Versiune audio  
- Este uşor sau greu să transmiţi mesajul pe care Domnul ţi-l încredinţează să îl spui semenilor tăi? Ce se poate spune despre ce a răspuns profetul Mica celui cei îi spunea să vorbească de bine regelui Ahab aşa cum citim în 1 Cronici 22:14 „Mica a răspuns: Viu este Domnul, că voi vesti ce-mi va spune Domnul.”?

- Toţi oamenii lui Dumnezeu, incluzându-i pe profeţi, s-au confruntat cu această dilemă dificilă de a spune sau nu ceea ce le-a fost descoperit, fiindcă deseori mesajul ce urma a fi transmis conţinea elemente dureroase care aveau să supere pe cei cărora le era adresat. Într-o piesă de teatru am surprins o replică ce m-a pus pe gânduri, astfel un actor spunea „Este mare lucru să spui adevărul!”, iar altul îi răspundea „Mai mare lucru este să spui adevărul şi să suporţi consecinţele!”. Aşa a fost şi cazul profeţilor, al apostolilor, al evangheliştilor şi al reformatorilor din toate veacurile, fiindcă ei au trebuit să spună lucruri adevărate, dar nepopulare, având de îndurat o mulţime de persecuţii şi de nedreptăţi.

- De ce rostirea adevărului doare, iar oamenii au tendinţa de a se ridica împotriva celor care îl prezintă având dorinţa de îndreptare şi salvare? De ce nu este bine să ascundem ceea ce este drept şi adevărat?

- Adevărul este o noţiune care provoacă durere pentru o lume străină de Cuvântul lui Dumnezeu şi de puterea Sa vindecătoare, fiindcă astfel sunt descoperite lucruri tainice, care stau la baza multor aşa zise „realizări” pe care oamenii le expun pentru a fi văzute de ceilalţi. În cazul profeţilor, vedem bine că ei vorbeau în numele lui Dumnezeu arătând dezastrul către care se îndrepta întreaga naţiune. Ei nu puteau să tacă într-un timp de primejdie, când distrugerea era la un pas de a fi adusă la îndeplinire.

- Să citim acum contextul celor afirmate de către profetul Mica din 1 Împăraţi 22,3-6 „Ahab, împăratul lui Israel a zis slujitorilor săi: Ştiţi că Ramot din Galaad este al nostru. Şi noi stăm fără grijă, în loc să-l luăm înapoi din mâinile împăratului Siriei. Şi a zis lui Iosafat: Vrei să vii cu mine să luptăm împotriva Ramotului din Galaad? Iosafat a răspuns împăratului lui Israel: Eu voi fi ca tine, poporul meu ca poporul tău, caii mei ca ai tăi. Apoi Iosafat a zis împăratului lui Israel: Întreabă acum, te rog, cuvântul Domnului. Împăratul lui Israel a strâns pe proroci, în număr de aproape patru sute, şi le-a zis: Să merg să lupt împotriva Ramotului din Galaad, sau să mă las? Şi ei au răspuns: Suie-te, şi Domnul îl va da în mâinile împăratului.”. Cum a fost sfatul dat de către Iosafat de a întreba pe Dumnezeu înainte de a merge la luptă?

- În cazul de faţă vedem că Ahab, regele lui Israel, a întocmit un plan de luptă din proprie iniţiativă, fără a întreba pe Dumnezeu, fără să îi pese dacă Domnul va fi cu el sau nu. Nu regăsim oare aceeaşi tendinţă şi în zilele noastre? Dar Iosafat, regele lui Iuda, un om evlavios, a înţeles că nu este bine să se meargă la luptă fără a avea asigurarea că Dumnezeu este cu tine. Lui îi era clar faptul că „orice biruinţă este un dar de la Domnul” şi nu este rodul simplu al planurilor omeneşti.

- În acest caz vedem că Ahab a chemat mai bine de 400 de profeţi, aşadar siguranţa era deplină. Totuş vom citi următoarele versete 7-9 „Dar Iosafat a zis: Nu mai este aici nici un proroc al Domnului, ca să-L putem întreba? Împăratul lui Israel a răspuns lui Iosafat: Mai este un om prin care am putea să întrebăm pe Domnul; dar îl urăsc, căci nu-mi proroceşte nimic bun, nu proroceşte decât rău: este Mica, fiul lui Imla. Şi Iosafat a zis: Să nu vorbească împăratul aşa! Atunci împăratul lui Israel a chemat un dregător, şi a zis: Trimite şi adu îndată pe Mica, fiul lui Imla.”. De ce Ahab considera că profetul Domnului vorbea numai lucruri rele?

- Situaţia era deosebit de critică în Israel, fiindcă Ahab era cel care instigase întreaga naţiune să nu se mai închine Domnului şi să treacă la un alt gen de închinare, idolatră, a zeului fenician Baal. În consecinţă, Mica a rostit multe avertismente împotriva celor care duceau în rătăcire poporul Israel, fapt pentru care a fost condamnat şi închis. Profetul nu avea cum să vorbească de bine în condiţiile în care idolatria făţişă a lui Ahab era cunoscută de toţi. În plus, acei 400 de profeţi, aşa cum a sesizat şi Iosafat, nu erau ai Domnului, ci cu siguranţă erau ai lui Baal. Prin urmare, avem o zeitate  păgână care aproba tot ce spunea împăratul prin intermediul profeţilor lui Baal, şi cuvântul lui Dumnezeu rostit prin Mica, ce se opunea planurilor acestuia.

- Să citim mai departe versetele 13 – 14: „Solul care se dusese să cheme pe Mica i-a vorbit aşa: Iată, că prorocii, într-un glas, prorocesc bine împăratului; să fie dar şi cuvântul tău ca al fiecăruia din ei! Vesteşte-i bine! Mica a răspuns: Viu este Domnul, că voi vesti ce-mi va spune Domnul.”. De ce nu era oportun ca profetul Domnului să aducă un mesaj diferit de al profeţilor lui Baal?

- Am putea spune, folosind terminologia zilelor noastre, că nu era „politic corect” să facă astfel de afirmaţii în locul şi la momentul respectiv, când curentul popular era de partea împăratului, iar acesta se afla în faţa unor demnitari străini. Răspunsul lui Mica însă descoperă faptul că datoria pe care o avem de a rosti adevărul nu cunoaşte excepţii, iar mărturia pe care o dăm din partea lui Dumnezeu trebuie să fie rostită aşa cum a pronunţat-o Cel ce ne-a încredinţat-o.

- Să urmărim ce s-a întâmplat mai departe şi să citim versetele 15-16: „Când a ajuns la împărat, împăratul i-a zis: Mica, să mergem să luptăm împotriva Ramotului din Galaad, sau să ne lăsăm? El a răspuns: Suie-te, căci vei izbândi, şi Domnul îl va da în mâinile împăratului.” Oare Mica a încercat să ascundă mesajul pe care îl primise de la Dumnezeu?

- Cu siguranţă că Mica nu a dorit să facă pe plac împăratului, ci el a redat mesajul profeţilor lui Baal, dar cu siguranţă intonaţia a fost de natură să infirme ceea ce spunea. De fapt, profetul a dorit să exemplifice ridicolul acestei situaţii, fiindcă de fapt Ahab nu dorea să afle sfatul lui Domnului, fiindu-i suficient ceea ce primise de la Baal.

- Ca o confirmare a celor spuse, să citim versetele 16 – 18 „Şi împăratul i-a zis: De câte ori trebuie să te pun să juri că nu-mi vei spune decât adevărul în Numele Domnului? Mica a răspuns: Văd tot Israelul risipit pe munţi, ca nişte oi care n-au păstor. Şi Domnul zice: Oamenii aceştia n-au stăpân; să se întoarcă fiecare acasă în pace.  Împăratul lui Israel a zis lui Iosafat: Nu ţi-am spus că el nu proroceşte nimic bun despre mine, ci proroceşte numai rău?” Ce putem spune despre acest mesaj?

- Aşa cum se poate citi în continuare, Ahab urma să fie atras într-o capcană şi avea să îşi piardă viaţa, iar Israel avea să devină pentru o vreme o naţiune fără conducător. A proroci o înfrângere când toţi se gândesc la biruinţă, este un lucru neînţelept, consecinţele fiind pe măsură. Pe de altă parte, profetul era pus într-o dilemă din care nu putea găsi o rezolvare prin compromis. El fie trebuia să spună la fel ca profeţii lui Baal şi să-l trădeze pe Dumnezeu, având de suportat consecinţele unei astfel de desconsiderări a încrederii acordate, fie să asculte de Domnul şi să rostească adevărul având de suportat persecuţia lui Ahab. Între acestea două, el a ales să rămână alături de Dumnezeu, devenind un exemplu pentru noi şi pentru toţi cei care aveau să treacă prin situaţii similare.

- Să analizăm acum una alt caz, fapt pentru care vom citi din cartea profetului Ieremia 43: 1-4: „Când a isprăvit Ieremia de spus întregului popor toate cuvintele Domnului, Dumnezeului lor, toate cuvintele pe care-l însărcinase Domnul, Dumnezeul lor, să le spună, Azaria, fiul lui Hosea, Iohanan, fiul lui Careah, şi toţi oamenii aceia îngâmfaţi, au zis lui Ieremia: Minţi! Nu Domnul, Dumnezeul nostru, te-a însărcinat să ne spui: Nu vă duceţi în Egipt ca să locuiţi acolo pentru o vreme! Ci Baruc, fiul lui Neriia, te aţâţă împotriva noastră, ca să ne dai în mâinile Haldeilor, să ne omoare sau să ne ducă robi la Babilon! Astfel, Iohanan, fiul lui Careah, toate căpeteniile oştilor, şi tot poporul, n-au ascultat de glasul Domnului, care le poruncea să rămână în ţara lui Iuda.”. De ce mărturia unui profet este atât de greu luată în seamă?

- Tendinţa naturală a fiecăruia dintre noi este de a nu recunoaşte când am greşit şi de a persevera în alegerile făcute, chiar dacă realitatea ne dovedeşte că nu avem dreptate. Această încăpăţânare se constituie ca un obstacol major în a urma calea lui Dumnezeu, ce presupune corecţii şi renunţări în ce priveşte multe dintre proiectele personale şi urmarea călăuzirii divine. Nu oricine este în stare să dovedească o astfel de umilinţă, ci doar cei care trăiesc experienţa regenerării interioare prin Cuvântul lui Dumnezeu, prin Duhul Sfânt.

- Dar de ce evreii nu au luat în seama cuvintele lui Dumnezeu comunicate prin intermediul lui Ieremia? Ce anume îi deranja în acest sfat divin?

- Acuzaţia permanentă adusă de evrei lui Ieremia era că ar fi fost un spion al babilonienilor sau un trădător, aşa că el nu avea cum să aducă un mesaj din partea lui Dumnezeu. Să ne gândim puţin la situaţia acelui timp, astfel evreii nu recunoşteau că sunt într-o relaţie greşită cu Dumnezeu, că L-au abandonat, fapt pentru care se agăţau de făgăduinţele intervenţiei divine în caz de primejdie. Din acest punct de vedere, un mesaj care le spunea contrariul era imediat respins, iar mesagerul era adus la tăcere, considerându-se că el vine din partea vrăjmaşului.

- Nu acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu mărturia Domnului Isus Hristos? Nu s-a considerat că şi El este un trădător, sau cel puţin, un pericol pentru naţiune, prin faptul că demasca ruperea relaţiei cu Dumnezeu şi dădea un sfat contrar a ceea ce se credea în acele timpuri?

- Soarta unui profet este aceeaşi indiferent de vreme. A recunoaşte că eşti greşit, presupune o descoperire pe care numai Dumnezeu o poate realiza, iar a urma o altă cale decât cea a încăpăţânării şi înălţării de sine, presupune o pocăinţă deplină, lucru rar întâlnit în istorie. Aşadar, a fi profet, sau mesager al Domnului, presupune să întâmpini opoziţiei atunci când mesajul vine în contradicţie cu concepţiile populare, care uneori preiau fragmente de text biblic, dar ignoră învăţătura de ansamblu a Scripturii, ce presupune o relaţie de supunere faţă de Dumnezeu şi de dedicare deplină.

- Să mergem mai departe şi să identificăm sursa mesajului primit de profeţi, conform cu mărturia lor şi de aceea vom citi din Ieremia 1:1-4 „Cuvintele lui Ieremia, fiul lui Hilchia, unul din preoţii din Anatot, din ţara lui Beniamin. Cuvântul Domnului i-a vorbit pe vremea lui Iosia, fiul Amon, împăratul lui Iuda, în al treisprezecelea an al domniei lui, şi pe vremea lui Ioiachim, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda, până la sfârşitul anului al unsprezecelea al lui Zedechia, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda, până pe vremea când a fost dus Ierusalimul în robie, în luna a cincea. Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: … ” . Ce elemente importante regăsim în aceste versete cu privire la sursa mesajului?

- Din ceea ce am citit putem vedea cu uşurinţă prezentarea personală a profetului, în cazul nostru Ieremia, fiul lui Hilchia, preot din Anatot, din ţara lui Beniamin. Astfel, el enumeră datele de identificare personală, în genere suficiente pentru acele timpuri, fiind un lucru similar prezentării actelor de identitate. Urmează contextul istoric, mai bine zis perioada primirii mesajelor divine, prin menţionarea domniei mai multor regi din Iuda şi a altor evenimente notabile, iar după aceea este expus mesajul.

- De ce era nevoie de atâtea detalii pentru a prezenta mesajul divin? De fiecare dată vom avea nevoie de anumite date de identificare ale mesagerului şi de contextul evenimentelor timpului?

- O regulă de bază în înţelegerea oricărui fel de mesaj este de a vedea cine este mesagerul şi în ce context a vorbit. Dacă vom lua din context cele afirmate, vom obţine un mesaj distorsionat şi de aceea este important să corelăm elementele ce ţin de textul mesajului cu ceea ce este legat de contextul istoric şi de anumite date personale ale mesagerului. O astfel de metodă se numeşte a fi „istorico – gramaticală” şi este de bază în înţelegerea oricărui text biblic. În acelaşi timp, prin menţionarea contextului, ne este mult mai uşor să înţelegem problematica timpului respectiv şi să iasă mai clar în evidenţă adevărul celor afirmate.

- Prin ce ne ajută contextul istoric să înţelegem mai bine cele afirmate de către profetul Ieremia?

- Pentru acest lucru este suficient să citim din cărţile Împăraţilor şi din Cronici evenimentele ce s-au petrecut în timpul menţionat de către Ieremia şi vom vedea că mesajul primit s-a armonizat cu ceea ce s-a întâmplat, corelând astfel mai multe surse cu privire la aceeaşi perioadă. Ne dăm astfel seama că Ieremia a avut dreptate în ceea ce a afirmat, iar dacă regele şi naţiunea ar fi urmat sfaturile sale, dezastrul distrugerii lui Iuda şi a Ierusalimului nu s-ar mai fi întâmplat. Astfel, mărturia lui Ieremia, dublată şi de cele afirmate de cronicari se armonizează, înţelegând că este periculos să neglijezi sfatul divin, chiar dacă acest lucru presupune abandonarea viziunii populare a timpului respectiv.

- Ce putem spune mai departe de ce se afirmă în Osea 1:1 „Cuvântul Domnului, spus lui Osea, fiul lui Beeri, pe vremea lui Ozia, Iotam, Ahaz, Ezechia, împăraţii lui Iuda, şi pe vremea lui Ieroboam, fiul lui Ioas, împăratul lui Israel.”? De ce este important să înţelegem că Dumnezeu nu a lăsat neavertizat poporul Său, chiar dacă regii trădaseră cauza divină?

- Avem un paralelism al acţiunilor desfăşurate în acea perioadă. Pe de o parte, regii lui Iuda nu mai urmau planul divin şi mergeau pe calea ambiţiilor politice personale şi a alianţelor cu popoarele păgâne, încercând să intre în jocul geopolitic al timpului. Pe de altă parte, Dumnezeu nemaiputând să comunice prin intermediul conducătorilor lui Iuda, a ridicat profeţi, sau mesageri, care să nu lase pe nimeni în necunoştinţă de cauză asupra a ceea ce se întâmpla.

- Putem spune că aceşti profeţi au fost un fel de „măsură de urgenţă” pe care Dumnezeu a luat-o datorită trădării însărcinării sfinte din partea conducătorilor?

- Cu siguranţă că aşa au stat lucrurile. Din cauză că aceşti conducători nu mai aveau relaţie cu Dumnezeu, deşi continuau să exercite autoritate în Numele Său, ei conduceau întreaga naţiune spre ruină. De aceea, era necesar să existe mesageri care să spună lucrurilor pe nume şi toţi să fie avertizaţi, cu dorinţa ca mesajul în cauză să fie primit, iar dezastrul să fie evitat. Din păcate, acest lucru nu s-a întâmplat, confirmând cele spuse cu privire la încăpăţânarea şi înălţarea de sine a omului, în general şi a celor ce conduc, în special.

- Să mergem mai departe şi să urmărim ce reacţii aveau profeţii după primirea unei viziuni, fapt pentru care vom citi din Daniel 8:27: „Eu, Daniel, am stat leşinat şi bolnav mai multe zile; apoi m-am sculat şi mi-am văzut de treburile împăratului. Eram uimit de vedenia aceasta, şi nimeni nu ştia.”. De ce Daniel avea astfel de reacţii după ce intra în legătură cu Dumnezeu?

- Acest verset ne ilustrează că nu era simplu să primeşti o descoperire, sau o viziune, din partea  lui Dumnezeu. Gândiţi-vă la următorul lucru: profetul avea aceeaşi natură cu a noastră, iar contactul cu puterea supranaturală a lui Dumnezeu depăşea capacitatea susţinerii unei legături directe. De la căderea în păcat, natura noastră s-a degradat tot mai mult, iar a vedea lucruri ce ţin de realitatea cerească presupune un efort greu de suportat. În ziua de astăzi ştim ce solicitant este să lucrezi în faţa calculatorului şi să vehiculezi o mulţime de informaţii care circulă prin intermediul Internet-ului şi mass-media. Solicitarea scoarţei cerebrale este extremă, fapt pentru care multe persoane ajung să intre în stress cronic şi chiar să ajungă epuizate fizic şi psihic. Ce putem spune însă despre solicitarea fizică şi psihică a unui profet care primeşte instrucţiuni chiar din partea lui Dumnezeu, o realitate ce ne depăşeşte infinit!

- Ca o confirmare a acestei idei, să citim şi din Daniel 10:7-8: „Eu, Daniel, am văzut singur vedenia; dar oamenii care erau cu mine n-au văzut-o; totuşi au fost apucaţi de o mare spaimă, şi au luat-o la fugă ca să se ascundă! Eu am rămas singur, şi am văzut această mare vedenie. Puterile m-au lăsat, culoarea mi s-a schimbat, faţa mi s-a sluţit, şi am pierdut orice vlagă.”. Observăm că se reia aceeaşi experienţă oferindu-se mai multe detalii. Ce se mai poate spune despre acest subiect?

- Detaliile menţionate relevă o cedare a puterilor fizice în faţa unei expuneri informaţionale copleşitoare. Prin intermediul vederii ne sunt comunicate în mod obişnuit cele mai multe informaţii şi nu este un fapt lipsit de importanţă acela că nervul optic reprezintă una dintre cele mai dezvoltate formaţiuni nervoase din organism. Expunerea la informaţiile oferite prin intermediul viziunii au determinat depăşirea capacităţii de prelucrare a naturii fizice şi practic profetul a căzut în leşin. Mai departe se vorbeşte despre pierderea capacităţii respiratorii şi despre necesitate unei întăriri supranaturale pentru ca profetul să primească şi să redea viziunea. Trebuie bine înţeles că lucrurile scrise în cărţile profetice redau parţial ceea ce profetul a văzut cu adevărat, aşa cum cărţile nu pot surprinde totalitatea experienţei prin care trece autorul. De aceea, a primi o viziune nu este un lucru simplu, dată fiind natura noastră degradată din cauza păcatului.

- Să trecem mai departe la înţelegerea unui alt aspect din viaţa unui profet, şi anume mustrarea conducătorilor atunci când greşesc, dar de data aceasta în contextul Noului Testament. Vom citi din Galateni 2: 11-13: „Dar când a venit Chifa în Antiohia, i-am stat împotrivă în faţă, căci era de osândit. În adevăr, înainte de venirea unora de la Iacov, el mânca împreună cu Neamurile; dar când au venit ei, s-a ferit şi a stat deoparte, de teama celor tăiaţi împrejur. Împreună cu el au început să se prefacă şi ceilalţi Iudei, aşa că până şi Barnaba a fost prins în laţul făţărniciei lor.” De ce oare Petru a procedat în felul acesta?

- Aşa cum am mai precizat în alte situaţii, Petru a încercat să fie „politic corect” faţă de evreii creştini şi faţă de prejudecăţile acestora. Nu era un lucru greşit să doreşti respectarea prejudecăţilor celorlalţi, dar în cazul de faţă contextul era altul. Petru nu se afla la Ierusalim, ci în Antiohia, în mijlocul unei biserici formate dintre neamuri şi nu dintre iudei. Aşadar, el poate câştiga pe cei câţiva iudei veniţi de la Ierusalim, dar pierdea o întreagă biserică dintre neamuri. Într-un fel el era „politic corect” faţă de primii, dar greşea profund faţă de ceilalţi, riscând dezintegrarea mişcării creştine, care tocmai atunci trecea la neamuri.

- Cele spuse confirmă reacţia lui Pavel, care a acţionat aşa cum citim în Galateni 2:14-16 „Când i-am văzut eu că nu umblă drept după adevărul Evangheliei, am spus lui Chifa în faţa tuturor: Dacă tu, care eşti Iudeu, trăieşti ca Neamurile, şi nu ca Iudeii, cum sileşti pe Neamuri să trăiască în felul Iudeilor? Noi suntem Iudei din fire, iar nu păcătoşi dintre Neamuri. Totuşi, fiindcă ştim că omul nu este socotit neprihănit, prin faptele Legii, ci numai prin credinţa în Isus Hristos, am crezut şi noi în Hristos Isus, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţa în Hristos, iar nu prin faptele Legii; pentru că nimeni nu va fi socotit neprihănit prin faptele Legii.” Recunoaştem prin aceste cuvinte lucrarea unui profet al Domnului?

- La fel ca Mica sau Ieremia în faţa regilor lui Israel, Pavel a atras atenţia lui Petru asupra greşelii pe care o făcuse, trădând practic cauza Evangheliei şi distorsionând mesajul acesteia, al mântuirii prin intermediul credinţei în Hristos, fără faptele Legii. Pavel a dat dovadă de un curaj de excepţie pe toată durata misiunii sale. Pe de altă parte, ştim că el a respectat prejudecăţile evreilor creştini, dar nu atunci când predica între neamuri. El a ales să fie mai degrabă blamat de fraţii săi, decât ca neamurile să piardă privilegiul de a fi mântuite prin credinţa în Hristos. Un mesager adevărat se va dedica cu tot sufletul şi cu toată viaţa prezentării mesajului pe care l-a primit de la Dumnezeu. Să nu uităm că Pavel primise prin viziune conţinutul Evangheliei pe care o predica!

- Să examinăm acum o altă problemă legată de darul profetic şi de aceea vom citi din 1 Petru 1:10-12: „Prorocii, care au prorocit despre harul care vă era păstrat vouă, au făcut din mântuirea aceasta ţinta cercetărilor şi căutării lor stăruitoare. … Lor le-a fost descoperit că nu pentru ei înşişi, ci pentru voi spuneau ei aceste lucruri, pe care vi le-au vestit acum cei ce v-au propovăduit Evanghelia, prin Duhul Sfânt trimis din cer şi în care chiar îngerii doresc să privească.”. Având în vedere aceste lucruri, putem spune că profeţii au putut înţelege pe deplin mesajul pe care l-au primit?

- Este clar că multe lucruri au rămas ascunse celor care au primit mesajul lui Dumnezeu, astfel înţelegem că misiunea unui profet nu este neapărat de a da interpretări asupra Cuvântului divin, cât aceea de a-l transmite cât mai bine cu putinţă celor cărora le este adresat. Există mesaje ce privesc generaţia contemporană profetului, aşa cum am văzut în cazul lui Mica şi a lui Ieremia, dar există şi mesaje ce privesc generaţiile viitoare, aşa cum vedem la profetul Daniel. Într-o astfel de situaţie, profetului îi rămâne ascuns înţelesul deplin al celor comunicate, dar acest lucru nu scade în vreun valoarea mesajului sau autenticitatea acestuia.

- Dar nu este un lucru frustrant pentru un profet să transmită un mesaj pe care el nu-l poate înţelege pe deplin?

- Tocmai de aceea apostolul Petru spunea că profeţii au făcut din înţelegerea mesajului divin „ţinta cercetărilor şi căutării lor stăruitoare”. Un astfel de mesaj era cel legat de venirea lui Mesia, un eveniment cu totul excepţional, pe care ar fi dorit să îi fie contemporani. Pot să spun că profeţii Vechiului Testament ar fi fost fericiţi să cunoască ceea ce ştim noi acum din Noul Testament. Cred că ar fi considerat că au de-a face cu cea mai de seamă favoare din partea lui Dumnezeu.

- Să mai examinăm acum şi o altă situaţie redată în 2 Samuel 7,1-7: „Când a locuit împăratul în casa lui, şi când i-a dat odihnă Domnul, după ce l-a izbăvit de toţi vrăjmaşii care-l înconjurau, a zis prorocului Natan: Iată! Eu locuiesc într-o casă de cedru, şi chivotul lui Dumnezeu locuieşte într-un cort. … În noaptea următoare, cuvântul Domnului a vorbit lui Natan: Du-te şi spune robului meu David: Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: … Când ţi se vor împlini zilele şi vei fi culcat cu părinţii tăi, Eu îţi voi ridica un urmaş după tine; … El va zidi Numelui Meu o casă, şi voi întări pe vecie scaunul de domnie al împărăţiei lui.”. Ce ne spune acest lucru despre misiunea unui profet de a comunica lucruri ce intră în contradicţie cu voinţa conducătorilor?

- Un profet este direct supus autorităţii lui Dumnezeu, fiind responsabil pentru aducerea la îndeplinire a misiunii încredinţate. Orice altă autoritate este secundară, inclusiv când este vorba de conducerea omenească. Deşi iniţial profetul Natan şi-a exprimat acordul pentru planul regelui David, ulterior a fost nevoit să rectifice ce a spus deoarece voinţa lui Dumnezeu era cu totul alta. Ca regulă generală, un profet se află sub călăuzirea divină, fiind necesar să consulte voinţa divină ori de câte ori apar astfel de situaţii când este cerută îndrumarea din partea lui Dumnezeu. De aceea, un profet are datoria de a nu exprima în vreun fel lucruri care ar veni în contradicţie cu voinţa divină sau care ar trebui să fie rectificate ulterior ca urmare a primirii revelaţiei divine. Un profet este doar un instrument umil în mâna atotputernică a lui Dumnezeu.