Experienţa nefericirii în relaţiile de familie face parte din viaţa multor persoane. Aş putea spune că în momentul de faţă sunt puţini cei care se pot lăuda cu o viaţă de familie autentică. Societatea ne-a schimbat pe toţi. Suntem mai interesaţi de serviciu, televizor şi calculator, însă investim foarte puţin în relaţiile de familie. Este un paradox, dar mai mult comunicăm cu persoane de pe alte continente, decât cu cei apropiaţi. Şi astfel ajungem să nu mai fim conştienţi de suferinţele celui de lângă noi, de ceea ce îl doare sau de rănile pe care le provocăm, de multe ori fără să ne mai pese cu adevărat când se întâmplă aşa ceva. Modelul impus de valorile societăţii este axat pe duritate, pe agresivitate şi lipsă de compasiune. Aşadar, avem în faţă o situaţie „normală” pentru timpul în care trăim.

 

Primul lucru sugerat de această mărturisire se referă la vulnerabilitatea neaşteptată pe care o avea persoana în cauză, faţă de cei din familia sa. În mod clar asistăm la o lipsă de înţelegere din partea celorlalţi. Rezultatul nu poate fi decât însingurarea, tristeţea şi depresia. Pe de altă parte, se observă dorinţa după o viaţă normală, firească, în care să domnească armonia. Ne putem gândi la aspiraţia spre normalitate ce există în inima fiecărui om, care însă prea adesea nu se regăseşte în realitatea imediată. Cu alte cuvinte, vedem un suflet singur, rănit de ceilalţi, care tânjeşte după acceptare şi înţelegere din partea celor ce îi sunt apropiaţi. Oare noi nu dorim la fel sau nu am trecut prin situaţii asemănătoare, când ceilalţi manifestau neînţelegere faţă de nevoile noastre?

 

Versetele menţionate se referă la situaţia în care oamenii ajung să se nedreptăţească unii pe alţii, lucru valabil indiferent de vreme. Deşi cu toţii beneficiem de binecuvântările ce vin de la Dumnezeu, totuşi modul în care ne raportăm unii la alţii este cel mai adesea nedrept şi plin de prejudecată. De aceea, Dumnezeu se oferă să ne călăuzească în mod personal, în ciuda adversităţii cu care suntem confruntaţi. El este Păstorul nostru în cel mai bun sens al cuvântului şi ne promite că se va îngriji în mod direct de nevoile noastre. A avea ca Păstor pe Dumnezeu şi a te bucura de odihna providenţei Sale, reprezintă cele mai alese experienţe pe care le putem avea în această viaţă. Astfel, conexiunile biblice privind neînţelegerea şi însingurarea vor face referinţă la orientarea atenţiei noastre către călăuzirea divină, către Creatorul nostru. Iar aşa ceva nu poate aduce decât bucurie, chiar dacă suferim cea mai teribilă întristare din parte celor din jur.

 

Deşi nu Îl putem vedea direct pe Dumnezeu, totuşi putem sesiza prezenţa Sa prin intermediul luminii ce se revarsă din Sfintele Scripturi şi prin încurajarea pe care o simţim atunci când ne descărcăm poverile înaintea Sa în rugăciune. Prin mărturisirea directă faţă de El, Creatorul nostru, ajungem să intrăm într-o relaţie directă şi vie cu El. Ca răspuns la credinţa noastră, primim putere pentru a face faţă încercărilor zilei. Adevărata spiritualitate va fi întotdeauna concretă în manifestarea ei. Dumnezeu ne iubeşte şi prin providenţa Sa ne dovedeşte acest lucru. Studiul Bibliei ne aduce lumină în suflet. Rugăciunea ne eliberează de vinovăţie şi de orice fel de tensiune. Faptele bune ne hrănesc mintea şi inima cu bucuria păcii şi armoniei. Iar vegherea creştină ne deschide larg poarta de intrare în Împărăţia lui Dumnezeu. Nu-i aşa că religia este până la urmă, foarte concretă în manifestarea ei?

 

Religia autentică este concretă în manifestarea ei. Noi nu studiem Biblia pentru a dobândi o cunoaştere nefolositoare. Dimpotrivă, noi cercetăm revelaţia lui Dumnezeu pentru a ajunge să intrăm în armonie cu Creatorul nostru. Aceasta a fost religia predicată de către Hristos. Apostolii au făcut la fel. Şi noi trebuie să procedăm similar. Însă atunci când exerciţiul religios nu mai este motivat de întreprinderea de acţiuni concrete privind remedierea stilului nostru de viaţă, ajungem să ne rătăcim în speculaţii fără sens. Dacă însă am viza de fiecare dată aspectele practice, atunci ori de câte ori am fi confruntaţi cu probleme, am putea găsi cu uşurinţă răspunsul specific al lui Dumnezeu pentru situaţia noastră. Atunci am ajunge să învingem orice fel de simţăminte negative şi am privi pozitiv viaţa pe care prin harul lui Dumnezeu o trăim pe pământ.

 

Voi încerca o reformulare a versetelor anterioare, pentru a reda un conţinut amplificat şi aplicat la situaţia expusă: „Dumnezeu ne promite că El însuşi se va ocupa de noi. El se va îngriji de nevoile noastre, aşa cum face un păstor cu turma Sa. Odihna pe care ne-o oferă Creatorul nostru este deopotrivă sufletească şi spirituală. Indiferent cât de departe ne-am rătăcit de El, vom fi aduşi înapoi sub ocrotirea Sa, dacă nu ne vom împotrivi chemării Sale. Iar dacă vom fi din nou sub călăuzirea Sa, atunci vom experimenta bucuria vindecării depline prin Cuvântul Său şi prin lucrarea Sa directă asupra vieţii noastre.”. Cred că de fiecare dată ar trebui, atunci când căutăm răspunsul Scripturii la problemele noastre, să detaliem şi să aplicăm ceea ce citim, fără a rămâne doar la sensul abstract şi istoric al cuvintelor Bibliei. Făcând astfel vom dobândi putere pentru a trăi ziua de astăzi.

 

Aşa cum viţa de vie pentru a creşte trebuie să se strângă puternic de suportul ce o susţine, la fel şi noi va trebui să ne prindem cu toată puterea de Dumnezeu şi de făgăduinţele Sale. El ne spune că se va ocupa în mod nemijlocit de noi. Atunci haideţi să şi Îl credem că va face acest lucru. De aceea, este necesar, ca o primă acţiune, să ne schimbăm atitudinea faţă de viaţă. Este aceasta o acţiune? Bineînţeles că da. A lucra asupra interiorului este similar cu a realiza ceva în exteriorul vieţii tale. Ori vindecarea trebuie să vină dinspre interior spre exterior, aşa cum spunea şi Domnul Hristos că prima dată trebuie curăţată partea din interior a paharului, iar partea exterioară va fi şi ea curată. De ce acest lucru? Pentru că pur şi simplu adevărata murdărie se depune în interiorul paharului, respectiv în partea ascunsă a vieţii noastre. Acolo se toarnă tot felul de băuturi care întinează şi murdăresc paharul, respectiv viaţa. Acolo se toarnă viciile şi necurăţiile de orice fel. Acolo se toarnă vinul necredinţei, amărăciunii şi necredinţei. Şi tot acolo trebuie să înceapă curăţarea şi vindecarea.

 

Am citit că Domnul ne va da odihnă sub ocrotirea Sa. Acest lucru înseamnă că va fi necesar să conştientizăm faptul că Dumnezeu este prezent cu noi şi că El intervine în favoarea noastră. Insist asupra acestui aspect. Dacă ne-am rugat, dacă am crezut, însă dacă nu am ajuns să conştientizăm prezenţa divină ce intervine în favoarea noastră, înseamnă că nu am făcut mare lucru. Aici se vede schimbarea noastră de atitudine şi de dispoziţie, ce aduce transformare interioară şi depăşirea răului având în faţă bucuria mântuirii. Atunci când ajungem să ne încredem în Dumnezeu în fiecare clipă, vom fi capabili să trecem peste orice fel de obstacole, fără a mai ceda în vreun fel răului. Exerciţiul vegherii creştine ne va susţine în realizarea acestui deziderat, iar în loc de a fi înfrânţi vom fi biruitori. Lipsa de simpatie a semenilor nu ne va mai afecta în sensul distrugerii lumii noastre interioare, ci vom fi capabili să trecem mai departe, ştiind că mai presus de oricine, Dumnezeu ne înţelege, este alături de noi şi intervine în favoarea noastră. Adică, El este Păstorul nostru. Ori un păstor adevărat îşi apără turma de vrăjmaşi şi o conduce la izvoarele vieţii.

 

Aşa cum am insistat de fiecare dată, este necesar să reformulăm orice exprimare negativă pe care o identificăm în vorbirea sau gândirea noastră. În cazul de faţă, am rescris mărturisirea de la început astfel: „Chiar dacă simţămintele negative vin asupra mea, totuşi Domnul este păstorul meu. El este mereu alături de mine şi intervine în favoarea mea, indiferent de situaţiile prin care trec, inclusiv în ce priveşte viaţa mea de familie. De aceea, nu mai dau atenţie sentimentului că în scurt timp se va produce ceva rău, ci dimpotrivă ştiu că ori de câte ori ceva va încerca să mă lovească şi să îmi distrugă universul meu interior, Dumnezeu va acţiona în favoarea mea. Astfel aleg să nu mai ţin cont de afirmaţiile descurajatoare pe care mi le adresează părinţii şi fraţii mei, şi nici nu mai las ca aceste lucruri să mă rănească. Dumnezeu îmi oferă pace sufletească şi în astfel de situaţii. Iar când se mai întâmplă aşa ceva, mă voi retrage în camera mea pentru a mă ruga şi pentru a-mi preda cu totul viaţa în mâinile Păstorului meu. Acest lucru îmi va aduce lumină şi fericire în fiecare clipă. Şi mai mult ca sigur, că într-o zi un nou orizont mi se va deschide pentru a păşi într-o nouă etapă a vieţii, când toate aceste lucruri negative vor fi devenit un trecut de care nu îmi voi mai aduce aminte.”.

 

Chiar şi cele mai bune intenţii sfârşesc prin a nu aduce schimbarea vieţii, dacă noi nu vom veghea asupra a ceea ce am hotărât să întreprindem. Prin urmare, de fiecare dată când astfel de exprimări negative vor mai veni asupra minţii noastre, fiind provocate din exteriorul sau interiorul nostru, va trebui să ne repetăm reformularea pozitivă pe care am făcut-o. Dacă nu vom cultiva partea spirituală, ea nu va reuşi să învingă în confruntarea cu răul. Veghind pentru a rămâne într-o atitudine de încredere faţă de Dumnezeu, chiar şi în mijlocul încercării, vom ajunge să dobândim putere pentru a învinge respectiva situaţie. Conştientizând faptul că Dumnezeu este de faţă şi intervine pentru noi, vom avea curajul de a nu ne mai lăsa intimidaţi, indiferent ce s-ar întâmpla. Şi nu în ultimul rând, alegând să fructificăm orice oportunitate de a ieşi din respectivele circumstanţe adverse, vom ajunge să învingem orice fel de opoziţie. Secretul biruinţei stă mereu în acea predare de sine în mâna lui Dumnezeu, acea abandonare deplină în braţele providenţei Sale, în mâinile Păstorului ceresc.

 

Cu siguranţă că mărturia schimbării interioare nu va întârzia în a influenţa spre partea bună a lucrurilor pe cei din jurul nostru. În scurt timp vom ajunge să dominăm răul şi să îi călăuzim pe ceilalţi în schimbarea atitudinii lor faţă de noi. Cred că sub o formă sau alta vom reuşi să realizăm o contrabalansare a răului ce altfel s-ar fi manifestat nestăvilit, afectând pe toţi cei implicaţi. Apostolul Pavel spunea că trebuie să învingem răul prin intermediul binelui. Acest lucru este posibil şi sub o formă sau alta vom deveni misionari ai lui Hristos, martori ai Săi, chiar în mijlocul familiilor noastre sau a circumstanţelor ce ne-au fost pentru mult timp defavorabile.

 

Niciodată nu trebuie să ne plângem de milă şi să ne compătimim, complăcându-ne cu statutul de victimă. Dimpotrivă, folosind ceea ce Dumnezeu afirmă prin intermediul Sfintelor Scripturi, trebuie să ne ridicăm, să luptăm şi să învingem. Această confruntare este în principal interioară şi de natură spirituală, dar impactul asupra exteriorului nu rămâne ascuns. Am convingerea că orice persoană care se confruntă cu o astfel de situaţie, în genul celei anterior studiate, poate să se ridice prin intermediul Cuvântului lui Dumnezeu. Atunci se împlineşte ceea ce spunea apostolul Pavel, că toate lucrurile lucrează spre binele celor ce se încred în Dumnezeu. Şi noi putem avea această experienţă.

 

Rugăciunea pentru a depăşi statutul de victimă în faţa împrejurărilor vieţii, pentru a ne ridica din starea de amorţire în care ne-am putea afla, şi pentru a dobândi acea energie interioară în a aduce lumina prezenţei divine în orice ocazie şi în orice confruntare ne-am putea afla.