Să citim acum din Evanghelia după Marcu 12:28-31: „28 Unul din cărturari, care-i auzise vorbind, fiindcă ştia că Isus răspunsese bine Saducheilor, a venit la El, şi L-a întrebat: Care este cea dintâi dintre toate poruncile? 29 Isus i-a răspuns: Cea dintâi este aceasta: Ascultă Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este un singur Domn; 30 şi: Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău, şi cu toată puterea ta; iată porunca dintâi. 31 Iar a doua este următoarea: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Nu este altă poruncă mai mare decât acestea.”.

Cum poate fi sintetizată în câteva cuvinte iubirea pe care Dumnezeu doreşte să o descopere in noi?

Iubirea pe care Dumnezeu doreşte să o descopere în noi face referinţă directă la principiul ce stă la baza existenţei întregului univers, fapt descoperit prin intermediul întrupării şi jertfei Domnului Hristos. Practic, a iubi pe Dumnezeu cu toată puterea ta, înseamnă să  ai mereu în centrul vieţii tale imaginea „Celui care a creat cerurile şi pământul”, iar plecând de la această realitate, sa transpui în totalitatea relaţiilor tale, principiul viu al identificării cu ceilalţi pentru a-i aduce în comuniune cu Dumnezeu. Astfel, iubirea divină este descoperită în noi şi prin intermediul nostru.

Să examinăm şi următoarea afirmaţie din Ioan 14:15: „15 Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele.”. La ce se referă ea?

Ascultarea de voinţa lui Dumnezeu şi reflectarea iubirii Sale merg mână în mână de-a lungul întregii veşnicii, îmbrăţişând în totalitate prezentul. Nu vom putea niciodată să respectăm poruncile divine, dacă iubirea Sa nu va fi descoperită în noi. Reciproc, nu vom putea să rămânem sub razele influenţei divine, dacă nu vom pune în practică ceea ce suntem învăţaţi prin intermediul Cuvântului Său. Cele două merg împreună, prima lucrând în interior, iar cealaltă în afară.

Să vedem acum ce stă scris în 1 Ioan 3:11-16: „11 Căci vestirea, pe care aţi auzit-o de la început, este aceasta: să ne iubim unii pe alţii; 12 nu cum a fost Cain, care era de la cel rău, şi a ucis pe fratele său. Şi pentru ce l-a ucis? Pentru că faptele lui erau rele, iar ale fratelui său erau neprihănite. 13 Nu vă miraţi, fraţilor, dacă vă urăşte lumea. 14 Noi ştim că am trecut din moarte la viaţă, pentru că iubim pe fraţi. Cine nu iubeşte pe fratele său, rămâne în moarte. 15 Oricine urăşte pe fratele său, este un ucigaş; şi ştiţi că nici un ucigaş n-are viaţa veşnică rămânând în el. 16 Noi am cunoscut dragostea Lui prin aceea că El Şi-a dat viaţa pentru noi; şi noi deci trebuie să ne dăm viaţa pentru fraţi.”.

Ce asemănare există între noi şi Cain, atunci când nu permitem ca Dumnezeu să Îşi poată descoperi iubirea Sa în noi?

Ori de câte ori respingem iubirea pe care Dumnezeu doreşte să o descopere în noi, ajungem în situaţia nefericită a lui Cain, care nu şi-a mai putut stăpâni mânia şi resentimentele, fapt pentru care a ucis pe fratele său. În sens opus, ori de câte ori acceptăm iubirea lui Dumnezeu în inimile noastre, dispoziţia de a ne susţine semenii va îmbrăca întreaga paletă a exprimării, mergând, dacă acest lucru este necesar, până la sacrificiul suprem, în felul în care a procedat şi Isus Hristos.

În ce sens ura este similară cu uciderea? De ce o astfel de atitudine ne conduce la respingerea iubirii lui Dumnezeu?

Ura şi uciderea sunt unul şi acelaşi lucru, în sensul în care orice ucidere are la bază ura faţă de semeni, şi orice sentiment de ură va conduce la fapte de violenţă împotriva aproapelui. Aşa cum iubirea şi ascultarea de voinţa lui Dumnezeu merg împreună, tot astfel ura şi uciderea sunt de nedespărţit. Nu mă refer doar la uciderea fizică, ci există şi alte forme de vătămare, care nu presupun neapărat o vătămare corporală directă. Astfel, vorbirea violentă, gândurile pline de ură şi altele în genul acestora, nu sunt cu nimic mai puţin vinovate decât lovirea directă. O astfel de atitudine ne conduce să respingem iubirea pe care Dumnezeu doreşte să o descopere în noi, fiindcă principiul care se află la bază este exact opus.

Să citim în continuare din 1 Ioan 3:14-16: „14 Noi ştim că am trecut din moarte la viaţă, pentru că iubim pe fraţi. Cine nu iubeşte pe fratele său, rămâne în moarte. 15 Oricine urăşte pe fratele său, este un ucigaş; şi ştiţi că nici un ucigaş n-are viaţa veşnică rămânând în el. 16 Noi am cunoscut dragostea Lui prin aceea că El Şi-a dat viaţa pentru noi; şi noi deci trebuie să ne dăm viaţa pentru fraţi.”.

Cum dobândim această experienţă a trecerii de la „moarte la viaţă”? Ce putem face în acest sens?

Fiindcă iubirea şi ura se exclud reciproc, soluţia pentru a scăpa de sentimentele negative constă în a cultiva iubirea pe care Dumnezeu încearcă să o planteze în inimile noastre. Astfel, printr-o deschidere progresivă faţă de razele cunoştinţei lui Isus Hristos, învăţăm despre jertfa Sa şi iubirea Sa, lucru care are un efect benefic asupra minţii noastre, conducându-ne la o transformare interioară deplină. Prin puterea exemplului şi deopotrivă a influenţei sfinte prin Duhul Sfânt, suntem aduşi într-o aşa de strânsă legătură cu Dumnezeu, încât răul apare în adevărata sa lumină, iar noi suntem eliberaţi de sub influenţa sa nefastă. În acest mod, noi trecem de la „moarte la viaţă”.

În ce fel iubirea ce ne este oferită de Dumnezeu este capabilă să înlăture orice formă de violenţă din inimile noastre?

Iubirea pe care o descoperă Dumnezeu în inimile noastre realizează o eliberare de principiul răului, ce se află conectat cu mintea noastră, iar energiile divine, care au fost în mod constant reprimate, sunt aduse la suprafaţă, cizelând un om nou şi o gândire nouă. Prin descoperirea iubirii Sale, noi redobândim frumuseţea chipului divin, iar din interior începe o curăţare progresivă, ce se finalizează prin schimbarea deplină a întregii vieţi.

Cum putem aplica în mod concret acest principiu?

Privind la iubirea lui Dumnezeu faţă de noi, ajungem să o reflectăm tot mai mult, până când razele influenţei divine ajung să se întrepătrundă cu fiecare aspect al vieţii noastre. În acest fel, ajungem să fim ancoraţi tot mai ferm în Dumnezeu şi în tot ceea ce reprezintă principiile neprihănirii. „Privind suntem schimbaţi”, iar realitatea din jurul nostru va dobândi un aspect complet diferit, încât cu uimire vom constata că lucrurile sunt complet diferite de ceea ce ştiam. Acolo unde era teamă, acum este siguranţă deplină. Unde necredinţa ne împingea spre lucruri absurde, credinţa ne aduce acea încredere de neclintit în realităţile Cuvântului lui Dumnezeu. Totul devine altfel, pentru cel care primeşte această iubire pe care Domnul doreşte să o descopere în noi.

Să vedem acum un caz concret de aplicare a principiului iubirii şi vom citi din 1 Ioan 3:17-22: „17 Dar cine are bogăţiile lumii acesteia, şi vede pe fratele său în nevoie, şi îşi închide inima faţă de el, cum rămâne în el dragostea de Dumnezeu? 18 Copilaşilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta şi cu adevărul. 19 Prin aceasta vom cunoaşte că suntem din adevăr, şi ne vom linişti inimile înaintea Lui, 20 ori în ce ne osândeşte inima noastră; căci Dumnezeu este mai mare decât inima noastră, şi cunoaşte toate lucrurile.”.

De ce ne este atât de greu să aplicăm la modul concret principiile iubirii pe care Dumnezeu doreşte să o reverse în inimile noastre?

Dificultatea principală derivă din rezistenţa pe care o manifestăm faţă de planul lui Dumnezeu, deoarece există tendinţa de a da propria noastră definiţie la ceea ce înseamnă iubire. Nepăsarea faţă de semeni reprezintă o regulă a tuturor timpurilor, fapt care conduce la comiterea tuturor nedreptăţilor pe care le vedem în jurul nostru. De aceea, în loc de a avea o adevărată prosperitate a societăţii în mijlocul căreia trăim, sărăcia şi lipsurile îşi vor face simţită prezenţa mereu. Iubirea pe care Dumnezeu doreşte să o descopere în noi este de natură a reface toate relaţiile afectate de comportamentul păcătos al oamenilor.

Să citim acum despre porunca specială pe care Domnul ne-a dat-o, aşa cum stă scris în 1 Ioan 3:23-24: „23 Şi porunca Lui este să credem în Numele Fiului Său Isus Hristos, şi să ne iubim unii pe alţii, cum ne-a poruncit El.  24 Cine păzeşte poruncile Lui, rămâne în El, şi El în el. Şi cunoaştem că El rămâne în noi prin Duhul, pe care ni L-a dat.”.

Cât de uşor sau de greu ne este să păzim această poruncă divină? Care este metoda de a putea să o respectăm cu adevărat?

Porunca iubirii este uşor de ţinut dacă trăim experienţa regenerări interioare, numită „naştere din nou”, dar este în acelaşi timp imposibil de a fi respectată, dacă nu se produce o schimbare fundamentală în noi. Soluţia oferită de către apostolul Ioan este simplă, însă în acelaşi timp eficientă. În primul rând, trebuie să manifestăm credinţă în Isus Hristos, într-o manieră în care aceasta să reprezinte un principiu activ şi lucrător, iar după aceea trebuie să exercităm voinţa în direcţia transpunerii principiilor iubirii divine în relaţie cu semenii şi cu lumea înconjurătoare.

Să vedem acum ce exemplu ne-a fost oferit de către Dumnezeu cu privire la ce înseamnă iubirea şi vom citi din 1 Ioan 4:7-11: „7 Preaiubiţilor, să ne iubim unii pe alţii; căci dragostea este de la Dumnezeu. Şi oricine iubeşte, este născut din Dumnezeu, şi cunoaşte pe Dumnezeu. 8 Cine nu iubeşte, n-a cunoscut pe Dumnezeu; pentru că Dumnezeu este dragoste. 9 Dragostea lui Dumnezeu faţă de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El. 10 Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi, şi a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre. 11 Preaiubiţilor, dacă astfel ne-a iubit Dumnezeu pe noi, trebuie să ne iubim şi noi unii pe alţii.”.

Cum putem prelua modelul oferit de către Domnul Hristos pentru a putea aplica acelaşi principiu în vieţile noastre?

Modelul oferit de către Domnul Hristos nu reprezintă doar un exerciţiu didactic de înţelegere, ci el trebuie să ne conducă la o schimbare profundă şi decisivă a vieţii, pe baza asimilării principiilor iubirii divine. Jertfa de ispăşire pe care a oferit-o Domnul Hristos este expresia supremă a ceea ce înseamnă iubirea lui Dumnezeu faţă de oamenii planetei Pământ. Astfel se realizează impresionarea conştiinţei, prin puterea exemplului personal oferit chiar de către Dumnezeu, şi deopotrivă prin înţelegerea că noi înşine suntem beneficiarii acestei iubiri, pe care suntem chemaţi să o împărtăşim mai departe.

Să citim acum din 1 Ioan 4:16-18: „16 Şi noi am cunoscut şi am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu faţă de noi. Dumnezeu este dragoste; şi cine rămâne în dragoste, rămâne în Dumnezeu, şi Dumnezeu rămâne în el. 17 Cum este El, aşa suntem şi noi în lumea aceasta: astfel se face că dragostea este desăvârşită în noi, pentru ca să avem deplină încredere în ziua judecăţii. 18 În dragoste nu este frică; ci dragostea desăvârşită izgoneşte frica; pentru că frica are cu ea pedeapsa; şi cine se teme, n-a ajuns desăvârşit în dragoste.”.

Cum putem avea siguranţă că la judecată vom trece cu bine? De ce nu trebuie să ne fie frică de aplicarea dreptăţii divine?

Nu există nici o raţiune pentru un om care se încrede în Isus Hristos, să îi mai fie teamă de judecata divină. Ar fi de fapt şi o contradicţie, ca Dumnezeu, după ce a plătit preţul răscumpărării noastre, să ne judece şi să ne condamne ulterior. Dacă iubirea Sa este descoperită în noi, dacă ea se manifestă în vieţile noastre, atunci siguranţa este deplină şi putem merge cu bucurie înainte privind cu speranţă către momentul intrării noastre în Împărăţia cerurilor. Aşadar, să nu lăsăm cugetul nostru să fie descurajat la gândul marii Judecăţi, când toate faptele şi gândurile noastre vor fi examinate de către tribunalul ceresc, fiindcă la o cercetare mai atentă se va vedea iubirea divină ce s-a manifestat în vieţile noastre.

Să citim acum din 1 Ioan 4:19-21: „19 Noi Îl iubim pentru că El ne-a iubit întâi. 20 Dacă zice cineva: Eu iubesc pe Dumnezeu, şi urăşte pe fratele său, este un mincinos; căci cine nu iubeşte pe fratele său, pe care-l vede, cum poate să iubească pe Dumnezeu, pe care nu-L vede? 21 Şi aceasta este porunca, pe care o avem de la El: cine iubeşte pe Dumnezeu, iubeşte şi pe fratele său.”.

Cum poate fi testată credinţa pe care o avem şi faptul că suntem părtaşi iubirii divine?

Testul credinţei noastre este cel al faptelor, iar primirea iubirii divine se manifestă prin afecţiunea pe care o avem pentru cei din jurul nostru. De aceea, putem să avem o măsură obiectivă asupra calităţii religiei noastre, acest lucru trecând dincolo de vorbe sau de intenţii. Mai mult decât oricând, avem nevoie de o religie matură, activă, puternică, ce se va manifesta prin fapte şi acţiuni care vor da o mărturie puternică despre acţiunea unui principiu divin, supranatural. Astfel, întreaga lume va cunoaşte că religia lui Dumnezeu este autentică, de valoare, şi multe persoane vor fi conduse să o primească în plinătatea puterii ei răscumpărătoare.

ŞI acum vom mai examina câteva versete din 1 Ioan 5:1-4: „1 Oricine crede că Isus este Hristosul, este născut din Dumnezeu; şi oricine iubeşte pe Cel ce L-a născut, iubeşte şi pe cel născut din El. 2 Cunoaştem că iubim pe copiii lui Dumnezeu prin aceea că iubim pe Dumnezeu şi păzim poruncile Lui. 3 Căci dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui. Şi poruncile Lui nu sunt grele; 4 pentru că oricine este născut din Dumnezeu, biruieşte lumea; şi ceea ce câştigă biruinţă asupra lumii, este credinţa noastră.”.

Cum se manifestă la modul concret iubirea de Dumnezeu? De ce nu poate să rămână ascunsă?

Iubirea de Dumnezeu se va reflecta prin ascultare deplină de voinţa Sa, lucru vizibil prin respectarea poruncilor Sale. Astfel, calitatea de copiii ai lui Dumnezeu este pusă în evidenţă, fiind cunoscută de toţi cei cu care avem de-a face în mijlocul lumii în care trăim. De aceea, credinţa autentică ne va conduce deopotrivă la iubirea de Dumnezeu şi la respectarea poruncilor Sale. Cele două nu pot fi separate, fiind legate prin armonia care există între dreptatea şi iubirea lui Dumnezeu.

În final, în ce constă biruinţa pe care putem să o avem în mijlocul lumii? La ce se referă ea în cele din urmă?

Biruinţa pe care putem să o avem în mijlocul realităţilor în care trăim, se referă la menţinerea unei credinţe vii şi lucrătoare, care să ne conducă la manifestarea iubirii lui Dumnezeu în vieţile noastre şi în transpunerea practică a respectării poruncilor divine, printr-o afecţiune sinceră faţă de semeni. Nu vom putea niciodată epuiza marea taină a mântuirii, dar un lucru va fi sigur pentru orice om care trăieşte experienţa transformării interioare, şi anume că mai devreme sau mai târziu va ajunge să îşi dea seama că respectarea poruncilor divine este lucrul cel mai uşor de făcut atât în ceruri, cât şi pe pământ. Atunci când interiorul nostru este adus în armonie cu intenţia divină, respectarea voinţei divine devine un lucru simplu, uşor de făcut, aducând o fericire lăuntrică ce valorează mai mult decât toate comorile pe care le-am putea avea în ceruri sau pe pământ. Nu este greu să respectăm poruncile divine, atunci când în sufletul nostru locuieşte Hristos!

Rugăciune pentru a manifesta iubirea pe care Dumnezeu doreşte să o primim în inimile noastre.