„A nu răspunde cu violenţă reprezintă o armă puternică şi justă, care taie fără a răni şi înnobilează pe omul care o manifestă. Este o sabie care vindecă.” – Martin Luther King, Jr.

 

Orice armă este destinată rănirii şi uciderii adversarului. Prin urmare, a vorbi despre o armă care „taie fără a răni” reprezintă aparent o contradicţie. Însă dacă vom privi lucrurile dintr-o perspectivă corectă, vom înţelege că nonviolenţa este o armă de răspuns împotriva răului într-o manieră care să ne protejeze în a nu împrumuta caracteristicile violente ale păcatului. Nu este simplu să te lupţi cu partea negativă. Nu este uşor să deţii arme potrivite de luptă, care să contracareze influenţa nefastă a tendinţelor rele. Dar pe de altă parte, este esenţial să foloseşti armele pe care binele ţi le pune la dispoziţie. În Sfânta Scriptură ni se spune să „învingem răul prin intermediul binelui”, adică să nu răspundem în acelaşi mod faţă de agresivitatea cu care s-ar putea să fim trataţi. Prin urmare, nonviolenţa reprezintă o armă de luptă care are drept scop vindecarea, fiindcă ea este destinată să lovească răul şi nu pe persoana care într-un mod nefericit a ajuns să fie posedată de către acesta.

 

Nonviolenţa reprezintă răspunsul pe care ar trebui să îl avem în minte ori de câte ori se produc agresiuni împotriva noastră. Acest lucru nu înseamnă să aştepţi resemnat să fii atacat şi să stai pasiv în faţa împrejurărilor. Dimpotrivă, este vorba de a nu răspunde „cu rău pentru rău” atunci când suntem confruntaţi, a nu împrumuta metodele şi armele adversarului, ci de a răspunde fără a nutri ură, fără a utiliza mijloace violente şi dovedind o nobleţe a caracterului, care are o putere de influenţă de o mie de ori mai eficientă decât cel mai bun armament. Prin urmare, vom redefini noţiunea de armă, ca instrument destinat să distrugă răul, dar să câştige pe adversar, cel puţin prin puterea exemplului personal. Violenţa nu reprezintă singura cale pentru a te impune asupra celorlalţi. În fond, dorinţa noastră nu este de a ne distruge adversarul, ci de a-l câştiga pentru a veni alături de cauza binelui. Din acest punct de vedere, dacă dorim să slujim cauzei binelui, vom căuta să utilizăm arme care să fie puternice în a salva pe cei dominaţi de principiile negative, în sensul că niciodată nu vom folosi minciuna, ura, mânia sau alte lucruri în felul acesta.

 

Domnul Isus Hristos în permanenţă a utilizat arma convingerii şi a impunerii prin forţa argumentelor. El niciodată nu a încercat să folosească violenţa sau forţa pentru a-Şi câştiga adepţi. Exemplul Său ne este oferit cu scopul de a-l urma în fiecare etapă a vieţii noastre. Nu este posibil să fim urmaşi ai Săi, dacă vom da pe faţă manifestarea principiilor violente, care de drept aparţin Celui Rău. În privinţa eficienţei „armelor” folosite de către Domnul Isus Hristos, este suficient să citim raportul biblic şi să urmărim evoluţia evenimentelor de mai târziu, aşa cum ne raportează istoria ulterioară a evenimentelor. Dacă am urma aceeaşi cale a prezentării în mod paşnic şi lipsit de violenţă a Evangheliei, atunci am avea un impact similar vremurilor apostolice. În acest moment ţin să subliniez că orice manifestare violentă în domeniul religiei, se constituie ca un deserviciu adus elementului spiritual pe care Domnul Hristos ni l-a lăsat prin intermediul Sfintelor Scripturi. Atunci când începem să ne atacăm unii pe alţii, când lăsăm ca patima să vorbească, în mod sigur ajungem să trecem fără să ne dăm seama de partea răului. Niciodată „răul nu poate fi învins prin rău”, ci doar prin exercitarea naturii nobile a caracterului divin.

 

Nonviolenţa mărturiseşte despre o putere superioară, ce transcede prezentul, ce nu poate veni decât de la Dumnezeu. În acest sens, a fi lipsit de violenţă, înseamnă că ai ajuns să fii părtaş naturii divine, iar caracterul tău a fost înnobilat cu frumuseţea fără de seamăn a lui Hristos. Nu mă refer doar la abţinerea de la acţiuni şi fapte cu o tentă violentă, ci deopotrivă la manifestarea unor atitudini şi gânduri care să fie izvorâte din principiile superioare ale iubirii. Când vom ajunge să fim părtaşi naturii divine, atunci orice formă de violenţă va dispărea din suflet. Vom constata cu surprindere, că în loc de a mai răspunde într-un mod mânios şi lipsit de sensibilitate, atunci când suntem provocaţi, vom dovedi o răbdare şi o stăpânire de sine ce nu pot veni decât de la Dumnezeu. Nu este suficient doar să părem nonviolenţi, în timp ce în suflet clocoteşte resentimentul, amărăciunea şi ura. Acest lucru ar fi ca o mască peste un caracter complet diferit. Iar pentru o astfel de situaţie, nu pot spune decât că orice mască va cădea în momentele cele mai neaşteptate, aducând dezamăgire din partea celor ce ne credeau pe cuvânt. Dimpotrivă, curăţirea de violenţă începe din interiorul inimii, avansând progresiv către facultăţile exterioare, iar în final schimbând şi înnobilând întreaga viaţă.

 

Sabia este făcută să taie şi să ucidă. Însă din punct de vedere spiritual, există „săbii” care aduc vindecarea prin faptul că separă ceea ce este rău de cel care a ajuns să fie stăpânit de natura inferioară sau de către tendinţele negative. O astfel de sabie va aduce nu distrugerea, ci vindecarea adversarului, ceea ce concordă cu intenţia planului de mântuire alcătuit pentru oamenii acestui pământ. Sabia „adevărului” mânuită cu pricepere şi iubire va aduce vindecare pentru cei afectaţi de bolile grave, ce afectează caracterul, în genul: răutăţii, amărăciunii, supărării, urii şi altele în felul acesta. Sabia Cuvântului divin, aşa cum îl citim din Sfintele Scripturi, ajunge să separe ceea ce este rău de fiinţa noastră lăuntrică, pentru a ajunge să reflectăm frumuseţea de caracter a Domnului Hristos. Prin intermediul acestui Cuvânt, ajungem să fim câştigaţi de frumuseţea fără de seamăn a darului oferit de către Dumnezeu Tatăl în favoarea noastră, şi astfel să privim cu nădejde către timpul în care toate lucrurile vor fi restaurate spre slava lui Dumnezeu. Întotdeauna sabia Cuvântului va lovi păcatul, iar în timpul judecăţii finale, intenţia divină va fi îndeplinită prin distrugerea a tot ce înseamnă păcat şi rău pe pământ.

 

Când vom ajunge să manifestăm caracterul divin nonviolent în toate împrejurările vieţii, vom constata că totul se va schimba în jurul nostru. Din victime ale unor împrejurări nefavorabile, vom putea să devenim luptători plini de zel pentru cauza lui Dumnezeu. În loc de a ne mai plânge de slăbiciunea noastră sau de răutatea lumii, vom ajunge să manifestăm o putere vindecătoare către toţi cei pe care îi întâlnim pe cărarea vieţii. Imposibilul va deveni posibil, iar lucruri cu totul deosebite se vor realiza în viaţa noastră. Contemplarea adevărului divin ne va aduce putere şi regenerare, iar evenimentele ce se produc în jurul nostru nu ne vor mai afecta într-un mod negativ. Aş putea spune, că dacă am ajunge într-o astfel de condiţie, chipul lui Hristos ar ajunge să se manifeste pe deplin în noi, iar venirea Sa ar fi mai aproape decât ne-am putea imagina. Punerea în aplicare presupune însă un exerciţiu personal şi o temeinică pregătire spirituală prin studierea Cuvântului lui Dumnezeu unită cu rugăciunea, vegherea şi acţiunea. Însă depunerea unui astfel de efort ar fi benefică pentru fiinţa noastră lăuntrică şi deopotrivă pentru întreaga noastră viaţă.

 

Dumnezeu nu se schimbă de la o etapă la alta din istoria umanităţii. El nu este supus împrejurărilor şi temporalităţii. Prin urmare, nu putem vorbi de o schimbare a lui Dumnezeu în ce priveşte manifestarea iubirii Sale faţă de noi. Porunca menţionată de Moise avea o formulare adecvată timpului când a fost dată, ce ţinea cont de posibilităţile de înţelegere ale celor cărora le fusese adresată. Dintr-o simplă citire a Vechiului Testament, vom distinge cu uşurinţă faptul că poporul lui Dumnezeu din acele timpuri avea o puternică dorinţă de a fi asemenea naţiunilor din jur, iar aici includ şi violenţa. În acele vremuri, cu cât o naţiune era mai agresivă, cu atât ea era mai puternică şi reuşea astfel să se impună asupra celorlalţi. Nu este într-o mare măsură acest lucru valabil şi astăzi? Dar pe măsură ce adevărul divin a fost tot mai puternic descoperit, a devenit clar că lui Dumnezeu nu Îi place violenţa, ci dimpotrivă El aşteaptă ca oamenii să se comporte într-un mod nobil unii faţă de ceilalţi, manifestând iubire în loc de ură, bunătate în loc de resentimente. Prin urmare, porunca dată de către Domnului Hristos nu vine să modifice decât aspectele contextuale din descoperirea dată lui Moise. Domnul Hristos şi Moise nu se contrazic, ci fiecare vorbeşte conform cu timpul şi locul rânduit de către Dumnezeu.

 

„A-ţi iubi vrăjmaşii” înseamnă să nu dai curs violenţei ca răspuns la provocările ce vin din partea acestora. Înseamnă să nu te laşi animat de ura şi mânia pe care aceştia o manifestă faţă de tine. Dar mai mult, înseamnă să doreşti să îi câştigi de partea adevărului şi dreptăţii. Pentru a ajunge la acest lucru, este esenţial să înţelegem că adversităţile de orice fel sunt îngăduite de către Dumnezeu cu scopul de ne ajuta să demonstrăm că principiile adevărului şi dreptăţii sunt superioare lucrurilor ce vin din direcţia păcatului. Dacă vom lăsa ca mânia să ne domine, ca resentimentele să ne copleşească, atunci în scurt timp vom ajunge să cădeam sub stăpânirea Celui Rău, devenind agenţii săi. Răul se propagă prin rău, iar când violenţa a ajuns în interiorul sufletului, chiar dacă pare justificată, vom constata că de fapt ne-am contaminat, şi chiar dacă ne-am distrus adversarul, răul ce aducea adversitate doar şi-a schimbat locul de găzduire. Nu este simplu să te lupţi cu răul, şi de aceea, nu trebuie folosite decât armele ce ne-au fost încredinţate de către Dumnezeu.

 

Imaginea cea mai clară a nonviolenţei lui Dumnezeu este conferită de providenţa Sa generală, prin intermediul căreia ne sunt oferite resursele necesare supravieţuirii pe pământ. Lumea naturală ne vorbeşte tot timpul despre bunătatea plină de îndurare a lui Dumnezeu. Ploaia care vine la vreme, recoltele ce îşi aduc rodul, munca zilnică ce ne aduce satisfacţia de a mai fi putut trece o zi, toate acestea şi multe altele, mărturisesc despre un Dumnezeu iubitor şi plin de îndurare. Dacă am studia toate aceste realităţi simple din jurul nostru, atunci am înţelege că ori de câte ori apelăm la violenţă, de fapt încălcăm principiile ce stau la baza alcătuirii întregului univers. Dar ori de câte ori alegem să ne comportăm într-un chip rău şi lipsit de compasiune, vom constata că suferinţa şi nefericirea vor veni pe urmele noastre. Nu putem să fim fericiţi cât timp încălcăm dreptul celorlalte fiinţe de a trăi pe pământ.

 

 

A fi desăvârşit înseamnă a fi în armonie cu Singurul care este desăvârşit, adică să fii adus într-o vie legătură cu Dumnezeu. Desăvârşirea despre care vorbeşte Domnul Hristos, se referă la răspunsul nonviolent în faţa celor ce ne nedreptăţesc, fapt care nu face altceva decât să contureze iubirea divină ce se manifestă faţă de oamenii nerecunoscători ai planetei Pământ. Numai un Dumnezeu desăvârşit putea să răspundă cu iubire faţă de cei care L-au desconsiderat în atât de multe ocazii. De aceea, nonviolenţa reprezintă manifestarea supremă a iubirii lui Dumnezeu şi a desăvârşirii Sale.

 

Această desăvârşire nu se poate dobândi decât prin credinţa în Isus Hristos, care ne va conduce să primim toate atribuitele naturii Sale umane glorificate în urma înălţării la ceruri. De fapt, nu vorbim despre un singur atribut divin ce ne este acordat la un anumit moment, ci de un întreg caracter ce se va manifesta în interiorul nostru, aducând sub stăpânirea sa toate aspectele vieţii noastre. Aşadar, un prim pas va consta în înţelegerea Cuvântului divin aşa cum ne este el oferit prin Sfintele Scripturi. După aceea, prin credinţă va trebui să cerem ca Dumnezeu să ne ofere darul complet al mântuirii prin împărtăşirea cu atributele Domnului Hristos în ce priveşte viaţa şi evlavia, iar astfel vom transformaţi pe deplin.

 

Rugăciune pentru a ajunge să fim înnobilaţi interior prin intermediul manifestării unui caracter nonviolent, indiferent de situaţie şi deopotrivă pentru a fi făcuţi desăvârşiţi în ce priveşte atitudinea şi gândirea, aşa cum ne este descoperit prin intermediul Sfintelor Scripturi.