Cristiana Alexandra Levitchi este psiholog-psihoterapeut la spitalul Dr. V. Gomoiu, din Bucureşti. Licentiata a Facultatii de Sociologie-Psihologie-Pedagogie, sectia Psihologie, la Universitatea Bucuresti, Cristiana Alexandra Levitchi isi incepe in 2000, formarea in psihoterapia experientiala a unificarii. Trei ani  mai tarziu, aceasta decide sa isi continue instruirea si opteaza pentru o specializare in psihoterapie individuala (numita si psihoterapie adleriana). Cristiana Levitchi este de asemenea, practicant de NLP autorizat de  International NLP Foundation  si a colaborat ca si redactor la revista “Psihologia Azi Magazin”.  De-a lungul anilor, Cristiana Levitchi a participat in calitate de invitat, la emisiuni de radio si televiziune, la Radio Delta, Radio Romania Cultural, Radio Romania Actualitati, Antena 1, B1 TV, Prima, Goodlife Channel si a scris articole de specialitate la numeroase reviste. Cristiana Levitchi s-a nascut pe 12 decembrie 1973 la Bucuresti. De la parintii sai a mostenit  simtul frumosului, simtul critic, placerea de a se instrui si a citi, instinctul in situatii critice, curajul de a merge mai departe, perseverenta, energia, insa si sensibilitatea care o ajuta in munca pe care o face. Cristiana Levitchi este casatorita din 1998, cu Bogdan Levitchi, de profesie inginer. 

“Deciziile noastre de viață nu sunt aproape niciodată raționale sau exclusiv raționale”  

- Esti psihoterapeut  specializat in psihoterapia experientiala a unificarii si psihoterapie adleriana.  Ce este „psihoterapia” si de ce ai ales acest domeniu?
- Sunt specializata in psihoterapie experientiala a unificarii, psihoterapie adleriana si am multe ore de formare in analiza tranzactionala. Psihoterapia este o modalitate de tratament care se face prin metode si tehnici specifice, fiind centrata pe reducerea/eliminarea simptomatologiei, a disfunctionalitatilor si integrarea mai buna a persoanei in societate, dezvoltarea unor abilitati noi de a face fata in viitor, gasirea unor solutii mature la situatiile de viata, restructurare si o reconfigurare a propriei personalitati, o integrare a sinelui mai buna. Psihoterapia se bazeaza pe tehnici verbale, experientiale, artistice, dramatice. Dincolo de tipurile de psihoterapie, cea mai importanta in procesul de psihoterapie este relatia psihoterapeutica. Daca clientul nu lucreaza la problema lui, terapetul nu poate face nimic. Cei doi au nevoie pentru rezultate, sa faca o echipa. Psihoterapeutul il ajuta pe client sa isi puna intrebarile potrivite si sa isi dea raspunsurile si solutiile potrivite. Psihoterapeutul impreuna cu clientul gasesc semnificatia simptomelor si cauza lor. In terapiile umaniste nu este importanta simptomatologia (atac de panica, compulsie, obsesie, fobie, depresie, cefalee psihogena, gastrita, enurezis, tic), ci semnificatia si cauza simptomatologiei.

O terapie eficienta pe termen lung, dupa mine, nu urmareste ca persoana sa nu mai aiba simptome, ci sa fie eliminate cauzele care dau simptomele. Daca nu se lucreaza pe cauza, ci doar pe simptome, mai devreme sau mai tarziu, clientul va gasi “un alt simptom”, deoarece cauza nu a fost atinsa, inteleasa si vindecata. Simptomul este “virful icebergului”, cauza fiind cea care este necesar sa fie analizata in psihoterapie. Este foarte impoartant ca in terapie, clientul sa inteleaga ca este parte din proces, nu ceva sau cineva pasiv, care asteapta o “vindecare” miraculoasa. Psihoterapia ajuta persoana sa devina mai matura emotional, capabila de responsabilitate, de a gandi singura, de a se schimba si a evolua. Psihoterapeutul pune intrebari in asa fel incit persoana poate sa isi ofere singura solutiile. Pe de alta parte, unii psihoterapeuti isi exprima si opiniile proprii in legatura cu o problema ridicata de client fara a da sfaturi, rareori sugestii. In psihoterapie conteaza si personalitatea psihoterapeutului si personalitatea clientului, nu intotdeauna tipul de psihoterapie.

Fiecare este liber sa isi aleaga psihoterapeutul, tipul de psihoterapie, la fel cum si un psihoterapeut poate sa isi selecteze clientii. Personal, incurajez foarte mult in terapie – biblioterapia si incurajez autoanaliza dincolo de orele de terapie. In definitiv gandirea disfunctionala nu se schimba numai in 55 minute, cat dureaza sedinta de psihoterapie, ci se schimba de-a lungul intregului proces de psihoterapie, si atunci cand clientul nu este in ora de terapie, ci la serviciu, acasa, cu prietenii. O metafora pentru psihoterapie ar fi: psihoterapia este ca o operatie. Sa spunem ca un om se juleste si ii curge sange – are o rana deschisa. Ajunge acasa, nu se spala, nu se dezinfecteaza si isi pune un bandaj… Peste o saptamana, rana a copt si a facut puroi si se sparge.. Rana e suprainfectata. Avem nevoie de a da jos bandajul care s-a dovedit nefolositor, sa dezinfectam rana (si deseori ustura si doare)…, sa lasam sa se vindece, sa se formeze o cicatrice in timp. Clientul vine deseori in criza…, cu rana suprainfectata de ani de zile (din copilarie)…, dupa ce a incercat sa o bandajeze fara sa o curete. Rana e adanca, are puroi si supureaza. Clientul are nevoie sa inteleaga ca trebuie sa dea la o parte bandajul pentru a lucra asupra ranilor trecutului.

Lucrul asupra trecutului nu e intotdeauna placut, insa este intotdeauna util. Dupa clarificarea trecutului, rana se inchide, se cicatrizeaza si incepe sa creasca un strat nou de piele…. Acel strat nou de piele, in psihoterapie poate fi: o credinta benefica-realista (care inlocuieste o credinta negativa-disfunctionala), o viziune despre sine, lume si viata realista si matura. In psihoterapie, se lucreaza pe trecut pentru prezent si viitor. Fireste ca o persoana care vine la psihoterapie se dezvolta si personal. Mai multe detalii la http://www.sensart.ro/psihoterapie-ce-este.html

Psihoterapeutii adlerieni spun ca orice persoana care are in copilarie o amintire unica in care apare ceva legat de moarte se prea poate ca la maturitate sa devina medic, psihiatru. Foarte interesanta remarca…. si fireasca, de altfel. Medicul si psihoterapeutul au rolul de a “da ajutor” unei persoane in suferinta. Deseori, si medicul si psihologul au avut in familie persoane aflate in suferinta sau persoane a caror moarte i-a marcat. In acest fel, acesti profesionisti ajung sa vindece prin meseria lor o problema personala de familie. Ce face un medic ? Sfideaza moartea prin profesia sa.

- Am citit acum cativa ani, cartea lui Daniel Goleman, „Inteligenta emotionala”. S-a spus despre acest volum ca a marcat momentul unei revolutii in psihologie prin analiza importantei emotiilor in dezvoltarea personalitãtii umane. Lucrarea ta de diploma, “Inteligenta (abilitatea) emotionala si creativitatea” este prima lucrare din Romania care trateaza conceptul de inteligenta emotionala. Te-am ruga sa ne spui ce te-a determinat sa te opresti la inteligenta emotionala?
- In 1997, tin minte ca erau foarte putine carti noi pe piata. Am avut intuitia de a imi lua ca si lucrare de diploma importanta acestei abilitati emotionale in viata noastra. Dupa 1990, s-au tradus multe carti despre inteligenta emotionala si acum acest concept este foarte cunoscut si foarte utilizat, mai ales in cadrul cursurilor de dezvoltare personala in firme, companii. Mai toata lumea vorbeste astazi despre mai multe tipuri de inteligenta diferite si despre rolul lor particular in succesul persoanei pe plan profesional si personal. M-a atras aceasta tema pentru licenta posibil si pentru faptul ca eu sunt stangace ca lateralitate si stangacii de obicei, au emisfera dreapta dominanta – cea corespunzatoare caracterizata prin: creativitate, globalism, stil analogic, intuitie. (Mai multe detalii la : http://www.sensart.ro/dominanta-cerebrala.html).

Am intuit ca doar cu logica rationala nu putem atinge un echilibru interior, nu putem fi multumiti de noi insine si cu ceilalti. Studiile stiintifice si experientele de viata arata ca un om cu inteligenta academica (care poate face doua facultati si avea multe diplome) nu are o viata implinita si fericita, daca nu poseda si acest tip de inteligenta emotionala.  (Mai multe la http://www.sensart.ro/inteligenta-emotionala.html) Radacinile inteligentei emotionale le putem gasi la Th. Ribot care vorbeste despre simtire si o logica afectiva si Gustave le Bon care face diferenta intre eul afectiv si eul rational. (Mai multe in http://www.sensart.ro/logica-afectiva..html). Pe de alta parte, deciziile noastre de viata nu sunt aproape niciodata rationale sau exclusiv rationale, ci dimpotriva, sunt afective. Rolul emotiilor in viata este mai important decat rolul ratiunii, desi multi dintre noi credem contrariul.  
Fizicul si psihicul se influenteaza reciproc

- „Si Dumnezeu poarta negru uneori – Incursiune in partea ascunsa din noi”, „Istorii la o cafea cu ciocolata – Cazuri terapeutice istorisite inedit”, “Istorii la umbra unor castele vechi – Cazuri terapeutice istorisite inedit”, „Istorii cu parfum de leandri – Cazuri terapeutice istorisite inedit” sunt cateva din  volumele care iti poarta semnatura. Te rugam sa ne prezinti unul din cazurile terapeutice descrise in aceste lucrari.
- Nu o sa vorbesc explicit despre un caz, ci doar despre unele cazuri care au puncte comune. Multe dintre problemele celor care au venit la terapie izvorau din credintele disfunctionale pe care le aveau despre sine, lume si viata, transmise deseori, din generatie in generatie de catre parinti si bunici.
De exemplu: O femeie avea atacuri de panica. Acesta era simptomul. Atacul de panica servea la ascunderea adevaratelor sentimente si ganduri fata de sotul ei si fata de seful ei. In loc sa isi exprime frustrarea, mania autentica fata de cele doua persoane din viata ei, ea inventase atacurile de panica pentru ca ceilalti sa se poarte frumos cu ea. Ea se simtea culpabila pentru ostilitatea pe care o resimtea fata de sef si sot. Astfel, pentru a isi proteja eul, folosea acest simptom. Cu cat facea pe plac sotului si sefului mai mult, cu atat era mai pasiv-agresiva in comportare si ii sabota si se sabota si pe ea. A invatat in terapie sa isi exprime dorintele si cererile direct si onest, fara a mai disimula.

- Se stie ca fizicul si psihicul interactioneaza in dublu sens, influentandu-se reciproc. Cu totii am auzit de asa numitele „boli de stres”. Ai intalnit in practica ta de pana acum, astfel de cazuri? Ce solutii concrete poti sa le oferi cititorilor nostri, pentru a face fata mai usor „bolilor de stres”?
- Da, fireste ca trupul reactioneaza la problemele emotionale si la gandirea disfunctionala si noi putem sa ne inducem o stare proasta din punct de vedere fizic si psihologic. As putea spune cumva ca viata insasi este un stres…, ca sa nu patologizam prea mult acest termen prea utilizat in ultima vreme. Alti termeni utilizati tot in ultima vreme sunt criza si depresie. „Toata lumea” trece prin criza si prin depresie… Uneori, se abuzeaza de aceste notiuni si nu se inteleg adecvat. In definitiv, parafrazand pe cineva : nu exista boli, ci bolnavi. Fiecare reactioneaza diferit la angoasa de viata si de moarte. De fapt, daca vrei, exista stres „bun” si stres „rau”. „Stresul bun” se numeste eustres si „stresul rau” disstres. As spune ca stresul bun constituie provocarea medie pe care este necesar s-o avem in viata, pentru a trai echilibrati si multumiti, satisfacuti. Studiile arata ca cei care nu au in viata provocari sunt la fel de stresati ca si cei cu stres negativ (tensiuni la locul de munca, in familie, cu vecinii si altele).

Concluzia tipic greceasca – avem nevoie de „stres mediu” in viata. Asa cum o motivatie medie ne indreapta spre succes, un stres bun si mediu ne mentine vii, functionali si eficienti. Avem nevoie pentru a contracara stresul negativ, de o igiena psihologico-emotionala in fiecare zi pentru noi insine, pentru cuplul si /sau familia noastra. Daca nu ne facem timp zilnic, macar ½ de ora pentru noi insine, „oboseala cronica” si „stresul” (sub orice forma) nu vor intarzia sa apara. Exista foarte multe metode de destresare (fiecare ar fi de dorit sa si le cunoasca si sa le aplice): tehnici de relaxare, qi-qong, masaj, aromoterapie, biblioterapie, yoga, desen, muzica, de preferat clasica, scrierea automata – intr-un jurnal, si altele.  Intr-o societate de consum in care ne lasam consumati de altii…, de societate si produsele ei…., avem nevoie mare de o limita pe care s-o punem societatii. Altfel, devenim niste morti vii, niste alienati din punct de vedere afectiv, social, mental, niste roboti. 

  “Dependenta si singuratate”

- La Conferinta Nationala a Psihologilor din Romania ai prezentat lucrarea “Dependenta si singuratate”. Ai pornit de la niste cazuri pe care le-ai tratat, atunci cand ai conceput aceasta lucrare? Poti sa ne descrii un astfel de caz si solutia pe care ai oferit-o?
- Intr-un caz, era vorba de o persoana cu tulburari de alimentatie si cu relatii de parteneriat multiple. Practic, avea adictie de mancare si relatii. Prin ele, isi suplinea un gol afectiv. Avea de fapt, o “foame” de recunoastere si iubire, foame care nu ii fusese satisfacuta in copilarie. Am lucrat cu ea mai ales pe relatia cu mama ei, care fusese abuziva (cicalitoare, critica) si pe acceptarea de sine. Clienta a avut rabdarea si puterea de a intelege si invata ca a avea relatii pasagere sau relatii nesatisfacatoare nu inseamna fericire…, ci dimpotriva. Dupa o vreme, a ales un partener care ii oferea o relatie stabila emotional si intimitate afectiva, renuntand la relatiile cu parteneri abuzivi, asemanatori mamei ei.

- Cand trebuie sa apelam la un psihoterapeut?
- Cand simtim ca nu mai suntem functionali intr-o parte a vietii noastre, cand am trecut sau trecem printr-o trauma (pierderi, deces, familie abuziva, divort al parintilor cand eram copii), cand avem simptome somatice (cefalee, gastrita, crize cardiace, lipotimie, ameteli si altele), cand avem tulburari fobice, obsesiv-compulsive, atacuri de panica, tulburari de somn, distimii, cand avem de trecut printr-un doliu, cand nu ne mai intelegem cu cei din jur, cand nu ne mai intelegem cu si pe  noi insine (pentru ca am pierdut contactul cu noi insine), cind pur si simplu, dorim sa ne cunoastem mai bine pe noi insine, sa fim constienti de noi insine, sa ne dezvoltam.

Pentru ca pierderile fac parte din viata, este important sa stim sa le gestionam

- Se stie ca pictatul, desenatul, sculptatul, cantatul, scrierea poeziilor sunt un mod creativ de a ne exprima emotiile. Cand si de ce ai inceput sa pictezi?
- Am preluat talentele artistice de la bunicii mei si de la mama. Imi plac mai mult crochiurile decat pictura si mult timp, am lucrat crochiuri. Nu este intamplator ca eram tentata sa desenez mai mult figuri, decat peisaje. Imi place sa desenez crochiuri in carbune – mai ales, portrete. De mica m-au fascinat expresiile fetelor (evident neintamplator fata de ceea ce fac acum – descrifrez dupa expresii ceea ce simte persoana din fata mea).

- De ce anume esti interesata in prezent? La ce lucrezi zilele acestea?
- Lucrez la o carte care – cred eu, o sa fie foarte practica si folositoare : despre pierderi, traume, doliile din viata noastra. Nu exista persoana pe lumea aceasta care sa spuna ca nu a pierdut nimic in viata. Pierderile fac parte din viata, insa este important sa stim cum le integram. Aceasta carte o scriu in colaborare cu editoarea Clara Toma (fiecare are o alta formare si cartea va surprinde abordarile fiecareia).
  „…as prefera sa traiesc clipa”

- Ce planuri de viitor ai?
- Mai intai, as prefera sa traiesc clipa. Asa cum spun intr-un articol, societatea occidentala a uitat sa Traiasca, fiind caracterizata doar de verbul a face si a avea. Doresc sa ma bucur de tot ce imi ofera viata si sa fac cu placere tot ce fac si acum. Profesional, doresc sa incep si alte formari in domeniul psihoterapiei (considerand ca diversitatea este mai buna decat o singura abordare terapeutica).

- Cum iti petreci timpul liber?
- Citesc, merg cu sotul si catelusa in parc, ma intalnesc cu prietenii, vizionez emisiuni pe Discovery Travel & Living, desenez.

- Ce hobby-uri ai?
- Ca si hobby-uri pot spune ca am in genere, arta – o cunsum si o produc (cand imi fac timp), acupunctura, homeopatia, insa si lucruri care nu pot fi postate la hobby-uri, cum ar fi natura. E o adevarata incantare sa ma plimb pur si simplu, pe strazi, cu sotul, cu catelul sau singura si sa privesc arhitectura unor case vechi incadrate de copaci si natura. De altfel, Cartile denumite „Istorii” sunt scrise intr-un stil care releva dragostea mea pentru arhitectura veche. Una dintre meseriile pe care as fi putut sa le am este designul arhitectural.

- In loc sa te invit sa le adresezi un mesaj final cititiorilor nostri, as vrea sa te rog sa transpui pentru ei, in calitate de psihoterapeut, aceasta sintagma – „Don’t worry! Be happy!”
- Sintetizand, sintagma aceasta semnifica libertatea interioara a persoanei care „fiinteaza”, mai mult decat „face” (care nu este specifica societatii occidentale…, poate mai mult unora dintre societatile orientale… sau unor triburi, poate). Mai semnifica, dupa parerea mea, si lipsa de ganduri disfunctionale – de ingrijorari ale zilei de maine, gen : „Daca se intimpla X…..? „, ingrijorari care fac mai mult rau decat bine, deoarece unele nu sunt fondate in realitate, ci doar inventate. A gandi realist intr-o situatie nu inseamna a te ingrijora continuu sau a face din „tantar armasar”, ci a evalua situatia si cu mult calm si echilibru, a lua o decizie. Sintagma insa, poate avea si o conotatie mai putin buna, ascunzand un mecanism de aparare defensiv – negarea. Cand o persoana trece printr-o situatie care nu suporta amanare, ar face o mare greseala daca si-ar spune „Ei si ?”. Practic, intre cele doua extreme: persoana care vrea sa controleze totul, perfectionistul si persoana care lasa lucrurile la voia intamplarii, care nu se responsabilizeaza pentru nimic, se afla persoana echilibrata care analizeaza si evalueaza – cand sa nu se panicheaza si cand sa actioneze in functie de situatie.

Octavian Curpaş
Surprise, Arizona