Aproape douăzeci de ani de libertăţi şi debusolare cvasi-totală, timp în care noi forme de poluare au vindecat pînă şi urmele noţiunilor de respect, generozitate, demnitate, adevăr, compasiune, în locul lor fiind susţinute altele, precum: vulgaritate, vedetism, prostie, violenţă, tupeu, senzaţional, sexualitate. Cînd vorbim de poluare, nu ne gîndim numai la apă, aer şi pămînt, ci la o gravă poluare a spiritului, foarte evidentă în ultima vreme. Lumea şi poluarea ei se învîrt în jurul televiziunilor, a televizoarelor sau mai bine spus, televiziunile învîrt lumea pe degete, antrenînd în flux tot mai mulţi doritori de macabru.

 

Ori de cîte ori un act de violenţă devine public, comunitatea tinde să-l încadreze în termenii unei normalităţi, să-l asimileze ca pe o parte a cotidianului. Trăim cu impresia că cel care trece pe lîngă noi, deşi pare individul perfect integrat social, e un posibil Jack Spintecătorul, cu o mînă vorbind la telefon, cu cealaltă lucrînd la procesul de zombificare al lumii. O, da, acestea sînt adevăratele tragedii ale societăţii! Imaginile violente, aceşti monştri, ne-au invadat paradisul terestru în care trăiam pînă mai ieri. Aproximativ aceleaşi preocupări de a surprinde groaza, de a instaura şi de a cultiva viziunea infernului asupra lumii, sînt întîlnite la majoritatea televiziunilor, de parcă nimic bun şi constructiv nu se mai întîmplă pe lume. La antipod, ne sînt servite mofturile: un mare poet contemporan, care a făcut victime printre poetese, şi-a şters nasul într-un aeroport şi sute de camere l-au filmat cînd acestuia i-a scăpat batista; un fotbalist nu a reuşit să doarmă în altă ţară din cauza fusului orar; o VIPĂ a avut greţuri în luna a treia de sarcină; alta şi-a cumpărat un ceas care costă cît un submarin. Parmenide are din nou cuvîntul! Haosul îngrozeşte existenţa, devine de la o zi la alta tabloul stupefacţiei, al spectaculosului şi al spectacularului. Nicio particulă de ridicol sau de violent nu trec neexploatate şi mulţi sînt jurnaliştii care s-au pus de slujbaşi acestor vicisitudini şi se găsesc acum într-o relaţie pasiv-agresivă cu cei de bună credinţă. Parcă ar fi creaţi din înverşunare şi din venin, pentru că zi de zi ne scot ochii cu ţepuşe şi, din păcate, cînd ţi-e sete de linişte, moartea nu mai este de unică folosinţă, este şi ea tot un VIP.

 

Şi tot aşa, spaima continuă… Privitorul care nu mai rabdă, schimbă televizorul cu ziarul, dar stupoare: moarte şi criminali într-un tur de forţă cauzalistă la toate tarabele, „natura îşi caută răzbunarea”. Nu fac aici inven­tarul părerilor potrivnice cu privire la mass-media, pentru că, la această mare cotitură de vreme, semnele sînt clare. Ea are marele merit de a învrednici teoria despre cealaltă faţă a sa, aceea de bielă-manivelă a unei flaşnete cu melodii vulgare şi zgomotoase, gros şi îndesat căptuşită prin adoptarea a tot ce este mizerabil în înţeles. Violenţa se întîlneşte la toate nivelele existenţei. Nu trebuie neglijat rolul imens pe care violenţa l-a avut şi-l are în treburile obşteşti ale unui stat. Aşa numita violenţă politică a devenit şi ea un lucru aproape normal şi acceptat ca parte a modului de a guverna. Structura de putere actuală, intrată în contradicţie cu evoluţia economică, va fi dată laoparte de o altă structură, în pofida instrumentelor sale de violenţă. Acest lucru nu va produce mişcări mari, ci un joc de schimbări: cînd ceilalţi, cînd ai noştri, dar toţi cu acelaşi interes, adică al lor. Se bat cu cărămida în piept: „vom face şi vom drege” – exact aşa zic arondaţii la putere, dar practic îşi fură unul la altul căciula şi discursul. Nu e om perfect întru totul, dar, domnule, fă ceva şi pentru ţară şi pentru cetăţenii ei, pentru că tare greu merg lucrurile în ţară, iar ei găsesc explicaţii la toate. După ce se văd la putere, pun umărul din greu la dărîmat. Cărţile sînt făcute, oricum, mai rămîne să se facă cruce la toamnă.

 

La final, mă gîndeam mai în glumă, mai în serios, la profeţiile indianului Sundar Singh, care afirma că ţara noastră va fi noul centru spiritual al lumii, va fi o nouă Mecca. În mod sigur, potrivit profeţiilor sale, abia peste o mie de ani, nu vom mai auzi de groază, de violenţă şi de mitocănie, iar pe toate canalele de televiziune vor curge din belşug lapte şi miere.