi anume că predând Lui îngrijorările noastre, ne vom descărca de o povară interioară care în cele din urmă ne-ar fi sfărâmat sub greutatea ei.

În concluzie, poate rugăciunea să fie un mijloc de contracarare a îngrijorării şi pentru depăşirea oricărui fel de temere?

Mai mult ca sigur că rugăciunea trebuie să devină principalul instrument de contracarare a îngrijorărilor ce vin asupra noastră, o metodă eficientă de a-i preda lui Dumnezeu toată povara ce ne apasă şi de a ne descărca de truda, slăbiciunea, neputinţa şi neliniştea în faţa problemelor vieţii. Nu înseamnă că rugăciunea va rămâne singură în învingerea îngrijorărilor, fiindcă este necesar să ne definim şi anumite „planuri concrete de acţiune”, însă acesta va reprezenta primul pas în a învinge handicapurile interioare pe care le-am moştenit într-un mod nefericit sau le-am cultivat de-a lungul vieţii. Schimbarea este posibilă şi depinde doar de noi să ne deschidem sufletul înaintea Creatorului întregului Univers, a Dumnezeului nostru „milos şi plin de îndurare”.

Rugăciune: pentru a ne adresa de fiecare dată lui Dumnezeu cu privire la toate problemele noastre şi să nu mai cedăm tentaţiei de a ne îngrijora fără rost.

Filipeni 4:6 „Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri.”

„Eu sunt cu tine”

admin — Sat, 05 Sep 2009 07:46:51 +0000

By Octavian Lupu, octavian_lupu@yahoo.com

Ce înseamnă „să te uiţi cu îngrijorare”? Cum putem înţelege mecanismul de formare a îngrijorărilor?

Îngrijorările apar din cauza modului deformat în care privim realitatea încercând să rezolvăm doar prin puterea noastră problemele cu care ne confruntăm. Nu este nimic mai periculos pentru mintea noastră, decât să încercăm să rezolvăm lucrurile şi situaţiile încurcate bazându-ne numai pe noi înşine. De aici rezultă o perspectivă îngrijorătoare asupra vieţii pe care o ducem şi asupra a ceea ce va fi cu noi. A privi cu îngrijorare înseamnă să pierzi perspectiva pozitivă la care ne îndeamnă Cuvântul lui Dumnezeu şi să uiţi de faptul că Dumnezeu se îngrijeşte de tine, în mijlocul tuturor situaţiilor pe care le-ai putea întâlni în viaţă.

Cât de periculoase sunt îngrijorările în îndeplinirea datoriilor vieţii?

Îngrijorările subminează în mod hotărât şi sigur orice efort de a face faţă cu succes datoriilor vieţii, aducând un sentiment de nesiguranţă, care conduce în cele din urmă la disperare şi abandon de sine. Prin cumulare, ele devin asemenea unor munţi de netrecut, dincolo de care nu mai poţi zări nimic, împiedicându-te să mai poţi înainta pe cărarea vieţii.

Ce înseamnă să te temi? Din ce poate proveni teama?

Teama este un simţământ ce ne copleşeşte, aducându-ne perspectiva unui viitor incert, pe care nu putem să îl depăşim. Atunci când te temi, rămâi practic într-o stare de nesiguranţă din care nu ştii cum să mai ieşi, împiedicându-te să mai vezi soluţia pentru a ieşi din impas. Ea provine întotdeauna din pierderea încrederii asupra faptului că vei mai putea să faci faţă problemelor vieţii şi atrage după o sine o demobilizare generală, manifestată în multiple forme.

Cum putem înfrânge simţămintele de îngrijorare şi de teamă? Ce paşi putem face în acest sens?

Soluţia biblică la problemele generate de îngrijorare şi de teamă se traduce în conştientizarea prezenţei lui Dumnezeu alături de tine, de sprijinul care este gata a-ţi fi oferit de către Creatorul universului, de această convingere fermă în faptul că El este alături de tine, care se numeşte de fapt „credinţă”. De fapt, atunci când manifestăm credinţă, orice fel de îngrijorare sau de teamă nu au cum să se mai manifeste, fiindcă un simţământ superior pune stăpânire pe mintea noastră, capabil să dea la o parte orice urmă de întuneric. În mod concret, trebuie să nu mai privim spre „sursa de întuneric”, ci să ne îndreptăm privirile spre Dumnezeu, spre făgăduinţele Sale. După aceea, este necesar să ni le însuşim, să credem că au fost scrise pentru întărirea noastră la vreme nevoie. Iar după aceea, trebuie să acţionăm ca şi cum acele lucruri promise prind contur chiar sub ochii noştri, iar făgăduinţele divine încep deja să se împlinească.

Cum se înţelege asigurarea oferită de Dumnezeu prin cuvintele „Eu sunt cu tine”? Cum poate contracara teama?

În mod obiectiv, Dumnezeu totdeauna este lângă noi, însă problema este că noi nu suntem conştienţi de acest lucru, încât pierdem din vedere acest mare adevăr. De aici încep o mulţime de probleme, care conduc în cele din urmă pe om într-un labirint de situaţii şi probleme din care nu mai poate ieşi. Atunci însă când conştientizăm faptul că Dumnezeu este alături de noi, se produce o iluminare interioară, o aprindere a speranţei şi încrederii, care va alunga imediat orice fel de temere. Biblic vorbind, singurul antidot pentru teamă stă în conştientizarea prezenţei divine împreună cu tine. Teama a apărut atunci când oamenii au ales să se separe de Dumnezeu, dar atunci când ne întoarcem la El, teama nu mai are loc să se mai producă.

La ce se referă „Eu te întăresc” şi „Eu îţi vin în ajutor”? Cum pot ele contracara îngrijorarea?

Dar nu este suficient să conştientizăm faptul că Dumnezeu este alături de noi, dacă nu avem convingerea că El va interveni pentru noi. Într-o astfel de situaţie, ar fi ca şi cum Dumnezeu este prezent doar pentru a lua notă de suferinţa noastră, ceea ce nu reprezintă o imagine completă a planului său de intervenţie în favoarea noastră. De aceea, trebuie să mergem mai departe să conştientizăm faptul că El ne întăreşte, ne dă putere pentru a face faţă situaţiilor cu care ne confruntăm şi de asemenea, El ne vine în ajutor în multe chipuri. De fapt, ori de câte ori am ieşit dintr-o încurcătură, Dumnezeu a fost de faţă şi a intervenit în favoarea noastră direct sau indirect. Când avem o astfel de convingere, atunci îngrijorarea nu mai are cum să se manifeste. În realitate, îngrijorarea a apărut de îndată ce omul a ales să nu mai depindă de Dumnezeu şi a încercat să îşi rezolve singur problemele pe care le-a adus asupra sa. Dar atunci când convingerea intervenţiei divine devine dominanta vieţii noastre, îngrijorarea nu mai poate să acţioneze.

Ce înseamnă „Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare”? La ce se referă această biruinţă şi cum putem să o avem neîncetat?

Dumnezeu ne oferă posibilitatea de a învinge la fiecare pas pe care îl facem în viaţă, singura condiţie fiind aceea de a-L recunoaşte în toate căile noastre, de a căuta să trăim în prezenţa Sa. Această biruinţă se răsfrânge asupra tuturor aspectelor vieţii noastre, conducându-ne în mod progresiv la învingerea tuturor dificultăţilor şi slăbiciunilor pe care le avem, între care am menţionat: simţământul de teamă şi cel de îngrijorare. Împreună cu Dumnezeu, totul devine simplu, iar experienţa biruinţei se transformă într-un lucru cât se poate de normal şi de natural.

Rugăciune: pentru eliberarea de îngrijorare şi teamă prin conştientizarea prezenţei lui Dumnezeu împreună cu noi şi a intervenţiei Sale eliberatoare.

Isaia 41:10 „Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare.”