Peste 90% din tranzactiile imobiliare care au loc in SUA sunt efectuate prin intermediul unei agentii de intermedieri imobiliare.Tranzactiile imobiliare sunt un domeniu complex de activitate si implica o serie de aspecte legale, fapt pentru care, in unele state (cu precadere pe Coasta de Est a Americii), angajarea unui avocat este obligatorie atunci cand cineva vinde sau cumpara un imobil.Deoarece din punct de vedere juridic “a scrie contracte” inseamna “a aplica legea”, unele state, inclusiv Arizona, California, Oregon si Washington, au anumite dispozitii legale care le confera agentilor imobiliari dreptul de a scrie contracte inerente tranzactiilor imobiliare. In aceste state, implicarea unui avocat “in tranzactie” nu este obligatorie.

 

 

 

Pentru a deveni agent imobiliar in SUA, este necesara obtinerea unei licente emisa de statul in care persoana isi va desfasura activitatea (licenta numita “State license”). Solicitantul trebuie sa aiba cazierul juridic intact si sa urmeze un curs de pregatire de cateva luni. Acest curs trateaza mai multe subiecte din domeniu, printre care aspecte legate de diversele licente care se pot obtine in acest vast domeniu de imobilare. Cursul contine de asemenea, informatii sumare din topografie, legi privitoare la transferul de proprietate, restrictii pentru anumite terenuri, contracte, surse de finantare, informatii notariale din domeniu (escrow), legea impozitelor, raportul dintre chiriasi si proprietari, controlul guvernului federal asupra proprietatii private, despre evaluarea sau estimarea valorii imobilelor (appraisal) si un capitol despre “design”. Acestea sunt doar cateva dintre obiectivele pe care le trateaza acest curs. In ce priveste examenul final (state exam) acesta este sustinut in doua parti. Primul este unul continand legile federale (informatii valabile in oricare stat american), iar al doilea examen este din legi specifice statului in care cursatul doreste sa obtina licenta.

 

Un agent imobiliar (“Real Estate agent”) care este membru intr-o asociatie a profesionistilor din domeniu poarta numele de “REALTOR”. Acesta trebuie sa se conformeze anumitor standarde profesionale impuse de asociatia al carui membru cotizant este. De asemenea, “REALTOR”-ul are obligativitatea sa frecventeze periodic anumite cursuri menite a-l tine la curent cu legile, regulamentele si schimbarile care au loc pe piata imobiliara (sa obtina date recente despre “pulsul pietei”). In general, in SUA, agentii imobiliari sunt membri in mai multe asociatii de profil, atat locale cat si nationale.

 

 

Un agent imobiliar sau un REALTOR nu are capacitatea legala de a actiona in nume propriu, ci el este angajatul unei firme imobiliare ce functioneaza sub licenta unui broker.Comisionul incasat in urma unei tranzactii este incasat de broker. Acesta il plateste pe agent dupa ce isi retine un anumit procentaj, in functie de intelegerea stipulata in contractul de angajare. Agentii licentiati in domeniul imobiliar sunt obligati sa isi faca o asigurare care “acopera” o parte din raspunderea broker-ului pentru eventualele “greseli” comise de catre agent. Asigurarea se numeste “Errors and Omissions Insurance”.

 

 

Agentii imobiliari care doresc sa “avanseze in grad”, prin a obtine si licenta de broker, trebuie sa indeplineasca cel putin doua cerinte. In primul rand, trebuie sa aiba o vechime de minimum trei ani ca agent imobiliar cu norma intreaga (numarul de ani poate sa difere de la un stat la altul). Apoi, trebuie sa urmeze un curs suplimentar de aproximativ noua luni, in urma caruia va sustine un examen la Departamentul de Stat (state exam). Odata intrat in posesia licentei de broker, agentul poate sa-si deschida propria firma de intermedieri imobiliare, devenind astfel, “broker principal” (designated broker), avand dreptul de a angaja alti agenti care sa lucreze pentru el. Pentru a deschide propria firma, insa, e necesar ca broker-ul sa dispuna de un spatiu adecvat, care sa intruneasca cerintele prevazute de lege.

Brokerii care nu au propria firma, ci isi desfasoara in continuare activitatea sub licenta unui alt broker se numesc “brokeri asociati”. Prerogativele unui broker asociat sunt identice cu cele ale unui REALTOR sau agent imobiliar, cu exceptia ca acest nou titlu ii poate da o mai mare greutate in “ochii” clientilor care-l angajeaza.

Pe parcursul carierei, insa, atat agentii imobiliari cat si brokerii paricipa la anumite cursuri pe diverse teme imobilare si de business numite “educatie continua” (continuing education).

 

ArizonaNewHomes@yahoo.com
 

Este uşor sau greu să te lupţi cu somnul? Aceasta este întrebarea pe care ne-o punem, atunci când deschidem volumul „Lupta cu somnul”, al pastorului Petru Lascău. Răspunsul ne este oferit de-a lungul a peste 322 de pagini, ce cuprind diferite articole ce au văzut lumina tiparului începând cu anul 1985. „De la sosirea mea în Statele Unite, în anul 1985”, spune Petru Lascău în „Introducere”, „m-am dedicat scrisului şi publicisticii. Am editat o revistă creştină, timp de 12 ani, pe care am numit-o „Exodus”… Fiecare număr al revistei conţinea un editorial, uneori şi articole scrise de mine. Cartea de faţă conţine o mare parte din aceste editoriale şi articole pe care le-am publicat timp de 12 ani, precum şi altele pe are le-am publicat în diverse publicaţii româneşti şi eseuri pe care nu le-am publicat niciodată.”

 

Aşa cum menţionează în „Introducere”, Petru Lascău ajunge în lumea nouă, în 1985. Aici, acesta locuieşte 16 ani la Chicago. Din anul 2001, autorul se află în Phoenix, Arizona, unde slujeşte şi în prezent, ca pastor al bisericii „Elim” (www.elimarizona.com ). Printre creaţiile sale se numără volumul de versuri „Semnătura iubirii”, precum şi “Paşi spre lumină”, „Biserica în asediu”, „Între zâmbet şi suspin”, „În răcoarea dimineţii”. „Lupta cu somnul” aruncă o privire asupra realităţilor din lumea creştină, într-o abordare diversă. Se discută de asemenea, noţiuni de dogmatică, probleme privind relaţiile interconfesionale, precum şi elemente de ecumenism. Cartea se distinge printr-un stil natural, documentat şi bine argumentat teologic. Volumul este o invitaţie la a-L cunoaşte pe Isus Christos şi a birui prin El, în lupta cu somnul, pe care orice creştin o are de dus.

 

 

Scopul pentru care a fost scrisă cartea este evident, încă din „Introducere”. Aici, Petru Lascău ne spune: „Public aceste eseuri dintr-o sfântă dorinţă de a-i ajuta la rândul meu, pe alţi creştini, în lupta lor cu somnul. Probabil, că unora le voi lua somnul de pe ochi, iar pe alţii îi voi adormi de-a binelea cu scrisul meu. Oricum, nimeni nu poate satisface pe toată lumea. Cei ce dorm de-a binelea, învinşi de obişnuinţa cu cele sfinte, şi peste care apatia a căut ca un somn dulce, oricum nu vor citi aceste rânduri. Ele vor sluji celui care nu vrea să se lase pradă mrejelor adormirii.” Cu siguranţă că nimeni nu doreşte în mod conştient „să se lase pradă mrejelor adormirii” şi tocmai de aceea, cartea lui Petru Lascău reprezintă un instrument util de a alunga somnul nesănătos din lucrurile spirituale.

 

De-a lungul a 45 de eseuri, dintre care câteva sunt scrise de Rodica Lascău, soţia autorului, avem şansa să urmărim o expunere dinamică, instructivă şi captivantă a luptei cu somnul în diferitele ei ipostaze. Printre titlurile capitolelor se numără: „Bucuraţi-vă”, „Care este calea spre locaşul luminii?”, „Mi-am isprăvit alergarea”, „Ce vom alege?”, „Crucificarea”, „Falsul”, „Ingratitudinea”, „Hollywood – Fabrica de vise produce coşmare”, „Umnaismul laic”, „Libertare sau robie”, „Forest Gump?”, „Profeţii sfârşitului”, „De-am fi fost acolo!”, „Cât de biblice sunt experienţele noastre?”

 

Paleta subiectelor este destul de largă, astfel că trecând de primul articol, ce dă titlul volumului, putem explora subiecte diverse. Acestea privesc relaţia dintre bisericile evanghelice şi cele istorice, în speţă biserica ortodoxă. De asemenea, facem cunoştinţă cu dilemele etice din creştinismul contemporan, în relaţie cu o societate secularizată. În explorarea acestei teme, vom avea ocazia să urmărim o paralelă între evoluţia creştinismului penticostal în România, precum şi în Statele Unite ale Americii. Pe de altă parte, această carte nu se adresează strict credincioşilor penticostali, ci este dedicată tuturor creştinilor, fiind axată pe o problemă existenţială, legată de manifestarea darurilor Duhului Sfânt de-a lungul timpului şi mai ales, în perioada pe care o trăim. Nu în ultimul rând, în volumul de faţă găsim articole şi gânduri cu privire la evenimente cu care am fost contemporani în ultimii ani.

 

 

Revenind la primul articol, „Lupta cu somnul”, merită amintite următoarele cuvinte: „Dormim, în timp ce umbra crucii se lungeşte pe pământ, odată cu asfinţitul acestui secol. Dormim. Cine şi cum o să ne trezească, oare?” În acest fel, Petru Lascău deplânge starea de toropeală care domneşte în biserici, un somn paralizant, în ciuda binecuvântărilor şi a luminii revărsate de la Dumnezeu prin Sfânta Scriptură şi darurile spirituale. Este inexplicabil faptul că în pofida binecuvântrilor prezente şi a confortului de care beneficiem în raport cu alte timpuri, răspunsul celor care iau asupra lor Numele lui Hristos este atât de departe de ceea ce ar trebui să fie. Şi pe bună dreptate, autorul se întreabă ce este de făcut şi „oare ce ne va smulge confortului şi tihnei noaste doctrinare? O nouă doctrină, o criză, o suferinţă, o persecuţie? Nu ştiu, probabil că toate la un loc, sau poate cu totul altceva. Numai Dumnezeu ştie, noi însă avem nevoie de trezire.”

 

Răspunsul ne este dat la finalul articolului. „În lupta noastră cu noaptea şi somnul avem ca aliat doar iubirea. Singura care veghează în aşteptare e dragostea. Ea scrutează mereu orizontul, într-o continuă aşteptare. Iar aşteptarea este freamăt şi nesomn, este dor şi pregătire.” Soluţia pe care o propune prin urmare, Petru Lascău, este de a uni dorul reîntâlnirii cu Hristos cu pregătirea, în vederea intrării în Împărăţia cea veşnică, totul motivat de iubirea pe care ar trebui să o avem faţă de Mântuitorul nostru.

 

Este extraordinar modul în care autorul transcende cadrul strict al penticostalismului, atingând marile teme creştine şi întâlnindu-se astfel, cu frământările, problemele şi incertitudinile tuturor celor care Îl caută pe Hristos, indiferent de biserica de care aparţin. Mergând pe aceeaşi linie, un articol cutremurător din cartea „Lupta cu somnul” este cel intitulat „Au dispărut darurile Duhului Sfânt”. Parcurgând evoluţia istorică a poziţiei bisericii vizavi de doctrina dispariţiei darurilor duhovniceşti, se constată cum oameni mari din istoria creştinismului au influenţat într-un mod nefericit concepţia vremii asupra prezenţei darurilor Duhului Sfânt, până acolo încât au interzis manifestarea lor în biserică.

 

Fără îndoială că Augustin de Hipo „în loc să caute motivele dispariţiei darurilor duhovniceşti din biserică în starea morală a epocii sale, a emis ipoteza că ele ar lipsi pentru că Dumnezeu le-a retras, nemaifiind necesare bisericii. În acest mod, prezenţa Duhului Sfânt este dată la o parte din biserică, prin chiar doctrinele formulate de aceasta. Lucru cu atât mai trist, cu cât chiar şi teologii protestanţi formulează poziţii asemănătoare. Analizând argumentele doctrinei inexistenţei darurilor spirituale, suntem surprinşi de diferitele raţionamente care au însoţit interdicţia manifestării lor chiar de către slujitorii bisericeşti, în ciuda a ceea ce stă scris în Biblie. Şi legând acest articol de tema volumului, ne putem întreba dacă nu cumva o cauză principala a somnului care a cuprins creştinismul nu se află tocmai în respingerea darurilor pe care Dumnezeu vrea să ni le ofere.

 

 

Dacă însă, cineva s-ar fi aşteptat ca volumul „Lupta cu somnul” să fie o apologetică a penticostalismului sau a evanghelicalismului, se înşeală. Fiindcă în articolul „Cardinalul”, vedem cum Petru Lascău demonstrează o reală apreciere faţă de o personalitate care s-a stins din viaţă, din sânul bisericii catolice. Mai precis, eseul abordează subiectul morţii cardinalului Bernardin din arhidioceza catolică a oraşului Chicago. Pe parcursul mai multor pagini, învăţăm despre viaţa exemplară pe care a dus-o acest om, despre care Petru Lascău spune: „Moartea cardinalului mi-a dovedit că se poate muri frumos. Că puterea şi înălţimile unei slujbe atât de mari nu pot corupe un suflet sincer şi păstrat mereu curat, spălat de sângele jertfirii divine şi de lacrima rugăciunii. Ea a dovedit că se poate birui spaima morţii prin credinţa dată sfinţilor odată pentru totdeauna. În faţa morţii, nu mai suntem catolici sau protestanţi şi nici măcar cardinali sau mireni. Suntem numai mântuiţi sau nemântuiţi. Suntem numai cu Christos sau fără El. Cardinalul era cu Christos.”

 

Un alt articol care merită menţionat este cel dedicat memoriei lui Traian Dorz, cel care a fost conducătorul mişcării Oastea Domnului din România. Traian Dorz, fiu de ţăran din Livada Beiuşului, a demonstrat de-a lungul vieţii o consacrare de excepţie, manifestată prin scrierea „a mii de proverbe versificate, a mii de poeme, unele intrate pentru totdeauna în muzica sufletului nostru, prin cântările Oastei Domnului…” Astfel, Traian Dorz a fost „cel mai prolific scriitor creştin pe care l-a cunoscut vreodată, ţara noastră… Minunea este cu atât mai mare cu cât din cei 75 de ani ai săi, 17 i-a petrecut în închisori şi lagăre de muncă forţată.”

 

Nu putem să nu fim de acord cu Petru Lascău când spune: „Cel mai mare poet ţăran, cum l-a numit unul dntre poeţii români contemporani, s-a plămădit ca om şi mesager divin pe plaiurile Bihorului, la coarnele plugului, în foşnetul pădurilor de fagi, în unduirea holdelor de grâu, în sudoarea nobilă a ţăranului. Citindu-i poezia, meditaţia, uneori, de profunde pătrunderi filozofice, nu poţi să nu simţi mirosul fânului de curând cosit. Nu poţi să nu auzi ciocârlia şi cântecul voios al secerătorului.” În cuvinte pătrunse de împreună simţire creştină, Petru Lascău realizează astfel, o prezentare vie şi sensibilă a celui ce a fost Traian Dorz, a acestui om de excepţie, care scria: „Isus, Isus noi te-aştepăm/ Cum crinii aşteaptă roua./ Privind spre ceruri Te chemăm/ Cu mâinile-amândouă.” La finalul acestui articol, Petru Lascău nu poate să nu afirme: „Analizându-i opera, nu-ţi vine să crezi că este posibil ca într-o viaţă atât de scurtă şi atât de zbuciumată, un om fără o educaţie deosebită să scrie atât de mult şi atât de bine.” Iată un exemplu de creştin care a reuşit să învingă somnul epocii sale.

 

Un alt articol care ar merita menţionat este „Cruciadă în România”, inspirat din experienţa călătoriei misionare pe care Petru Lascău împreună cu formaţia „Elim”, din biserica pe care o păstorea, la Chicago, au făcut-o în 1992. În cuvinte simple şi făcând, aşa cum spune autorul, „haz de necaz”, ne sunt relatate principalele momente ale acestui drum, din Statele Unite ale Americii în România. Cu această ocazie, autorul şi grupul „Elim” au ocazia să revadă locuri dragi din cuprinsul ţării, trecând prin bisericile penticostale din patria mamă. O concluzie interesantă pe care autorul o formulează este că „România îşi construieşte azi, bisericile. Pretutindeni în ţară se construiesc biserici. Singurele proiecte la care se lucrează, singurele ce au fonduri sunt construcţiile bisericeşti.” Cât de adevărate erau aceste cuvinte în 1992, când a fost scris aricolul şi cât de mult am vrea să rămână valabile şi astăzi, în anul 2009. La final, autorul spune: ”Pot afirma cu încredere, la sfârşitul acestei prezentări, că pretutindeni, românii au rămas ospitalieri, în ciuda sărăciei şi a preţurilor astronomice. Creştinul a rămas acelaşi om de bine, dornic de părtăşie frăţească, dornic de Dumnezeu.”

 

 

Pentru cei interesaţi, volumul „Lupta cu somnul” oferă multe alte surpize plăcute, inclusiv un articol despre Bill Clinton şi afacerea Levinsky, despre modernism şi impactul său asupra creştinismului, despre relaţia dintre bisericile protestante şi biserica ortodoxă română, despre istoria penticostalismului, despre dilema alegerilor prezidenţiale în Statele Unite ale Americii şi multe alte subiecte care se recomandă oricui doreşte să învingă în lupta cu somnul.

 

În încheierea acestui volum, nu putem să nu ne oprim asupra articolului „Zăpezile de altădată”, scris de Rodica Lascău, articol care adaugă ultimele două file la experienţa luptei cu somnul. Autoarea reia momentul Crăciunului şi al acelor timpuri când spune ea – „simţeam mirosul paielor pe care sta culcat Pruncul. Şi noi eram prunci, şi El venise în primul rând, la noi, în lumea bucuriei noastre copilăreşti, pentru că noi eram poate, cel mai aproape de El, de lumea Lui”. Rodica Lascău exprimă la sfârşit, o idee călăuzitoare în lupta cu somnul: „Unde era Pruncul de curând născut? Crescuse cum şi noi crescuserăm. L-am căutat la iesle şi ieslea era goală şi pustie. Am alergat la casa dulgherului şi nu era acolo. Târziu, pe colina sinistră din marginea oraşului, am găsit o cruce. Am urcat dealul şi am plâns la poalele ei, când ni s-a spus că murise în locul nostru… Am descoperit acolo, la crucea din Dealul Iubirii, că El, Pruncul, Se întrupase în fiecare dintre noi, din lacrimile pocăinţei şi ale regăsirii. Vedem de atunci, acele albastre ţărmuri, cu ochii Lui…, sperând în cuvintele Lui şi trăim deja, în lumea Lui, a Pruncului ce a adus bună-învoire între cer şi pământ, prin crucea jertfei Sale.” Cu alte cuvinte, în lupta cu somnul putem fi biruitori numai atunci când Christos Se întrupează în fiecare din noi prin „lacrimile pocăinţei şi ale regăsirii”.

 

Prin urmare, somnul este consecinţa logică a despărţirii de Dumnezeu. Somnul este expresia unei lumi aflate în întuneric spiritual şi departe de Împărăţia Cerească a Luminii. Somnul se exprimă printr-un modernism deşănţat, printr-o religiozitate lipsită de Christos, prin manifestarea patimilor şi a desfrâului de orice fel, prin media care prezintă păcatul în multitudinea formelor sale. Cu toate acestea, trezirea ne stă la îndemână, atunci când prin lacrimile pocăinţei „ne apropiem de Christos şi când „aşteptarea devine freamăt şi nesomn, devine dor şi pregătire”.

 

Octavian Curpaş

Surprise, Arizona

 

La sfarsitul anului 2001, un ziarist ratacit prin Statele Unite ale Americii s-a decis sa puna bazele unui ziar romanesc ce se doreste a fi o punte intre romanii de pretutindeni… S-au scurs de atunci, opt ani, iar “Gandacul de Colorado” apare in prezent, in 4.500 de exemplare tiparite. Gratuit sau prin abonament, ziarul fondat de Lucian Oprea ajunge in majoritatea centrelor comunitatii romanesti, in 49 de state din America de Nord (cele mai importante fiind Colorado, Florida, Illinois, New York, California) si in noua tari.

 

Lucian Oprea s-a nascut pe 5 august 1975, in orasul Campia Turzii, intr-o familie de intelectuali. Licentiat in jurnalism si cu un masterat in studii americane la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca, Lucian Oprea ia in 2000, drumul Statelor Unite. Ajuns aici, romanul petrece doua zile la New York, dupa care se indreapta spre Colorado. In toamna aceluiasi an, se stabileste in Estes Park, un orasel frumos din acest stat, unde locuieste de altfel, si in prezent. Lucian Oprea este casatorit cu Codruta Mihaela.

 

 

- Sa conduci un ziar romanesc in Statele Unite nu este un lucru usor, dar cu o pregatire jurnalistica adecvata si cu o echipa formata din ziaristi extraordinari, imprastiati prin toate colturile lumii, munca in redactie devine facila.

 

- Un vis din anii studentiei, acela de a avea un ziar al meu, m-a determinat sa fondez o mica publicatie aici, pe taram american, inconstient fiind, in gluma spus, de ceea ce ma asteapta.

 

- Gandacul de Colorado este singura terminologie romaneasca aflata in Dictionarul Explicativ al Limbii Romane care are ceva in comun cu America. Fiind in statul Colorado, nu mi-a fost greu sa aleg acest nume. Gandacul de Colorado este un daunator, si prin alegerea acestui nume am dorit sa schimb perspectiva acestei terminologii intr-una pozitiva. Toate ziarele romanesti aflate pe teritoriul nord-american la acea vreme aveau nume comune intalnite in presa de zi de zi. Publicatia pe care o fondam la acel moment, se dorea a fi ceva unic si serios, in acelasi timp.

 

- Ziarul a fost fondat in luna decembrie a anului 2001, primul numar a aparut pe o foaie ministeriala fata-verso, scoasa la imprimanta achizitionata, impreuna cu un calculator, cu toate fondurile stranse intr-un an si jumatate pe pamantul fagaduintei. La inceput, ziarul a aparut pentru cele cateva sute de familii de romani din statul Colorado, dorind sa fie o mica publicatie de informare si divertisment.

 

- Ziarul apare o data pe luna, de obicei, la inceputul acesteia.

 

- Www.gandaculdecolorado.com este adresa de web a ziarului.

 

 

 

- Avand la inceput, doua pagini imprimate pe coala ministeriala, curand ajunsese la patru, apoi la opt, iar in vara anului 2004, au fost scoase 16 pagini de “ziar”. Costurile de toner pentru imprimanta si timpul alocat acestui lucru m-au determinat sa ma indrept spre o tipografie adevarata, iar in luna decembrie a anului 2005, a aparut prima editie tiparita a “Gandacului de Colorado”, in format tabloid, cu opt pagini.

 

- Publicatia mea este una independenta, neavand nici o apartenenta religioasa sau politica. Face parte din firma mea de graphic design, Lucky et Co. Design, o afacere de tip sole proprietorship.

 

- “Gandacul de Colorado” este distribuit intr-un tiraj de 4.500 de exemplare, in 49 de state nord-americane si noua tari de pe patru continente. Numarul cititorilor combinat cu cei care doar citesc ziarul pe Internet, trece de 10.000. Este un numar mic deocamdata, din cauza auto-finantarii, dar pe viitor, sper cu ajutorul unor sponsori, sa maresc aria de distribuire.

 

- Ziarul are o structura bine definita, de multi ani. Exista rubrici de politica, economie, evenimente curente, interviuri, sport, opinii, cultura, reportaje de pe pamantul american, cele 24 de pagini fiind de multe ori, insuficiente pentru volumul de stiri adunat in fiecare luna.

 

 

- “Gandacul de Colorado” are in mare, un numar de aproximativ, zece colaboratori permanenti si inca o jumatate de duzina, care scriu in paginile ziarului in mod aleatoriu. Dintre cei care au colaborat cu mine de multi ani, ii amintesc pe Vasile Magradean, corespondent Mediafax, Ciprian Rus, redactor-sef adjunct la revista “Capital”, Marian Petruta din Chicago, actorul Tudor Petrut, filozoful si omul de cultura Mihai Bote, Vavila Popovici, laureata a Uniunii Scriitorilor Romani, Octavian Curpas din Arizona si multi altii.

 

- De cele mai multe ori, reactiile romanilor sunt impartite vis a vis de ziarul pe care il conduc. Exista cititori ce doresc ca aceasta publicatie sa contina rubrici diferite, sa aiba o structura diferita, sa apara mai des si in mai multe pagini, dar de cele mai multe ori, cei care incearca sa il ia ca atare, il considera un ziar independent si diferit fata de celelalte publicatii romanesti de pe pamantul american, si reactiile sunt dintre cele mai pozitive.

 

- Acest lucru va depinde de mai multi factori: evolutia presei scrise in lume, posibilitatile financiare si nu in ultimul rand, interesul romanilor de a citi un ziar facut pentru ei.

 

- Cum am mai precizat mai sus, sper ca acest ziar sa ajunga la un punct in care problema autofinantarii nu se va mai pune, iar in acel moment, publicatia se va putea extinde din toate punctele de vedere.

 

 

- Personal, nu am o parere prea buna despre presa americana, acest lucru datorandu-se lipsei de obiectivitate in elaborarea stirilor. Unul din aceste motive fiind faptul ca, pe plan politic, in America exista doar doua partide politice puternice, acestea fiind cele care de obicei, dicteaza mersul lucrurilor.

 

- Din pacate, in Romania se observa o tendinta intr-o directionare in stilul american, ceea ce nu este de exemplu, jurnalismul invatat de generatia mea, la scoala. Pe de alta parte, se observa aparitia multor publicatii de scandal sau cu un stil jurnalistic extraordinar de neprofesionist, ceea ce denota ca romanul se indobitoceste pe zi ce trece, trecand de la cultura eminesciana la manelismul inculturii.

 

- Ziarele locale incearca sa se mentina pe linia de plutire in ultimul timp, prin a taia multe din costurile redactionale si a se axa mai mult pe aparitia prin Internet. Fiecare publicatie depinde de felul in care este structurata, de politica abordata la nivelul managerial si aparitia acesteia pe un termen mai scurt sau mai lung de timp, va fi impusa de acesti factori, care se adauga la ceilalti, de la nivelul economiei.

 

- Jurnalismul din Statele Unite este intr-un punct critic, in acest moment… Ziaristi ca Walter Cronkite, Bob Woodward, Carl Bernstein sau John Hersey nu se nasc in fiecare zi… Presa americana scrisa, dar mai ales televiziunile se axeaza in ultimul timp, mult prea mult pe subiectivism si pe relatarea stirilor din punctul de vedere al concernului de presa pentru care lucreaza reporterii. Presa online insa, a prins mult avant in ultimii ani si a inceput sa aiba un contur bine definit, in multe situatii surclasand celelalte tipuri de presa.

 

- Lumea va cumpara intotdeauna presa scrisa, fie ca se va afla intr-un aeroport, intr-o sala de asteptare sau pur si simplu, sentimentul de a citi ceva tiparit nu poate disparea… E absurd sa spui ca intr-o buna zi, nu vor mai fi publicate carti, din cauza faptului ca lumea le poate citi pe Ipod-ul personal sau descarca pe Kindle.

 

- Sa incerce sa iubeasca neprevazutul, sa fie obiectivi in tot ceea ce relateaza si sa fie curajosi in a spune lucrurilor pe nume.

 

 

- Din intamplare. Cand am primit o oferta de munca in acest stat, nu m-am gandit nici o clipa cat voi fi de norocos cu ceea ce voi descoperi aici.

 

- Comunitatea romanilor din Colorado este impartita in mai multe biserici si organizatii non-profit, dar este destul de stransa, lucru care se poate observa in cadrul festivalurilor romanesti organizate in acest stat.

 

- In Romania, incerc sa plec in fiecare an, dar uneori, acest lucru nu depinde doar de mine… Din motive personale, nu am fost din anul 2006, dar ultima peripetie pe teritoriu european a fost una de neuitat. De fiecare data cand ma intorc in Romania, incerc sa vizitez si o tara-doua europene in care visam sa ma duc, de pe vremea copilariei.

 

- De fiecare data cand ma intorc in tara, amintirile ma coplesesc si ma gandesc cu nostalgie la vremurile de mult apuse, dar pe de alta parte, redescopar o fata a Romaniei pe care ma bucur ca am lasat-o in urma, acum aproape zece ani.

 

- Printre hobby-urile mele se numara filmele, sportul, filatelia, numismatica, si nu in ultimul rand, arta.

 

- Timpul liber, asa putin cat este, il petrec alaturi de sotia mea, Ela, si de cei doi catei ai nostri, Bella si Luke. Activitatile sunt nenumarate…

 

- Nu incetati niciodata in a crede in voi insiva, in puterea presei scrise de a va educa si de a va deschide noi orizonturi. Nu uitati ca intotdeauna, veti gasi in “Gandacul de Colorado” un prieten in care veti putea avea incredere.

 

 

 

 

Petru Lascău este un poet al fiorului religios. Versurile sale sunt încărcate de spiritualitate şi denotă o credinţă profundă. Lirismul lui Petru Lascău are ca element definitoriu iubirea – faţă de Dumnezeu, în primul rând, apoi faţă de aproapele şi de pământul natal. „Un mare poet se ridică din Ardealul răstignit de istorie încă odată prin acest fecior de ţărani cât munţii, biciuit de flăcările teologiei şi de pucioasa unor ani amirosind a blestem şi ură şi apostazie, din care Dumnezeul cel viu l-a smuls şi azvârlit ca pe un Iona în pântecul chitului exilului pustiitor. Vorbeşte o conştiinţă şiroind pe crucea veacului în ranele Mielului răstignit de la începutul lumii pentru izbăvirea neamurilor şi a fiecăruia dintre noi,”, spunea despre Petru Lascău, poetul Ioan Alexandru.

 

Volumul „Semnătura iubirii” include versuri grupate în „Paşi spre lumină”, „Biserica în asediu”, „Între zâmbet şi suspin”, „În răcoarea dimineţii”, „Portrete”, etc. Stabilit in SUA de peste două decenii, Petru Lascau locuieşte în prezent, în Phoenix, AZ. Drumul său pe pământul făgăduinţei începe mai întâi în suflet şi în minte: “Cer paşaport de-a emigra/Într-o ţară unde se poate visa.” („Cerere”) Ajuns într-o astfel de ţară, autorul trăieşte în continuare, acelaşi destin nefericit. „Mi-e sufletul uneori/ ca o gară/ în toamnă târzie/ în care opresc trenuri/ si pleacă/ din care nimeni,/ vreodată,/ nu urcă,/ nici coboară.” („Aşteptare”) De fapt, condiţia poetului este aceea de exilat, izolat într-o lume secularizată, de pământean care ştie că singura certitudine rămâne cerul. „Te-aştept, Isuse, ca pe-o-ntoarcere acasă/ Din ţări necunoscute şi ostile.” („Te aştept”) Căutător de absolut, om al credinţei, cu o aspiraţie perpetuă spre eternitate, Petru Lascău crede în idealul religios. „Un cort/ nu lasă urme/ decât în conştiinţă/ dar şi acolo/ numai dacă alături de el/ din pietre nepângărite/ de daltă şi ciocan/ se ridică altarul.” („Avraam”)

 

De altfel, majoritatea poeziilor sale face trimitere la pasaje binecunoscute din “Biblie”, cu o încărcătură simbolică profundă, cum ar fi mersul pe apă al lui Isus – „De ce să fii doar întâmplare,/ Când Isus umblă încă, pe mare?” („Portret”), cea de a doua venire a Mântuitorului – „va veni, târziu,/ în noapte/ şi numai cei ce vor crede/ vor vedea gloria/ Lui Dumnezeu/ Pe Chipul Său.” („Maranta”) sau vaiurile – „Vai vouă păzitori de legi/ Pe care voi vi le-aţi creat/ Voi cântăritori de muştar şi chimen/ Judecători, scribi şi preoţi,/ Plini de filacterii şi ură.” („Vai de voi”). Poezia religioasă a lui Petru Lascău se menţine într-o dimensiune general-umană, trăirile nu sunt hiperbolizate, amplificate, voinţa divină sau firea pământească a omului - „o, Iacov, fiul marilor părinţi/ eşti singur în noaptea din pustie/ cu pofta inimii mereu mai vie/ de case, de avere şi arginţi.” („Iacov”), fiind redate în detaliu şi fără ambiguităţi inutile.

 

Patosul cu care Petru Lascău scrie dovedeşte că are fascinaţia nostalgică şi melancolică a identităţii colective. Deşi un exilat aflat departe de ţară, el păstrează în inimă valorile naţiunii căreia îi aparţine, prin naştere, şi le cântă. Mai mult, sentimentul naţional se transformă la acesta într-o adevărată ars poetica, în care elementele de bază, puse într-o permanentă antiteză, sunt devastatoare prin adevărurile pe care le transmit: „De jarul şi amarul tuturor/ Inima-i o vistierie plină/ Să curgă mierea şi veninul ei/ Prin pana mea de umbră şi lumină.” („Ars poetica”)

 

Dacă în „Ars poetica” latura dominantă a stihurilor este hotărârea, imposibilitatea de a renunţa, mistuirea interioară care cere ca preaplinul inimii să se reverse – autorul asumându-şi aici, rolul de a deveni vocea, exponentul celor mulţi şi îndureraţi – odată cu poemul „Cenuşă”, intrăm într-un nou registru. Asistăm astfel, la o experienţă individuală, particulară, ce îi oferă lui Petru Lascău ocazia de a se metamorfoza într-un Francois Villon mioritic. Asemenea lui Villon, care se întreabă, „Dar unde sunt zăpezile de altădată?”, Petru Lascău este răscolit de „dorul zăpezilor de altă dată”, ce îi „bate-n porţile închise.” Dacă mai devreme, acesta afirmă că „inima-i o vistierie plină”, acum, prin contrast, spune: „mi-e visteria inimii prădată/ şi e târziu în goalele-i culise.” („Cenuşa”) Sentimentul neputinţei, al tragismului condiţiei umane, al imposibilităţii de a depăşi limitele sunt perfect redate de Petru Lascău printr-un adverb de timp . Acel „târziu” din „Cenuşă” devine „prea târziu”, în „Umbre adormite”: „E prea târziu să mai visez/ când doru-i aripa de lemn/ la albe feciorelnice zăpezi/ trecute-n pasul timpului solemn.” Albul zăpezii este atributul purităţii interioare, ce face trimitere la Cartea Apocalipsei. Încărcătura simbolică şi teologică a textului este bogată, sugerând durere, însingurare, dar şi o continuă căutare.

 

Aceeaşi căutare pe care o întâlnim la Eminescu, atunci când vorbeşte despre condiţia Luceafărului eminescian. „Şi din a chaosului văi,/ Jur împrejur de sine,/ Vedea, ca-n ziua cea de-ntâi,/ Cum izvorau lumine;/ Cum izvorând îl înconjor/ Ca nişte mări, de-a-notul…”, spune Mihai Eminescu în „Luceafărul”, în timp ce Petru Lascău vorbeşte despre un ocean interior. Dramatismul versurilor lui exprimă foarte bine condiţia poetului, a celui care prin artă ajunge să se identifice cu Divinitatea. Aşa cum lumea a fost creată prin Cuvânt, şi universul poetic a lui Petru Lascău se întrupează tot din cuvânt: „O singură suferinţă/ mi-a mai rămas./ E dorul de-a naşte/ Creând: cuvântul fără seamăn/ Ce creşte în mine/ Din acel ocean interior…” („Ocean interior”) Petru Lascău se află în căutarea înfrigurată şi patetică a nemuririi. Poetul Petru Lascău ştie că nemurirea poate fi atinsă prin opera care rămâne în urmă. Creştinul Petru Lascău are certitudinea că nemurirea se obţine în urma credinţei şi a jertfei mântuitoare a Fiului lui Dumnezeu. Dacă Hyperion Îi cere Creatorului – „Reia-mi al nemuririi nimb/ Şi focul din privire”, prin contrast, Petru Lascău declară că are puterea de a renunţa, tocmai pentru că în sine, „creşte…nemurirea”: „Renunţ mereu la tot ce-i trecător/ La tot ce poate să farmece privirea/ mi-e doru-n piept cu-atât mai arzător/ cu cât îmi creşte-n muguri nemurirea.”

 

Şi totuşi, frământările dramatice ale poetului sunt departe de a se fi încheiat. Până să atingă certitudinea nemuririi, Petru Lascău ne mărturiseşte: „păşesc încet prin vântul rece/ spre Patmosul exilului din mine/ tot mai bătrân cu ora care trece/ şi mai senin cu ora care vine.” („Amurg singuratic”) Eul poetic traversează o serie de metamorfoze. Lumea sa interioară nu este una viguroasă, nu se detaşează prin vitalitate, iar Patmosul, o exprienţă dusă la extrem, devine un termen simbol, o invitaţie la meditaţie şi la cunoaştere. De altfel, îmbătrânirea fizică („tot mai bătrân cu ora care trece”) conduce la o maturizare, la o înţelepţire a poetului, care îl face să accepte cu seninătate („şi mai senin cu ora care vine”) amurgul vieţii. În poezia lui Petru Lascău, timpul, ora se desfăşoară, evoluează, „între oglinzi”. Oglinda reflectă adevărul, sinceritatea, conţinutul inimii şi al conştiinţei. „E mult prea multă bucurie pură/ În zborul timpului între oglinzi/ Că s-ar putea de mâna ţi-o întinzi/ s-apuci eterna cerului aură.” („Oglinzile albastre”) Sentimentul religios, emoţia religioasă sunt subsumate în poezia sa luminii sacre, exprimată prin metafora „eterna cerului aură”. Dacă la Lucian Blaga întâlnim dualitatea „lumina mea/lumina altora”, la Petru Lascău, lumina este una singură şi ea invită la cunoaşterea Divinităţii prin contemplare şi rugăciune, care izvorăsc în „bucurie pură”.

 

De altfel, dacă Petru Lascău are vreo fobie, atunci aceasta este legată de cei cărora sentimentul religios le este străin. „Mă tem de cei ce nu se roagă/ Cu cea mai terifiantă fobie/ A veacului nostru mare urgie/ Mă tem de cei ce nu se roagă.” („Fobie”) Veacul nostru este caracterizat de flagelul necredinţei, al absenţei religiozităţii sau al unei false religiozităţi. Petru Lascău reuşeşte în doar câteva versuri să facă o radiografie a societăţii contemporane, în care lipsa legăturii cu Divinitatea are ca rezultat îndoiala şi sărăcia sufletească, ambele concretizate în nimicirea stării de iubire. „Nu pune la probă iubirea/ Acest crin imaculat/ Al lumii./ Iubirea nu se-ncearcă,/ Ci se crede.” („Test”) Pentru poet, iubirea este simbolul regalităţii – crinul semnifică regalitatea – şi acea credinţă care întreţine flacăra vieţii interioare.

 

Mai mult, iubirea înseamnă cuplul adamic, ce le-a servit de model clasicilor. Poezia „Semnătura iubirii”, care dă şi titlul volumului, vorbeşte despre eros ca un sentiment fundamental, întemeiat odată cu lumea. „La marginea cărărilor din noi/ lăsaşi iubirea ca pe-o semnătură/ c-o descifrăm de-atuncea amândoi/ purtând pe frunţi a cerului aură.” Poezia erotică a lui Petru Lascău stă sub acelaşi semn al divinităţii. „Privirea Ta ne-nseninează zarea/ Mereu mai pură-n sfinte limpezimi/ Sub paşii noştri se despică marea/ Mirositor a miei şi a azimi.” („Semnătura iubirii”) Natura asistă, la fel ca în miturile fundamentale, la nunta celor doi, care ia proporţii cosmice. Elementele acvatice – marea, limpezimile sfinte – simbolizează permanenta regenerare spirituală. Trimiterea biblică la momentul traversării Mării Roşii de către poporul evreu este evidentă şi denotă idealitatea, perfecţiunea.

 

Elementele acvatice predomină şi în poezia naturii, la Petru Lascău. „Pădurile ude de ploile verii/ jilavele temple cu umbrele verzi/ te cheamă în taină visarea să-ţi pierzi/ o pecete de vânt pe aripa serii.” („Pădurile„) Metafora „pe aripa serii” sporeşte misterul, taina. La fel ca şi Magda Isanos, care îşi doreşte să simtă „beţia plantaţiei ce moare inundată”, Petru Lascău ştie să dea o înfăţişare paradisiacă naturii, menită să indice vitalitate şi trăiri intense. Acelaşi element acvatic, de data aceasta luând proporţii de potop biblic – „potop de vinuri”, „lacrime” – este reluat şi în poemul „E prea târziu”, sugerând din nou, abundenţa, bogăţia. „E un exod de mere coapte peste sat/ oştiri de care vin îmbelşugate/ potop de vinuri iară s-a lăsat/ din lacrime de soare-nsângerate.”

 

Satul lui Petru Lascău este posesorul acelei spiritualităţi populare pe care Lucian Blaga a definit-o exemplar, atunci când a afirmat: „eu cred că veşnicia s-a născut la sat.” La rândul său, George Călinescu vorbea despre „o lirică a liniştii şi a fericirii rurale…”, care se regăseşte şi în versurile lui Petru Lascău. Contemplarea vieţii la ţară, cu evenimentele sale cotidiene îndeamnă la seninătate şi denotă o stare de bine, ce rezultă din frumuseţea peisajului românesc. La Petru Lascău, imaginile sunt vizuale, senzoriale, iar contururile clare şi vaste. Acelaşi fior cosmic, care aminteşte de poemele lui Eminescu, se simte şi în scrierile sale. În „Salcâmul”, poetul aduce un adevărat elogiu vieţii rustice. „O, prietene,/ de-ai şti să ascuţi/ pledoaria unui singur/ salcâm înflorit!” La Petru Lascău, poezia naturii este de inspiraţie folclorică, amintind de stihurile lui Vasile Alecsandri – „este şi doină din fluier de fag/ lacrimi de dor şi de drag”. Frumuseţea clasică a versului – „albul din turme de miei/ arome de fân şi floare de tei” („Impresii de Crăciun”) redă spiritualitatea spaţiului românesc, păstrând sobrietatea şi simplitatea ritmului popular.

 

Universul poetic al lui Petru Lascău este complex şi metaforic şi prin excelenţă, pacifist. „Să-nfrângem ura prin cântare/ s-aducem pacea sfântă pe pământ/ cântând din harfa ta nemuritoare/ să dezrobim popoarele prin cânt.” („Harfa lui David”) Asemenea lui Blaga, Petru Lascău este în acelaşi timp un autor modern, dar capabil de a pãstra legãtura cu fondul arhaic, ancestral. Aspiraţia sa spre absolut, reflexivitatea, condiţia de exilat sunt admirabil exprimate în aceeaşi „Aşteptare”: „Pe pe peronul veşnic pustiu/ Sub ceasul/ Cu arătătoarele rupte/ Mă aştept pe mine/ Singur şi tăcut/ Privind la crizantema/ De plastic, ofilită/ Ce mi-o voi dărui/ Spunându-mi:/ – Bun venit!/ – Sau Adio!”

 

Să urmăm îndemnul lui Ioan Alexandru – „Ascultaţi-l pe Petru Lascău, poet-păstor ridicat pe crucea limbii române la acest sfârşit de mileniu” – şi să descifrăm „Semnătura iubirii”.

 

Octavian Curpaş

Surprise, Arizona

 

 

- Lucrul cu refugiatii, in cadrul grupului multinational “Medecins du Monde” m-a apropiat de procedurile de emigrare, iar dreptul l-am indragit odata ce am intrat in contact cu sistemul britanic, in Anglia, la facultatea de drept “De Montford University”, unde am studiat un an.

 

- Capacitate de analiza, stapanirea limbii vorbite – cu o gramatica temeinica, nu doar check spelling-ul oferit de computer, “people-people skills”, gandire mobila, o buna pregatire teoretico-profesionala…si nu strica nici una, doua limbi straine cunoscute macar la nivel conversational…

- Mi-am dorit sa imi fac un viitor in lumea noua si cred ca un inceput de drum a fost parcurs deja onorabil…, insa mai sunt multe de realizat…

 

- Ma simt mai legat de locuri precum Florida, New York, California – ca orice emigrant am incercat si eu sa imi pun in valoare atuu-rile mai peste tot, pana am gasit pe cineva sa le aprecieze si sa le promoveze.

 

- Am venit in Las Vegas ca urmare a unei oferte, la deschiderea Complexului Hotel-Casino “Paris Las Vegas”, in 1999. Cei de la complex cautau pentru receptie vorbitori de limba franceza, care sa asiste oaspetii din Franta, Quebec, Belgia, Elvetia si celelalte teritorii unde se vorbeste franceza. Se dorea ca vizitatorii sa se bucure de atmosfera din Vegas si sa se simta “ca acasa” in mediul parizian creat la “Paris Las Vegas”.

 

- Viata de noapte – inegalabila pe intreg teritoriul SUA. De exemplu, si Atlantic City are viata de noapte, insa acolo esti dependent de vreme si incomodat de ploaie, pe cand Vegasul este mereu cald, uscat si primitor !

- Ca pe unul dintre ultimele bastioane ale vestului indepartat. Cu toata supertehnologia din cazinouri, mentalitatea este aici mult mai umana, mai familiara decat la New York, Boston, sau Los Angeles. In plus, o marca distincta este primarul Las Vegas-ului, care invitandu-i lunar la o cafea pe locuitorii orasului, confera acestui loc sarea si piperul ce il fac inconfundabil.

 

- “Orasul Pacatului” – o comunitate incredibil de diversa, in plin avant economic, chiar in mijlocul unei crize financiare economice nationale…, conventii care aduc valori din toate domeniile – timp sa ai sa te duci sa le audiezi, un centru universitar care in ultimii ani rivalizeaza cu cel din Los Angeles sau San Francisco, minunea puterii umane ce a inundat un desert cu viata, buna dispozitie… si mult, mult soare …

 

- Pai, in afara de Rino si Vegas… nu prea ai ce alege …, restul e desert… si nu prea multa civilizatie… , asa ca aleg Vegas-ul !

 

- Vegas is what I call “home”!

 

- Nu chiar asa de eficienta pe cat mi-as fi dorit…, daca mi-ar fi spus cineva acum zece ani ca la momentul acesta nu voi avea inca o licenta in drept…, nu l-as fi crezut…, dar nu e timpul pierdut !

 

- La momentul acestui interviu ma aflu in Romania, unde studiez legile emigrarii Uniunii Europene, insa ani de zile am facut parte din echipa juridica a fostului procuror de emigrari Rolando Rex Velasquez, un avocat de elita, in prezent si presedintele statului Nevada pentru “American Immigration Lawyers Association”.

 

- Vreau sa cred ca sunt un coleg iubit si apreciat si un profesionist pe al carui cuvant se poate pune baza si care nu a dezamagit niciodata! 

 

- Notar public al Statului Nevada si interpret de tribunal/traducator autorizat pentru limbile romana si franceza al Curtii Supreme a Statului Nevada.

 

- Relativ usor – desi am venit aici cu un bagaj foarte bogat de cultura generala si academica, fiind in plina formare ca personalitate – anii de studentie la ASE s-au intercalat in cazul meu cu burse in Europa de Vest, ceea ce m-a pregatit ca sa zic asa, pentru mentalitatea mercantila a Statelor Unite.

 

- Prin evitare – odata intrat in roata sistemului…,“may God have mercy on your soul”! Nu fiti naivi: procurorii nu sunt platiti sa va mingaie pe ceafa…, nu ignorati legile, nu subapreciati urmarile unei arestari, chiar si pentru cea mai neinsemnata neglijenta, nu sfidati autoritatile… pentru ca o sa va coste mai mult, in timp! Totusi, daca ati ajuns sa aveti nevoie de serviciile unui jurist, lasati un profesionist sa se ocupe de cazul dumneavoastra – cautati un avocat de elita, specializat pe problema pe care o aveti si nu il sacaiti nici cu interpretari emotionale, nici cu “dorinta de a intelege procesul”. Ganditi-va ca o abordare emotionala intuneca judecata, iar la avocat nu vii pentru un curs in drept, ci pentru a rezolva o problema. Dupa cum spunea marele Aristotel, “LAW is REASON free from PASSION”.

- Sunt multumit, mai ales ca puteam sa am “sansa” sa lucrez in constructii, ca multi alti licentiati romani sau emigranti din alte tari…, insa nu sunt nici pe departe la capatul drumului…, veti vedea …

 

- Only with the best! L-am mai mentionat pe Rex – fostul procuror INS…, insa vreau sa-i aduc in mod public multumirile mele unui alt profesionist de calibru, dl. avocat Armand Fried. Este un ROMAN – cu majuscule – pentru care am toata admiratia – a plecat pe cand avea paisprezece ani cu familia, la New York, s-a format ca jurist in America si dupa o experienta de peste 25 de ani in tribunalele New York-ului, timp in care a lucrat pentru clientela romana in limba materna, uneori “pro-bono”, are in continuare un suflet de roman si o inima de aur. Sunt mandru si recunoscator ca m-a luat sub aripa lui – profesional vorbind – si m-a ajutat sa inteleg mecanismele sistemului, cu maturitatea profesionistului si cu afinitatea mentorului pentru protejatul sau! De la el am invatat onoarea acestei profesii – credeti sau nu, inca mai exista avocati care fac onoare acestei profesii, in ciuda infinitelor bancuri cu avocati, care circula in toate limbile pamantului. Tot el mi-a aratat ca respectul nu paleste odata cu stramutarea – fiind la fel de apreciat si acum, la New York, desi locuieste de peste patru ani la Las Vegas si este de peste doi ani, membru al baroului din Nevada. Si pentru ca am avut sansa sa lucrez cu oameni de valoare, am ajuns sa ma formez intr-o anumita directie.

 

- Imi place ca ii pot ajuta pe emigranti – nu uit ca si eu am fost in aceasta situatie. Imi place sa lucrez cu legea… pe hartie, legea e foarte frumoasa – poate ca sunt inca naiv sau poate prea optimist, nu am avut de-a face cu tragediile din tribunalele americane, dar legea pe hartie este o provocare de inegalat, atat in interpretare, cat si in aplicare. Doar factorul uman si interesele meschine o pervertesc. Imi dispalce ca ziua are doar 24 de ore si ca esti uneori, pus in situatia sa refuzi sa-ti oferi serviciile unui roman sau unui emigrant necajit, doar pentru ca nu dispune de $$$ ca sa te plateasca, desi din punct de vedere juridic, are caz.

- Nu cred ca la nivel de paralegal se poate vorbi de risc. Daca esti profesionist, daca pastrezi confidentialitatea informatiei, daca esti corect si respecti statutul pozitiei pe care o detii, nu ai nimic de riscat! Obositor – probabil interminabilele discutii in jurul eternului “vreau sa inteleg procesul”, purtate cu cei de etnii est-europene (nu doar cu stimabilii nostri conationali) care insista in acest sens numai pentru ca au pregatire academica in tara de unde provin, uitand insa ca nu dispun de nici un fel de calificare in domeniul juridic. Si chiar daca sa presupunem ca ar fi absolvit studii de drept…, in State nu este valabil nici codul napoleonian, nici sistemul francez de drept, care au fost luate ca model in dreptul roman sau germanic, in majoritatea tarilor est-europene. Avem de-a face cu o interminabila discutie care devine la un moment dat obositoare prin repetitie, in esenta ei!

 

- Lipsa cunoasterii native la nivel de nuanta a limbii engleze! Acesta a fost cel mai mare impedimet …

 

- Am avut sansa sa fiu ales doi ani la rand, evident ca voluntar, in comitetul de organizare al Conferintei Anuale a Avocatilor de Emigrari ai SUA (AILA), in Orlando, 2007, si in Vancouver (Canada), 2008. Mi-am depus si anul acesta candidatura – este inca prea devreme sa se faca nominalizarile, mai ales ca in 2009, “National AILA Conference” va avea loc in Las Vegas – my home town.

 

- Sa devin membru al baroului din Nevada, sa imi deschid un birou de avocatura de unde romanii (si nu numai…) sa plece multumiti de nivelul servicilor oferite prin prestatia mea profesionala si o cariera academica, intr-o universitate de drept…, poate chiar aici, in Vegas…

 

- Am anticipat oarecum raspunsul la aceasta intrebare…, deci chiar cu riscul de a ma repeta, o sa ii mentionez pe cei cu care am avut onoarea sa lucrez si placerea de a fi invat de la ei – dl. av. Aramand FRIED, si av. Rolando Rex VELASQUEZ. Ca personalitati juridice in istorie, pledanti de forta si oratori desavarsiti, ii admir pe Nicolae TITULESCU, MONTESQUIEU, si Abraham LINCOLN. Dintre contemporanii practicieni, ii apreciez pe Bogdan AURESCU, avocatul datorita caruia Romania a cistigat la curtea de la Haga Insula Serpilor si pe Hillary Clinton, care m-a impresionat intotdeauna prin claritatea continutului juridic al expunerilor sale. Convingerea mea personala este ca Hillary Clinton ar fi fost mai potrivita ca procuror general al Statelor Unite, decat la externe.

- Nu la nivel de paralegal… si sincer sa fiu, nici nu am auzit sa existe vreun corp international al paralegal-ilor… sau ceva similar. Si pentru ca am ajuns la acest termen, care ii mira pe foarte multi romani, am sa incerc sa dau o definitie “de bun simt”: incercati sa asimilati notiunea de paralegal aceleia de “subinginer in drept”.

 

- Daca plecam de la premisa ca se tinde catre globalizare, emigrarea are un viitor nebanuit. Ganditi-va ca la fel cum “dreptul familiei” s-a desprins prin complexitate, din dreptul civil, devenind ramura de sine statatoare, la fel dreptul emigrarii a ajuns la o asemenea anvergura, incat a devenit necesara desprinderea lui din dreptul international public, astfel ca a aparut ca o noua ramura distincta in drept, existand tribunale, judecatori si serviciu de procuratura federal, specializate strict pe acest tip de jurisprudenta. Am totodata, convingerea ca progresul in materie teoretica va fi alimentat de necesarul cazurilor din penal, care implica drepturile federale ale emigrantilor si diversifica si complica interpretarea strict penala locala, la nivel de stat.

 

- In campania din 2006, am avut sansa sa fiu introdus de catre doamna Lia Roberts, Consul General Onorific in Las Vegas, in mediile politice ale Nevadei, pana la nivel de guvernator. Si chiar daca la prima vedere, pare o nimica toata sa ai oportunitatea de a-i cunoaste indeaproape de cei care care iti decid viitorul la Carson City, consider ca datorita recomandarii doamnei Lia Roberts, am ajuns sa ma bucur de respect in aceste medii.

 

- Cochetez cu ideea…, insa nu am investit suficient, incat sa pot spune ca am inca ce oferi…, ramane ca o perspectiva de viitor, insa.

 

- “Dura lex sed lex”, cum spuneau inaintasii nostri, romanii, aplicarea legii asa cum este, independent de influente si lobby-uri de tot felul. Din nou, ma repet – pe hartie legea este foarte buna, insa interpretarile uneori, partinitoare sau influentate de factorul uman duc adesea, la erori care se propaga prin tragedii in viata personala. Ca sa il parafrazez pe Churchill, care spunea “stiu ca economia de piata e un sistem prost, dar altul mai bun nu exista ”, adaug – “democratia americana nu e perfecta, dar ofera cel mai democratic sistem juridic si legislativ din lume”. Sa nu uitam ca in Romania si in multe alte tari europene, imunitatea parlamentarilor e inca totala, iar de la un mandat la altul, chiar si sub urmarire penala, parlamentarii sunt reinvestiti si beneficiaza din nou, de protectia imunitatii. In Statele Unite, chiar si presedintele ales, pentru a putea depune juramantul in functie, trebuie sa primeasca avizul favorabil de la FBI/Drept de Justite, cu privire la modul in care a respectat legile statului si pe cele federale, precum si la loialiatea pe care a dovedit-o fata de tara.

 

- Citesc, ma intilnesc cu prietenii, calatoresc…

 

- Ski-ul, activitati in aer liber, excursii, concerte de muzica clasica, teatru romanesc – un teatru de foarte buna calitate !

 

- Licenta in drept si intrarea in barou.

 

- Nu vizitez Romania cu o anumita frecventa, merg cand pot si de fiecare data, cu placere.

 

- Ma aflu in Romania, la momentul acestui interviu si impresiile sunt pozitive in general, si frustrant de lente pe linia stricta a progresului, la toate capitolele – economie, educatie, servicii, decenta omului de pe strada sau eforturile noului guvern de a face mai mult pentru cetatean.

 

- Da, cu siguranta pot spune acest lucru.

 

- Ca mai peste tot in Statele Unite, aparitia a doi inalti ierarhi ai bisericii romane, unul trimis de Bucuresti – Arhiepiscopul Nicolae de la Chicago – si celalalt ramas mostenire de pe vremea cand Patriarhia Romana, sub regimul comunist era plina de securisti in sutana – Arhiepiscopul Nathanael de la Detroit – a creat o diviziune de apartenenta in randul enoriasilor. In acest context, si comunitatea Romana din Las Vegas este una scindata in jurul celor doi preoti, care la randul lor, isi urmeaza in mod onorabil ierarhii. Omul obisnuit, nefiind familiarizat cu structurile ierarhice bisericesti, nu intelege si in consecinta, interpreteaza eronat focalizarea in jurul a doua biserici, ortodoxe amandoua, ca pe o promovare in opinia lui, a ideii de separare intre enoriasi. Sunt motive care tin divizata comunitatea romana din Las Vegas pentru interese nu tocmai de laudat – cotizatiile la biserica, in detrimentul unitatii de valori si de spiritualitate romaneasca. Pacat!

 

- Prima impresie nu o faci decit o singura data.E mai greu sa mentii o pozitie, decat sa o castigi.Sansa ajuta mintile care sunt pregatite – de asta m-am convins in SUA, pe deplin.

 

- Bunicul meu, un fost colonel de artilerie in armata regala, care fiind dat afara de comunisti dupa 1947, cand avea peste 40 de ani si cinci copii acasa, a gasit puterea, dupa cinci ani de front, sa inceapa o noua facultate, matematica, si sa ajunga unul din cei mai apreciati profesori de matematica din Botosani.

 

- Sa isi faca pe cat posibil, o educatie solida si diversificata. Nu le cere nimeni sa fie o enciclopedie ambulanta, dar nici nu e permis sa confunde “occipitalii” cu “occidentalii”, cum fac noii prezentatori TV din mass-media romaneasca a mileniului trei.

 

- Sigur, de nenumarate ori…, Nevada e la granita cu Arizona si practic, intram in Arizona de fiecare data cand mergem sa vizitam Hoover Dam. De asemenea, am fost in Phoenix, langa Florence, la Manastirea Greceasca. Am un foarte bun prieten in Tucson, dr. Alexandru Perrian si familia lui.

 

- Ca are locuri superbe – unde de departe se disting formele impresionante ale Marelui Canion, ca are o clima asemenea Nevadei si ca o multime de clienti intr-ale emigrarii de pe frontiera cu Nevada prefera sa dea interviurile de “green card” sau de “cetatenie” la USCIS in Las Vegas, care e mai aproape, decat in Phoenix.

 - Ai dori sa le transmiti cateva ganduri cititorilor nostri?

- Sa nu uite de radacinile lor romanesti, iar cei care au copii sa ii educe cu basmele lui Creanga, cu istorioarele pline de pilde ale lui “Mos Ion Roata”, cu poeziile lui Eminescu si cu baladele celor de la “Phoenix”. Aceasta este unicitatea lor, aceasta e marca lor de identitate etnica intr-o lume tot mai plina de individualizari.

Precum parintii le dau copiilor lor Radacini, iar scoala le da Aripi, la fel cultura si traditiile romanesti ar trebui sa fie acele Radacini in familiile romanilor din America, iar economia americana locul unde sa isi intinda Aripile si unde doar “the sky is the limit”.

Si as mai vrea sa le urez tuturor multa sanatate, fericire si bucurii, alaturi de cei dragi, intr-o lume in care optimismul cistiga. Sa nu uitam niciodata indemnul lui Mircea cel Batran din “Scrisoarea a III-a“: “Bucurosi le-om duce toate, de e pace, de-i razboi”.

 

Octavian D. Curpas