Mereu am considerat cartea o bună tovarăşă, alături de care am petrecut clipe lungi de linişte şi de detaşare de tot ceea ce însemnă cotidian, monotonie sau zbatere, o prietenă sinceră şi tăcută, mereu prezentă, căreia i-am împărtăşit gânduri răzleţe şi vise deşarte în clipele de nesomn. Şi mă-ntreb: cărui prieten îi dedicăm atâtea zile şi atâtea nopţi, cărui prieten îi împărtăşim atâtea mii de gânduri, emoţii şi sentimente într-o viaţă scurtă de muritor? Ce alt prieten ne urmăreşte paşii din umbră – martor mut al trecerii noastre prin viaţă? Răspunsul va veni, cu siguranţă, implacabil: nici unul. Doar ea, cartea …
 

Prietenii îi sărbătorim negreşit, a venit deci momentul să sărbătorim şi cartea, să îi dedicăm o zi. Iar în această zi îi lăudăm virtuţile şi le vom face cunoscute altora, fructificăm lecturi ademenindu-i şi pe ceilalţi se ne urmeze paşii printre paginile înfoiate contemplând cuvinte-imagine blânde sau ropotitoare, străfulgerare de cuvinte–idee, cuvinte–gest aspre şi grăbite, cuvinte–sentiment albastre şi profunde, cuvinte–senzaţie proaspete şi neatinse, cuvinte–crez puternice şi nezdruncinate, cuvinte – amintire reînviind din adâncuri de simţire… Atâtea mii de cuvinte aşteaptă cuminţi şi tăcute între pagini ca privirea noastră să le dea viaţă şi glas, trezindu-le din vrajă… Ce-ar fi ele fără noi, dar, mai ales, ce-am fi noi fără ele? Fără cuvinte, pagini, lecturi? Am fi serbezi şi vlăguiţi ca o plantă crescută în întuneric… Cuvântul înseamnă viaţă, citindu-l sau rostindu-l trezim energii nebănuite, creatoare.